Sursa imagine

Vrâste violete încercănau apusul de parcă o mână uriaşă ar fi descâlcit o barbă înmuiată în cerneală făcută din mina unui creion chimic şi ar fi aruncat-o aiurea în calea soarelui roşu. Aşa obişnuia să-şi prepare cerneala,  încă din 10 septembrie. Cresta carnea de lemn a creionului şi scotea mina, apoi o fărâmiţa şi, peste pulberea din călimara hexagonală, punea apă şi un pic de oţet. Nu se ştie cine inventase reţeta aceasta, poate chiar el, dar era prea dedemult să-şi poată aminti cu exactitate. „Mâine vin vântoasele” – îi trecu prin minte.

Uşa de scânduri negeluite, atârnată doar într-o balama ruginită şi păzită de doi păianjeni cu cruce ce-şi făceau veacul deasupra ei, scârţâi discret ca un mieunat moale de pisică lihnită. Cine-ar fi putut să fie? Aici nu mai venea nimeni de ani întregi, toate obiectele ciobite şi strâmbe erau acoperite de-o pulbere fină, cenuşie, ca o blană de şoricel. Ici-colo, amprenta unor vârfuri de degete, prăfuite şi acelea. Nici un semn al vreunei vietăţi. Uşa se izbi din nou de canatul surpat şi paşii se apropiară uşori. Păreau să fie paşi de femeie. Erau feriţi şi mici. Ce femeie ar fi putut veni? Nu mai ştia niciuna. Căută în hăţişul memoriei… Felicia ar fi putut să fie. Dar nu, Felicia n-ar fi păşit aşa. Ar fi păşit mai apăsat cu un picior… Chipul ei rotund cu ochii de măsline mari şi verzi i se ivi în faţă. Îi putea adulmeca respiraţia caldă amirosind a dulceaţă de cireşe amare. Nu era Felicia. Un trup subţiratic ieşi din umbră şi se arătă în dreptul cadrului ferestrei. Murdară şi burduşită cu ziare vechi şi pagini din reviste, fereastra tot reuşea să lase câteva raze.

– Tu cine eşti? Parcă te-aş cunoaşte… Semeni cu cineva cunoscut.

– Semăn cu sora ta. Doar că am ochii Haritinei  -, mai ţii minte? -, albaştri. De ce stai aici?

– Pregătesc cerneala. Ştii reţeta?

– Mi-a povestit  mama, dar n-am făcut niciodată cerneală chimică. Îmi spui şi mie cum se face? Tu îmi spui şi eu o fac. Ai o călimară pe-aici?

– Este. Vezi în raftul din stânga, lângă ceas.

– Şi creionul chimic?

– E în buzunarul salopetei. Adu-mi-le.

– O prepar eu. Tu doar trebuie să-mi spui cum. Cred că eşti singurul care mai ştie să facă cerneală violet. Mama aşa zicea, că doar tu ştii să faci cerneală violet, praştie din crăcană de alun şi arc cu săgeţi din draniţă. Mă înveţi şi pe mine? – se întoarse, rugător, adolescentul.

– Poate că te învăţ… Nu ştiu. Dacă am timp. Mâine o să fie vânt… – spuse şi întoarse capul către perete.

Era un obicei al lui de când era mic. Când îl podideau lacrimile, îşi întorcea faţa către perete şi căuta în semnele de pe păretar o modalitate de a se răzbuna. Îşi închipuia că e gura de balaur de pe carpetă, o gură cu dinţi zimţaţi, şi că apucă acoperişul casei ca pe-o căciulă. Apoi că îşi înfige ochiii roşii şi mânioşi în privirile disperate ale celor din casă… În timp ce-şi imagina tot felul de suplicii, adormea negreşit de fiecare dată. Acum îi venea să plângă însă ochii erau seci şi îl usturau. Nu ştia de ce vrea să plângă – de ani întregi nu mai avusese un simţământ omenesc, altul decât mâhnirea ce plutea în jurul lui ca o pâclă vineţie.

– Am pisat mina. Unde e apa? Nu ai apă pe-aici? Dacă nu e apă nu e nici … Ştii, ne-a spus doamna de geogra’ că fără apă nu există viaţă… Viaţă de apă. Poate să existe şi viaţă de azot şi viaţă de cobalt şi viaţă de siliciu sau de sulf…  Ai văzut, în adâncul oceanelor, la 10 mii de metri adâncime, există şi acolo viaţă, la presiunea aia…  – îşi urma firul preocupării copilul cel ce semăna cu sora lui dar avea ochii albaştri.

„Copiii ăştia…” – mormăi el, necăjit pe nodul din gât şi pe cel care-i tulbura nemişcarea şi care-l trăgea cu sporovăiala lui veselă afară din zidirea în care sta.

– Nu o umple! Stai, trebuie să pui o măsură de apă şi una de oţet, la fiert. Dar aici nu mai este foc. Nu s-a mai făcut foc de … demult – ezită, pentru că nu avea o măsură a timpului care să corespundă cu eventualele cunoştinţe ale băiatului acestuia.

– Unde sunt lemne? Mă duc să aduc, dacă-mi spui. Ştiu să le despic şi ştiu şi să aprind focul.

– Multe mai ştii tu … Nu sunt lemne aici. Din acelea să le poţi despica tu.

Se adună în capul oaselor strâmbându-se şi se ridică. Să căutăm ceva să facem focul… Copilul îl urmă săltând bucuros.

– Putem să tăiem castanul ăla – ridică din umeri. E întuneric deja, n-o să mai vedem… Hai să tăiem asta – ridică, cu o hotărâre nouă, o cutie de lemn înnegrită şi putrezită ce semăna cu un capac de sicriu.

Sparseră cutia şi sporovăiră până când întunericul îi alungă în coliba dărăpănată ce se zărea de departe, acum,  înveselită de flăcările jucăuşe ce-şi strecurau lumina prin crăpături şi prin geamul murdar. În toată întinderea aceea imobilă şi înfricoşătoare se auzea doar glasul vesel al copilului şi mormăielile îmbufnate ale adultului acompaniate de percuţia focului celui dezmorţit.

– Mâine ar trebui să-mi faci un zmeu – îşi urmă firul intereselor lui. Ai spus că o să fie vânt mare. N-am înălţat niciodată zmeul până acum, ştii? – continuă copilul mestecând bucuros şi cu obrajii înroşiţi de la văpaie, un cartof copt în jăratec.

– O să-l facem dimineaţă – îi răspunse, după un timp, adultul şi se întoarse din nou la balaurii lui de pe păretar. Sau la cine ştie ce, pentru că păretarul era o poartă spre mii de universuri şi spre minus infinit şi spre plus.

(va urma)

***  PĂRET’AR ~e n. reg. Tesătură specială, în formă de covor, care se atârnă de-a lungul peretelui (în dreptul laviţei sau patului) în casele ţărănesti. /părete + suf. ~ar (DEX)

Invit la înălţat zmeul pe cei carnu şi-au uitat sufletul de copil:

Eexergy -O melodie mai altfel ,

Litere Libere – Steve McCurry,

Ada Kiss – Nopţi şi şcoală,

Caius – Basm scurt  ,

Călin Hera – Pata de miere se răspândeşte,

Camelcutza – Despre reciclare dusă la extrem,

Vis şi realitate -Lumea şi tu,

Cati Lupaşcu – Revoltă ,

Cell61 – Independent de blog,

Cella – NeAcceptare,

Cosmin Ştefănescu – Poezie cu subînţeles,

Cristian Lisandru – Destine în mişcare,

Dan Pătraşcu – Băsescu face un nou pas către instalarea dictaturii personale,

Diana Alzner – Ziua în care a dispărut Mircea,

Dispeceriţa – Bună dimineaţa, te iubesc!

Dumitru Agachi – Doi sculptori,

Elena Agachi – Vară, la final,

Elisa – Australia 2,

Gabriela Rus – Miezul ,

Cărţi dragi – Castelul din Ronquerolles

Gabriela Elena – Poate e mai mult decât poţi înţelege

Gabitzu – Baobabul,

G1b2i3 – Andrea Mantegna

Geanina Lisandru – Nopţi virgine,

Georgiana – De la Pasul Prislop,

În colţ de lume – Ultimul cuvânt,

Inelul lui Gyges – Absenţa crează neputinţă,

Irizaţii – Nocturn,

Mihai Likar – Cele mai tari din parcare ,

Mircea Suman – Unde este conspiraţia?

Mirela Pete – Santal şi parfum,

Ioan Usca – 2012,

Iarna tu esti marea mea – Jurnal de vacanţă,

Sebra – Analiza emoticurilor,

 Teo Negură – Apă şi foc,

Theodora0303 – Suntem proşti?

Un nou sens – Prima zi de şcoală ,

Adela Onete – Să mocnească focul.

……………………………………