Etichete
Mi s-a părut că pot să îndrept cu o poveste un destin. Cuvintele s-au dovedit înşelătoare iar puterea lor a fost calpă. Sforicica maronie de cânepă a ţinut cât a rezistat ea artefactul în aer. Ce s-a întâmplat acolo, în Cer, ascuns vederii celor doi care s-au îndeletnicit să-l înalţe în tării, nu am putut vedea. Poate că Bunul, uitându-se o clipă la zmeul cel zdrenţuit, s-a gândit să-i curme teribila suferinţă. Aceea de a păşi pe pământ fără picioare. I-a pus în compensaţie, pentru picioarele cele înnegrite şi fără viaţă pe care le-au retezat doctorii, două aripi albastre de înger. Fratele meu s-a mutat în Cer. N-a mai putut să umble pe pământ printre noi şi a ales să zboare în înalturi. El, sau cel care i-a dăruit la naştere un suflet atât de blând şi de iubitor. Sorin a fost una dintre cele mai sensibile fiinţe din câte mi-a fost dat să cunosc. A copilărit la Rădăuţi, până la 14 ani, a jucat fotbal, a umblat prin lunci arătându-mi şi mie – vai, atât de mică! – cele mai frumoase locuri de sub soarele nostru. Mi-a făcut prăştii. M-a învăţat să fluier. M-a învăţat să fac arcuri şi săgeţi. I-a construit băiatului meu – în timpul scurt în care am vieţuit la un loc – un scrânciob, să se poată legăna. La 14 ani a plecat la Arad, la şcoala profesională de la Uzina de Vagoane (astăzi o mai fi?). După absolvirea profesionalei (lăcătuş mecanic) s-a angajat acolo. La 21 de ani se îmbolnăvea de osteomielită la un femur – o boală dintre acelea care nu te lasă să trăieşti, dar nici nu-ţi cauzează moartea. A târât după el această boală cu toate neajunsurile ei, cu operaţie după operaţie şi cu durere după durere. Până în vara aceasta când … Când. I-au fost amputate, pe rând, picioarele. A rămas din el doar ochii cei precum pielea castanei şi mâinile. Mâinile, pentru împreunarea pe piept în eternitate. Sufletul s-a dus la binemeritata lui odihnă, după o viaţă de chin în care a fost şi Iov, şi Lazăr şi Fiu risipitor şi propria lui mântuire.
Nu-mi vine să cred că nu mai am frate. Nu-mi vine să cred că s-a dus şi n-o să-l mai văd niciodată şi că n-o să-i mai aud niciodată vocea lui gâtuită de emoţie. E atât de pustiu… E atât de trist.
„Tu eşti aşa de departe de parcă n-ai fi,
iar eu am rămas întipărită-n oglindă
ca o parte de lună ce a uitat să apună
şi scrie pe cer, scrijelind ca o fată pe grindă,
zilele trecute de la îmbrăţişare
şi numele cald şi secret al celui iubit.
Nu ştiu ce să-ţi mai spun
şi am uitat şi de ce am venit. ”
Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul greu incercat fratelui tau!
Aprind o luminare cu adanca tristete si rostesc in gand o rugaciune.
Sincere condoleante!
O lumânare, o floare şi multe lacrimi pentru fratele tău. 😦
Lacrimi şi pentru tine, gânduri bune şi îmbrăţişări sincere.
Aş vrea să-ţi pot alina, cumva, durerea, dar ştiu că nu pot. 😦
o durere sfâsietoare! condoleante sincere!
Dragele mele,
departe de mine gândul de transforma blogul într-un ferpar. Departe de mine gândul de a face exhibiţionism cu o durere greu de descris.
Nici nu mai ştiu la ce mă gândesc. Dacă aş fi avut bani, aş fi putut să-l salvez? Când am avut bani şi posibilitatea s-o fac, am zis să nu abuzez de starea în care mă aflam, am considerat că nu e cinstit. Sunt o tâmpită absolută. Puteam să-mi salvez fratele, puteam să mă umplu de bani şi de terenuri – pe care acum le-aş fi putut folosi ca să mă-ngrijesc de sănătate. Toţi cei care au furat cu tupeu nesimţit în ţara asta n-au păţit nimic – şi n-au mustrări de conştiinţă. Puteam să fac ceva. Şi n-am făcut. Şi acuma el nu mai este. Şi nu mai am ce să fac decât să mă rog pentru sufletul lui care merită să stea cu îngerii pentru cât a suferit în mizeria asta de lume şi-n porcăria asta de societate.
Te imbratisez cu drag,rugaciuni calde pt fratele tau!
Va inteleg durerea si il rog pe Bunul Dumnezeu sa va dea puterea si curajul de care aveti nevoie. Sincere condoleante!
Vă mulţumesc din suflet. Nu am nici putere şi nici curaj. Nu am decât un suflet ca o rană.
Rodica,
Te îmbrăţişez şi eu cu drag.
😦 ma intreb unde mai incape atata durere in lumea asta…Sincere cindoleanţe!
Mihai,
Şi mai e loc… Ăsta ne e parcursul, prin durere. De la chinurile în care venim în lumea aceasta …
Pingback: Trafic cu Hituri (runda 35) « Blogul lui Teo Negură
am făcut un comentariu prostesc pe mes şi te rog iartă-mă…!! Acum am citit despre ce fel de zmeu vorbeşti. Condoleanţele mele sincere şi fii tare, aşa ar fii vrut şi fratele tău, să te ştie mereu aceea surioară veselă şi puternică. Te pup !!
Dorina,
Atâtea cuvinte nepotrivite folosim într-o viaţă… Aş vrea să fie cum spui, n-am, însă, niciun sentiment. Doar un gol lu-u-ung şi vineţiu. Moartea este un eveniment de neînţeles oridecâta ori am trece prin ea…
Pingback: Stephen Crane (1871-1900) – Drumeţul « Orfiv
Pingback: Crima de la jubileu «
Draga mea azi am aflat si eu aceasta veste trista .Condoleante sincere de la mine si toata familia mea.Va imbratisez cu drag pe tine si fiul tau.Rodica Schwartz
Rodica,
Draga de tine, îţi mulţumesc. Să-i dea Dumnezeu un loc în lumină lui Sorin.
Îmi pare rău că nu pot fi acolo, s-o mângâi pe mămica şi pe sora mea. Ea trebuie să fie tare de fiecare dată, la fiecare tragedie, fără niciun moment de slăbiciune… Ea n-are voie să fie slabă şi deznădăjduită…
S-a mai mutat un Om pe steaua lui…
Să-i fie hodina, hodină!
Să-l odihnească Dumnezeu.
E datoria ta sa ii pastrezi amintirea vie. Pentru tot ce a adus in viata ta, a fiului tau… Dumnezeu sa-l aiba in paza!
Mulţumesc Cati,
Era datoria mea să-l ajut mai mult. Din nefericire, nu am fost în stare.
Scriind, ai mai eliberat putin din durere… Posibil sa tot faci asta, gandindu-te la el… (Eu asa am facut cand, anul trecut, la 58 de an, mi-a murit mama.) Dumnezeu sa-l odihneasca!
Papillon,
Nu-mi vine să cred, încă. Nici n-o să pot crede prea devreme. Să-l odihnească, a avut o cruce foarte grea.
S-a dus intr-o lume mai buna! Nu plange! fa ce trebuie facut, randuiala…
Elena,
Rânduiala a făcut-o sora mea mai mare, cea mai puternică dintre noi toţi, stâlpul acestei şubrede familii. Eu sunt în spital, n-am avut cum să plec – urmez un tratament şi cred că aş fi murit dacă l-aş fi văzut aşa cum e. Sigur, într-un fel sau altul, am fost prezentă şi eu la această tragică ceremonie funerară. Sper ca fratele meu să fi ajuns deja în Cer.
Pingback: Sunteţi de acord cu suspendarea preşedintelui Băsescu?… « Dispecer Blogosferă
Alaturi de tine
Vă mulţumesc. A rămas, pe cer, un semn decupat, în locul zmeului care s-a prăbuşit.
nu gasesc cuvinte,nu stiu ce sa-ti spun, durerea este aceeasi, golul in suflet este la fel de mare ca si la tine. Nu mai pot acum decit sa ma rog mereu pentru iertarea si odihna sufletului fratelui nostru Radu Sorin.imi pare nespus de rau pentru faptul ca nu am facut mai mult pentru el. Nu stiu, sunt multi de ,,daca”.Trebuie sa am grija de mama, asa cum a zis si preotul.Din pacate oamenii sunt pretuiti dupa ce nu mai sunt linga noi.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca pe fratele nostru Sorin.
Te rog sa ai grija de tine.
Pingback: Walter Buchebner (1929-1964) – În patul dezamăgirii « Orfiv
Dorina,
Draga mea surioară.
Nu există cuvinte.
Bărbaţii nu sunt făcuţi dintr-un material prea rezistent. Şi, dacă nu au norocul să dea peste o fiinţă blândă şi iubitoare care să le stea alături, dacă sunt singuri şi suferinzi, se topesc şi se autodistrug.
Poate că Sorin a avut şi păcate şi greşeli, ca orice om. Nu a făcut nimic strigător la cer, a greşit şi el cum greşim noi toţi. Mie mi s-a părut întotdeauna cea mai sensibilă fiinţă din univers – şi o vorbă scăpată în grabă putea să-l dărâme.
Băiatul nostru, Vlad, spunea că din toată familia (din câţi îi cunoaşte, pentru că mulţi sunt necunoscuţi pentru el) de Sorin îi place cel mai mult. Mi-a zis odată, când era mic, că Sorin seamănă cu un fulg de zăpadă. 🙂 Copiii înţeleg mai multe adevăruri decât noi.
Pentru el e bine că a scăpat de suferinţă. Pentru noi, au rămas remuşcările, vina, sentimentul neputinţei (ăsta e cel mai rău) şi o suferinţă egoistă care n-are legătură cu Cerul.
Condoleante Gabriela! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Motanul încălţat,
Mulţumesc. Să fie în pace. Mulţumesc. Încă sunt „anesteziată”, nu realizez ce s-a întâmplat.
Sus acolo scrie „Nihil sine Deo”… Probabil ca Dumnezeu stie mai bine de ce… Mereu disper in momentul in care mi se intampla ceva grav, dar peste ani daca ma uit in spate, observ ca a fost bine ca s-a intamplat asta… El e in cer si poate ca il doare… ar dori sa fiti fericita.
O imbratisare calda >:D<
Nu mai aveti frate? Pot fi… 😀
Aşa ar trebui să fie. Să nu lipsească Dumnezeu din niciunul dintre actele noastre. Din păcate, ne amintim de adevărurile Lui doar când suntem grămadă, la pământ.
Să nu glumim cu frăţiile… Nu am un simţ al umorului chiar atât de dezvoltat.
Pingback: Poveste de vis (7) « Blogul lui Teo Negură
Imi cer iertare…. 😦
Nu am vrut sa supar
Nu mai pot să mă supăr, stai liniştit.
Ceva imi spune ca… V-am suparat cam tare…
Regret inca o data 😦
un neinţeles,
Ba chiar am şi zâmbit un pic, dar ideea de a (mai) avea fraţi nu e nici măcar amuzantă. Mi-a ajuns.
Pingback: 50 şi unu de motive … « M's blog
Of, îți doresc să gâsești mângâierea de care ai nevoie, dragă Gabriela! E cumplit să pierzi oamenii pe care-i iubești. De neînchipuit, deși inevitabil…Nimeni nu merită asta, cu atât mai puțin o persoană atât de sensibilă, ca tine!
Dumnezeu să-l odihnească-n pace pe fratele tău, Sorin!