Etichete

, , , , , , ,

Trăim într-o ţară a dihotomiilor – a opuşilor ireconciliabili. Dascăli versus ministrul Educaţiei (un Mengele în formare), bugetari versus bugetari, politicieni versus politicieni („pe ei, pe mama lor!” – scrâşnesc şi unii şi alţii). Discursul a coborât mu-u-ult sub minima politeţe, cu toţii sunt aroganţi, certăreţi, deţinători ai adevărului absolut şi ai soluţiei miraculoase, fiecare în parte. Nu ştii dacă să te cruceşti, să închizi televizorul, să vomiţi sau să prepari un Molotov sau să asamblezi Kalashnikov-ul  şi să iei calea răzbunării crâncene. De ce am ajuns aici? Am explicat în mai multe rînduri. Specialiştii sociologi ai locatarului de la Cotroceni lucrează minuţios şi cu aplicare. Ambiţia (sau porunca şi condiţia celui de-al doilea mandat?) de a discredita (la început), de a submina (asmuţind categorii unele împotriva altora şi indivizi unul împotriva altuia) şi în final de a distruge Statul, reducându-l la un flexibil şi suav 500 000 (acum are 1.200 000) de angajaţi. Este înfricoşător ce şi-a pus omul ăsta (sau a primit ordine clare) în capul lui să facă. Niciodată, în ultimii ani, n-am avut un guvern pornit cu înverşunare împotriva cetăţenilor pe care îi guvernează (aşa-zicând). Şi nici nu mi-am imaginat vreodată că vom fi loviţi în cap cu clişeele comuniste de genul: „toţi trebuie să fim egali”, „trebuie să existe egalitate în sistemul bugetar” emis din gurile prefăcute ale omnibocilor care par să aibă un cip implantat (mă întreb dacă nu cumva au) şi sunt comandaţi prin unde electromagnetice de telecomanda marelui vizionar distrugător al poporului român. Pentru a-şi vedea îndeplinite obiectivele, acest domn pricăjit şi suferind nu va menaja pe nimeni şi nimic. Văcuţa Alma, după ce va fi fost folosită în determinarea unei noi majorităţi în CD şi, după ce va fi numărat ca Pristanda în miez de noapte, simultan cu arestarea ultramediatică a lui Sorin Ovidiu Vântu, fără să ştie, însă, să-şi ascundă furăciunea de camerele de filmat,  va fi aruncată cât colo ca o zdreanţă inutilă. Nu-mi fac iluzii că Boc va avea o soartă mai bună. Mă mir doar că în simulacrul ăla de partid prezidenţial alcătuit din yesmani şi (şi …) nu are nimeni curajul să se ridice în picioare, măcar din reflexul de a-şi feri gura de jetul prezidenţial. Parcă-parcă se pregăteşte, neîncrezător, tovarăşul Blaga.  Dar nu e convins. Am aşteptat cu interes momentul când Boc îl va trăda pe băsescu. Nici măcar de-atât nu e în stare bietul nefericit. Şi-atunci, ne vom alege cu coana Cocoşoane premieră. Este următoarea mutare şi, pentru realizarea ei, se aşează acum piesele într-o oarecare devălmăşie. Dar, până când duducuţa va fi în poziţie să-şi lipească dosul de scaunul de prim-ministru (şi se va întâmpla şi asta dacă stăm, în continuare, cu degetul în gură) partidul prezidenţial îşi va lepăda pieile precum şarpele (a şi început, şi a lepădat deja pielea Videanu, pielea Blaga, pielea Berceanu) şi va ivi o altă făptură inocentă şi nou-nouţă – o făptură partinică, desigur, cu oameni noi, din noua garnitură. Până când preşedintele îşi reinventează partidul, s-ar putea să se trezească preşedinte peste o ţară fără supuşi (în fine, cu 15 milioane, cum sună „directiva” pe care-a primit-o). La ce-i va folosi, nu se ştie.

Update: Sper că n-aţi uitat de interviul anului!

Anunțuri