Etichete

Am crezut că pot să scriu câteva cuvinte.

Le-am mestecat astăzi. M-am indignat. Am plâns. M-am întristat. M-am întunecat. Am fost furioasă. Am înjurat. Am vociferat. Am bâiguit.

Nu pot să scriu cuvintele acelea. Nu pentru că nu le ştiu. Le ştiu, dar nu le mai pot pune în ordine.

Despre Adrian Păunescu se pot spune toate cuvintele din univers. Pentru că el era moşierul universului cu o moşie inexprimabilă în cifre. Iar pe această moşie a lui, era fermecat. Puţini dintre oamenii lumii acesteia ştiu să mânuiască o limbă cu atâta măiestrie. Puţini dintre oamenii trăitori pe pământ au avut carisma lui Adrian Păunescu. Să recunoaştem. Trei sau patru generaţii au crescut sub cupola limbii române vorbite şi cântate la Cenaclul Flacăra. Adrian Păunescu şi-a pus amprenta pe destinele a milioane de români. El ştia să ne iluzioneze destul, astfel că în închisoarea în care trăiam înainte de 1989 ni se părea, sub bagheta lui, că dansăm liberi prin univers. El avea puterea iluziei. Ilustra putere a iluziei de a ne reda identitatea când noi eram nişte numere şi de a ne face să fim liberi când noi eram profund sclavizaţi. A avut măiestria de a prelua din ideologia partidului – ideologie seacă şi aridă – oasele şi tendoanele şi le-a îmbrăcat în într-o haină stranie şi simplă – cea a naţionalismului, cea a mândriei de a fi român, iar acea haină a trecut de la unul la altul, pentru că fiecare tânăr – în blugi şi adidaşi – era mândru să fie român. Azi, câţi dintre noi sunt mândri că sunt români? Aud? Care tânăr e mândru că e român şi ar cânta, cu bucurie, „Trăiască România! Trăiască Tricolorul!”, astăzi?

Adrian Păunescu nu a fost – şi rămâne – doar un poet genial. A fost un fenomen. Avea o memorie înfricoşătoare şi valenţe ale intelectului care-l situau net peste orice individ obişnuit. Este, cred, şi motivul pentru care Ceauşescu l-a lăsat să-şi construiască (în interiorul şi cu aprobarea partidului, la început) o structură proprie care a ajuns la un moment dat, în mod deliberat, să devină axul de forţă umplut cu viaţă al unei ideologii care se golise de sens.

Odată cu Adrian Păunescu a murit o epocă şi un mod de a fi. O epocă destinată marilor entuziasme, geniului lui a face, a construi, o epocă dedicată omului. Acum trăim în epoca egoismului când fiecare calcă orice în picioare pentru sine, pentru supravieţuire. A apus cu el – ca fiinţă trăitoare – şi um mod de a fi netemător. Adrian Păunescu era mândru că este român, iubea România cu pasiune şi responsabilitate şi căuta să o slujească în modul în care el considera că poate să o facă. Prin poezia lui. Prin suferinţa lui. Prin lupta lui de fiecare zi.

Poate că multora le este greu acum să trăiască în România sau aiurea. Descoperim în fiecare zi cât e de greu. Cât e de greu fără o scară a valorilor, în acest rapt general şi-n această goană sinistră a lui „eu”.  Vă spun că dacă vă e greu, imaginaţi-vă că greutatea voastră de fiecare zi este înmulţită de o mie de ori. Fiecare lacrimă – o mie de lacrimi. Fiecare nod în gât – o mie de noduri în gât. Fiecare frustrare – o mie de frustrări. Fiecare plâns gâtuit – o mie de plânsete. Fiecare strigăt înmiit. Fiecare „de ce?” – o mie de „de ce-uri?” Nichita Stănescu face o piruetă savantă şi zice: Poetul, ca şi soldatul/ Nu are viaţă personală”. Sigur, Nichita Stănescu îşi făcea curaj. Poetul are o viaţă personală de o mie, de zece mii, de 9 milioane de ori mai acută decât o viaţă personală obişnuită. Dacă înmulţim durerile noastre obişnuite şi adunăm toate vieţile noastre vom avea suma nefericirii acestui poet care n-a mai găsit forţa să trăiască. Părăsit. Abandonat. Interzis ca pe vremea lui Ceauşescu. Nevalorizat. Şi, – ce l-a ucis de fapt – fără mijloace de exprimare publice.

La începutul lui septembrie, Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova l-a primit în mijlocul ei şi i-a recunoscut valoarea. Tot cu acest prilej, a primit Ordinul Republicii Moldova – cea mai înaltă distincţie.

Oare ţara aceasta, a noastră, pentru care a scris, pentru care a suferit, în numele căreia a trăit, îi va fi în vreun fel recunoscătoare, după ce l-a ucis?

Am crezut că pot.

Cred că pot găsi cuvintele potrivite (unii chiar au reuşit) sau nu: Dale de cultură, Theodora0303, Gabriela Elena, Noaptebunacopii, Cristian Dima, Orfiv, Caius, Rebusache, Haicasepoate, G1b2i3, Natasha, Alex Mazilu, Teo Negură, Gabitzu, Mirela Pete, Ioan Sorin Usca , Ciprian Draghici, Ioan Usca, Andi Bob, Ada Kiss, Razvanrc, Dispecerul, Dispeceriţa, Transildania, Gabriellajoy, Stropi de suflet, World of Solitaire, Simion Cristian, Călin Hera, Geeo, Elisa – care s-a mutat în casă nouă! , Supravieţuitor.

Anunțuri