Etichete
Am crezut că pot să scriu câteva cuvinte.
Le-am mestecat astăzi. M-am indignat. Am plâns. M-am întristat. M-am întunecat. Am fost furioasă. Am înjurat. Am vociferat. Am bâiguit.
Nu pot să scriu cuvintele acelea. Nu pentru că nu le ştiu. Le ştiu, dar nu le mai pot pune în ordine.
Despre Adrian Păunescu se pot spune toate cuvintele din univers. Pentru că el era moşierul universului cu o moşie inexprimabilă în cifre. Iar pe această moşie a lui, era fermecat. Puţini dintre oamenii lumii acesteia ştiu să mânuiască o limbă cu atâta măiestrie. Puţini dintre oamenii trăitori pe pământ au avut carisma lui Adrian Păunescu. Să recunoaştem. Trei sau patru generaţii au crescut sub cupola limbii române vorbite şi cântate la Cenaclul Flacăra. Adrian Păunescu şi-a pus amprenta pe destinele a milioane de români. El ştia să ne iluzioneze destul, astfel că în închisoarea în care trăiam înainte de 1989 ni se părea, sub bagheta lui, că dansăm liberi prin univers. El avea puterea iluziei. Ilustra putere a iluziei de a ne reda identitatea când noi eram nişte numere şi de a ne face să fim liberi când noi eram profund sclavizaţi. A avut măiestria de a prelua din ideologia partidului – ideologie seacă şi aridă – oasele şi tendoanele şi le-a îmbrăcat în într-o haină stranie şi simplă – cea a naţionalismului, cea a mândriei de a fi român, iar acea haină a trecut de la unul la altul, pentru că fiecare tânăr – în blugi şi adidaşi – era mândru să fie român. Azi, câţi dintre noi sunt mândri că sunt români? Aud? Care tânăr e mândru că e român şi ar cânta, cu bucurie, „Trăiască România! Trăiască Tricolorul!”, astăzi?
Adrian Păunescu nu a fost – şi rămâne – doar un poet genial. A fost un fenomen. Avea o memorie înfricoşătoare şi valenţe ale intelectului care-l situau net peste orice individ obişnuit. Este, cred, şi motivul pentru care Ceauşescu l-a lăsat să-şi construiască (în interiorul şi cu aprobarea partidului, la început) o structură proprie care a ajuns la un moment dat, în mod deliberat, să devină axul de forţă umplut cu viaţă al unei ideologii care se golise de sens.
Odată cu Adrian Păunescu a murit o epocă şi un mod de a fi. O epocă destinată marilor entuziasme, geniului lui a face, a construi, o epocă dedicată omului. Acum trăim în epoca egoismului când fiecare calcă orice în picioare pentru sine, pentru supravieţuire. A apus cu el – ca fiinţă trăitoare – şi um mod de a fi netemător. Adrian Păunescu era mândru că este român, iubea România cu pasiune şi responsabilitate şi căuta să o slujească în modul în care el considera că poate să o facă. Prin poezia lui. Prin suferinţa lui. Prin lupta lui de fiecare zi.
Poate că multora le este greu acum să trăiască în România sau aiurea. Descoperim în fiecare zi cât e de greu. Cât e de greu fără o scară a valorilor, în acest rapt general şi-n această goană sinistră a lui „eu”. Vă spun că dacă vă e greu, imaginaţi-vă că greutatea voastră de fiecare zi este înmulţită de o mie de ori. Fiecare lacrimă – o mie de lacrimi. Fiecare nod în gât – o mie de noduri în gât. Fiecare frustrare – o mie de frustrări. Fiecare plâns gâtuit – o mie de plânsete. Fiecare strigăt înmiit. Fiecare „de ce?” – o mie de „de ce-uri?” Nichita Stănescu face o piruetă savantă şi zice: Poetul, ca şi soldatul/ Nu are viaţă personală”. Sigur, Nichita Stănescu îşi făcea curaj. Poetul are o viaţă personală de o mie, de zece mii, de 9 milioane de ori mai acută decât o viaţă personală obişnuită. Dacă înmulţim durerile noastre obişnuite şi adunăm toate vieţile noastre vom avea suma nefericirii acestui poet care n-a mai găsit forţa să trăiască. Părăsit. Abandonat. Interzis ca pe vremea lui Ceauşescu. Nevalorizat. Şi, – ce l-a ucis de fapt – fără mijloace de exprimare publice.
La începutul lui septembrie, Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova l-a primit în mijlocul ei şi i-a recunoscut valoarea. Tot cu acest prilej, a primit Ordinul Republicii Moldova – cea mai înaltă distincţie.
Oare ţara aceasta, a noastră, pentru care a scris, pentru care a suferit, în numele căreia a trăit, îi va fi în vreun fel recunoscătoare, după ce l-a ucis?
Am crezut că pot.
Cred că pot găsi cuvintele potrivite (unii chiar au reuşit) sau nu: Dale de cultură, Theodora0303, Gabriela Elena, Noaptebunacopii, Cristian Dima, Orfiv, Caius, Rebusache, Haicasepoate, G1b2i3, Natasha, Alex Mazilu, Teo Negură, Gabitzu, Mirela Pete, Ioan Sorin Usca , Ciprian Draghici, Ioan Usca, Andi Bob, Ada Kiss, Razvanrc, Dispecerul, Dispeceriţa, Transildania, Gabriellajoy, Stropi de suflet, World of Solitaire, Simion Cristian, Călin Hera, Geeo, Elisa – care s-a mutat în casă nouă! , Supravieţuitor.
Dl.Goe a spus:
Nicio tara nu ucide niciodata pe nimeni, milaia maia. In rest sunt de acord cu tine.
P.S. Eu stiu ca poti. Daca ai putut sa le gandesti restul nu mai conteaza. E doar o problema de timp. Cu cat mai repde cu atat mai bine.
Gabriela Savitsky a spus:
Ai dreptate, nu ucide la propriu. Dar poate fi letală.
O chestiune de timp, da.
Ada Pavel a spus:
Cuvinte n-am găsit. Nu voi spune că știu ce să zic. Știu prea puține despre ce a fost – și va rămâne – Adrian Păunescu.
Cum am spus și pe blogul meu, îmi pare rău că abia acum îl descopăr, îl descoperim…
Gabriela Savitsky a spus:
Este un poet genial. Asta spune un alt poet şi mai trebuie să ştii că nu prea au obiceiul să-şi recunoască unii altora talentul… 🙂
noaptebunacopii a spus:
Din câte ai văzut, Găbiţule (sper să nu supere diminutivul – dacă da, te rog să-mi spui), nici eu nu am găsit prea multe cuvinte. Iar cele pe care le-am folosit, nici măcar nu au fost ale mele. Tot ale lui au fost. Poate pentru că Adrian Păunescu se defineşte singur. Din păcate, ne-au dispărut reperele, unul câte unul. Ne trezim din ce în ce mai despuiaţi.
Gabriela Savitsky a spus:
Avea, într-adevăr, toate cuvintele în proprietate. Era copleşitor, ca prezenţă. Nu ştiai ce să spui să nu te înşface, când era cu „capsa pusă”… Altfel, uluitor. O enciclopedie.
Simion Cristian a spus:
As fi tare bucuros daca ficare roman ar citi macar 10% din opera maestrului! Din pacate, in zilele noastre, se citeste prea putina poezie.
Gabriela Savitsky a spus:
Dar de auzit putem auzi.
Simion Cristian a spus:
Adevarat! Hai sa recitam!
StropiDeSuflet a spus:
Plâng, plâng cu fiecare literă pe care o tastez şi mă gândesc că aceleaşi litere le-a folosit şi MAESTRUL ca să formeze cuvinte îmbrăţişate în nemurire, şi totul capătă altă dimensiune. Plâng de revoltă că încă mai aruncă venin nulităţi care nu se pot abţine nici acum când sufletul geniului naţiunii române s-a desprins de trupu-i cât un munte.
Plâng de nedreptatea de a fi luat dintre cei ce l-au adorat.
Mulţumesc divinităţii că am avut şansa de a fi contemporana unui geniu şi plâng , plâng cu furia celui ce nu poate aduce viaţa înapoi.
Gabriela Savitsky a spus:
Poate că s-a săturat de atâta ură şi de atâta invidie şi de atâta reproş. Şi a ajuns la concluzia că nu mai are sens să lupte. Acesta e cel mai periculos moment. Când un om se hotărăşte că nu mai are sens să trăiască şi se abandonează morţii. I s-au făcut atâtea… Un geniu copleşitor ca al lui nu putea să nu nască invidii şi uri nemăsurate… Mai ales că ticăloşii se „miros” unii pe alţii şi se adună.
„Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l…
Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?
Nemurire, se va zice. Este drept că viaţa-ntreagă,
Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă.
„De-oi muri – îşi zice-n sine – al meu nume o să-l poarte
Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe,
De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri
Şi-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!”
O, sărmane! ţii tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ţi trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
Prea puţin. De ici, de colo de imagine-o făşie,
Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brăcuite aşezat şi el, un brac,
Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari,
Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari
Şi te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă,
În vro notă prizărită sub o pagină neroadă.
Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi… orice-ai spune,
Peste toate o lopată de ţărână se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri…
Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi… posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii… Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege…
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale –
Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit. (…)”
Gabriela Elena a spus:
Muti de uimire, coplesiti de suferinta care i-a marcat ultimele zile, stam si ne intrebam:
Ce este omul?
Viata lui este ca un abur, ca o clipa ce se vrea a fi vesnicie…
Gabriela Savitsky a spus:
Îmi pare rău că n-am apăsat tastele telefonului… Am pornit de câteva ori operaţiunea şi m-am oprit deasupra celei de apel. M-am gândit ce să-i spun… „Maestre, te rog, nu muri!”? – să-i fi spus? „Ştii, noi avem nevoie de tine. Maestre, ai dat statutului de poet mesianism.”? Ce să-i fi spus?… N-am ştiut ce să-i spun şi atunci nu am mai sunat… N-aş fi putut schimba nimic. A fost un Poet în înţelesul orfic al destinului de poet. Din acela care urnea pietrele şi copacii. A urnit un sistem anchilozat şi tembel şi i-a deschis fereastra spre Poezie şi Cântare.
razvanrc a spus:
D-zeu Sa-L ierte.
Gabriela Savitsky a spus:
A iubit mult… Nu văd ce-ar fi de iertat. Altcineva în locul lui n-a fost.
Mihai Likar a spus:
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace:(
Gabriela Savitsky a spus:
Sunt convinsă că Dumnezeu va avea mult de furcă. 🙂 Cu Adrian nimica nu era lesne, perfecţionist şi perpetuum mobile cum se afla.
Pingback: Bine a?i venit! - cuelisa.comcuelisa.com
Pingback: Comentarii la Cartea Proverbelor lui Solomon – 17 | Ioan Sorin Usca
Pingback: Norocul pescarului | Ioan Usca
g1b2i3 a spus:
Odihneasca-se in pace!Condoleante familiei!
L-am vazut la televizor si atunci am aflat ca romanii din Moldova i-au recunoscut valoarea.
M-a emotionat pana la lacrimi si mi-a parut rau ca intro vreme nu suportam sa-l vad. 😦
In ultimii ani, insa, mi-a placut sa-l ascult vorbind, sa-l vad si mi-a parut rau de nedreptatile pe care ai nostri i le-au facut.
Gabriela Savitsky a spus:
G1b2i3,
Şi noi ştim atât de puţin din câte i-au făcut oamenii… Sigur, le-o fi făcut şi el… Când simţi imens şi auzi teribil, te mişti precum munţii şi e imposibil să nu dai peste furnici.
Am avut un capriciu în ajunul unui meci important al echipei de handbal UCM Reşiţa – ce ironie, din 239 de ani de industrie a rămas doar un nume de echipă de handbal!!! – l-am sunat pe Maestru, aş fi vrut să-l întâlnesc. Presupunând că eu călătoresc mult (nu ştiu de ce-a presupus asta !:D ) m-a întrebat dacă e mai bun drumul pe la Filiaşi decât pe nu ştiu unde. Răspunzându-i, surprinsă, am accentuat Filiaşi pe primul „i” şi de-aici, o întreagă polemică, enervare şi, evident că nu m-am mai dus să îl întâlnesc pentru că n-avea nicio importanţă – pentru mine – dacă pronunţ bine Fiiiiliaşi sau Filiiiaşi, odată ce doar voiam să-l întreb unde îl pot găsi când ajunge la Reşiţa. Şi acesta e doar un mic exemplu. 😀 Asta nu mă împiedică să ţin enorm la esenţa Păunescu (poezie, suferinţă, tragism, eroism şi dragoste pentru popor în adevăratul sens) şi să-mi pară imens de rău că n-a mai vrut să ne însoţească, chiar dacă nu ştim să accentuăm „Filiaşi”. 🙂
Pingback: Bartolomeo Veneto (1502 – 1546), pictor italian « my heart to your heart
maminineta a spus:
Gabriela, poetul a rămas în inimile noastre, de acolo nu-l poate lua nimeni.Lacrimi şi flori pentru un suflet imens.
Gabriela Savitsky a spus:
Din fericire, cum bine spui, din inimă nu ni-l poate lua nimeni, da. Minunat ai spus.
Pingback: Poveste de vis (12) « Blogul lui Teo Negură
Elisa a spus:
Gabriela,
multumesc frumos,m-ai surprins cu atentia ta de pingback,placut surprins 🙂
Despre maestru,numai de bine si Odihneasca-se in pace!
Gabriela Savitsky a spus:
Să-l ţină Domnul cu Lumină, în adevăr.
Referitor la noua ta adresă – obişnuiesc să îngrijesc, nevăzută, de prietenii mei dragi. 🙂
Pingback: Domnul Narcis de la doi | Simion Cristian
Pingback: Proiectul lui Mihnea Dumitru (Codex Politicus) « Supravietuitor's Blog
Pingback: Videoclipuri create de mine « Supravietuitor's Blog
Dan a spus:
A fost un om de stânga (câti nu sunt?) care însa a scris poezia “Analfabetilor”, si asta pe vremea lui Ceasca:
“V-am spus sa nu-l fetisizati pe Marx,
Sa nu-i pastrati în spirt învatatura
Si voi într-una fara sa-l cititi
Îl pomeniti pâna va doare gura”
Dinescu n-ar prea avea dreptul sa vorbeasca azi.
Hai Mircea, du-te la plita si fa-te ca lucrezi ca se ard chiftelele!
Gabriela Savitsky a spus:
Dan,
În situaţii din acestea, se văd mai bine … „tentativele de oameni”. În fond, chiar dacă e mai ticălos, prietenul lui Mircea, băsescu, nu e lichea. E doar ticălos. Pe când Mircea s-a dovedit o jigodie – cu această ocazie, dar şi cu altele – nu doar plin de venin şi invidie ci mic la suflet. Păcat. Suferinţa ar trebui să înalţe, nu să coboare-n hazna. Nu or să-i ierte toţi ţuclarii ăştia, toţi ţuţerii şi cărătorii de servietă succesul şi marea magie lui Adrian Păunescu. Bieţi pigmei.
Dan a spus:
Plâng, pentru ca ma roteam cu el în jurul bisericii cu lumânarea aprinsa de Pasti la Cenaclu, plâng, fiindu-mi dor de el si de Motzu la „Lordul John”, plâng, pentru ca el era gazda noastra de sâmbata seara, plâng, pentru ca prea l-au înjurat si scuipat multi din cei „nepatati”. Ia vezi, nu cumva s-au ars chiftelele, Dinescule?
Pingback: Cristian Dima
Pingback: Tu unde te incadrezi? « Gabriela Elena
Pingback: V - cuelisa.comcuelisa.com
Pingback: Deosebiri | Nataşa
Pingback: Basm răsăritean | Caius
Pingback: Jean Malrieu (1915-1976) – Astrologie « Orfiv
Pingback: Basm sapienţial | Ioan Usca
Pingback: DOAMNE, OCROTEŞTE-I PE ROMANI! « Hai ca se poate!
CARMEN a spus:
Marele Adrian Paunescu traieste. „Moartea nu vine odata cu vârsta, ci odata cu uitarea” (Gabriel Garcia Marques) Noi nu-l vom uita!
Gabriela Savitsky a spus:
Ai dreptate, doar că e pustiu pe aici fără gasul lui tunător, fără verbul lui ascuţit şi uşure ca o săgeată, fără lacrima lui pe care-o auzeai în glas, fără magia cu care ştia să scoată talentul şi dintr-o piatră… O să ne fie mai greu.
Ada Pavel a spus:
Off topic:
Mi-am schimbat blogul și, dacă se poate, te-aș ruga să schimbi în blogroll Ada Kiss (http://adakiss.wordpress.com) cu http://adapavel.wordpress.com
Multumesc anticipat 🙂
Gabriela Savitsky a spus:
O să fac mâine operaţiunea. Azi mă gândesc la cei plecaţi în eternitate.
Roxana Iordache a spus:
La Mulţi Ani anticipat!
Gabriela Savitsky a spus:
Ca întotdeauna, prima, Roxana dragă. Îţi mulţumesc. Ziua mea e în primăvară iar de acest Arhanghel a cărui „sabie” o port mă leagă Arhanghelul cel mic, Mihail, care mi-a fost dăruit drept zălog cu lumea aceasta. Îţi mulţumesc şi îţi doresc toată fericirea posibilă.
Pingback: Blestemat paradox omenesc « Noaptebunacopii's Blog
Mirela a spus:
Gabriela…
Tu spui că ai crezut că nu poți…
Eu spun că ai reușit.
Impresionant gestul simțit, dar nefăcut, de a pune mâna pe telefon…rip…
……………………………….
Și pentru că este sarbatoarea Sfinților Mihail si Gavriil, in jurul cărora Biserica aduna si serbează toata ”obstea Sfintilor Ingeri laolalta”, îți doresc o onomastică senină, sănătate, multă sănătate, inspirație și să te bucuri de minunea ta, poate cea mai desăvârșită operă a unui om! La mulți ani, Gabriela!
Mirela a spus:
E un cires, e un cires
Cires sublim, cires sublim
Care ne-asteapta sa-i fim hoti
Sa-l jefuim – noi, noi, voi, voi, ei, ei, toti, toti………
……….mai ții minte!? Să scrii așa despre iubire, e divin!
http://www.astrismusic.com/audio/cenaclul_flacara_-_ciresul-455096/
(cred e la spam primul comentariu)
Gabriela Savitsky a spus:
Îmi amintesc fiecare melodie de la Cenaclu. Era o şcoală, era singurul semn că suntem vii – joi seara. Vibram. Iar când l-am cunoscut, mult mai târziu, după ce îi citisem poemele, am înţeles ce era cu magia care trecea de la unii la alţii. Venea direct din inima lui. „Galbenă gutuie,/ dulce amăruie,/ Lampă la fereastră/ Toată iarna noastră.”…
noaptebunacopii a spus:
Off topic: Gabriela, îţi urez multă sănătate, linşte sufletească şi împliniri! La mulţi ani, draga mea, Dumnezeu să-ţi fie aproape în tot ce faci! Te îmbrăţişez, cu prietenie.
Gabriela Savitsky a spus:
Îţi mulţumesc din suflet şi te îmbrăţişez.
Pingback: Anghelofanie | Ioan Usca
CARMEN a spus:
Pentru ziua de 8 noiembrie: La multi ani! bucurii, flori si voie buna sa te însoteasca ziua-ntreaga!
Gabriela Savitsky a spus:
Mulţumesc, să fii în pace şi să simţi aripa Arhanghelilor, ocrotitoare.
Bibliotecaru a spus:
La mulţi ani!
Gabriela Savitsky a spus:
Mulţumesc că te-ai gândit la mine. Îţi doresc să ai motive să te bucuri.
malina anitoaei a spus:
La mulți ani,draga mea! SĂ FII SĂNĂTOASĂ ȘI SĂ AI PARTE DE TOATĂ DRAGOSTEA LUMII!
Gabriela Savitsky a spus:
Mulţumesc, scriitoarea mea dragă! Să fiu sănătoasă, da, asta îmi doresc şi eu. Despre dragoste, nu mă pot plânge că n-ar exista. Chiar dacă eu n-o văd totdeauna, ea e cu mine, în jurul meu, în preajma sau în depărtarea mea, mereu. Te îmbrăţişez cu drag.
noaptebunacopii a spus:
Gabriela, lăsasem şi eu în dimineaţa aceasta, o urare pentru tine, dar nu ştiu ce s-a întâmplat. Nu-i bai, o reiau: Îţi doresc ani mulţi, sănătoşi şi fericiţi, cu linişte sufletească şi cu Dumnezeu alături, în tot ce faci! Te îmbrăţişez, cu drag.
mariusmioc a spus:
Un aspect neglijat al personaltăţii poetului: apărător al criminalilor din decembrie 1989, a căror amnistie a cerut-o şi a căror graţiere a obţinut-o în unele cazuri
– Adrian Păunescu, un om cu mari defecte şi mari calităţi
– Adrian Păunescu către Ceauşescu, după interzicerea cenaclului Flacăra: „Să trăiţi, Măria Voastră!”
– Comentarii ale mele mai vechi despre Adrian Păunescu
Gabriela Savitsky a spus:
Eşti complet razna, băiete.
De morţi, numai de bine sau nimic.
Nu te-a lăsat mama ta să-i spui personal lui Păunescu aceste „adevăruri”? Acuma, bagă-ţi-le-n cur!
mariusmioc a spus:
Gabriela, cînd tu te jucai cu lopăţica în nisip, eu publicam articole în „Flacăra lui Adrian Păunescu” în care-i explicam maestrului că greşeşte în abordarea sa asupra evenimentelor din decembrie 1989. Deci, nici o clipă nu mi-a fost frică să-i spun lui Păunescu în faţă ceea ce gîndesc.
Cînd am observat că „Flacăra lui Adrian Păunescu” cenzurează articolele mele, adică nu le publică integral iar unele articole trimise nu le-a publicat deloc, am hotărît să retrag acestei publicaţii privilegiul de a mă avea printre colaboratori.
Gabriela Savitsky a spus:
Trebuie să recunoşti că geniile rămân neînţelese în contemporaneitate.
Mihai a spus:
Gabi,
La zeci de mii de kilometrii distanta,pierderea lui Adrian Paunescu ne-a intristat enorm.Poeziile sale si Cenaclul Flacara ne-au marcat copilaria si
tineretea,Adrian Paunescu a fost un mare patriot ,avut o putere de atractie si convingere enorma,inoculandu-ne dragostea de tara,de marii oameni care au infaptuit unirea si au scris istoria.Si ajutat dezinteresat semenii in cele mai grele situatii.
Urmarind desfasurarea evenimentelor dedicate memoriei sale am plans ca un copil.Adrian Paunescu va trai intotdeauna in inimile noastre si nici un
fel de cenzura si nici un fel de putere politica nu va putea sa ni-l rapeasca.
Imi pare rau ca acei care l-au improscat cu noroi ,au cautat acum sa se laude cu autograful pe volumele de poezii.Cat cinism,Doamne Dumnezeule
Gabi,te felicit pentru editorialul exceptional pe care l-ai dedicat acestui titan
al poeziei romanesti.
Mihai
Gabriela Savitsky a spus:
Dacă ar fi stat în bibliotecă şi ar fi scos câte o carte la zece ani, nu l-ar fi cunoscut nimeni, indiferent cât de genial ar fi fost. El era, însă, un poet al cetăţii, îi plăcea „lumea, lumina, larma”. Poate nu era mereu un lord şi ieşea câteodată altoiul oltenesc şi prin croiul costumului elegant. Sigur, oricărui om i se pot reproşa multe. Dar, când pui în balanţă ce anume rămâne, cât bine a făcut altora, constaţi că e mai mult decât răul. Vom fi mai săraci şi vom fi (şi) mai dezbinaţi.
Sigur, poate că sunt subiectivă pentru că şi mie mi-e mai aproape ideologia de stânga.
Am un om fără casă la parterul blocului. Doarme pe un prici al scărilor. Nu o dată, când m-am băgat în pat, m-am simţit vinovată că eu am un pat în care să mă învârt, o baie, un hol. El are o valiză. Şi o poveste, desigur. E un om cu ceva şcoală, cu o anumită condiţie, nu e din periferia umanului. I-am dus de mâncare. Sigur, nu înseamnă nimic. Am stat de vorbă. Poate asta să fi însemnat ceva. Şi el spune că merită tot ce i se întâmplă. Homeless-ii de la noi nu sunt precum cei de la Toronto, de pildă. Iartă-mă că fac această precizare. Acolo poate să fie un moft sau un stil de viaţă liber ales. Aici, oamenii fără casă sunt aruncaţi afară de o societate crudă formată din indivizi înrăiţi, care luptă pentru supravieţuire – unii – şi pentru a apuca, a aduna prin orice mijloace, peste cadavre. Eu nu sunt în stare să trec nici peste un cadavru de furnică să iau o cireaşă. Sigur, în ordinea de-acum, eu sunt cea care pierde. Şi n-are niciun sens să mă prefac c-aş vrea să mă schimb.
Mihai a spus:
Gabi,
De ziua Sfintilor Arhangheli Mihai si Gavril iti doresc multa sanatate,si
viata lunga.Dumnezeu sa te aibe in paza.
Felicitari pentru tot ceea ce ai scris si pentru mesajele pe care ni le-ai transmis .Este un site minunat .
LA MULTI SI BUNI ANI !
Mihai
Gabriela Savitsky a spus:
Îţi mulţumesc Mihai. La mulţi ani şi ţie, sănătate, bucurii şi împliniri. Şi fericire, desigur, însă fericirea e atât de … imprevizibilă.
Pingback: Dexign: noul site, la inaugurare. Design de brand « Mirela Pete. Blog
fosile a spus:
Multumesc,Gabriela!
Multumesc si in numele celor care au mai ramas dintre pletosii in blugi si adidasi si care,au ales sa ramina aici!
Alexandru.
Gabriela Savitsky a spus:
Alexandru,
Nu am fost niciodată fanatică Adrian Păunescu – poate şi pentru că structura mea interioară exclude vreun tip de fanatism.
Asta nu înseamnă că nu recunosc valoarea unde o văd. Păunescu a fost mult mai mult decât un poet al cetăţii, al agorei, al mulţimii. A fost o conştiinţă şi o voce a acelora fără chip şi fără voce. Iar „Flacăra” a fost un fenomen social de masă nu doar un cenaclu literar-artistic. Cine nu vede asta e orbit fie de invidie, fie de prostie. Ca orice om – şi încă ce om! – a avut şi mari slăbiciuni. Dar asta nu e decât treaba biografilor sau a scormonitorilor de ghenă. Nu e treaba noastră.
fosile a spus:
Gabriela,
Eu n-am participat la nici un spectacol „Cenaclu”.Ascultam alt fel de muzica in perioada aceea,dar am citit poezie si de-a lungul timpului,am ascultat diverse inregistrari cu poezii si melodii pe versurile lui.Asta imi ajunge.
Toti cei care au fost inainte de 89 in functii de conducere au fost la fel de comunisti sau mai rau,dar nu au facut nimic pentru tara sau popor nici atunci nici acum.
El si-a iubit tara si limba.Si eu,dar el a dovedit-o.Si a facut-o si pentru el si pentru mine sau noi toti.Asta trebuie respectat!
De aceea ti-am multumit.Ne-ai reprezentat sincer,curat,corect.
Saru’mina,
Alexandru.