Etichete

,

Ioana Malamen

Facem un cerc,

Totdeauna turtit, inegal.

Cercuri perfecte ştiu doar picurii-n apă să facă.

Apoi, două linii mărunte

Care pot foarte bine să fie şi una-ntreruptă.

Două puncte, alături,

Şi-un arc zâmbitor, dedesubt.

Pentru ochi, unul alege spirale în loc

Altul, cărbuni; altul, safire.

Nimeni nu lasă – vedeţi? –

Ochii din alb nevăzut.

Când ai trecut de prima iubire,

Deja eşti născut.

O mână rămasă în spate

aruncă la sorţi.

Aşa ţi se pare, dar poate-i o mână a ta

de care nu ai ştiut.

Vei trece prin apa cea bună

Şi prin cea mudară,

Vei urca şi vei coborî

Ţinând, cu grijă, departe, deasupra, ferit,

Desenul acela încă nesăvârşit.

La sfârşit, după ce ai fugit

atâta de tine,

Să nu te auzi

După ce ai îngrămădit,

în întreaga ta viaţă, răspunsuri

de care nu ai nevoie,

Te aşezi în iarba înaltă

şi stai.

Foaia ta desenată

e ferfeniţă, pătată şi aproape

nu se mai cunoaşte niciun contur.

Ce e mai bine să faci?

Să mă ridic şi să merg

mai departe fără de hartă

Fără inima mea de cărbune subţire,

Sau să aştept?

Niciun semn.

Doar în lemn

Un cerc se închide, tăcut,

aproape perfect.

Am căutat o fotografie unde caut de obicei. Am găsit, în altă parte.

Dedicăm acest poem de astăzi, 8 Noiembrie, sărbătoriţilor: Gabi, Gabriela Rus, Gabitzu, Gabilutza, Gabriela Elena, Gabriela Ilieş, Michaela, Mihaela Anghel, Mihaela Man, Mihai, Mihnea Chirilă, Mikael Eon

dar şi celor care îi cinstesc:  Cristian Lisandru, Elisa, Carmen Negoiţă, Andi Bob, Grişka, Ana Usca şi Vania.

Anunțuri