Casa m-a primit cu aerul uşor indiferent şi neîncrezător cu care eu am tratat-o luni în şir.
Cu aura deformată şi opacă, am căutat o cale de a mă întoarce la mine, de a mă reda, şi n-aş fi reuşit niciodată singură. Dar nici n-am avut încredere că va reuşi cineva să mă ajute. Iată că n-a fost aşa, măcar într-o măsură.
Poate n-ar fi greşit dacă specialiştii în endocrinologie ar demara o campanie publică de informare – văzând multitudinea de cazuri şi recurenţa acestor afecţiuni endocrinologice care nu mai ţin cont, la apariţia lor, de „normele” cunoscute până acum. Dacă aş fi ştiut că tremuratul degetelor şi starea de totală slăbiciune, irascibilitatea şi chiar mania persecuţiei (în faza gravă a afecţiunii nediagnosticate, încă) sunt semne ale unei afecţiuni endocrine, chiar aşa, fără niciun strop de încredere în orice fel de terapie, tot m-aş fi târât la un endocrinolog. Sigur, puteam să merg să mă tratez la Viena – am nişte economii din câteva vânzări anterioare – dar am preferat, dintr-un naţionalism încăpăţânat, să mă adresez specialiştilor români care fac apostolat şi nu medicină. Fără bani, fără medicamente, cu puţine resurse; doar cu vocaţie.
Mi-am propus să nu mai scriu nimic – în timpul care vine – despre vreo boală sau despre ceea ce ne înspăimântă în biologicul noastru atunci când devine de necontrolat. Sper să reuşesc.
Dincolo de neputinţele şi spaimele noastre veghează, nevăzut, ” Cel care ţine-n mână / Căderea asta/ Nesfârşit de blând”.
Este relativ tonic şi încurajator că vom putea să ne citim şi să ne scriem încă câtăva vreme; şi asta spun cu un răsuflet de uşurare – au fost şi zile în care toată lumea a fost sceptică şi îngrijorată. E drept, în 2010 nu se mai moare de cancer în lumea noastră, dar se poate muri din pricina unor afecţiuni conexe… E bine că n-a fost cazul; am coborât oricum mult prea mult în abisurile imateriale ale inconştientului şi am călătorit până la ultima limită a incapacităţii de a controla propriul corp, despre care, în condiţii normale, nici nu ne întrebăm cum îl controlăm, cum se petrece acest feed back pe care se bazează viaţa. Sau poate se bazează pe cu totul alte resorturi.
Vă doresc doar de bine şi aştept veşti optimiste şi de la voi :).
Îmi place să te „văd” aşa! 🙂 Să-ţi fie bine, draga mea, din ce în ce mai bine!
Dacă m-ai vedea!… Fii sigură că vei fi cel puţin şocată. Nu, n-am un ochi în frunte – poate c-ar fi interesant. Aşa, în general, mi-e bine. Vorba cântecelului: „Oficial îmi merge bine”. Încerc să mă amuz într-o lume tristă şi să rămân originală – cum am fost toată viaţa mea – într-o lume ce se plimbă etern în buldozer.
Dacă-i ultima scriere despre subiecte abominabile, e încurajator!
Sper şi eu c-am încheiat cu această boală tristă. Şi sper că nu mai fac vreo alta. Mai mult îmi fac curaj decât sper. Oricum, orice neputinţă a noastră e indecentă atunci când e vizibilă sau, în fine, exhibată.
Eu ştiu pe unu’ cu dureri de spate, da’ nu zice nimic în scrieri despre asta…
Pingback: Expert Bridge «
Pingback: Comentarii la Cartea Ecclesiastul – 4 | Ioan Sorin Usca
Pingback: Colecţionara de coşmaruri – 6 | Caius
Multa sanatate!
Mulţumesc, sunt cât se poate de sănătoasă 🙂
Cu o gândire pozitivă atragi şi starea de sănătate, pe care ţi-o doresc! Urări de bine şi scrieri plăcute pentru noi!
Să ştii c-am încercat şi cu gândire pozitivă şi cu autosugestie dar, fără terapie, tot îmi tremurau extremităţile degetelor. Cam cum îi tremurau lui Traian când îl suspectam noi că-i de la alcool în exces. De fapt, îi tremurau de la nodulii tiroidieni. Se pare că în cazul lui operaţia nu a reuşit pe deplin. Acum i se clatină şi mintea…
Cât timp ţi-ai păstrat simţul umorului, fie şi unul macabru… e de bine! Sănătate multă îţi doresc!
Pingback: - Elisa – gradina mea de vis
Pingback: Vedere de pe pod | Ioan Usca
Pingback: Drumuri aproape – Ardeu 7 « Cristian Dima
Pingback: Poveste de vis (15) « Blogul lui Teo Negură
Pingback: Pui de pasare colibri salvat « Gabriela Elena
Pingback: AŞ VREA … « Madi şi Onu Blog
Pingback: Caută-mă tu « Cristian Dima
Pingback: Colecţionara de coşmaruri – 8 | Caius
Pingback: Firescul zile. Masaje patriotice « GENUNCHIUL LUMII
Pingback: Happy anniversary! | Simon spune …