Foto: Inobras
Scris
N-am avut niciodată
Vreo specială putere, deşi uneori mi-am dorit;
Am întors Frumosul pe dos
Să aflu dacă şi el are viscere
Articulaţii şi osul lucios.
Când înlături aura evanescentă,
Conţinutul e pretutindeni hidos.
Am adormit într-un lan încă verde
Şi m-am trezit, peste timp,
Într-un câmp cu părinţi.
Nu ştiu de unde sunt. De atunci, de aici? …
– Ei s-au uitat la mine totdeauna uimiţi.
Am încetat să mai caut drumu’-napoi
Când am primit în dar o fâşie de mătase roşie.
O port cu mine ca pe-un talisman
Şi ca pe-o dovadă certă că exist.
Într-o noapte, l-am auzit pe Christ.
N-am crezut că el este
Dar mi-a spus despre fâşia de mătase roşie
Şi mi-a zugrăvit, cu un deget,
Un tablou mişcător de care doar eu ştiam.
Mi-a mai spus să mă ridic şi să umblu.
N-am mai dezghiocat niciodată mărgeanul
Deşi m-am gândit.
Fâşia mea de mătase roşie s-a rărit
Şi seamănă mai mult cu treizeci-de-foi.
N-am putut să opresc nicio moarte
A celor dragi când a fost trasă la sorţi
Şi să întorc vreun cuvânt rănitor,
Am oprit, însă, ploaia cu două fire de grâu
Şi, cât a durat copilăria,
Am ţinut, lângă casă, un râu
Şi un deal plin de flori, ca în rai.
Într-o zi m-am izbit de dragoste
Ca de-o stâncă de diamant.
Praf de aur am fost, cerc de foc,
Purpură alungită şi veche.
Toate firele s-au înnodat altfel
Culorile mele s-au rostogolit
Tăvălite-n lumină.
În univers, nu s-a mai auzit niciun vaier.
Ca în urmă cu mii de ani
Am fost zidită, în dragoste, de vie.
Cine scrie destinul
Nu ştie
Câtă putere află omul în sine, îndrăgostit.
Şi în vecie el nu poate fi desprins de pereche
Aşa cum hidrogenul devine otrăvitor
Fără combinaţia lui destinată – oxigenul, din aer.
Fiecare, singur, este tors dintr-un caier,
Sau dintr-o floare, sau dintr-un bob.
Fără pereche, omul este surd, mut şi orb
Şi poate rămâne pururi nefericit.
TALIBANU ; bineee, dar unde-i cartea ?
Iar apare că am comentat singură.
Ţi-am zis să te deconectezi şi să te loghezi cu contul tău.
Vine, vineeee!….
Frumos!
Să fii fericită!
Poemul din Cartea de smarald este un diamant, Gabriela. 🙂
Este foarte profund si-mi place mult.
Eşti minunat de sinceră şi nu pot decât să-ţi mulţumesc şi să mă bucur că a ajuns să rezoneze cu inima ta. 🙂
frumos !… iar fotografia aia este geniala !
Mulţumesc, Alex.
Da, are talentatul Inobras câteva creaţii… Nici nu ştiu cum să le spun; picto-fotografii, foto-grafii. Pur şi simplu e năucitor. Fotografiile tale au – şi dau – sentimentul de frumos auster care-ţi taie respiraţia dar nu ştii „ce” anume ţi se pare emoţie artistică. Inobras pare să reverse, să pluseze, să te copleşească şi, în fond, emoţia vine dintr-un mic detaliu, adesea atât de mărunt încât nici nu-l observi.
Este motivul pentru care iubesc artele grafice şi îi admir din inimă pe artiştii care aduc „sub ochii noştri” creaţia lor. Consider că au o vedere specială a luminii şi culorii. Aşa cum eu am un auz al consoanelor. Unele sunt casante, altele sunt verzi, unele sunt şerpuite, altele sunt plutitoare. În fond, arta mea este aceea de a organiza consoanele. 🙂
Pingback: Tanar sunt si de viata sunt plin, Aleksandr Blok « my heart to your heart
Pingback: Câteva expoziţii « Dumitru Agachi’s Weblog
Pingback: - Elisa – gradina mea de vis
Pingback: Trafic cu Hituri (runda 44) « Blogul lui Teo Negură
Pingback: Colecţionara de coşmaruri – 10 | Caius
Pingback: Moştenitorul | Ioan Usca
Pingback: Gladiatorii secolului XXI « Gabriela Elena
Pingback: Gelos pe dor « Cristian Dima
Pingback: Pata pe vicii «
Gabriela, cand vei descoperi viscerele frumosului, sa ne dai de stire, sa-i aflam si noi taina 🙂
Foarte reuşită gluma.
Ups! Habar nu am unde dispar comentariile pe aici, ca am scris deja de doua ori 😀 Daca gresesc, sterge-le, to rog, pe cele de prisos 🙂
Ideea e că se duc în spam. Majoritatea comentariilor, nu doar ale tale. Când sunt prin preajmă, le scot de-acolo. Azi n-am deschis compul, aşa că … Nu ştiu ce are wordpress-ul la capitolul ăsta şi nici nu am răbdare să aflu.
Pingback: Calendar 2011 « Link-Ping
Doamne, ce apus frumos!!! La asa poezie nu se putea altceva!
Eu zic că-i un Răsărit… Dar s-ar putea să fiu subiectivă.
„Ridica-te si umbla…”
Umbland, masuram lumea…
„O viata de erori de masura…”
Până la pasul final, care-i singurul bine cumpănit.
Sau.. „marea indoiala”? Oare ne temem de …Rai? Sau de… „eternitatea” lui? Cum nimeni nu-i „perfect”, Raiul populat cu oameni, pare mai putin…”infricosator” 🙂 !
Citatul e cam aşa: „Talita cumi!”
Într-o traducere aproximativă a sensului: Ridică-te fetiţo!
Eu n-am cuvinte, le reproduc pe-ale tale:
„Şi m-am trezit, peste timp,
Într-un câmp cu părinţi.”
„Culorile mele s-au rostogolit
Tăvălite-n lumină.
În univers, nu s-a mai auzit niciun vaier.”
Oare este, oare cand?!
Chiar aşa a şi fost.
De la „câmpul cu părinţi” până la „culorile mele rostogolite-n lumină” am foat şi prin mlaştină, am umblat şi prin grote, am călătorit şi prin stepă şi pericolele n-au fost puţine. Ba chiar şi în casa morţii am intrat în treacăt. Nu era însă timpul.
Îţi dăruiesc acest poem, ţie şi acelora care se simt reprezentaţi în el. (Asta o să scriu în carte, când va fi închegată şi bună de tipar. Deocamdată, doar schiţez. Datorită vouă şi – în primul rând – datorită celor două fiinţe iubite de lângă mine am reuşit să împing uşa ce se deschidea, neagră, mult mai încolo. Şi datorită Păzitorului meu – dar mereu uităm să ne amintim de el uzual, cred că asta păţeşte fiecare. )
Cartea ta va fi cea mai așteptată de mine. E o veste bună și să dea Dumnezeu să se materializeze. Știi, cărțile, foșnetul hârtiei, mirosul cernelii … atmosfera și trăirea create în preajma unei cărți dragi sunt unice. Să fie!
Şi cu verde. Ar trebui să dea această sugestie poemele. Nu ştiu cum o să fie dar, dacă ai putea, te-aş ruga să te gândeşti la o schiţă de copertă. Cartea e aproape pe jumătate scrisă. Încă nu a venit timpul prozei, după cum se vede…
Pingback: Iarna pe blog II « Mirela Pete. Blog
Pingback: Serafina! « Mirela Pete. Blog
Da … exista multa putere in omul indragostit.
Mie imi place ritmul poeziei, parca a fost scrisa anume pentru a fi declamata.
Eram convinsă că unul dintre „degustătorii de poezie” va auzi ritmul. Iată-l! Înseamnă că am ajuns ceva mai aproape de mine. Dacă se aude ritmul, se aude şi inima.
„Dacă aţi avea credinţă cât un bob de muştar (…)”
„Iubiţi-vă şi faceţi ce vreţi!” – spune Sfântul Augustin. Pentru că iubirea nu vatămă; iubirea purifică; iubirea te împiedică să faci rău. Şi atunci, toată voia îndrăgostitului e să înfrumuseţeze lumea. Câtă constrângere a pus Sfântul într-un îndemn la libertate…
Mie* imi place …
Pingback: Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt « Gabriela Elena