Imagine de aici!

Privind în „lungul drumului”, acesta an care se sfârşeşte, fiind cel mai aproape, îmi pare a fi fost unul apocaliptic. Poate că am ajuns la maturitatea cea înţeleaptă – pe care-o detestam atât de mult în adolescenţă, la alţii – considerată „căldicică”. Nu te mai arunci pe fereastră de la etajul 100, cu ochii închişi, fiind sigur că o să se întâmple o minune. Nu te arunci în apă fără ca înainte să iei suficiente informaţii – cât de adâncă e, dacă sunt curenţi care te pot înşfăca – şi să rişti să-ţi zdrobeşti capul de vreo stâncă sau să te afunzi cu urechile-n nisip. Am descoperit că e o vârstă colosală. Poţi să spui tot ce vrei să spui. Nu trebuie să te mai cenzurezi de o mie de ori înainte de a rosti o frază. Nu te gândeşti, ca la 18 ani, că n-o să te ia nimeni în serios. Nu te gândeşti, ca la 26 de ani, că vrei să pari interesantă sau cochetă şi vrei să epatezi. Cuvintele capătă parcă greutatea şi gravitatea anilor care s-au aşezat precum cărămizile într-un zid de pe crenelurile căruia lumea se vede exact aşa cum este. Şi acum, că mi-am adus elogiul vârstei, parcă nici anul acesta – în care am trăit experienţa terifiantă a disoluţiei – nu mi se mai pare atât de înfricoşător. Poate epoca în care ne mişcăm e una anarhică şi cu totul haotică. După eşecul – răsunător şi evident – socialismului multilateral dezvoltat, trăim colapsul sistemului capitalist. Ce experiment mai urmează să parcurgem, e greu să schiţez acum, oricât de matură m-aş considera. Oricum, lumea, omenirea s-a pauperizat spiritual, s-a ponosit, s-a vulgarizat şi şi-a redus registrul trăirilor şi asta nu poate decât să mă întristeze. Şi cu un suflet uscat, răsucit şi schimonosit e de neimaginat că poţi construi o lume amabilă şi demnă de inventat. Am învăţat, în anul acesta, să nu iau deloc în seamă aparenţele. Am învăţat să sper chiar şi când nu mai e nimic de sperat. Am învăţat că dincolo de tot ce e sinistru în noi înşine, dincolo de zgură şi putrefacţie, dacă reuşeşeti să străbaţi drumul fără să mori sufocat de propria urâţenie, poţi găsi limanul împăcării cu sine. Şi, dincolo de asta, s-ar putea să mai fie ceva.

Vă doresc să încheiaţi acest an cu multă lumină. Şi, cu o altă fiinţă interioară, ieşită precum un fluture de aur din coconul acestui an chircit, să vă cuceriţi, în anul care vine, bucuria de viaţă, să vă depăşiţi limitele, să depăşiţi limitele şi să iubiţi. Din toate puterile, din toată inima, cu toată inima.