Azi m-am gândit – fără să vreau, pur şi simplu am căzut pe gânduri şi mi-am amintit fulgurant câteva imagini – la acei Ioni şi Ioane cunoscuţi până acum, care mi-au rămas în memorie aşa cum rămâne fotografia unui punct luminos din întuneric imprimat pe retină dacă mişti repede capul. Nu ştiu dacă numele au influenţă asupra destinului nostru; înclin să cred că au. De asemenea, ştiu – dintr-o intensă şi revelatorie experienţă interioară – că la naşterea unui copil, oricâte nume ţi-ai planificat şi chiar ţi le-ai scris făcându-ţi o listă, când e să îl înscrii în documentele oficiale ţi se „închide capul” ca-ntr-o sticlă şi nu mai ştii niciun nume din cele pe care le-ai tot repetat, le-ai tot „probat”. Atunci, în acea secundă, îţi trece prin creştetul capului un nume ce devine de botez, al nou-născutului.
M-am gândit – ştiu c-o să zâmbiţi – la „Ion„, personajul central din romanul omonim al lui Liviu Rebreanu. M-am gândit la viaţa lui teribilă, îngrozitor de nefericită, nefericită din pricina unei alegeri pe care-o face „cu raţiunea” ignorându-şi inima, anulând-o. M-am gândit, apoi, la poetul reşiţean Ion Chichere, trecut la cele veşnice, la netimp, în 2004. Unul dintre puţinii artişti generoşi şi cu adevărat „căzut din lună” dintre cei veritabili pe care am avut norocul să-i întâlnesc.
Apoi gândul mi-a alunecat spre un tânăr politician reşiţean – fiul poetului Octavian Doclin. Destinul acestui tânăr, Ionuţ Narcis Chisăliţă, s-a schimbat în câteva secunde la finele anului trecut. Deputat fiind şi grăbindu-se să ajungă la o şedinţă la Bucureşti, a avut un cumplit accident de maşină. M-am gândit la el cu duioşie şi intensitate – cred că mi-am dorit pentru câteva secunde să am puteri speciale şi să-i pot îmbunătăţi starea – şi cu milă, desigur, pentru că am fost într-o vreme colegi de birou şi ştiu că nu merită deloc acest tragism ce l-a păstrat pe jumătate viu. Deşi nu înţeleg nimic din logica internă, generală şi intrinsecă a vieţii, deşi se întâmplă în preajma mea tragedii peste tragedii – şi nu doar în preajma mea – nu mă pot opri să cred în continuare că lumea are un sens.
Căutând încurcată să prind măcar un fir mic al logicii care-mi scapă cu desăvârşire, nu ştiu de ce, mi-a răsărit în minte chipul bunicului. Mi-am amintit că într-o iarnă, spre seară, când pe fereastra dinspre drum se încropeau, cu arabescuri savante, florile de gheaţă cărnoase, i-am auzit ciubotele grele, cazone, tropotind şi glasul blând dar ferm potolind câinele. Într-o traistă vărgată adusese un ghem de cleşti mişcători care m-au făcut s-o zbughesc în fundul patului. Mai târziu i-am studiat în cazanul în care intraseră maronii şi pluteau, acum, stacojii. Nu m-am încumetat să mănânc decât o firimitură, dar bunicului îi plăceau grozav racii pe care n-avea curaj să-i ducă să-i gătească acasă la ei – în magica şi superba lor casă – de frica bunicii care era în stare să-l afurisească! Bunicul se numea Ioan. Era un om înalt, drept ca un plop. Nu ştiu de ce se temea toată lumea de el, n-am înţeles niciodată; pentru mine era o bunătate de bunic, sfătos şi iscusit la toate cele, ştia să închege cu câteva surcele o colivie pentru păsări, să facă din trei stinghii de lemn o trotinetă.
Aşa am călătorit astăzi cu gândul. Nu aveam de gând deloc să scriu această postare. Am recitit, în aceste zile de după revelion, tot ce am în bibliotecă, de Dostoievski. Sunt cu toate personajele lui şi cu toate mlădierile stilului şi cu toată filozofia lui. Am zâmbit amintindu-mi că la vârsta adolescenţei, opera lui Dostoievski a fost o revelaţie pentru mine pentru că se plia perfect pe asperităţile şi rugozităţile unui suflet neliniştit şi însetat de adevăr ca un rătăcit în pustiu. Că am respirat prin scrierile şi ideile lui. Sigur, după ce am urcat piscurile suferinţei dar încă nu cred că m-am mântuit şi nici n-am ajuns la Adevăr, opera lui îmi apare într-o altă lumină. Şi totuşi, chiar dacă mă veţi bănui de naivitate, eu cred în continuare că lumea poate fi salvată. Nu mă încăpăţânez să cred ca să-mi justific viaţa, eventual, ci cred pentru că nu se poate altfel.
Domnul Ion Iliescu (profit de postare ca să-i urez seninănate şi bucurii) a postat astăzi, pe blog, o imagine care m-a răvăşit. Este ultima operă importantă a lui Leonardo Da Vinci şi îl înfăţişează pe Ioan Botezătorul. M-am uitat minute în şir şi inima mi-a bătut fermecată. Nu înţeleg de unde cade lumina, probabil că de sus. Nu înţeleg antiteza între surâsul lui Ioan – cumva, complice – în acelaşi timp, expresia de o tristeţe indicibilă a ochilor care ştiu, şi întrebarea conţinută în gest. Acest tablou pe care vă invit să-l vedeţi m-a îndemnat să deschid „post nou” deşi nu prea mai am timp şi condiţii pentru blogging – circumstanţele sunt unele penibile şi nu merită menţionate.
Vă mulţumesc tuturor acelora care mi-aţi urat cele bune pentru noul an. Vă întorc urările cu multă dragoste. (Celor care m-aţi sunat pe telefonul mobil vechi, trebuie să vă spun că aţi sunat în gol; am scăpat telefonul sub lift şi nu mai e nimic de făcut cu el.)
Un cântec superb pe versuri de Ion Chichere, interpretat de Maria Gheorghiu (reşiţeancă, şi ea), pentru toţi cei care s-au sărbătorit astăzi şi sunt ocrotiţi de Sfântul Ioan Botezătorul.
Pingback: Bancuri « Adevarul e dincolo de noi
Pingback: Poveste de vis (19) « Blogul lui Teo Negură
alexandru marin a spus:
La multi ani, Ioanilor ! Weekend frumos sa ai, Gabriela 🙂
Gabriela Savitsky a spus:
Mulţumesc, Alexandru. A fost foarte frumos.
Pingback: Elisabetta Sirani(8 ianuarie 1638 – 25 august 1665), pictorita italiana « my heart to your heart
g1b2i3 a spus:
Ziua Sfantului Ioan, bunicul tau ti-au adus dor de copilarie.Asa simt eu.
La multi ani celor care poarta numele Sfantului Ioan!
Gabriela Savitsky a spus:
Gabriela,
de anumite etape şi zile din copilărie. De bunici mai ales.
Pingback: Charles Webster Hawthorne (8 ianuarie 1872 – 29 noiembrie 1930), pictor impresionist american « my heart to your heart
Mozara Andrei a spus:
Nu te supara dar nu inteleg cum poti sa ai un blog pe care scrie „Nihil Sine Deo” si in acelasi timp sa il pretuiesti asa de mult pe Ion Iliescu.Acest criminal a inscaunat toti talharii in 1990,ia interzis Regelui (singura autoritate legitima)sa vina in tara pe motiv ca nu are viza,a adus minerii in bucuresti ,etc.Coruptia,saracia,criza morala,etc de astazi se datoreaza in mare parte acestui bolsevic cu nume de imprumut.Sa stii si tu ca nu il cheama Iliescu.
Gabriela Savitsky a spus:
Presupun că eşti foarte tânăr. Iar tinereţea este entuziastă, se grăbeşte teribil şi crede că le ştie pe toate, de aceea e scuzabil aproape orice exces.
Cred că dacă l-ai cunoaşte, dacă ai sta de vorbă cu dumnealui, dacă ai citi ce scrie şi ai vedea şi punctul lui de vedere te-ai gândi de două ori înainte să scrii asemenea vorbe. Presupun că nu sunt convingerile tale personale izvorâte din experienţă ci pur şi simplu simţi nevoia să simplifici tot şi să găseşti un vinovat. Şi e comod să iei acest „vinovat” gata făcut, de cei care au interesul să slăbească autoritatea lui – şi te asigur că e una uriaşă, cum niciun alt om politic n-a avut şi nu va avea în România curând.
Ca un amănunt: dacă Iliescu n-ar fi acceptat, atunci, responsabilitatea de a umple vidul de putere creat la prăbuşirea regimului, ar fi curs mult mai mult sânge şi cine ştie dacă astăzi n-am fi arătat ca fosta Jugoslavie. Ştii ce s-a-ntâmplat cu Jugoslavia? Asemenea afirmaţii teribiliste nu pot convinge pe nimeni, dragă Andrei.
Să zicem că aş putea să cred că ce spui tu e adevărat. Dar despre Băsescu ce părere ai?
Mozara Andrei a spus:
Il cunosc personal pe Ion Iliescu si de prima oara cand l-am vazut mi-a displacut total.
Eu am studiat stiinte politice si te rog sa nu-mi spui ca troica Iliescu-Brucan-Militaru erau singurii in 1990 care puteau umple vidul de putere.
Pai Militaru fusese desconspirat pe vremea Impuscatului ca era spion URSS, Brucan a venit in tara ca exponent al unei forte straine si a facut tot ce ia stat in putere pentu a distruge acest popor.Acesti oameni nu reprezentau poporul roman deoarece nu faceau parte din el.
Cat despre domnul Ion Iliescu(Ion Penu pe numele sau adevarat) putem umple cu usurinta mai multe biblioteci fara a reusi sa epuizam subiectul.
A fost intotdeauna varianta doi pentru Moscova.
Cand Ceausescu a devenit din ce in ce mai megaloman si cand situatia economica se inrautatea dramatic,Moscova in frunte cu noul tar de la Kremlin care dorea o liberalizare in lagarul sovietic,dar una care sa nu pericliteze siguranta URSS si a coloniilor sale din estul Europei la folosit pe Iliescu ca inlocuitor al lui Ceausescu.Motivul pentru care noi astazi nu mai suntem in sfera de influenta sovietica,nu se datoreaza lui Iliescu ci faptului ca in 1991 insasi URSS a incetat sa mai existe.
Imediat dupa preluarea puterii in 1989 Iliescu conform intelegerii facute a reinscaunat comunistii,a denaturat idealurile Revolutiei inceputa la Timisoara(refuzul de a aplica punctul 8,eliberarea in 1990 a generalilor care au tras in poporul roman,etc),a chemat minerii in Bucuresti pentru a destabiliza partidele de opozitie, pentru a inabusi revolta provocata de catre studentii bucuresteni(golanii)ca raspuns la reinscaunarea comunistilor si pentru a il debarca pe un alt emanat al sistemului comunist si anume pe Petre Roman.Distrugerile create de mineri au fost inestimabile,pierderile de vieti omenesti,pierderea ultimei farame de credibilitate in fata puterilor straine(cuvantul mineriada exista doar in romana),crearea unui precedent periculos care sa vazut si in timpul guverarii lui Emil Constantinescu,distrugerea economiei nationale prin investirea unor sume uriase de bani in niste mastrodonti care nu produceau nimic,bani care ar fi putut fi folositi la constructia unei industrii axate pe un anumit segment care insa sa produca mai mult decat toata gramada de fiare vechi comunista,inrautatirea situatiei economice de la o zi la alta datorita jafului care se incepuse de catre acolitii sai,etc.
In 1990 Ion Iliescu trebuia sa se dea deoparte si sa organizeze alegeri libere la care FSN-ul sa nu participe(cum promisese).Reconstructia Tarii trebuia facuta de catre oameni care nu avusesera nimic in comun cu fostul regim criminal(in germania,dupa razboi nu cu nazistii sa reconstruit),oameni care erau adevarati specializati pe anumite segmente ale economiei si nu de oameni a caror singura specialitate era batutul din palme.Chiar daca in primii ani ar fi fost putin haos,acest lucru era natural insa acest haos ar fi disparut dupa2,3 ani si s-ar fi creat premizele unei societati moderne si nu a ceea ce vedem acum.
As dori sa vad cum explici cat de necesar era Iliescu unei familii care si-a pierdut copilul in timpul Revolutiei sau a Mineriadelor.
Eu nu discut despre istorie sau politica doar pentru a ma afla in treaba,nu sunt nici un pustan dornic de afirmare care frustrat de ceea ce se intampla cauta vinovati,eu ma informez inainte de a face o afirmatie si nu abdic niciodata de la principiile mele.
Acestea fiind spuse iti urez o zi buna.
Mozara Andrei a spus:
Basescu este tot un emanat al regimului comunist,o persoana neplacuta dar cu o priza la public asemnatoare cu a lui Iliescu
Pingback: Florile de pe lângă esențele tari « Mirela Pete. Blog
Amanta Ta a spus:
Mi-a placut videoclipul 😉
Gabriela Savitsky a spus:
Piesa e mai faină decât videoclipul. Iar versurile sunt tulburătoare.
Pingback: Seara ochilor mei « Blogul lui Teo Negură
Zinna a spus:
Gabriela ! Şi eu m-am gândit la Ion şi Ioana, bunicii mei duşi demult pe ceea lume, dar ce frumos ai scris tu despre gândurile tale…:)
Gabriela Savitsky a spus:
Mă bucur că suntem pe acelaşi „meridian” 🙂
dumitruagachi a spus:
Nu tin sa ma citez, si sunt destul de jenat pentru asta. Insa trimiterea la superba (si enigmatica) pictura a lui Da Vinci mi-a amintit ca am scris mai demult citeva ginduri. Cu adevarat, lumina vine de sus! Arata insusi sfintul!
Pingback: Dintre condimentele vieţii « Gabriela Elena
Axyy a spus:
Deranjez in legatura cu un parteneriat cu siteul :
http://www.axyy-filme.com [ 10000 vizite ]
http://www.onlinemoca.com [ 2500 vizite ]
Daca esti interesat pot fi gasit la adresa de email.
Gabriela Savitsky a spus:
Ai un banner?
Pingback: Iata de ce sunt in stare niste rebuturi umane « [A] [D] [N]
creca a spus:
sa pui pe ion iliescu alaturi de ioan botezatorul e o licenta artistica sau o luam ca atare?
Gabriela Savitsky a spus:
Vad ca n-ai o parere prea buna despre aceste doua personaje.
creca a spus:
la un eventual scrutin tot pe iliescu l-as vota.
Gabriela Savitsky a spus:
Nu sunt convinsa ca ai drept de vot.
Pingback: Ce mă binedispune? « Un blog cu năbădăi
Pingback: Is ForD(ima) « Cristian Dima
Pingback: 71 de ani de la moartea sopranei Haricleea Darclee « [A] [D] [N]
Pingback: Viaţa nu este o meserie! « Gabriela Elena
Pingback: Ce să-i facem vrăjitoarei celei rele? « Un blog cu năbădăi
Pingback: POZA ANULUI 2011: PARAŞUTISTUL ŞI ECLIPSA! « joy
Pingback: De iarnă | Simion Cristian
Mario a spus:
Buna ziua,
Sunt interesat de un link exchange cu blogul dvs, daca sunteti de acord eu va adaug linkul in 2 bloguri:
http://4dslr.blogspot.com/
http://photography000.blogspot.com/
in schimbul afisarii urmatoarelor date pe blogul dvs::
Nume: Firma web design
Link: http://www.e-rom.ro/
Va multumesc anticipat si astept cu interes raspunsul dvs.
Mario B.
Pingback: Vis de petală « Cristian Dima
Pingback: Nenea tata lu’ Emil | Blogul lui Nea Costache
dlnimeni a spus:
Off topic: imi face placere sa va anunt aparitia in blogosfera a blogului “omulsicetatea” http://omulsicetatea.wordpress.com/ , blog care apartine unui intelectual de calitate si pe care eu – si nu numai eu – il consider un om de remarcabila valoare. Vizitati-l.
Pingback: DE DULCE TURCESC … | Madi şi Onu Blog
Andi a spus:
La mulți ani! 🙂
Pingback: Si totusi… «
Pingback: Numele proprii care apar în Evanghelia după Matei | Ioan Sorin Usca
Pingback: Versuri rătăcite: Regina « Link-Ping
Pingback: O poză şi o frază « Cristian Dima
Pingback: Plăcinte de sărbători « Un blog cu năbădăi
Pingback: Un blog cu năbădăi
Pingback: Parfumul, note și atitudini « Mirela Pete. Blog
Pingback: Vrei să fii sănătos? Nimic mai simplu… » Blogu' unui Gând licitat -
Pingback: Leapșa anului: BLOG DE BLOG – cele mai bune bloguri din 2010 | Blogul lui Nea Costache
Pingback: Că tot sunt reduceri... | Blogul lui Nea Costache
Pingback: Din Văianu la Toronto, un roman al Gorjului de altădată | Blogul lui Nea Costache
Pingback: Lucrare de control de nota 10! | Blogul lui Nea Costache
Pingback: Apel catre blogosfera: un copil are nevoie de noi! | Blogul lui Nea Costache
Pingback: Madi si Onu Blog |
Pingback: Reverie | Mihaela Man
Pingback: Madi si Onu Blog - startachim blog