Sursa foto

Suntem din aceiaşi tulpină
Eu – frunză, tu – floare.
Una pe alta ne ţinem,
Verdele trece-n mireasmă,
Nu-i niciun nor.
Soarele-şi întinde oasele
grăbit să iasă pe culme
Cu gândul să te poată vedea.
Am putea să ne stingem unul în altul;
Am fi putut.

Mai demult, am avut un cocor
Ce venea să bea apă la noi în grădină.
Stând nemişcat într-un singur picior
Ne vorbea despre nori şi pădure,
Despre meri, case, lanuri de grâu şi zăpezi.
Îl ascultam amândoi cu luare-aminte
Tu – floare, eu – frunză,
O singură respirare fierbinte.
Primăvara trecută n-a mai venit.
Am tăcut, încruntaţi, toată vara.

Nici soarelui nu i-am răspuns
Toată seara, s-a dus îmbufnat la culcare..
Într-o zi, mi s-a părut că te văd lăcrimând,
M-am prefăcut preocupată de-o piatră vecină;
Peste grădină pluteau funigei
Luminaţi de dungi de lumină.

Un greier stingher
Apărut nu se ştie de unde
A izbit cu arcuşul în coarde
Dureros şi prelung.

Învelit în amurg,
Întreg universul asculta fermecat.
Ţi-am zărit lumina tremurătoare
difuzându-se-n noapte.
Suntem o frunză şi-o floare.
E minunat.