Etichete

, , , , , ,

Link foto

Acum câtva timp am trăit o experienţă ciudată. Am intrat să caut ceva într-o cameră nelocuită, fără să ştiu exact ce caut; am intrat aşa, să văd ce mai e. De după draperie, am auzit un plânset ca de copil. M-am apropiat încet, cu teamă, neştiind dacă ceea ce se întâmplă e real sau e din altă dimensiune. Trebuie să vă spun că mi se întâmplă ades să mă trezesc fie în salonul Simonei de Beauvoir, fie să alerg după Charlotte Bronte pe nişte drumuri de ţară desfundate, tot argumentând şi gesticulând, fie cu picioarele încrucişate şi căţărate pe biroul de mahon al lui Freud şi fumându-i pipele;  ba într-o zi am nimerit la o conferinţă de presă a premierului Putin care mi-a zis că n-am mai vorbit din 1885 şi că pe unde naiba umblu – sau cine mai ştie pe unde n-am fost. ( Am divagat.) M-am apropiat de geam şi am dat brusc draperia la o parte. Pe pervaz, zgribulit şi tot numai lacrimi, un fluture minunat, cu aripe multicolore şi pudrate. Mi-am înfrânat accesul de spaimă (sunt lepidopterofobă sau arahnofobă sau cum s-o fi numind fobia de fluturi) nici eu nu ştiu cum, şi am respirat adânc de câteva ori încercând să potolesc bătăile disperate ale inimii. Fluturele mă privea cu ochi mari, de copil supărat şi legăna ritmic din aripi.

– Ce te holbezi aşa la mine? – se răsti. Am tresărit şi puţin a lipsit să n-o iau la goană urlând. Curiozitatea şi nedumerirea au învins groaza.

– Cine eşti? – am şoptit. Vorbeşti? – am mai îngăimat, realizând imediat penibilul întrebării.

– Nu vorbesc, mimez! – mi se păru că zăresc un rictus ironic.

– Eu nu sunt Alice, să ştii! Şi asta nu e Ţara Minunilor! – găsii eu repede o explicaţie.

– Sigur că nu e şi sigur că nu eşti… – căzu pe gânduri fluturele.

– De ce plângeai? – îmi regăsii eu tonusul şi urmărind să schimb subiectul discuţiei, aşa cum fac controlorii operatorilor media, în fiecare zi. Când nu vor să se dezbată subiectele de actualitate, inventează câte un scandal, regizează câte o arestare.

– Nu plângeam!

– Ba plângeai, te-am auzit. Ce-ai păţit? Ce s-a întâmplat de plângi?

– Încă nu s-a întâmpla-a-a-t!… – izbucni, din nou, de data aceasta în hohote, fluturele cel catifelat.

– Păi dacă nu s-a-ntâmplat, atunci, de ce plângi? Hai, nu mai plânge, coboară de-acolo şi mergem la soare! Hai, gata!

– Cum să nu plâ-â-â-âng? O să fie tsunami la Tokyo-o-o-o! Î-hî, î-hî! î-hîîî!

– De ce să fie tsunami? Când? Ce-ai tu cu tsunami? De unde ştii? Ce prostii vorbeşti acolo?

– Aşa a zis Edward Lorenz! Nimic nu ştiţi, generaţia asta a voastră! Coca-Cola şi McDonald’s, atâta ştiţi! Eu bat din aripi aici şi, peste o vreme, o să fie un cutremur în cealaltă parte a lumii!

– Păi nu mai da din aripi, stăpâneşte-te! – am zis eu, zâmbind, neştiind ce-i cu „efectul fluture” al lui Lorenz.

– Şi cum mă ţin aici în echilibru, dacă nu dau din aripi, mă rog? – fâlfâi el, în continuare, răspândind curcubee de pulberi multicolore…

Bat din aripi şi către:  TheodoraIoan UscaTheodora Marinescu, Răzvan Cătălin Rinder, Caius, Gabi123, Supravieţuitor, Carmen, Umograf, Luna pătrată, Gabriela Elena, Mirela Pete, Nea Costache.

Anunțuri