Etichete

, , , , ,

Am învins! Am eradicat inaniţia în întreaga Africă! Am irigat deşertul şi obţinem recolte uriaşe de legume care hrănesc întreaga lume! Am găsit remediul împotriva cancerului şi nu mai mor în fiecare zi mii de copii. Am replantat pădurile pe care le-au defrişat strămoşii noştri şi am reuşit, prin desalinizarea apei marine, să asigurăm resursele necesare pentru toţi aceia care mureau, ieri, de sete. Pământul este înfloritor. Nu mai există sărăcie, asuprire, excluziune, foame, sete, ură, goliciune, promiscuitate, perversitate, ticăloşie, frig, frică. Totul este perfect. Şi, pentru că perfecţiunea e plictisitoare şi lipsită de valoare de întrebuinţare, să nu ne plictisim şi să ne mai mişcăm puţin şi să ne crească adrenalina, omorâm, din avion, nişte fraieri. Fraieri care stau pe-o mare de ţiţei. Şi nu vor s-o dea în dar spre benefică exploatare mai-marilor lumii. Cică ar fi inacceptabil ce face Gaddafi în propria lui ţară. Dar este echitabil ca Franţa şi Italia să vâneze oameni din avioane de ultimă generaţie. Îşi mai testează şi ei ultimele cuceriri ale ştiinţei în materie de război, testează viteza de reacţie a androizilor pe care-i folosesc drept carne de tun. Ce importanţă are că rachetele tomahawk pe care le lansează ucid, spulberă, sfârtecă civili, femei copii? Este legitim, nu-i aşa? De ce să-i ucidă soldaţii lui Gaddafi? Sunt mult mai eficient ucişi cu racheta lansată dintr-un F116. Nu sunteţi de acord? Şi e şi echitabil. Fiecare galon de ţiţei, o inimă.

Vă spuneam – într-o postare anterioară –  că omenirea nu învaţă nimic. Suntem criminali, aroganţi, limitaţi, înapoiaţi, fiare perfide şi cinice. Nu vrem să învăţăm nimic de la planeta noastră care ne rabdă de atâta vreme cu toate relele. N-o să lăsăm urmaşilor noştri altceva decât istoria unei civilizaţii care şi-a perfecţionat doar mijloacele de a ucide cât mai repede şi cât mai mulţi, o istorie de crime şi nelegiuiri care va duce, inevitabil, la extincţia rasei umane. Dacă uriaşele bugete de „apărare” ar fi folosite pentre cercetare, oare nu ar avea fiecare locuitor al planetei o viaţă minunată, fără lipsuri şi fără durere? Trebuie să reducem populaţia planetei, pentru că nu ne poate hrăni pe toţi (deşi eu cred că poate), foarte bine!, există mijloace oneste de a controla acest fenomen; e nevoie neapărat de masacre? Tot aşa malthusieni am rămas?

Sper doar că ai noştri conducători vor avea înţelepciunea necesară să nu se ralieze acestei lupte pentru dominaţia asupra resurselor, într-o zonă în care nu avem neapărat ce căuta şi pentru o cauză ce nu este a noastră. 

Aţi văzut Zeitgeist?  

Anunțuri