Etichete

, , , ,

Am primit acest material şi, după ce l-am vizionat, am considerat că trebuie să-l vadă cât mai mulţi oameni. Din 1989 – cu mici şi notabile excepţii, cum a fost guvernarea Năstase care a şi fost demonizată tocmai pentru că, prin demersuri diplomatice susţinute, vădea tendinţa de a aborda relaţiile internaţionale din poziţie bipedă şi nu în genunchi, cum e dezirabil pentru marile puteri – nu  am contenit să ne culpabilizăm, să ne umilim şi să ne punem cenuşă în cap pentru că am trăit 45 de ani de comunism. De parcă Germania de Est a avut un regim liberalist. De parcă Cehoslovacia inventase şi practicase, în această istorie recentă, economia de piaţă. De parcă Polonia fusese dinamul care producea lumina plusvalorii în Europa. De parcă Jugoslavia n-a mâncat niciodată usturoiul socialismului şi nici gura nu-i miroase. În timp ce toate ţările foste comuniste (un fel de a spune, pentru că regimul a fost unul socialist, nicidecum comunist) s-au reinventat cu demnitate, au preluat ce a putut fi preluat, au păstrat ce era de păstrat şi şi-au dinamizat economia, noi, sub influenţe bine determinate şi bine dirijate, am distrus tot. Tot. Am devalizat industria, am spulberat agricultura, am dinamitat tot ce funcţiona sau exista aşteptând doar un nou sistem de valorificare şi potenţare. În plus – în lumina aceloraşi directive „înţelepte” ale asasinatului economic – am înstrăinat resursele (ce nicio ţară care nu e sinucigaşă nu face). Acesta a fost preţul integrării în Uniunea Europeană – s-o spunem pe şleau. „Vreţi să externalizaţi forţa de muncă validă? Ne faceţi cadou resursele!” – aceasta a fost capcana. Am intrat în Uniunea Europeană goi, în zdrenţe, famelici şi costelivi, cu mâna întinsă. Agricultură modernă nu mai avem; am fragmentat proprietatea punând-o în braţele îmbătrânite ale unor moşi şi babe ce gardează (încă, ultimii!) valorile satului românesc. Fără mijloace de producţie. Doar forţe de producţie inapte pentru acest gen de agricultură, cu pogonul şi arul. Industrie nu mai avem. A pus-o la pământ şi a tăiat-o la fier vechi noua generaţie de viermi ai economiei  şcolită pe la training-urile Colgate , Orbit şi Ariel. Acest „fier vechi” s-a transformat în „coco” în conturile unora şi altora, după ce a fost fătat comisionul de consimţământ tacit sau legiferat.

Şi? Ce facem noi acuma, în Uniunea Europeană modernă, flexibilă, parfumată şi proaspăt rebrănduită? Am devenit slugile tuturor. Femeile române, mamele românce – ispăşind vina de a fi fost comuniste, nu-i aşa?  –  merg să şteargă la cur foştii comunişti (acum la pensie) din Germania. Foştii capitalişti din Austria. Foştii social-democraţi din Suedia. Regaliştii din Marea Britanie. În timp ce copiii lor rămân acasă în grija te-miri-cui, cu inima frântă, pradă uşoară pentru dealerii de etno-botanice. Am împânzit Europa cu extraodinara noastră putere de adaptare şi de „recalificare”. De ce? Suntem masochişti? Nu. Statul român ne alungă. Duce o politică ţintită de înstrăinare, decimare şi deznaţionalizare. Experimentează limitele capitalismului aici, la noi, pe pielea noastră, statul minimal – fără putere, fără implicare, fără reacţie şi fără inteligenţă – şi construirea cetăţeanului global, fără rădăcini, fără istorie personală, fără familie şi fără prieteni. Fragil şi nesigur, inconsecvent şi friabil, needucat şi neinformat, spăimos şi „flexibil” (id est: uuşor de manipulat) la îndemâna unui alt sistem care îi va putea monta un cip ca să aibă acces la hrană, asistenţă medicală, într-un cuvânt, ca să aibă drepturile lui fireşti. Niciun alt stat din Europa – din câte ştiu eu – nu-şi distruge cetăţenii, nu-şi omoară bătrânii, nu-şi alienează copii. Nicio conducere a vreunei ţări fostă socialistă nu şi-a înstrăinat resursele naturale şi nu şi-a demolat industria, nu se îndreaptă ca o armă de distrugere în masă împotriva propriilor cetăţeni.

Vă invit să priviţi în ochi – fie ei şi de piatră – măreţia şi forţa strămoşilor noştri uitaţi. Care, chiar învinşi fiind, nu şi-au pierdut demnitatea şi maiestuozitatea.

UN_MISTER_ISTORIC

Anunțuri