Etichete
4, 5 mil. euro, Fregata Ferdinand, Guvernul Boc mai da un tun, Libia, Rayboiul din Libia, Traian Basescu
Sursa foto: marinarii.ro
Excelenţa Sa, Domnul Traian Băsescu, preşedinte al Republicii România, ne-a informat ritos şi considerabil wiskeizat că ne vom implica. Asta după ce s-a stuchit cu soţul Doamnei Carla Bruni, în plenul reuniunii extraordinare a Consiliului European din 11 martie a.c., prilej să-şi încaseze ce nu credea vreodată că-şi va auzi urechilor, după episodul „Ieşi afară, javră ordinară!”
Am bâlbâit-o ce-am bâlbâit-o din 11 până-n 22. Ba că ONU, ba că NATO, ba că insurgenţii înarmaţi sunt agenţi (o fi ştiind el ceva), ba că dictatorul să se ducă dracului dar noi nu, niciodată. În acest timp, se căuta o formulă. Avioane n-avem, ca să participăm şi noi cu ceva. De participat participăm, dar nu ne băgăm. Timp de unsprezece zile, „băieţii” au căutat formula potrivită. Nu pe cea diplomatică, nu fiţi copii! Formula optimă. Şi au găsit-o. Deci, ne implicăm în conflictul din Libia în sprijinul embargoului impus de NATO, cu fregata Ferdinand. Pentru echiparea Fregatei, guvernul trebuie să aloce – a alocat deja? – 4,5 milioane de euro. De unde ştia preşedintele marţi seara, după şedinţa CSAT când abia ce se luase decizia că participăm şi noi la demersurile Alianţei Nord Atlantice, de câţi bani este nevoie pentru a echipa fregata Ferdinand? Păi are contabili buni, i-au făcut repede, pe colţul unui şerveţel, o estimare. Fregata Ferdinand trebuie să fie echipată şi gata de a intra în dispozitiv pe 4 iunie. Vă reamintesc că suntem în 23 martie. Până în 4 iunie, mai mult ca sigur, conflictul din Libia se va fi stins demult. Şi atunci? De ce trebuie să cheltuim acum 4.5 milioane de euro? Păi ca să dăm cu încredinţare directă nişte fonduri unor firme. Aţi ghicit ale cui firme. Estimp ce s-a stabilit cu ce ocazie se şmenuieşte banul de la buget, madame ministresse Helene Oudrea a susţinut că va propune ridicarea plafonului sumei pentru încredinţarea directă la 12 milioane de euro. Deci, ai un proiect ale cărui costuri sunt evaluate la 11,9 milioane de euro? Te duci şi depui documentaţia şi primeşti încredinţare directă, fără licitaţii, oferte, şi tot felul de demersuri din astea care enervează lumea în criză. Având în vedere urgenţa misiunii noastre ONU sau NATO (preşedintele nu e foarte sigur), echiparea fregatei va fi încredinţată repejor unei firme prietene. Prietene de familie. Nu suntem noi, toţi, o mare familie? În timp ce banii au fost prăduiţi, conflictul din Libia se va fi încheiat demult. Nu-i nimic, în cazul unui alt conflict, noi vom fi, deja, pregătiţi!
Hai că-i foarte mişto să conduci România şi pe timp de pace, dar mai ales de război! E şi profitabil, e şi cool! Sunt atâtea ocazii faine de şmenuit banul public şi de a-l dirija spre conturile proprii!
Vreţi ping-uri? Poftim!
Ori la bal, ori la spital!; Fragilitate; Ziua Mondială împotriva tuberculozei epidemice; Giotto din Bondone; Un pic cu picătură valoroasă din dezvoltarea personală; Cât costă viaţa unui român? Oare China acceptă dubla cetăţenie? ; Înviorare mentală; Frunza; PNL vrea să audă care e poziţia oficială a României faţă de atacurile din Libia; Dezastre … benefice!; Leapşa – despre blog; Ion Ţuculescu sau ochii magici ai culorilor; Galactica.
Gabriela Savitsky 
Ma intreb daca cineva intreg la minte se regaseste in „modelele” pe care le avem drept conducatori azi si totodata ma intreb de ce, daca NOI nu simtim ca asta e o Romanie care sa ne reprezinte, de ce nu alegem sa ne conduca niste oameni care „seamana” mai mult cu noi, in gandire, in valori. Mi se face rau cand ma uit in jur si concluzia fiecarei zile rasuna de peste tot: „asa e la noi”, „astia sunt romanii”, „ca la romani”, „tara de cacat”. Nu mai accept lozincile astea deznadajduite si simt ca toti am atins limita tolerantei fata de expresii de acest gen si mai ales fata de intamplarile cotidiene care genereaza reactiile acestea de dispret fata de semeni si fata de orice. De ce, daca exista destul oameni buni printre noi, nu reusim sa-i facem si pe ceilalti sa ne semene, dupa metoda pedagogica din scoala primara, conform careia obraznicul era asezat in banca alaturi de un copil bun, care „sa-l cuminteasca” prin simpla prezenta?
Adina,
Îţi răspunde, printr-o postare, Adrian Năstase.
Eu nu ştiu să-ţi răspund. Am visat, la un moment dat, o Românie personală (nu ca s-o iau acasă la mine ci pentru care aş fi dat orice – chiar şi viaţa – să propăşească ) şi am şi creionat acest vis. Din păcate, mi s-au secerat visele cu securea. Zdrag! Vei spune că trebuia să lupt în continuare. Nu poţi să lupţi într-o armată ai cărei combatanţi nu ştiu unde-i duşmanul şi se atacă între ei. Mi-a rămas doar o pană subţire care aleargă pe filă. Natura are grijă să aşeze lumea în echilibru. Cei care sunt copii acum, poate că vor fi în stare să reconstruiască România. Deocamdată, mai e destul de furat. Şi am încăput pe mâinile unor jefuitori. Ne merităm soarta.
Pingback: Criza nu are cum sa se intoarca deoarece nu a plecat « Hai ca se poate!
Si eu cred, Gabriela, ca lucrurile se pot schimba natural, in felul in care spui, prin tineri. mai cred ca un capitalism mai limitat si controlat ar fi de preferat. sistemul conteaza si el.
am scris pe blog ceva despre caras. te priveste si pe tine putin:) sper ca recunosti locurile.
Earthwalker,
Am citit articolul tău cu încântare. Eu am venit pentru prima dată în Timişoara în 1885, la o olimpiadă şcolară, faza naţională (asta ca să mă laud puţin). De la Timişoara, într-o săptămână, ne-au plimbat prin întreaga zonă. Mi-amintesc cu emoţie corul „Ion Vidu” care a dat un concert pentru cei o sută şi ceva de puştani… Şi astăzi aud „N-am venit la voi la şură, /Ană, lugojană/Să mă uit pe sub căciulă”(…) Superb. O dată-n viaţă ţi se întâmplă.
Îmi mai amintesc dealurile de la Brebu – dealurile cu fostele livezi – pline de floare… Era ceva ce-ţi tăia respiraţia. Nu văzusem în viaţa mea aşa ceva: dealuri ca nişte aripi de înger. Era aprilie. Atunci mi-am promis ca, la terminarea liceului, să vin la facultate la Timişoara. Ceea ce s-a întâmplat, dar mult mai târziu pentru că viaţa nu-i chiar aşa cum ne-o programăm noi… Caraş-Severniul este un loc magic. Pe tine te-a învăţat să pictezi, pe mine m-a învăţat să fiu. Este greu de explicat ce anume influenţă exercită aceste locuri blânde şi măreţe. M-am îndrăgostit pentru totdeauna de acest loc şi n-aş vrea pentru nimic în lume să trăiesc şi să mor altundeva. Pentru nimic în lume.
Nimic nou sub soare!
Ei ca ei, iar noi, ca de obicei. 😦
Pingback: Alegere « Ioan Usca
Pingback: Earth Hour 2011- Mai mult decat o ora pentru planeta in 26 martie « Supravietuitor's Blog
Buna!
Viziteaza-ma pe http://www.pinka.info/ si daca iti place , mi-as dori sa facem schimb de linkuri.
Astept mesaj pe adresa biancasebastiana@yahoo.com
Titlu Viata e frumoasa!
Multumesc,
Cu respect,
Bianca,
Pingback: Giotto di Bondone (ca.1267 – 8 ianuarie 1337), pictor și arhitect italian, predecesorul artei moderne « my heart to your heart