Etichete

Foto: Inobras

Vin, în existenţa fiecărui trăitor conştient de marele mister al vieţii, momente de neînţeles. Sustrase oricărei logici liniare, evenimentele se succed într-un mod absurd şi viaţa, gesturile, replicile şi reacţiile par desprinse dintr-un subsol al timpului. Parcă nu mai e viaţa ta pe care până mai ieri o ştiai şi o controlai aproape în amănunt. Toate întâmplările o iau razna, oamenii se comportă de parcă ai fi invizibil, semenii tăi nu irosesc nicio ocazie de a te dezintegra şi de a te nimici. Ce se întâmplă cu un individ normal, bine ancorat în realitate, bine aşezat în dispozitivul social când o forţă nevăzută şi crudă îi taie pe rând, rânjind cu sadism, toate otgoanele care-l leagă de lucrurile ştiute, de confortul lui cotidian, de reflexele lui condiţionate? De ce unii nimeresc în vârtejuri temporale de unde ies zdrobiţi şi deformaţi, îmbătrâniţi înainte de vreme, striviţi şi inapţi să-şi reia legăturile fireşti cu viaţa, urmând să trăiască într-o plutire stranie între viaţă şi non-viaţă, în timp ce alţii duc existenţe terne şi liniare, fără mari văluriri, egali cu ei înşişi şi cu destinul ce le-a fost pus la dispoziţie?

N-a dezlegat nimeni acest mister, sau nu este dezlegat pentru minţile profane.

Aşa se simţea Eliodor. Îşi revenise în simţiri şi descoperi că fusese deposedat de însemnele identităţii sale. Nu mai avea acte, nu avea bani, nu avea ceas. Dacă l-ar fi obligat cineva să dovedească cine este, n-ar fi avut cum. Era murdar de sânge închegat, de noroi şi dejecţii, puţea înfiorător, era desculţ, n-avea ceas şi nu-şi amintea cum ajunsese acolo.

Dădu să se ridice de pe mormanul de zdrenţe puturoase unde fusese abandonat, ca un câine răpciugos şi o suliţă dureroasă îi străbătu trupul, ţintuindu-l. „Mi-am rupt coloana” – se gândi. Încercă să-şi mişte degetele picioarelor, dar nu le putea vedea din pricina obscurităţii vâscoase şi împuţite. Dar putea să înţeleagă că le mişcă. „Nu e coloana, slavă Domnului!” – răsuflă el uşurat şi se gândi apoi la cuvintele care-i ieşiseră, involuntar, din minte.

„Ce e asta, Slavă Domnului? Unde e Domnul în nenorocirea asta? Nu există niciun Domn aici, sunt doar eu, fără să mă pot mişca şi fără să ştiu unde sunt, pe jumătate mort… abandonat ca un animal rănit… Acuş o să apară răpitorii să mă sfârtece… Cum zicea proful de filozofie din liceu: Dumnezeu nu se ocupă de amănunte, el trasează planurile mari… Eu sunt un amănunt… unul nesemnificativ” – începu să râdă isteric, fără să ştie de ce, ca un reflex al disperării şi fricii. „Dar Iisus vine mai apoi şi spune că Tatăl ştie de fiecare fir de păr din capul nostru, deci ne ştie în amănunt. Atunci de ce m-a lăsat Tatăl să cad în această nenorocire, de ce m-a lăsat, dacă fiecare fir din capul meu e important pentru El? Cum o să cred că sunt important pentru Dumnezeu dacă sunt în halul ăsta de batjocură pe care n-am de ce s-o merit? Milioane de oameni umblă pe-afară liberi şi întregi şi eu zac aici, ca Iov, pe un morman de gunoaie ca ultimul nenorocit… Nu cred să existe unul mai nenorocit decât mine, în acest moment, pe pământ.”

Monologul îi fu întrerupt de ecoul unor paşi târşiţi care păreau să se apropie. „S-a terminat cu mine!” – gândi Eliodor făcându-se instantaneu o ţeavă subţire prin care se scurgea în ţărână doar groază pură. „Doamne, nu mă lăsa!” Închise ochii, aşteptându-şi sfârşitul.

###

Şi-or fi pus asemenea întrebări, vreodată: Shayna, Teo Negură, Zalmoxys, Gabriela Elena, G1b2i3, Gând licitat, Caius, Ioan Usca, Cella, Ana Vero, Ragnar’s Life, Mirela Pete, Alegerea Sofiei, Rokssana, Theodora.