Foto: free_spirit

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid aşternut e şesul cu mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.

Casele-adunate, ca nişte urcioare
Cu vin îngroşat în fundul lor de lut,
Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.

Păsările negre suie în apus,
Ca frunza bolnav’-a carpenului sur
Ce se desfrunzeşte, scuturând în sus
Foile, -n azur.

Cine vrea să plângă, cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul ne’nţeles,
Şi cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.

Mie mi se făcuse dor de poemul acesta şi nu ştiam. Tudor Gheorghe i-a alăturat şi o muzică aşa cum doar el înţelege.

Iat-o:

Anunțuri