Pentru Cella.
Pentru Teo.
Pentru Shayna.
Pentru Vania.
Pentru Ana Pauper.
Pentru Gabriela Elena.
Pentru Peter.
Pentru mine (o impresie a copilăriei).
Pentru Elisa.
Reclame
Arta – lumea perfectă
01 Marți Noi 2011
Posted in viata asa cum e
Gabriela, ce m-ai emotionat! Eu si nepotica mea cand va fi domnisoara…. Doamne, asculta vestile despre viitor!
Te imbratisez, draga mea.
Da, în viitor m-am uitat şi eu. 😉
Pingback: Vizita lui Wiliam Brânză în “Brief”: a venit, a văzut, s-a făcut de râs « Un blog cu atitudine
un gînd pentru care pot, doar, mulţumi: ce-ai fi dacă ai putea vrea să nu mai rămîi
E destul de periculos să „vrei să nu mai rămâi”; vom fi, astfel, blestemaţi să colindăm între lumi. Nici aşa, nici aşa. E bine să respecţi ritualurile. Toate.
🙂 Ah, cuvintele… unde sunt cuvintele? Se pare ca le-am cam pierdut, mna.. Multumesc frumos, sunt impresionata si emotionata.
Dacă urmăreşti linkul, poţi să vezi tabloul în detaliu. Nu ştiu de ce l-am asociat cu tine, pur şi simplu aşa a venit sugestia.
Voila la femme, voila mon tout…
Frumos, iti multumesc mult, Gabriela! 🙂
Poate să fie „predestinata” ta. 🙂
Arta neminşcării limbii…
Nu-i aşa? Cu cât mai multe cuvinte, cu atât mai multă minciună.
De ce unele gesturi ne ating, asemeni unei catifelate petale de trandafir, ce-si daruie suavul parfumul?
De ce?
Pentru ca, uite, sunt unele gesturi frumoase, ca si al tau, care misca ceva mai adanc, in suflet…
Multumesc, Gabriela, pentru frumosul dar oferit.
Am studiat putin tabloul pe care mi l-ai daruit, on line, 🙂 si intr-adevar ISPITA este mereu prezenta in viata noastra, atat la cei tineri cat si la cei…nascuti mai devreme. 🙂
Totul tine de pozitia adoptata de fiecare, in fata ei. Expresia fetei tinerei din tablou, ne dezvaluie, alegerea facuta. Privirea-i spune totul. Nu stiu de ce, dar privind-o, cum este oripilata de oferta facuta de cealalta femeie din imagine, m-am dus cu gandul la Iosif care a fost ispitit in casa lui Potifar.
Inca o data, multumesc.
Ieri numai asta am făcut. Am privit tablouri. Nici nu-mi aduc aminte dacă am mâncat, oricum, am mâncat tot cu gândul la transparenţă, la umbră, la amestecul neverosimil al culorilor. Azi m-am gândit să le împart cu voi. Aş fi vrut să postez mai multe imagini dar ştiu că redundanţa oboseşte şi lehămeteşte, aşa că m-am oprit.
Am ales tabloul pentru tine, mai bine zis am copiat imaginea şi mi-a venit în minte „Gabriela Elena” poate pentru că eşti atât de tânără. Atât de inocentă. Atât de neştiutoare. Aş zice şi atât de bine-crescută. Ispitele vin din toate părţile şi, când suntem tineri, nu ştim întotdeauna să le stăvilim. Dacă vei privi tabloul mărindu-l (dai dublu click p el) vei vedea într-un colţ o jumătate de icoană. 🙂 Mă bucur că ţi-a plăcut. Picturile sunt atât de ireal de frumoase încât îţi simţi sufletul plutind ca un fulg…
Sărut mâna! Îmi place tare mult lucrarea lui Polenov, n-ai spune că e pictură. Are atâta lumină în ea… Şi evocă linişte…
Au făcut un lucru nemaipomenit punând online lucrările. Chiar merită să-ţi pierzi câteva ore pentru a le privi.
Eu am stat ieri ore în şir privind aceste picturi ce par ireale. Prietenul meu a vizitat galeria şi mi-a spus că eşti pur şi simplu năucit.
La fiecare tablou sunt menţionate dimensiunile, ai văzut. Unele portrete îţi taie pur şi simplu respiraţia. Demult n-am văzut ceva atât de frumos.
Foarte frumoase picturile, la tine gasim un loc unde umplem retina cu frumosul pastelat al tablourilor. O seara faina.
Mulţumesc, şi ţie.
Când nu am cuvinte…
Pingback: O nălucă | Foaie pentru minte
Pingback: Dandelion « O lume in imagini
Pingback: Fernandez « schtiel
Pingback: Ploaie de toamnă « Teo Negură
Pingback: I love you, Domnisoara… « lunapatrata
Pingback: ISPITA « Gabriela Elena
Pingback: Motanul Încălţat « Ioan Usca
:((
o, ce balet! 🙂
Încă nu-mi dau seama dacă-i pe gheată sau pe gheaţă. 😀
Pingback: DAVID COPPERFIELD de Ch.Dickens - Ep.10/Cap.19-20 - Povestiri de lecturi școlare