Ceea ce urmează să citiţi în continuare vă promit că vă va schimba definitiv părerea despre lumea în care trăim. De fapt trebuie să îmi cer scuze pentru faptul că a trebuit să fiu eu cel care să vă aducă la cunoştinţă asemenea veşti terifiante, dar trebuie să ştiţi adevărul dacă vreţi să supravieţuiţi, în ceea ce va urma să se întâmple: pentru unii climă excesiv de uscată, pentru alţii temperaturi extrem de ridicate sau respectiv congelare la frig înaintat.
Încălzirea globală a fost în atenţia specialiştilor de peste 40 de ani, dar până acum ne-am autocomplăcut în nepăsare şi ignoranţă. Până nu demult oamenii de ştiinţă au îmbrăţişat ideea că fenomenul încălzirii globale va cauza schimbări majore şi probleme acute în lume, dar în modul lor de gândire scenariul prevedea că acestea se vor întâmpla într-o perioadă cuprinsă undeva între 50 şi 100 de ani şi că abia atunci se vor face resimţite efectele.
Ideea generală era aceea că încălzirea globală este un proces lent şi că umanitatea va avea timp să descopere soluţii ingenioase la toate problemele.
Noi dovezi extrem de bine documentate sugerează că acest scenariu este complet greşit şi că mai degrabă trebuie să ne pregătim pentru schimbări climatice deosebit de abrupte.
09.2002: Încălzirea aduce o nouă eră glaciară
Una din acele aluzii că ceva ar putea fi altfel decât ceea ce ni s-a spus (mai ales în SUA) a fost prima dată publicată în revista Discovery magazine în septembrie 2002 sub titlul uşor mascat al articolului „Încălzire globală surprinzătoare: o nouă eră glaciară” în care se spunea printre altele: „… oceanografii au descoperit un râu uriaş de apă dulce în Atlantic care s-a format din topirea calotei polare. Ei ne atenţionează asupra posibilităţii perturbării grave a Gulf Stream-ului, ceea ce ar putea avea ca efect aruncarea întregii emisfere nordice în iarnă veşnică deosebit de rece.” Fiţi atenţi la faptul că au trecut 2 ani de atunci şi nimeni nu a dat importanţă acestui fapt. Viaţa noastră se îndreaptă în acest moment spre o catastrofă totală.
01.2004: Sir David King
În ianuarie 2004, David King a intrat în prim-plan. Dl. King este ministrul pe probleme ştiinţifice în Anglia şi om de ştiinţă conducător. Dl. King a făcut o vizită (francmasonului) Tony Blair şi i-a vorbit despre dezastrul iminent mondial şi necesitatea de a se comunica întregii lumi ceea ce se întâmplă. Francmasonul Tony Blair i-a ordonat să păstreze tăcere asupra acestui subiect. Dar dl. King a considerat că este pur şi simplu mult prea important subiectul încât să fie ignorat, aşa că în ianuarie 2004 a trecut în mod deliberat peste ordinul primit şi a publicat concluziile ştiinţifice în Jurnalul American de Ştiinţă. În acel articol, King spunea: „după părerea mea, schimbările climatice sunt cele mai severe probleme de care se loveşte întreaga umanitate, mult mai severe decât ameninţarea teroristă”. Ca urmare, Anglia a emis o ordonanţă de urgenţă asupra lui David King pentru a nu i se mai permite discutarea acestui subiect în public, el fiind ameninţat cu închisoarea în baza încălcării unui act guvernamental.
02.2004: Pentagonul
O lună mai târziu, în februarie 2004, Pentagonul s-a implicat într-un proiect care a tulburat lumea. Atunci s-a aflat că Pentagonul studia de ani de zile fenomenul încălzirii globale datorită problemelor de securitate naţională pe care acesta le poate produce în asociere cu diferitele schimbări care rezultă din el. S-a realizat un studiu special la unul din departamentele Pentagonului şi anume Biroul de Evaluare în Reţea condus de către directorul Andrew W. Marshall, birou care avea responsabilitatea de a identifica toate ameninţările pe termen lung care se abat asupra SUA.
Dl. Marshall s-a deplasat la o bază numită Reţeaua Globală a Afacerilor pentru a compila posibilităţile prin care încălzirea globală poate afecta securitatea naţională a SUA. Studiul a durat până în octombrie 2003 şi a fost trimis Pentagonului care privea această problemă din punctul de vedere a tot ce putea fi mai rău. Numele proiectului a fost „Scenariul Schimbărilor Climatice Abrupte şi Implicaţiile Asupra Securităţii Naţionale a SUA.” Dar conţinutul acestui document a depăşit toate limitele experţilor de la Pentagon.
Fiind conştient de posibilităţile incredibile ale acestui studiu, Dl. Marshall a luat decizia să publice raportul şi alte informaţii pentru a informa poporul american. Aceasta se datorează probabil şi faptului că preşedintele Bush stă pe o poziţie negativistă în ceea ce priveşte încălzirea globală. Dl. Marshall a mai decis să meargă dincolo de poziţia prezidenţială şi să îşi publice raportul în Fortune Magazine pe data de 9 februarie 2004.
În articolul său, dl. Marshall explică în ce fel topirea calotelor polare Nordice şi Sudice, care sunt compuse din apă dulce, reprezintă factorul decisiv în dezastrul meteorologic global.
Gulf Stream-ul, sau altfel spus Curentul de Convecţie Termosalină Nord-Atlantic, este un curent de apă caldă care se deplasează dinspre Ecuator la suprafaţa oceanului şi se îndreaptă spre zonele nordice unde are loc schimbul de căldură prevenind răcirea excesivă a Europei de vest, şi a Canadei. Totodată acest curent susţine întreaga structură climatică de anotimpuri cu care suntem obişnuiţi. Ei bine, atunci când acest curent începe să se răcească, el pătrunde în adâncurile oceanului şi îşi schimbă direcţia de deplasare (sub forma unui râu spre Sud) unde se încălzeşte din nou şi se ridică treptat la suprafaţă după care se întoarce din nou la cursul iniţial într-un proces continuu de convecţie.
Atentie! „Motorul Termosalin” care face posibilă această mişcare a curentului se află în Nord unde el se întâlneşte cu diferenţa de salinitate dintre apa sărată a ecuatorului şi cea dulce de la pol. Această diferenţă face ca râul să se scufunde în adâncuri după ce a eliberat în prealabil o anumită cantitate de căldură în atmosferă şi astfel apa este „împinsă” de acest motor salin care funcţionează pe baza DIFERENŢEI de SALINITATE. Poziţia ocupată de curent în volumul oceanic depinde de DIFERENŢA de TEMPERATURĂ. Apa caldă urcă, iar cea rece coboară.
Să privim acest fenomen în condiţiile actuale. Calotele se topesc şi cantităţi uriaşe de apă dulce ajung în Atlantic amestecându-se cu apa sărată de la Ecuator. Rezultatul este că DIFERENŢA DE SALINITATE SCADE DRAMATIC. Astfel „Motorul Termosalin” care menţine curentul în mişcare perpetuă a scăzut în putere, şi s-a constatat acest lucru de peste 10 ani dar nu s-a acordat atenţie suficientă. Pe măsură ce Gulf Stream-ul îşi încetineşte procesul termosalin, schimbul de căldură în regiunile nord-atlantice a încetinit iar structurile anotimpurilor au suferit modificări pentru că ele sunt strict dependente de aceste schimburi calorice pentru a menţine un echilibru.
Topirea Polului Nord
Să privim faptele. Cu două veri în urmă, s-a observat topirea integrală a Polului Nord pentru prima dată în istoria pe care o ştim. Atât navele civile cât şi cele militare au putut naviga direct prin Polul Nord (magnetic). Această zonă nu a avut decât o pojghiţă de gheaţă de grosime de 4 m. Greenpeace a anunţat în urmă cu câţiva ani că platoul de gheaţă s-a retras cu 460 de km într-un interval cuprins între o iarnă şi o vară polară, dar nimeni nu a dat atenţie acestui lucru.
Iar astăzi, în timp ce scriu acest articol, noi suntem martorii unor incendii în Alaska care ne-au consumat suprafeţe uriaşe de pădure. Incendiul se produce într-o zonă în care ÎNTOTDEAUNA, ar fi trebuit să fie ploaie şi zăpadă şi aşa după cum veţi înţelege din acest articol, acest incendiu este direct legat de topirea calotelor şi perturbarea Gulf Stream-ului.
În cele din urmă Pentagonul a mulţumit lui Andrew Marshall, pentru că a spus adevărul în 9 februarie 2004 în revista Fortune Magazine. Pentagonul a oferit publicităţii (inclusiv revistei National Geografic) o fotografie prin satelit a Polului Nord din anul 1970 şi una din 2003, care dezvăluie că peste 40% din calota polară nordică s-a topit în numai 33 de ani. Ceea ce e mai rău este că viteza de topire creşte într-o rată extrem de abruptă. Pentagonul a dovedit că toate afirmaţiile oficiale ale guvernelor diferitelor ţări cum că „calotele nu se topesc”, sunt de fapt minciuni. Iar aceste minciuni sunt mai dăunătoare decât cea mai mare ameninţare pe care ar putea-o avea Irak-ul asupra SUA.
Topirea Polului Sud
În zona Polului Sud, cu numai câţiva ani în urmă gheţarul Larsen A s-a spart în bucăţi, ceea ce a surprins pe cei mai mulţi oameni de ştiinţă. La acea vreme ni se spunea de către personalul ştiinţific calificat că se studia acest eveniment şi că nu e mare scofală deoarece gheţarul era conectat printr-o porţiune relativ subţire cu Polul Sud de câteva zeci de mii de ani, aşa că era „normal” să se rupă.
Dar aceiaşi oameni de ştiinţă au mai adăugat faptul că gheţarul Larsen B care se află în spatele lui Larsen A, în nici un caz nu se va topi şi nici nu se va rupe şi că acesta era bine ancorat în masa de gheaţă a Arcticii.
Cu toate acestea, în 2003 Larsen B se sparge în bucăţi şi se răspândeşte în ocean. National Geografic a publicat fotografia senzaţională a acestui eveniment.
Aceiaşi oameni de ştiinţă au venit apoi să dea alte explicatii, cum că…, de fapt gheţarul s-a topit într-o perioadă de 6 luni din cauza dimensiunilor sale uriaşe (cam cât suprafaţa unui judeţ din România) dar şi de această dată explicaţiile lor, sau mai bine zis speculaţiile, au dat greş.
Fotografiile succesive luate prin satelit au arătat că acest gheţar s-a topit în 35 de zile şi, mai mult decât atât, a făcut să crească nivelul întregului ocean planetar cu 2 cm. După ce ambele secţiuni polare Larsen A şi B au dispărut în ocean, constatăm cu stupoare că este expus topirii uriaşul incredibil de mare numit Stelajul lui Ross (Ross’s Shelf) şi că singura legătură care ar fi putut preveni ruperea în bucăţi a acestui colos era (culmea!!) Larsen B !!
După toate sursele de informare, Ross’s Shelf se află într-un proces de fărâmiţare chiar în momentul în care citiţi aceste rânduri. Dacă acest colos se va rupe şi va aluneca în ocean, va elibera atât de multă apă încât nivelul oceanic planetar ar putea creşte cu 6 (şase) metri. Iar asta, dragi cititori, ar putea schimba lumea, ar putea scufunda multe insule şi oraşe aflate în apropierea ţărmurilor. Probabil că vom avea nevoie de un astfel de eveniment pentru ca umanitatea să se trezească la realitatea şi pericolul care este legat de fenomenul încălzirii globale.
1300: Trecutul îndepărtat
Pentru a înţelege mai bine ce anume se întâmplă în oceanul Nord Atlantic, Pentagonul a studiat trecutul pentru a afla când s-a mai oprit Gulf Stream-ul şi care au fost consecinţele acestei opriri asupra climei, când anume s-a întâmplat şi cât timp a durat acest eveniment. S-a aflat că de câteva sute de ori s-a oprit sau s-a încetinit extrem de mult curgerea Gulf Stream-ului în ultimii 100 de milioane de ani, dar în ultimii 10,000 de ani ai istoriei umane acest lucru s-a întâmplat numai de 2 ori.
De fapt, în cea mai recentă schimbare, şi anume în anul 1300, an în care curentul doar şi-a încetinit viteza şi a rezultat o perioadă de 550 de ani de ceea ce se numeşte „eră glaciară uşoară”. Nimeni nu înţelege de ce s-a încetinit Gulf Stream-ul. Se fac multe teorii dar nici una nu e plauzibilă. Dar se ştie că cei 550 de ani au fost ani cu răcire dramatică a climei.
Pentagonul a constatat însă că în acea perioadă a „erei glaciare uşoare” coasta de est a SUA a devenit extrem de rece iar Anglia avea clima din Siberia de azi, în timp ce coasta de vest a SUA şi zona centrală au avut o climă atât de uscată încât pădurile au ars în totalitate (exact cum se întâmplă acum în Alaska, în momentul în care dvs. citiţi aceste rânduri) care reprezintă consecinţa doar a încetinirii curentului Gulf Stream.
Şi deja acest curent a ajuns la 1/3 din viteza sa normală de convecţie termosalină începând cu 1990. Puteţi uşor observa că în ultimii 10-14 ani clima Europei s-a schimbat dramatic.
Un studiu recent legat de indienii Anasazi din secolul 14 este edificator. În acea perioadă, Anasazi au dispărut complet din Canionul Chaco din New Mexico şi nu se ştie dacă au apucat să ajungă prin alte locuri, deoarece nu există nici un fel de urme. Dar dacă ne întoarcem la anul 1300 în care a început să încetinească Gulf Stream-ul, ei bine, înainte de a se încheia secolul 14, Chaco Canyon şi-a primit „pedeapsa” de 47 de ani continuu fără nici o picătură de ploaie. Da, aţi citit bine, 47 de ani, fără nici o picătură de apă, ceea ce înseamnă că nimeni nu poate supravieţui în asemenea condiţii.
Arheologii care au prezentat acest studiu nu au ştiut de ce s-a întâmplat această secetă, dar din informaţiile Pentagonului rezultă clar că a fost vorba de o „mică” încetinire a Gulf Stream-ului. Pentagonul este de părere că toate aceste lucruri se repetă în Canada, Europa şi SUA deja în momentul în care dvs. citiţi cu stupoare şi mirare aceste rânduri. Acum probabil dvs. vă gândiţi că acest curent a cărui viteză este în continuă încetinire, ar putea lua sfârşit în curând, dar din istoria Terrei tragem concluzia că acest proces de înrăutăţire va continua încă cel puţin 40 de ani mai înainte de orice altă posibilitate de reechilibrare.
Acum 8200 ani
Cu toate acestea, lucrurile sunt cu mult mai proaste, adică Pentagonul crede că, din tot ceea ce se cunoaşte până în prezent, Gulf Stream-ul nu numai că îşi va continua încetinirea, dar chiar se va opri.
Ultima perioadă în care acesta s-a oprit a fost în urma cu 8200 de ani. Conform Pentagonului şi cercetărilor realizate, există un scenariu cu mult mai dramatic. Atunci când Gulf Stream-ul s-a oprit acum 8200 de ani, a lăsat Nordul Europei sub o gheaţă de 800 de metri grosime iar New York-ul şi Anglia au avut clima cea mai aspră posibilă din Siberia de azi.
Mai mult decât atât, această „mică glaciaţiune” a durat cam 100 de ani, aşa că înţelegeţi de ce Pentagonul este îngrijorat?! Conform spuselor lui Andrew Marshall, ca şi Sir David King, el este de părere că problema Gulf Stream-ului este mai importantă pentru securitatea naţională a SUA decât tot terorismul mondial combinat al ultimilor 100 de ani. Pe bune! Dacă vă gândiţi mai atent, terorismul e nimic în comparaţie cu oprirea Gulf Stream-ului. Nu e nici măcar pe aproape ca nivel de comparaţie.
Imaginaţi-vă faptul că fără condiţii stabile de vreme, obţinerea hranei devine aproape imposibilă, şi conform Pentagonului, asta ar putea crea probleme uriaşe în viitorul extrem de apropiat, adică izbucnirea de războaie peste tot în lume, nu pentru petrol şi energie ci pentru apă şi alimente. Al doilea lucru care urmează să se întâmple este evacuarea ţărilor care vor fi sub gheaţă precum Finlanda, Suedia, Danemarca, Olanda, ceea ce va cauza imigrări în masă, lucru care este o ameninţare la securitatea naţională a oricărei alte ţări. Acesta e motivul pentru care Andrew Marshall şi Sir David King au dorit să spună lumii că ceea ce urmează să se întâmple este INEVITABIL şi că trebuie să vă pregătiţi cu toţii pentru aceasta.
04.2004: Senatul SUA
În martie 2004 Senatul SUA a devenit conştient de studiile Pentagonului şi a aprobat un proiect de 60 milioane de dolari pentru studiul SCHIMBĂRILOR CLIMATICE GLOBALE ABRUPTE. Asta reprezintă şi o speranţă a faptului că până la urmă Senatul american va recunoaşte şi va spune publicului adevărul despre aceste schimbări climatice deosebit de dramatice.
[continuare în Încălzirea Globală II]
Autor: Drunvalo Melchizedek
Traducere şi adaptare de Cristian Mureşan
Administraţia Bush
În perioada administraţiei Bush, s-au discutat teoriile despre topirea calotelor polare dar elita preşedintelui, inclusiv Bush, guvernul şi corporatiile multinaţionale au spus că oamenii de ştiinţă de talie mondială fac greşeli în concluziile lor, cum că ar fi un mare pericol şi că, de fapt, în realitate nu e vorba de nici o problemă majoră.
Cu toate acestea, Bush s-a concentrat asupra atacării lui David King care a publicat în revistele americane de ştiinţă destinate celor mai luminate minţi de pe această planetă despre încălzirea globală. Alături de Sir David King, un număr de peste 1700 de cercetători împreună cu Uniunea Oamenilor de Ştiinţă sunt îngrijoraţi că dl. Bush este foarte prost informat despre acest subiect.
Din moment ce numai SUA „contribuie” cu 25% din emisiile cu bioxid de carbon (CO2) care întăresc fenomenul încălzirii globale, practic orice discuţie cu George Bush despre politica încălzirii globale se loveşte de un paravan greu de trecut. Cel mai bun articol care susţine poziţia lui Bush a fost publicat în ROLLING STONES Magazine din 19 mai 2004 de Tim Dickinson. Redăm aici un fragment din acel articol:
„Dată fiind ameninţarea iminentă a încălzirii globale, administraţia Bush ar trebui să se aştepte să lanseze un război împotriva căldurii. Bush a jurat să „stabilească ţintele principale de reducere” a emisiilor CO2, spunînd că va face din aceasta o prioritate de vârf în mandatul său de preşedinte. Dar odată ajuns preşedinte, promisiunea sa de a reduce emisiile CO2 a fost prima din lista de promisiuni electorale pe care a încălcat-o. La numai 2 luni de la înscăunarea sa în administraţie el va retrage SUA de la tratatul global al Protocoalelor de la Kyoto semnat în 1997 de SUA prin care se garantau limite stricte de emisii de CO2. În locul acestui plan, Bush a propus un altul de voluntariat, în care firme care doreau să impună în producţia lor norme de limitare a noxelor, erau libere să o facă. Până în prezent, 14 companii au aderat propunerii.”
Preşedintele a mai fondat un Comitet care să monitorizeze schimbările climatice, condus de – ia ghiciţi de către cine – secretarul Don Evans, fost director executiv în industria petrolului şi gazelor naturale (a pus lupul să păzească oile). De asemenea, au mai fost iniţiate diferite cercetări care nu aveau alt rol decât să mai întârzie cu încă 10 ani orice legislaţie. „Nu ştim cât de mult s-ar putea schimba în viitor” declara Bush într-un discurs la Rose Garden, referindu-se la încălzirea globală.
Afirmaţia sa era o insultă la adresa unei scrisori deschise semnată de 20 de laureaţi ai premiului Nobel în ştiinţă care au acuzat administraţia Bush că a subminat consistent gândirea umană şi efortul de a înţelege rolul omului în fenomenul încălzirii globale. Consultantul lui Bush în probleme ştiinţifice a refuzat să fie intervievat pentru acest articol.
Apoi a început cenzura. În septembrie 2002, Agenţia de Protecţie a Mediului a publicat un raport al calităţii aerului, care pentru prima dată dupa 1996 nu a menţionat nimic despre încălzirea globală. 7 luni mai târziu, Casa Albă a făcut „revizuiri” asupra raportului realizat de Agenţia de Protecţie a Mediului minimizându-se rolul influenţei omului asupra climatului, ştergându-se referirile la impactul asupra sănătăţii şi „inserându-se” diverse „aprecieri” primite de la Institutul American al Petrolului.
Agenţia de Protecţie a Mediului a protestat asupra modificărilor făcute menţionându-le într-un memoriu în care spuneau: „datele introduse nu reprezintă un consens ştiinţific cu schimbările climatice”.
Chiar şi unii republicani au fost uimiţi de amestecul lui Bush în treburile Agenţiei de Protecţie a Mediului. „Ceea ce pare a fi în mod constant evident la Bush, este că Agenţia de Protecţie a Mediului este aşteptată să primească ordine în marş de la Casa Albă în chestiuni de actualitate” spunea Russell Train care a condus agenţia sub Richard Nixon şi Gerald Ford. „În perioada mandatului meu aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată. Niciodată!” Dl. Train, este un exponent al Medaliei Prezidenţiale a Libertăţii sub bătrânul Bush, dar care sub tânărul Bush este calificat drept „complet eronat şi iresponsabil”.
În acelaşi articol se mai menţiona: „Ei (adică administraţia Bush) nu au nici un plan credibil, local sau internaţional, de rezolvare a problemei (încălzirea globală), spunea Michael Oppenheimer, climatolog la Princeton University. :”Ei (adică administraţia Bush) se ceartă pe faptul că nu vor să facă afirmaţii despre încălzirea globală, deoarece „ştiinţa este şubredă şi neputincioasă””.
06.2004: Naţiunile Unite
Au loc întruniri a tot felul de comisii şi în cele din urmă pe data de 29 iunie 2004 are loc o şedinţă la sediul Naţiunilor Unite pentru a se reconsidera problema încălzirii globale şi a Gulf Stream-ului. 154 de ţări membre au participat la aceasta dar SINGURUL lucru care au considerat că se mai poate face este eliminarea noxelor din utilizarea combustibililor fosili. Nu există nimic altceva ce să se mai poată face. Desigur emisiile de CO2 datorate industriei reprezintă doar o cotă a ceea ce intră în atmosferă, dar se crede că prin eliminarea lor s-ar mai amâna inevitabilul eveniment.
Să mai menţionăm faptul că în afară de curentul Nord Atlantic care este grav afectat, mai există încă mulţi alţi curenţi în restul oceanelor care dacă vor fi şi ei afectaţi atunci omenirea va intra nu într-o „uşoară” eră glaciară ci într-una cât se poate de reală. Istoria ne-a arătat că dacă ar fi să se întâmple, atunci civilizaţia nu ar mai vedea o nouă perioadă caldă decât peste vreo 90 de mii de ani.
Să revenim la Gulf Stream. Trebuie să înţelegeţi că a schimba vreun parametru al acestui curent (în sensul creşterii vitezei de exemplu), este pur şi simplu dincolo de posibilităţile tehnologice ale speciei umane de pe această planetă. Domnilor, ESTE PREA TÂRZIU !!!
După estimările celor mai mulţi oameni de ştiinţă, este imposibil de a mai altera cursul evenimentelor. TOT CEEA CE PUTEM FACE ESTE SĂ NE PREGĂTIM PENTRU ŞOCUL TERIBIL şi această pregătire este esenţială iar în acest moment în care dvs. citiţi rândurile acestea, ea reprezinta MESAJUL domnilor Sir David King şi Andrew Marshall.
07.2004: Pregătiri la NASA
Pe data de 13 iulie s-a lansat primul din seria de 3 sateliţi, ai căror rol este de a studia încălzirea globală. Sateliţii vor studia stratul de ozon (care e o alta problemă) dar pe lângă asta vor studia salinitatea şi temperatura oceanelor. Probabil aceste studii vor putea prezice în cât timp se vor manifesta evenimentele teribile.
Schimbări dramatice cauzate de încetinirea curentului Gulf Stream
Să facem acum un scurt istoric al evenimentelor neobişnuite care au avut loc în anul de „graţie” 2004. Mai întâi am avut în martie un uragan în Brazilia, care a reprezentat primul uragan din istoria scrisă a Americii de Sud. În mai 2004, SUA a avut 562 de tornade devastatoare în 30 de zile, care au depăşit toate recordurile posibile.
Tornade au fost semnalate în Seattle, Washington şi alte zone unde nu au mai fost niciodată înainte. În estul Canadei iarna 2003-2004 a fost cea mai cumplită iarnă din istoria scrisă (cu temperaturi de sub minus 40 grade şi distrugerea oraşului Toronto). Pe de altă parte, timp de câţiva ani, incendii forestiere au avut loc pe tot globul. Lista acestor evenimente ar depăşi cu zeci de pagini cadrul acestui articol. Australia de Nord este în flăcări. Alaska e în flăcări, lucru fără precedent în istoria noastră.
Deasemenea, este bine să ştiţi că întreaga coastă vestică a SUA este în incendiu neîntrerupt de 6 luni de zile şi nimeni nu îl poate stinge. Focul sare de la o regiune la alta şi autorităţile nu pot face nimic! Guvernul a anunţat că aceasta este cea mai rea secetă din ultimii 500 de ani.
Valul de căldură din 2003 din Franţa a ucis 15.000 de oameni şi alţi 30.000 în restul Europei, dar mass-media nu a dat suficientă atenţie acestui eveniment! Argentina a avut în iulie 2004 cea mai mare furtună din istoria ei. Dar cea mai ciudată climă se întâlneşte acum în Mexic unde în unele regiuni umezeala a atins asemenea cote încât cresc ciuperci pe toate pietrele iar în altele e o secetă fără precedent în istoria Mexicului.
Zidul înalt de 20 de metri
În raportul Pentagonului se mai sugerează ideea că SUA trebuie să înceapă urgent construcţia unui zid de 20 metri înălţime care să înconjoare ţara pentru a preveni emigrarea în masă spre SUA. Pentagonul crede că apa şi alimentele vor fi problema majoră şi că din moment ce SUA are în mână majoritatea finanţelor mondiale, se estimează că SUA va rezista mult mai mult acestui haos meteorologic decât restul ţărilor.
Se estimează că mulţi oameni vor dori să emigreze spre SUA tocmai pentru faptul că aici există mâncare din belşug. Asta seamănă cu un scenariu din filme SF precum „Evadare din L.A”, dar trebuie să ştiţi că în acest moment în care dvs. staţi să vă întrebaţi dacă ceea ce citiţi este real sau nu, guvernul SUA a ordonat începerea construcţiei zidului în zona graniţei cu Mexicul.
Notă: Şi pentru că veni vorba de filme artistice, „Ziua de Poimâine”, se bazează pe informaţiile Pentagonului şi sugerează scenariul cel mai rău posibil, acela în care Gulf Stream-ul se opreşte. Cu toate acestea, Hollywood-ul a exagerat prea mult, astfel că majoritatea oamenilor l-au luat drept o ficţiune de slabă calitate. Dragii mei cititori, este o realitate! Dar vom vedea dacă se va întâmpla ca în film (unde milioane de americani încearcă să plece spre Mexic pentru a scăpa de vremea extrem de rece!) De aceea se construieşte zidul.
Am vorbit cu o persoană din cadrul armatei în urma cu 2 săptămâni care mi-a confirmat că este implicată în proiectul unui zid de 20 de metri înălţime. Din discuţiile purtate, el nici nu ştia care era motivul construirii zidului; i-am relatat câteva teorii despre Gulf Stream şi mi-a zis „Da, acum încep să pricep despre ce este vorba, şi vă spun că zidul e astfel conceput încât în partea americană are trepte şi poate fi urcat, dar în partea Mexicană este doar drept. Până acum niciodată n-am putut înţelege ce vrea să facă guvernul şi de ce face asta.”
Modificarea traseului curentului Gulf Stream
În raportul Pentagonului se spune că OPRIREA curentului Gulf Stream se poate întâmpla într-un interval de 3 până la 5 ani calculat din octombrie 2003; e înca o supoziţie, şi au admis că e doar o teorie, dar o iau în considerare. Dar ceea ce ei nu ştiau, la vremea în care alcătuiau raportul, este că Gulf Stream-ul a început deja să îşi schimbe FORMA!
Această schimbare a formei curentului (foarte recentă) este DOVADA începutului stopării acestui curent de apă caldă şi odată cu el a sfârşitului acestei civilizaţii aşa cum o ştim noi. Vă garantez că există 2 surse de informare pentru această informaţie, care deocamdată nu doresc să fie mediatizate, dar ambele aparţin unor grupuri de cercetători dintre cei mai bine pregătiţi.
Dacă e aşa cum zic ei, atunci, tot ceea ce s-a scris în „scenariul” Pentagonului va deveni realitate concretă în cel mult 3 până la 5 ani începând de azi. În lipsa unei alte informaţii contrare care să o dezmintă pe aceasta, nu am de ales decât să vă ofer ceea ce se cunoaşte. Dacă voi primi vreo dovadă, atunci o voi publica urgent.
Din inimă, pentru voi
Pe măsură ce am devenit conştient de această informaţie, am fost foarte şocat şi confuz dacă să scriu sau nu toate acestea. Dar deoarece eu cred în ideea că adevărul te înalţă în spirit şi iubire, am înţeles că asemenea oamenilor de ştiinţă Sir David King şi Andrew Marshall, şi eu trebuie să vorbesc despre toate acestea. Atunci când acele vremuri vor veni, în care fiecare dintre noi va trebui să luăm decizii asupra vieţilor noastre, credinţa mea este că toţi trebuie să îl regăsim pe Dumnezeu în noi înşine şi să ascultăm glasul inimii interioare. Dacă vom crede în noi înşine şi în prezenţa unei ghidări divine, vom şti cu toţii exact ce vom avea de făcut, unde va trebui să plecăm, şi când anume. Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze în tot ceea ce urmează să vină.
Clarificări de ultimă oră
De la publicarea articolului despre încălzirea globală, am primit enorm de multe scrisori în care mi s-a cerut să clarific mai bine unele aspecte. Majoritatea acestor mesaje se referă la miezul central al informaţiei articolului, şi anume că Gulf Stream îşi încetineşte curgerea şi că se poate opri foarte curând, în maxim 3 – 5 ani conform spuselor Pentagonului, şi că asta ar pune întreaga umanitate într-o criză fără precedent.
Raportul Pentagonului a fost făcut public în ultimele luni şi se confirmă că 40% din gheaţa de la Polul Nord s-a topit în ultimii 33 de ani şi că amestecul de apă dulce cu apa sărată produce probleme uriaşe în oceanul Atlantic şi posibil şi în alte oceane.
Să ştiţi că vă înţeleg perfect şi ştiu ce aţi simţit când aţi citit lucruri atât de îngrozitoare şi care sunt un atac emoţional direct, dar să ştiţi că dacă puneţi mâna la ochi şi ziceţi „nu văd, prin urmare nu există” lucrurile nu se vor schimba cu absolut nimic, aşa că haideţi să deschidem ochii cu toţii şi să vedem ce putem clarifica şi ce putem face.
Puteţi să citiţi în original ceea ce s-a scris despre Sir David King la http://news.independent.co.uk
Am afirmat că se crede că se produc crăpături în gheţarul Ross Ice Shelf la baza sa, şi că astfel într-o bună zi el s-ar putea rupe. Asta e adevărat. Dar aceste crăpături se află acolo de „câtva timp” (nu ştim ce poate însemna asta). Oamenii de ştiinţă le monitorizează cu mare precizie deoarece consecinţele pentru umanitate ar fi devastatoare dacă acest gheţar s-ar rupe.
În acest moment ştiinţa consideră că Ross’s Shelf nu se sparge complet pâna la desprinderea sa, deoarece temperatura încă e suficient de scăzută. Dar subliniez că aceiaşi oameni de ştiinţă au spus imediat după ruperea lui Larsen A că Larsen B nu se poate rupe, deoarece el stă acolo de vreo 12 mii de ani, însă iată că s-a spart. Aşa că haideţi să eliminăm din afirmaţii cuvântul „niciodată” pentru că nu concordă cu realitatea.
Mai mult decât atât, există nişte site-uri unde se menţionează DOVEZI că pe suprafaţa gheţarului tocmai s-au format nişte crevase imense şi că se desprind bucăţi mari din el formând aisberguri uriaşe, cele mai mari aisberguri înregistrate vreodată în istoria umanităţii. EXISTĂ FILME şi FOTOGRAFII! E real!
Informaţii despre Ross’s Shelf:
1. http://www.ilstu.edu/~jrwager/GEO201/project/Ross%20Ice%20Shelf.htm
2. http://nsidc.org/iceshelves/2001_melt.html
3. http://edition.cnn.com/2002/TECH/space/05/09/iceberg.satellite/
4. http://www.ssec.wisc.edu/media/IcebergC-19.html
5. http://www.nsf.gov/od/lpa/news/press/00/pr0012.htm
6. http://antwrp.gsfc.nasa.gov/apod/ap020527.html
Informaţii despre gheţarul Larsen B:
1. http://nsidc.org/iceshelves/
2. Google: Antarctic Ross Ice Shelf
3. http://nsidc.org/iceshelves/larsenb2002/
4. http://nsidc.org/news/press/20031219_speed_up.html
Informaţii despre cel mai mare gheţar din nord, Ward Hunt Ice Shelf care se sparge, din 22-24 septembrie 2003, BBC News: http://news.bbc.co.uk/2/hi/science/nature/3132074.stm
Informaţii despre şapte tornade în Seattle, Washington, 7 iunie 2004: http://www.king5.com
Cineva mă corectează spunând că 5 milioane de acri au ars în Alaska. La vremea când am scris articolul arseseră numai 1 milion. Da, este adevărat, dar subiectul este mult mai complex decât atât. Încercaţi şi dvs. să vă imaginaţi ce înseamnă un incendiu care durează de 6 luni fără întrerupere, pentru că eu unul nu pot să-mi imaginez. Aceste incendii au început (pe o scară mai mică) încă din 1940, dar este clar că evenimentele sunt deja dramatice şi că Alaska va deveni din ce în ce mai caldă şi mai uscată. Din 1990 însă, când s-a accentuat scăderea activităţii termosaline a Gulf Stream-ului, aceste incendii au devenit tot mai mari şi au atins cote alarmante.
Informaţii despre incendiile din Alaska:
1. http://ams.confex.com/ams/FIRE2003/techprogram/paper_66025.htm
2. http://www.eurekalert.org/pub_releases/2004-08/osu-ccc080304.php
Informaţii despre topirea gheţurilor arctice: http://www.cbsnews.com
Un articol de la National Geographic: nationalgeographic.com
Vă mai atrag atenţia asupra unui articol scris în Time Magazine unde nu numai că s-a admis faptul că Gulf Stream-ul se află în grave perturbaţii, dar au apărut situaţii similare în Oceanul Pacific. E prima oară că aud aşa ceva. Oamenii de ştiinţă spun că o combinaţie între aceste două probleme este catastrofal de periculoasă.
Autor: Drunvalo Melchizedek
Traducere şi adaptare de Cristian Muresan
