Azi am frunzărit o pădure întreagă de bloguri. Am ascultat Andre Rieu, am citit câteva texte absolut superbe, am aflat că se lansează nu-ştiu-ce Iphone4S Vodafone, că libertatea de a te lăsa înlănţuit poate să nu fie neapărat o limitare.
E reconfortant să te îmbibi cu atâtea filozofii care nu-s neapărat şi moduri de viaţă. Ca un burete greu, lăsat pe o scândură nouă.
M-am uitat cu vederea mea la câteva fotografii uluitoare. M-am gândit cum aş continua acest text, dacă aş fi în stare să-l continui. M-am întrebat cum aş fi pictat dacă aş fi avut un dram de talent la pictură şi cum aş fi reacţionat dacă aş fi fost tată şi fiul meu ar fi plecat la război.
E mai uşor să trăieşti în imaginaţie decât în realitate? Depinde cât de departe ai înaintat pe graniţa subţire dintre imaginaţie şi realitate, cred. Cu cât ai mai multă experienţă reală, cu atât eşti dispus să visezi mai puţin. Cu toţii suntem geniali la 17 ani şi devenim opaci şi prozaici după 25… Sau nu?
Poate că nu sunt întrutotul opacă… Am ascutat de nenumărate ori această piesă, ieri şi azi. Sigur, poate sunt victima modei (cum zicea un blogger, „sunt trender”) dar nu cred. Cred că o să-mi placă la fel de mult şi peste timp. Nu pentru că e un pianist recordman ci pentru că pune atâta pasiune, un ocean de pasiune în ce face. Cred că aceasta e diferenţa între a executa şi a performa. Pasiunea. Aţi observat că pasionaţii par să fie pe jumătate – sau mai mult – absorbiţi de visul lor şi foarte puţin de realitate? Că sunt mai optimişti şi mai generoşi? Nu ştiu care-i secretul pasiunii şi nici dacă există unul. Nu poţi să-ţi propui pur şi simplu să „pui pasiune în ceea ce faci” – cu o exprimare nefericită transformată în clişeu. Mai degrabă pasiunea dezveleşte viaţa din tine. „Scuipa-voi din gura mea pe cei căldicei” – m-am gândit multă vreme la acest avertisment. Ce înseamnă acest „căldicel”?
Ce spuneţi?
Teo, Theodora, Zamfir Pop, Zinnaida, Carmen, Dungha, Rokssana, Schtiel, Raza mea de soare, Anamaria Deleanu, Atitudini, Diana Alzner, Ioan Usca.
