Foto: Adela Sârghie

Am văzut şi revăzut, zilele acestea, Ritualul, Rămăşiţele zilei, Tăcerea mieilor, Regele Lear, Dovada, Hannibal, Ruptura – îl au în comun pe Anthony Hopkins, genialul actor. N-aş vrea să spun prea multe cuvinte, mi-e teamă că aş greşi.

Dincolo de filme se află realitatea cea de toate zilele. Nu poţi trăi înafara ei, oricât ai încerca. Când închizi cartea, când se termină filmul, când aprinzi lumina, realitatea se năpusteşte din toate ungherele peste sufletul tău fragilizat de miracolul frumuseţii. „Frumuseţea va salva lumea” – s-a aventurat entuziast să postuleze Dostoievski. Suntem pregătiţi pentru frumuseţe? Suntem capabili s-o vedem acolo unde e? Duminică am tăiat trandafirii – o operaţiune opţională – deşi puteam să-i lăsăm şi să-i tăiem la primăvară. La fiecare dintre tufe am rememorat florile pe care imobilul, prizonierul prins în obezile rădăcinilor ni le-a arătat. Ca-ntr-un concurs al spledorii. Îi îngrijim un pic, le vorbim (eu am acest obicei straniu să vorbesc cu florile) şi ei ne răspund cu florile lor care nici nu pot fi descrise. Ce să spui despre un trandafir? Că e sângeriu? Sângele n-a fost niciodată atât de candid şi de amestecat cu soare. Că sunt catifelaţi? Nicio catifea confecţionată vreodată nu are umbrele şi ascunzişurile, moliciunile şi delicateţea unei petale. Cuvintele sunt necuprinzătoare şi ineficiente, sărace şi calpe când e vorba de splendoare. Splendoarea se tace şi se visează. M-am uitat la tulpinile secţionate şi m-am gândit cum trandafirul, toată iarna, îşi va visa florile din mai, din iunie, din iulie, din august, septembrie şi octombrie viitor. Şi le pregăteşte ca un arhitect inspirat? Îşi face un plan? Probabil că nu. Viaţa e imprevizibilă şi natura întrece în iscusinţă şi măiestrie orice geniu. Nu putem să impunem naturii nicio dorinţă de-a noastră dacă ea nu vine în acord cu planul ei. Nu putem să facem nici măcar o pisică să ne asculte şi niciun nuc să facă un anumit număr de nuci. De aceea, toate orgoliile noastre de stăpâni iluzorii ai pământului sunt prosteşti şi goale. Putem, în marginea splendorii, să trăim umila încântare că avem şansa de a fi o părticică din universul conştient. Că suntem parte dintr-un infinit mecanism perfect – ale cărui legităţi ne scapă – şi că avem rostul nostru. În primul rând, acela de a nu strica. Cu asta cred că trebuie să înceapă orice filozofie de viaţă. Să nu vatămi. Să nu distrugi. Să nu conturbi. Să nu umbli ca elefantul în magazinul de porţelanuri.

###

Să coborâm în realitatea noastră cea imediată. Unde, alcătuirile noastre sociale dacă nu ne stârnesc sila, pot fi chiar amuzante. Elena Udrea se pregăteşte vizibil şi invizibil pentru funcţia de premier. Păi ce-a mai făcut? N-a făcut nimic special, îşi urmează calea seducţiei electoratului. Nu sunt fan necondiţionat al Elenei Udrea. Dar nu pot să nu-i recunosc eficienţa. A reuşit tot ce şi-a propus (sau i s-a propus). Dintr-o ilustră necunoscută (în 2003) a devenit astăzi o persoană publică despre care toată lumea are ştiinţă. Şi badea Grigore care se opreşte la birtul sătesc venind de la pădure, şi academicianul, şi inginerul IT, şi croitoreasa şi vânzătoarea şi profesoara şi şoferul de tir. Toţi ştiu – cu aproximaţie – că există o femeie, Elena Udrea, care suceşte capul întregii conduceri actuale a României, că e factorul cheie, şi că toate se fac după vrerea ei. E bine? E rău? Asta nu putem să judecăm acum.

Doamna Udrea doreşte să fie premier. Să aibă întreg bugetul şi toate instituţiile la dispoziţie, nu doar bugetul (generos) al Ministerului Dezvoltării şi Turismului. Ce se face pentru asta? DNA-ul (lui Băsescu) îi taie mâna dreaptă sau două degete lui Emil Boc. Justificarea ar putea fi că, în cazul în care rămâne şomer, Boc s-ar putea întoarce primar la Cluj. Clujenii l-ar vota fără doar şi poate. Dacă Boc e umil şi nu se răzvrăteşte, ar putea primi funcţia de judecător la Curtea Constituţională, în locul d-lui Zegrean care s-ar retrage din motive de sănătate. Acum, depinde cum va juca Emil Boc. Nu cred că Elena Udrea va fi nevoită să pozeze şi pentru Playboy pentru a ajunge prim-ministru al Republicii România. De fiecare dată când jocurile de putere se fac pe sub masă, pe televizoare rulează arestarea ritualică a lui Sorin Ovidiu Vântu. În timpul alegerilor de anul viitor – care vor avea loc când vrea Băsescu şi în ce formulă vrea Băsescu evident că va fi arestat Sorin Ovidiu Vântu. Oare cât e comisionul pentru o arestare?

Despre gâlceava din PSD nu are rost să mai adaug ceva. Mircea se face că lucrează şi Ponta are un orgoliu nemăsurat. Geoană putea fi condiţionat în alt mod să fie fidel partidului – atât cât poate să fie el fidel unei cauze -, adică de frică. Nu era nevoie de acest circ. Dan Şova, cel care-l judecă astăzi pe Mircea Geoană, îl va judeca mâine (sau poimâine) pe Victor Ponta.