Etichete

, , , , , ,

Foto: The Fashion Spot

Heinrich Heine – Loreley

Eu nu ştiu ce poate să fie
Că-mi sună mereu în urechi
Cu veşnica-i melancolie
Un basm din zilele vechi.

Se-ntunecă fără de veste,
Lin apele Rinului curg,
Şi cresc ale munţilor creste
Măreţ strălucind în amurg.

Pe stâncă un chip de femeie
S-arată din negură blând,
Brăţara-i de aur scînteie,
Ea-şi piaptănă părul cântând.

Ea-şi piaptănă părul şi cântă
Un cântec de vrajă al ei;
Te farmecă şi te-nspăimântă
Cântarea frumoasei femei!

Pescarul, nebun, se repede
Cu luntrea lui mică şi, dus,
Nici valuri, nici stâncă nu vede,
El caută numai în sus.

Vâltoarea-l izbeşte de coasta
Stâncoasă, şi moare-‘necat:
Loreley a făcut-o aceasta
Cu viersul ei fermecat.

Pubertatea este o boală nefericită. Un frison, o exacerbare, o furtună ce poate să înghită pentru totdeauna viaţa tinerei fete, să sfarme luntrea destinului ei precum fecioara Loreley ce atrage cu cântecul fermecat marinarii care-şi pierd vieţile înghiţiţi de ape.

Mi-am amintit de această legendă filtrând informaţiile care ajung inevitabil la urechile noastre. Un profesor (artist şi maestru) se îndrăgosteşte şi este iubit de două tinere fete cărora le dezvăluie tainele muzicii. Dacă închizi puţin ochii şi-ţi imaginezi pianina sau pianul ( în sine obiecte seducătoare, cu clapele lor albe şi negre, o femeie sau un bărbat, dacă le personifici, sau un androgin pe care, prin virtuozitatea ta, îl urci în slavă sau îl cobori în iad, îl răsfiri şi îl aduni cu degetele), penumbra, braţele albe şi rotunde ca nişte droturi, puritatea învăţăcelului şi râvna lui de a dibui tainele cutiei cu sunete, armoniile şi contrapunctul, toată această atmosferă este una erotică. De când e lumea lume, fetele tinere (eleve sau nu), aflate în Zodia Zburătorului, se îndrăgostesc de dascăli. Nici ele nu ştiu dacă se îndrăgostesc, poate e doar proiecţia exacerbată a feminităţii lor care acum se iveşte, acum dă în clocot şi acum îşi încearcă puterile. Iar arta e un mediu perfect pentru propagarea şi intensificarea sentimentelor care acum nu au nume, sunt doar impulsuri ale fiziologiei. Micul boboc de floare visează înflorescenţa, splendoarea, împărtăşirea cu dragostea soarelui şi cu mângâierea stropilor de ploaie. El nu ştie că, dacă se va deschide prea repede, prea repede se va ofili. Dar florile noastre nu mai cresc în grădini şi nu mai respectă legile pământului şi firii. Le-am tăiat de când erau nişte bumbi şi le-am pus în vase de apă cu biofermenţi de creştere intensivă, cu conservanţi şi potenţiatori de mireasmă. Le rulăm, în fiecare zi, în ferestre, imagini cu femeiuşti care reuşesc în viaţă doar prin arcuirea coapselor şi ondularea torsului, doar cu îndrăzneala sânilor expuşi cu ostentaţie, la umbra sau în proximitatea vreunui fante încărunţit şi vag pedofil. Întreaga legendă a reuşitei în viaţă, este, pentru fetele noastre de acum, legată imagologic de seducţia unui crai trecut dar gros la cont. Şi-atunci, ne mirăm şi ne indignăm, ne oripilăm şi ne perpelim că fetele de 12 sau de 14 sau de 16 ani se îndrăgostesc de cei învestiţi cu autoritate şi care le pot facilita succesul? Şi ne considerăm îndreptăţiţi în indignarea noastră. Trist. Când o întreagă industrie media le arată, le indică şi le invită pe această cale – a sexului contra succes şi bunăstare – n-ar trebui nici să ne indignăm, nici să pozăm în pudibonzi şi, în primul rând, să nu ridicăm piatra. Adolescenţa trăită în România anului de graţie 2011 este o încercare continuă. Tinerii nu au modele adevărate, nu au repere, nu au cultură (care pune o anumită frână exhibării instinctelor), nu au educaţie morală – şi de unde-ar avea într-o societate fără morală sau cu morala de-a valma, unde lipsa de onestitate e cuvântul de ordine şi cheia reuşitei? Noi i-am împins aici, în această arenă unde totul e permis, unde sexul e o bagatelă, unde trupul nu este iubit şi respectat ci doar folosit, unde imaginaţia nu aduce decât nebunie şi autodistrugere. Noi. Întreaga lume de adulţi împinge următoarea generaţie în acest ţarc în care, după epuizarea tuturor senzaţiilor, nu mai e nimic decât ratare şi lipsă de speranţă. Şi neant.

Sper să nu vă şochez prea tare. Cred că părinţii care au descoperit jurnalul fetei şi au fugit cu el în braţe la poliţie sunt nişte idioţi. Nişte iresponsabili care au aruncat cartoful fierbinte sau pisica moartă (de multă vreme) în braţele autorităţilor. Să rezolve ele orbirea lor. Când stai cu o fată (şi artistă) în aceiaşi casă şi nu comunici deloc, consideri că trebuie să-i oferi doar apă, paie şi aşternut şi cu asta ai încheiat rolul tău de părinte şi protector, e grav. Înseamnă că exact tu, părintele cel imbecil ai împins-o pe biata fată să caute dragoste în altă parte, să-şi împlinească nevoie de comunicare, de comuniune, să se simtă importantă pentru cineva, să se simtă iubită şi unică pentru cineva. Închipuiţi-vă cu câtă concupiscenţă au citit poliţiştii destăinuirile bietei fete. Care erau ale ei, erau gândurile ei secrete pe care nimeni nu trebuia să le citească, ea le-a scris pentru că n-avea cu cine vorbi! Pentru că ştia sigur că înafară de pagina albă, nu are o altă entitate căreia să-i povestească trăirile ei despre care nici nu era sigură că sunt în totalitate vinovate – cum să fie, când toate „vedetele” şi-o pun în faţa camerelor de filmat, oricând şi oriunde? De ce este iubirea ei mai puţin importantă decât iubirea monicăi columbeanu?

E o poveste tristă. Cinci vieţi distruse dintr-o lovitură, dacă nu mai multe. Profesorul – care are partea lui impresionantă de vină pentru că un adult trebuie să fie responsabil şi să-şi ţină sculele în pataloni -, cele două fete a căror carieră artistică începută sub asemenea auspicii s-a şi încheiat apoteotic – en fanfare-  în vuietul mass-media româneşti ahtiate după violenţă, sex, libidinoşenie, imoralitate şi murdărie, părinţii lor cei orbi şi inepţi şi, inevitabil, următoarele victime care văzând o asemenea oportunitate de a deveni vedete, nu vor pregeta să-şi exhibe – imaginar sau nu – simţirile.

Cazul acesta ilustrează desăvârşit mizeria morală din România – întreţinută prin toate mijloacele -, convulsia anarhiei ce domneşte în întreaga noastră societate, precaritatea învăţământului, impotenţa legilor şi marea noastră găunoşenie şi libidinoasa dorinţă de a privi pe gaura cheii oriunde ni se pare că ar fi ceva tenebros de văzut.

###

Dăm mai departe: Shayna, Rokssana, Supravieţuitor, G1b2i3, Teo, (b)Arca, Ioan Usca, Max Peter, Lecturi recenzate, Filumenie, Vizualw, Schtiel, Gabriela Elena, Blogulise, Daurel, Zamfir Pop, Zinnaida, Mirela Pete, Raza mea de soare, Elisa, Atitudini, Răzvan Rinder.

Anunțuri