Foto: Alina Cojocaru

Cotonoaga e un sat prizărit, cu patru şiruri de case din chirpici, unse cu balegă de cal amestecată cu paie şi stroh, acoperite cu trestie, dispuse pe două uliţe paralele ce se îneacă, parcă, în pârâul capricios care-i când umflat ca un râu, când un fir subţirel. Ici-colo, modernitatea şi civilizaţia occidentală s-a strecurat pe nesimţite şi a pus, fie un cărămiziu isteric pe zidul din curte, fie un geam de termopan la ferestrele dinspre stradă. De la CAP-ul unde munciseră toţi ai satului şi pe care l-au dezmembrat la revoluţie, se mai vede ici-colo câte o foaie de tablă ce acoperă, nesigură, trestia, fie câte un stâlp de beton ce sprijină un gard anemic din nuiele. Dacă n-ar fi dezolant, ar fi chiar pitoresc.

Cotonoaga n-a avut niciodată centru administrativ. Pe vremea comuniştilor a avut grădiniţă şi şcoală, dar cum numărul copiilor s-a împuţinat din diverse motive pe care le cercetează sociologii, acestea au fost desfiinţate şi transformate în magazin şi birt. Magazinul şi birtul aparţin viceprimarului – fost şofer pe „cursă” – un autobuz deşelat ce-i ducea şi-i aducea pe localnici la oraş, la făbrică. Făbrica s-a închis şi autobuzul zace pe malul pârâului, cu roţile dezumflate, ruginit şi fără geamuri, ca o epavă mărturisind despre alte vremi.

La birtul viceprimarului e vânzoleală mare. Bărbaţii discută, beau, gesticulează, se aprind din nimic, se indignează teatral şi suduie în funcţie de plinătatea sau goliciunea paharului de plastic pe care viceprimarul, cu o figură cătrănită şi gânditoare, îl umple cu generozitate.

– Bă, vice, bă, ar trebuie să te suspendeze ăştia mai des. Uite, io le propun! Mă duc colo, la şedinţă şi le zic aşa: Onorată primăreasă, onor consiliu! Care va să zică Farfoale, concetăţeanul nostru de-l vedeţi acilea, ăla negriciosu’ şi buzatu’, care se cheamă pe numele lui Axente Grigore şi e viceprimari la dumneavoastră …

– La noi e, bă, viceprimar, bă, cap de gumă! La ei, colo-şa e con-zilier. Ca cum am fi noi la Răstoaca, când ne ducem la cules de poame, cu ziua adicătelea.

– Cum să fie bă, Culeaşă, zilier? Vezi că eşti prost? El e viceprimar şi aci la el la birt, şi cân’ se duce la şidinţă, la conziliul acolo la ei, şi e viceprimar şi cân’ se duce la vii să şi le inşpecteze

– Şi noaptea în pat, când îşi pune scufie şi se bagă lângă viceprimăreasă, ce e bă?! E viceprimar sau ce?! Sau nu e?  – răcni unul slăbănog ce stătea la o oarecare distanţă şi asculta cu mare interes discuţia bându-şi poşirca din pahar cu înghiţituri mici de parcă ar fi fost un medicament preţios.

– Atunci e supusul Măriei sale! – răspunse unul deşirat şi osos, izbucnind într-un râs dogit.

– Fără glume din astea, cu supus şi cu scufie! – tună, vizibil iritat dar autoritar, Axente. Că, dacă nu, suspend şedinţa! – se sumeţi el şi rosti cu preţiozitate cuvintele cu care îi ameninţa primăriţa comunei de câte ori nu reuşea să-l convingă să voteze corect vreo hotărâre.

– Dacă ne-o suspendezi, dom’ Axinte, baremi să ne laşi nişte răchie acilea c-o înnodăm noi la loc. Vezi să nu te suspendeze pe dumneata, că aşa am auzitără, că azi te chemară la comună să te judece… – rosti, cu politeţe prefăcută, unul micuţ şi rotofei, încheiat strâmb la nasturii unei pufoaice lucioase, pe care se puteau citi diversele meniuri şi trebi ale stăpânului.

– Mă cheamă să-mi facă o suflare la noadă, de-aia mă cheamă! – răbufni Axente fără să ia în seamă ironia rotofeiului. Auzi la ei! Cică io mă dau cu duşmanul! Da’ ce? Care duşman? Suntem în război şi eu am trecut la nemţi cu armatele mele? Ia ziceţi şi voi, bă! Suntem în război naţional? Ce, ei nu e conduşi tot de ăştia cu care zice că m-am dat eu? Auzi! Cică am dezertat! Ce, e vreun front aicea şi am luat eu satul şi l-am dus dincolo? Adică, măi onorat consiliu, cum să iei, mă, satul şi să-l treci dincolo, la „duşman”? Cu case, cu uliţe, cu vaci şi cu oi şi cu cai şi cu câini? Ce, io-s Hari Porter ăla, să fac vrăjitorii? Mi-aţi văzut voi, domnilor consilieri, mie, bacheta magică?

-Bagheta magică ţi-a văzut-o numa’ Ileana lu’ Sprijoane că la muieri-ta cred că e cam îndoiată bagheta… Ileana le are cu vrăjile, se pricepe la îndreptat, este? – îi întrerupse discursul sfrijitul cel cu glas subţiratec şi gâjâit ce stătea tot la o parte.

– Ia mai lăsaţi aproponturile! De unde ştii tu ce vede Ileana, i-ai căutat în ochi să vezi tu ce vede? – interveni, mustăcind, rotofeiul. Hai, zi-i mă, dom’ vice, adică de ce să vrea ei să te suspendeze din viceprimar? Din ce privinţă nu mai corespunzi?

– Păi ei zice că nu mai corespund politic! Că am trecut la ăştialalţi! Da’ eu n-am cum să trec, că ăştia încă nu mi-a garantat nimic! Ei, zice, vii la noi, ne suspţii şi te suspţinem şi noi! Da’ ei cum mă suspţine, că nu am văzut nimic?! Să văd şi io ceva, o hârtie scrisă, o înţelegere, o … ceva! Ei, nimic! Şi io mă trezesc cu tot conziliu pe cap. Că, la o adică, e mai aproape pielea decât cămaşa. Uite de ce v-am chemat! …  Cu toţii deveniră atenţi. Io mă duc la comună, la centru, la şedinţă. Ei o să zică de-ale lor, că aşa şi pe dincolo, şi eu zic de-ale mele, tot că aşa şi pe dincolo. N-are dovezi clare ca să mă suspendeze! Dar, dacă mă suspendează fără dovezi, o să iasă rău. Că io nu-s nici eu din ăia… să lase aşa! Le aduc prefectul pe cap! Le fac eu una de-o să mă pomenească! – tună el, neştiind exact care-i aia „una”, doar aşa, ca să-şi ia curaj. Voi veniţi cu camionul colo, pe la 1, când se termină şedinţa. Şi, dacă e să fie rău, eu vă dau semnalul şi faceţi protest.

– Adică cum protest? – se miră lunganul.

– Adică ziceţi şi voi că nu-i corect ca să vă suspende pe singurul reprezentant din Cotonoaga! Mă, voi nu vedeţi că pierdem puterea?!… Dacă io nu mai sunt în consiliu, o să vedeţi voi ajutoare de la uniunea ioropeană uite-aşa, când vă uitaţi în jos pe gura cămeşii!

– Adică dacă nu mai eşti tu, Axente, la comună, nu ne mai dă ajutoare?

– Păi nu vă mai dă, bă, că io votez să vi le dea! Şi ăia de la 416 o să mă vadă idemnizăţii din părţi! Adică voi, toţi ăştia care v-am convocat aicea, n-o să mai vedeţi un ban! Să faceţi ce-oţi şti! Treaba voastră! Mă suspendează pe mine, nici voi nu mai vedeţi niciun sfanţ!

– A, păi de ce nu zici aşa, dom’ vice?! Păi, atuncea, ridicăm tot satul! Stai că sun eu adunarea! Ia-n du-te bă, Culeaşă, la biserică, colo, şi trage bă clopotele de alarmă! Stai că le-arătăm noi la ăia de la comună cine-s cotonogenii!

Febrili şi hotărâţi, de parcă ar fi fost într-un mare pericol pe care abia acum îl întrevedeau în adevărata lui amplitudine, oamenii se împrăştiară prin sat strigând la fiecare poartă, să iasă gospodarul.

(va urma)

Invitaţie la lectură: Ioan Usca, Răzvan, Adele Onete, Filumenie, Mirela Pete, Augustin Rădescu, Zamfir Pop, APIS, Blogulise, Zinnaida, Stropi de suflet, Gabriela Elena, Lecturi recenzate, Clipe de Cluj, Teo Negură, Luna pătrată, G1b2i3, Max Peter, Supravieţuitor, Daurel, Rokssana, Atitudini, Schtiel, Foaie pentru minte.

Anunțuri