Am zis că nu mă abat de la crochiurile mele literare şi nu scriu nicio literă despre acest individ ignobil numit Mircea Geoană, încălzit la sân de PSD. Dar incalificabila sa atitudine, mai ales faţă de preşedintele Ion Iliescu, m-a scos din răbdări.

În 2004, PSD-ului i se urcase puterea la cap şi unii dintre corifeii grandomani îşi atribuiau cu emfază şi o cumplită îngâmfare România pentru următorii 100 de ani. Asta i-a şi pierdut pentru că devenise tot mai evident şi tot mai înfricoşător spectrul totalitarismului. De alt tip, desigur, dar partidul e format întotdeauna din oameni situaţi mai aproape sau mai departe de o anumită cenzură – iar cenzura şi autocenzura dispar când te-apucă nebunia puterii şi nebunia lui „orice e permis” atât de activă şi de efectivă acum. Pentru că Băsescu, în micimea lui de conducător obsedat de putere, n-a avut alt vis decât acela de a construi un duplicat perfect pentru ce reprezenta PSD-ul în momentul în care el a candidat. Spectrul totalitarismului, al unei puteri exclusive şi abuzive, iată, ne urmăreşte ca o fatalitate căreia aproape nu mai avem cum să-i facem faţă. A nu recunoaşte greşelile evidente de strategie şi de atitudine la timpul potrivit, a le băga sub preş cu prefăcută inocenţă nu poate avea alt rezultat decât cel de acum. De la eşecul lui Adrian Năstase la Preşedinţia României din 2004, alegeri precedate de cele legislative, Partidul Social Democrat nu şi-a făcut o analiză serioasă. Nici până astăzi. Acolo e rădăcina tuturor relelor, trădărilor, îndepărtărilor de electorat, malversaţiunilor şi experimentelor eşuate. A urmat ticăloşia şi simulacrul de alegeri la preşedinţia partidului din 2005. O ticăloşie mai mare nici că s-ar fi putut întâmpla. Această manevră prin învăluire a început în 2004 când Ioan Talpeş pleacă de la Cotroceni şi Adrian Năstase are nefericita inspiraţie să şi-l însuşească, încălţându-l în botforii de vice-premier. De unde domnul Talpeş a început „să lucreze”. A lucrat mai întâi pentru a-şi asigura un loc eligibil în viitorul Parlament, decapitând organizaţia de la Caraş-Severin, suspendându-l din funcţie pe Enache Barbu (care era şi prefect, funcţie din care a fost înlocuit, de asemenea) unde şi-a inserat ouăle otrăvite ale viitorului său politic. „Ouăle” se numeau, vremelnic, Gheorghe Cahniţă – fost director la Regia Romsilva. Din această poziţie, de mare maestru al deghizării politice, cameleonul Ioan Talpeş (om al locurilor, nu-i aşa?) a umplut primăriile judeţului cu sume din rectificări, deşi primarii se aflau în imposibilitatea de a cheltui banii, pentru a-şi pregăti mandatul de senator pe care l-a şi obţinut. Văzându-se cu sacii în căruţă, la alegerile prezidenţiale (la care a candidat Adrian Năstase), Talpeş n-a mai mişcat niciun deget, astfel că prezenţa la urne şi rezultatul votului s-a debalansat. Nu spun că un judeţ cu 320 de mii de locuitori ar fi putut schimba soarta alegerilor. Dar această operaţiune s-a derulat în mai multe organizaţii din ţară, după momentul în care senatorii şi deputaţii s-au văzut „rezolvaţi”. Următoarea manevră a lui Talpeş a fost să închege o coaliţie care să-i dea o lovitură (pe care el o considera de graţie) lui Ion Iliescu. Manevra a fost posibilă prin cooperarea trădătorilor de la Cluj, o grupare de neghiobi care se consideră ombilicul ideologiei de stânga. Astfel, la congresul din 21 aprilie 2005, preşedinţia partidului este încredinţată – prin trădare, cumpărare de voturi şi şantaj – lui Mircea Geoană. Mircea Geoană n-a avut niciodată niciun dram de legitimitate în a conduce partidul. A fost un implant, un corp străin şi aşa a şi rămas. Habar n-are ce înseamnă „poporul PSD”, habar n-are ce înseamnă însufleţire, habar n-are ce înseamnă să crezi într-un om, să nu trădezi indiferent ce ţi se promite sau cum eşti şatajat, ce înseamnă bătăliile politice şi câtă credinţă trebuie să ai în oameni, cât de mult suflet trebuie să le întorci celor care cred în tine. Mircea Geoană este un rebut politic. Din păcate, experimentul acesta a dizolvat coeziunea partidului, i-a destrămat fibra, a slăbit combativitatea şi a creat un nou monstru: cetăţeanul care vine la partid în schimbul unei funcţii. Nimeni nu mai vorbeşte de proiecte, de credinţă, de dorinţa de a face binele, totul se rezumă la Do ut des.

Nu mi-am închipuit că, odată cu pierderea unui privilegiu şi a planurilor (personale) răvăşite, un individ poate fi atât de mizerabil şi de imbecil, de turbat şi de infam. Disperarea cu care s-a agăţat de scaunul de „al doilea om în Stat” – scaun pe care l-a primit de la milioanele de militanţi care au votat un partid şi nu un individ – dejecţiile pe care le-a scos pe gură acest personaj care colcăie de mizerie morală, de frustrare şi parapon, m-au scârbit de-a dreptul.

Nenică, băi, Mirceo, dacă nu era Ion Iliescu în acest partid, n-aveai nicio zi nicio funcţie, băi idiotule! Eşti un nimeni, un obscur şi un trădător, alături de alţi trădători şi infami şi dacă nu te-ar fi scos PSD-ul din anonimat, PSD-ul  pe care-l umpli tu de balele tale murdare astăzi, nimeni n-ar fi auzit de Mircea Geoană!  La catafalcul tău nici măcar prietenul tău, Traian, nu va veni să scuipe. Blestemat fie în veci numele tău!

###

Poate că vor voi să subscrie: Ioan Usca, Max Peter, Stropi de suflet, Teo Negură, Zinnaida, Shayna, Răzvan Rinder, Nicu Scutaru, Rokssana, Gabriela Elena.

Anunțuri