Nici n-apucase Gorică să iasă din sat cu Dacia lui rablagită, că în urmă-i se năştea, ca un vânt ce prevesteşte furtuna, o mare agitaţie.

Culeaşă se aruncase pe bicicleta lui străveche, ca un băietan, şi o luă pieptiş pe uliţă, strigând şi chiuind. Nu era el chiar om de vază-n sat, dar era cantor la biserică şi un pic de autoritate tot avea.

– Bă, a lu’ Fermoală, ieşi, bă-n poartă colea! Auzişi, bă, ori ai surzit, dracu’?

A lu’ Fermoală, un ţâr uscăţiv şi ciolănos, se uită dincotro se-auzi vocea, se gândi un pic, se scărpină în cap pe sub pălărie împingând-o niţel spre ceafă şi porni către poartă bombănind:

– Ce urli, bă, aşa? Au dat turcii? Ce dreac ai să umbli răcnind pe la porţile oamenilor… Tu n-ai de lucru acas’?

– Haide, bre, vino-ncoa, să-ţi zic una! Ce te moşmondeşti atâta, hai mai repede!

– Ce-i bă, Culeaşă, dădu strechea-n tine?

– Bă, în juma’ de oră, să fii colea la birt, la Gore!

– Da’ ce să caut eu la Gore, colea, la birt? Am ţuica mea, nu-mi trebe mie lucru’ altuia …

– Nu de ţuică, bă, Fermoală, e de altăceva. Politică, mă! Ne ducem peste ăia din Belitori, că vrea să ni-l suspendeze pe Gore din viceprimari, şi-atunci beleşti şi tu cotiga că nu ne mai dă ajutoare!

– Cine nu ne mai dă, bă, ajutoare?

– Cum cine? … Comuna! Dacă nu e Gore colo, să zică ca din parte noastră … adică, nu ne mai dă! Vrea să-l suspendeze, nu ţi-am zis? Bă, deci eşti acolo peste juma de oră! Zi-i şi lu cumnată-tu, şi lu văr’tu Foale, şi la alde Cinteză, zi-le! Să fim mai mulţi! Io mă duc în deal, la a lu’ Covăsală, că ăia e mulţi şi e uniţi ai dracu’! Ne-am înţeles, bre, Fermoală?

– Bine, bă, hai că viu. Mă duc să strig şi la alde ai noştri… Dacă zici că e de ajutoare, că nu ni le mai dă…

Ce mai adăugase Fermoală rămase undeva pierdut în eter, Culeaşă era demult în şaua bicicletei şi-i dădea bice.

Într-un ceas, vestea că li se vor suspenda ajutoarele odată cu mazilirea lui Gorică făcuse înconjurul satului, din poartă-n poartă, de la un neam la altul. Bărbaţii, câţi nu erau la lucru la oraş şi erau cât de cât în putere, ba şi unii băieţandri mai tineri se îndreptau vorbind între ei, făcându-şi curaj şi întărâtându-se, către centru.

Ipotetica ameninţare a stării de fapt a satului lor, stricarea rosturilor pe care şi le înfiripa şi le planifica fiecare în funcţie de ajutoarele sociale, care erau ele anemice dar erau şi, chiar venite cu întârziere, tot mai asigurau un pospai care cârpea pe ici pe colo venitul fiecărei gospodării, trecuse ca un fior de spaimă dintr-o casă în alta, cu repeziciune. Amplificat sau distorsionat, bruiat sau răstălmăcit, mesajul ajunsese în acelaşi timp şi la urechile femeilor. În timp ce bărbaţii se pregăteau, în felul lor, pentru o confruntare cu ceva sau cineva necunoscut şi fără formă şi pe care nu ştiau cum îl vor anihila, femeile se strângeau pe la porţi şi interpretau în felul lor.

– Ai auzit, Mărie, ce vrea să facă ăştia ai noştri?

– Ei vrea multe, numa’ că nu se poate toate… Ce vrea, leliţă, ce zice ei că face?

– Vrea să se ducă colea, la comună.. Cică îl suspectează pe Gorică a lu’ Farfoale. Şi ei vrea să-i ţină apărarea.

– Şi cum o să i-o ţină ei? Abia-şi ţin ei nădragii, darămite să-i ţină apărarea lu’ Farfoale. Ăia are ei socotelile lor, se bagă şi proştii noştri ca musca-n zară. Tu îl laşi pe-al tău? Că eu am zis să vorbesc cu tine şi cu doda Lisaveta… Dacă voi îi lăsaţi…

– Unde se duce ei ca bezmeticii? Nici nu ştie ce e acolo, poate e jăndari, poate e miliţie! Se duce ca proştii cu capu-n laţ! Io zisăi să mă duc pân’-la doda Măndiţa, s-o întreb că ce şi cum.

– Că bine zici, surato! Ea musai trebe să ştie ce e cu suspectarea şi cu ajutoarili! Hai că vin şi eu cu tălică.

Două, şi mai în vale se întâlniră cu altele şi altele. Puhoi de fuste în pliuri, basmale care mereu trebuiau reaşezate şi înnodate pe cap, şi şorţuri netezite atent şi şterse cu palmele bătătorite de muncă, mulţime de şlapi ieftini de la târg peste colţunii de lână împletiţi în casă, se opri la poarta Măndiţei.

Aceasta ieşi repede pe prispă, se uită nedumerită la ele, îşi şterse mâinile de şorţ şi îşi aranjă basmaua şi veni către poartă grăbită.

– Da’ ce-i cu voi? Ce-aţi păţitără? Ce-i? – se precipită Măndiţa, purtându-şi ochii de la un chip la altul.

– Păi, coană Măndiţă, uite ce-i. Ai noştri vrea să meargă cu camionul, toţi, la Belitori, la comună, ca să nu-l suspecteze pe Gore al tău. Şi am zis că tu eşti femeie cu minte, să venim să vorbim. Să vedem ce facem. Îi lăsăm sau nu-i lăsăm. Că cine ştie ce năpastă mai poate să fie.

– Da’ cine le-a zis lor să se ducă la comună?

– Asta nu ştim. Doar că ei vor să meargă peste ăia din Belitori, şi-au luat şi bâte cu ei, şi te-miri-ce. Asta nu-i a bună, coană Măndiţă!

– Păi nu-i a bună! … – murmură Măndiţa căutând undeva în mintea ei o ieşire. Şi cu ce zic ei că se duc? Că doar n-o să bată 7 kilometri pe jos.

– Se duc cu camionul lu’ Vichente. Îi aşteaptă colo, la cooperativă. Ce facem, îi lăsăm să se ducă?

– Ei, cum o să-i lăsăm? O să se cruşească de sânge, ca porcii. Ei numa’ asta ştiu, cu parul şi cu pumnul!…  Uite ce zic eu! Luaţi fiecare ce-aveţi de-ale gurii, mai de soi şi puneţi într-un coş, colo, şi-o litră de ţuică. Eu am tăiat şi-am băgat doi curcani la cuptor, c-am zis că vin copiii. Da’ nu e pentru cine se pregăteşte. Şi ne ducem noi la comună. Dacă o fi să fie de rău, n-o să ia pe sus nişte biete muieri cu coşurile cu bucate. Facem colo, la comună, o masă mare. Îi luăm numa’ pe alde Ţambal şi pe Sfrijală cu scripca. Ce ziceţi, suratelor?  

– Eu am copt pentru botezul lu’ Rogojină. Ar cam fi să fie prăjituri şi colaci… – vorbi o dolofănică rumenă toată ca un măr.

– Am şi eu, colo, în dobă, un purcel fript, c-am zis că … – se roşi toată Leana lu’ Sprijoane.

Mai multe priviri cu înţeles şi zâmbete cu subînţeles se îndreptară către Ileana lu’ Sprijoane – adicătelea, ştiau ele de ce fripsese ea purcelul, pentru Gorică care-avea să vină de la comună să-i cinstească bucatele şi nu numai – dar Măndiţa interveni cu tact  şi le şterse sarcasmul şi ironia.

– Ileano, ne salvaşi! Că, uite, curcani am eu, Rafila aduce prăjiturile … Haidem să ne pregătim şi la camion!

– Şi cu ai noştri ce facem, ce le spunem?

– Le spuneţi că mergem în dezlegaţie, ei să stea să păzească bătăturile. Ne-am înţeles?

– Bun înţeles.

Nişte pinguiri: Mirela Pete, Clipe de Cluj, Răzvan Rinder, APIS, Filumenie, Blogulise, Schtiel, VizualW, Atitudini, Zinnaida, Nicu Scutaru, Gabriela Elena, Ioan Usca, Rokssana, Inelul lui Gyges, Teo Negură, Shayna, Andi Bob.

Anunțuri