Aristotel şi Filomela

Foto: Alice Drogoreanu

Ştiţi, unii dintre voi, că mai demult, într-o doară, am început un roman. La început în joacă, apoi m-a prins destul de serios. La un moment dat, pe la finalul primei treimi (aşa cum mă gândeam eu că vor evolua personajele), m-am speriat. M-am speriat la gândul că nu voi reuşi să insuflu viaţă vie personajelor. Că ele vor deveni autonome în text şi eu nu voi reuşi să ţin pasul scrisului cu realitatea vieţii lor. M-am speriat şi am încuiat romanul undeva, într-o debara a memoriei. Am îngrămădit în uşă tot felul de obiecte inutile, de gânduri inutile, de înflăcărări inutile. Nu ştiu ce-au făcut ele, acolo, în debara; câteodată întredeschid puţin uşa să văd dacă sunt acolo. Sunt acolo. Mă aşteaptă imobile şi răbdătoare să le decupez din zidul imaterialului şi non-existenţei şi să le las libertatea lor de personaje fictive care vor să trăiască.

M-am ocupat, multă vreme cu nimicuri. Cu nimicuri din cotidian care, la scara istoriei, nu au nicio semnificaţie. Personajele politice ale României de astăzi vor fi trecute de-a valma în istorie drept „ciracii unui preşedinte psihotic” iar evenimentelor care ne înfierbântă atât, acum, nu li se va acorda nici măcar privilegiul unei virgule. Nu e decât un hiatus al istoriei, România şi-a oprit respiraţia de câţiva ani. Nimic. Pleavă şi puzderie.

De mai multă vreme mă încearcă acest gând. L-am suspectat pe Mircea Cărtărescu – atunci când a declarat că nu va mai scrie niciun cuvânt despre politică – de laşitate. Păi dacă tot l-ai susţinut pe Băsescu astfel ca el să devină un despot – tu şi cu liota de scriitoraşi mediocri şi rataţi – fă-o până la capăt, băiete, asumă-ţi-l! Cred că şi Mircea Cărtărescu a obosit. S-a scârbit. A constatat că nu mai e nimic de spus despre realitatea politică. E ca şi cum am vorbi despre nişte cadavre care stau pe catafalc şi se descompun, iar noi o ţinem într-o lungă litanie cu speranţa că vor învia. Sunt morţi – morţi. Put. Se degradează. Bacteriile şi microorganismele îşi fac datoria. Deşi vorbesc şi se mişcă, sunt morţi.

M-am hotărât să mă întorc la îndeletnicirile mele. Chiar dacă sunt inutile şi lipsite de valoare artistică, măcar ele sunt o închipuire curată. Sunt expresia unei lumi paralele, poate izvorâtă din real. Am înţeles de data aceasta clar, că politica nu-i pentru oricine. Nu-i pentru oameni vii. Nu-i pentru oameni care suferă, înţeleg, empatizează, visează, speră, iubesc. Politica e pentru cei care şi-au omorât sufletul, şi l-au extras şi l-au aruncat la gunoi. Politica Românie de astăzi e pentru cinici şi pentru criminali, pentru lepre şi pentru jigodii. Şi nu se adresează nimănui.

Să ne întoarcem, deci, la oile noastre cele negre…

Declaraţii parlamentare

„Asasinii economici ai României. Ce-i (Cine-i) leagă pe Traian Băsescu, Jeffrey Franks, Sorin Blejnar şi «blonda lui Boc»?”

Nu o singură dată, ci repetat, guvernul bicefal Băsescu-Boc a fost atenţionat de organismele Uniunii Europene pentru inadvertenţe, omisiuni şi neclarităţi în raportările statistice periodice. lată că momentul adevărului a sosit. Puterea de la Bucureşti este cel puţin complice la o manoperă sistemică de falsificare a indicatorilor macroeconomici, care a împins la decizii politice greşite, ale căror efecte sunt trădarea de ţară, în varianta subminării economice şi a ştirbirii suveranităţii şi independenţei politice, urmare a aservirii faţă de organizaţii străine.

Deşi anticipăm lipsa voinţei politice de a scoate adevărul la lumina legii, este bine să se ştie că faptele ce urmează pot fi cuantificate penal cu detenţia pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Ce ne spun faptele ?

Din vremurile în care se negocia şi semna, pe bază de mită, aderarea şi integrarea României în familia euro-atlantică, datele macroeconomice ale României au fost sistematic falsificate.

Astfel, la momentul actual, anul 2012, diferenţa dintre datele macroeconomice reale şi cele făcute oficial publice (după „prelucrarea” de către Banca Naţională a României, Ministerul Finanţelor Publice, Institutul Naţional de Statistică, Comisia Naţională de Prognoză) a ajuns, pe calea adâncirii diferenţei, menţinută în mod voit, dintre capacitatea administrativă macroeconomică şi capacitatea de evoluţie a economiei reale şi pe calea efectelor dezvoltării economiei reale, la dimensiuni considerabile. Datele privind produsul industrial brut sunt subevaluate cu circa 20 la sută (PIB real = PIB comunicat public + 20%).

Aceasta subevaluare a datelor economiei reale a fost necesară pentru a se demonstra, pe bază de date false, că România are nevoie de împrumuturi internaţionale.

Manopera prelucrării statistice frauduloase a fost realizată în cadrul unei strategii integrate pe care „asasinii economici” – în cazul României, Jeffrey Franks şi predecesorii săi – au aplicat-o la nivel global. Coordonatorii strategiei sunt marii anonimi din spatele Fondului Monetar Internaţional, având ca executanţi agenţii ocultei financiare din fiecare ţară, plasaţi la conducerea instituţiilor macroeconomice, respectiv persoane cumpărate, relativ ieftin, cu funcţii, bani şi alte avantaje.

Aplicarea unui astfel de plan de asasinare economică a fost favorizată de elemente pe care FMI le-a identificat în România şi valorificat ca atare: lipsa unor strategii economice viabile; incapacitate administrativă (instituţională şi legislativă); corupţie în proporţii de subminare a economiei naţionale.

Pe baza acestor date false, FMI a elaborat ofertele de finanţare (însoţite de condiţii economice dure care ţinteau, de fapt, achiziţionarea, la preţuri derizorii, a activelor economice de importanţă naţională), acceptate imediat de agenţii din centrele naţionale de decizie economică şi politică naţională.

Menţionăm că FMI are nevoie şi de datele reale, cu titlul de „date de uz intern” şi pentru aceasta a apelat la o reţea de furnizare: economişti, şefi ai băncilor, persoane din staff-ul primului-ministru, Consiliului Naţional Fiscal, Institutului Naţional de Statistică.

Unele dintre instituţiile cărora li s-au solicitat, în acest mod neoficial, datele reale, nu au putut răspunde la respectivele solicitări pentru simplul fapt că, în condiţiile instituţionalizării prelucrărilor statistice false, practic nu au avut acces la datele adevărate. În aceste condiţii, şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a luat legătura, cu acceptul lui Traian Băsescu, cu şeful ANAF, Sorin Blejnar pentru a preleva datele reale direct din bilanţuri.

Sursele noastre ne-au comunicat faptul că existenţa unei interceptări „accidentale” a posturilor telefonice cu numerele 0728.666.063 şi 0741.239.082 ori accesarea bazelor de date ale operatorilor reţelelor respective de telefonie ar putea furniza dovezi irefutabile privind funcţionarea sistemului descris. Mai mult, am avea şi surpriza de a constata că şi „blonda lui Emil Boc” este integrată comandoului asasinilor economici ai României.

O altă menţiune importantă, care se impune, este aceea că, de regulă, şefii instituţiilor menţionate nu sunt direct angajaţi, ci câte unul-doi colaboratori apropiaţi acestora. Un vicepreşedinte de la Institutul Naţional de Statistică nu a acceptat iniţial să intre în reţeaua agenţilor informaţi. Urmările imediate au fost presiunile şi ameninţările cu demiterea, dacă nu consimte la furnizarea informaţiilor solicitate.

În loc de concluzii. În condiţiile utilizării datelor macroeconomice reale şi ale elaborării şi execuţiei corecte şi responsabile a bugetului naţional, România nu ar fi avut nevoie de împrumuturile FMI, sau în nici un caz în cuantumul în care au fost atrase.

Din acest moment al anului 2012, când România trebuie să ramburseze către FMI 1,2 miliarde euro, începe lungul şir al anilor de scadenţă, care vor îngropa şi mai mult economia românească, fapt ce atrage atenţia asupra necesarului de soluţii macroeconomice punctualizate pentru depăşirea marilor dificultăţi ale anilor de scadenţă.

Având în vedere că FMI a debutat ca un fond mutual internaţional şi statele participante îşi cer drepturile, iar această misiune instituţională a fost ulterior denaturată, se pune întrebarea dacă la nivelul conducerii FMI sunt cunoscute acţiunile lui Jeffrey Franks şi cui servesc ele.

„Traian Băsescu şi reforma sănătăţii: între ciocanul şi nicovala mafiei transnaţionale a fraudării asigurărilor de sănătate”

Prin 1998, un raport al directorului FBI, iar mai apoi un discurs al preşedintelui american atrăgeau atenţia Congresului SUA că fraudarea sistemului asigurărilor de sănătate şi reţelele internaţionale ale mafiei medicamentelor ameninţă securitatea socială a naţiunii.

Peste câţiva ani, urmare a puternicului lobby al ambasadorului SUA la Bucureşti, tentaculele transnaţionalelor medicamentelor înlănţuiesc şi România, al cărei prim-ministru face declaraţii de susţinere a pătrunderii lor pe piaţa românească, iar menţionatul ambasador trece, suspect de repede, de la critica guvernului ineficient în lupta împotriva corupţiei la un laudatio, tot atât de suspect, al receptivităţii aceluiaşi guvern faţă de giganţii mondiali ai industriei farmaceutice, de aparatură şi servicii medicale.

Gestul Guvernului român nu rămâne nerecompensat. Doamnelor din high life-ul politic de pe malurile Dâmboviţei le sunt rezervate reţelele naţionale de distribuţie a medicamentelor şi fiecare „mare doamnă” patronează, la vedere sau nu, câte o reţea.

Ceea ce mai rămăsese din trecutul industriei farmaceutice se risipeşte ca prin farmec, se aude ceva şi despre niscaiva afaceri de spionaj în jurul unor cercetări şi al unor reţete de fabricaţie, apoi afacerilor pe seama sănătăţii, a vieţii sau morţii noastre, având „osiile” bine unse, nu le scârţâie o vreme nicio roată. Cât de ieftin ne-au vândut! A se citi „trădat”.

Străinii care vin în România privesc, nu le vine să creadă şi se întreabă ce s-a întâmplat cu noi, ce mari nenorociri galactice ne-au lovit de am ajuns o ţară cu oraşele împânzite de farmacii?

O mică reformă a sănătăţii a recalificat medicii în scribi. Ca să asigure deverul farmaciilor, medicii de familie nu mai prididesc să prescrie reţete. Necompensate, compensate, compensate parţial şi, excepţional, gratuite. Toate în cel puţin două exemplare, unele şi în trei. Pe formulare diferite, roşii, verzi, portocalii şi albe. În coduri şi chei pentru un sistem informatic mofturos, dar al dracului de scump, incomplet şi nefuncţional. Dar imposibil de controlat. Un timp, medicilor de familie le-a mers prost, apoi au început să se descurce, iar temerarilor în a prescrie reţete şi morţilor nu le pică salarii mizere, ci le-au curs şi câştiguri de peste 2.000 de euro/lună. Totul este posibil numai şi numai în buna conivenţă cu mafia producătorilor şi distribuitorilor de medicamente. A mafiei care, urmare a haosului indus cu binecuvântarea miniştrilor sănătăţii, a impus prescrierea a până la şapte-zece medicamente în loc de trei, generând pacienţilor cronici noi suferinţe, din categoria celor hepatice şi gastrice. Alte boli, alte medicamente. Alţi bani. Aceiaşi profitori.

Înalţi funcţionari publici, începând de la Administraţia Prezidenţială şi Parlament, continuând la Guvern şi agenţiile sale de specialitate, puşculiţele partidelor politice, câini de pază ai „democraţiei”, companii de publicitate, fundaţii aşa-zis caritabile sunt cu toţii, dar nu numai aceştia, conectaţi la sorburile nesăţioase care secătuiesc bugetul Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate.

Ochii şi urechile secrete ale statului, de voie, de nevoie, mai ridică câte un colţ al vălului de ceaţă. Atât cât să nu provoace un prea mare deranj viesparului în care s-au prins şi ele, prin ramificaţiile propriilor reţele şi oameni scăpaţi controlului. Fiindcă trebuiau să scape.

Ciordeala, inclusiv cea a statului, din bugetele asigurărilor sociale este un nărav mai vechi. Au practicat-o şi acoperit-o mai toate guvernele. Prim-miniştrii „legalişti” au încercat să-şi acopere ciordelile cu legi de reformare a asigurărilor sociale. Aşa s-a făcut că ne-au anesteziat cu câte o reformă la fiecare patru ani.

Noua tentativă de reformă a asigurărilor de sănătate, căci bugetul acestora este miza, şi nu sănătatea naţiunii, a picat într-un moment rău ales – anul electoral – şi cu mijlocul nepotrivit – agentul de influenţă în însăşi persoana preşedintelui republicii. Acelaşi agent de influenţă ca şi în cazul aurului de la Roşia Montană.

Ambele operaţiuni de influenţă asumate de un agent de propagandă şi influenţă de cel mai înalt nivel posibil demonstrează cât de mare este presiunea asupra Cotrocenilor, cam de ce factură sunt unii dintre oamenii preşedintelui, de unde pot veni comenzile şi de ce nu le poate rezista primul cetăţean al ţării.

Se încearcă diversiunea că preşedintele şi primul-ministru ar fi fost induşi în eroare şi nu ar fi cunoscut că proiectul legii sănătăţii este expresia intereselor autohtone şi străine care au şi pus ochii pe spaţiile imobiliare ale spitalelor şi elaborat statutele viitoarelor fundaţii care se vor înfrupta din infrastructura reţelei de sănătate pe care Traian Băsescu le-a promis-o. Inclusiv prin declaraţii publice, făcute în ţară, dar şi în străinătate.

Se spune că Băsescu şi Boc nu ar fi fost corect informaţi şi nu ar cunoaşte că 40 de firme ale clientelei lor politice au lansat deja investiţii de multe sute de milioane pentru achiziţionarea unui prim lot de 1.200 de ambulanţe.

Se aruncă în spaţiul public dezinformarea că Traian Băsescu nu ar fi ştiut de bătălia pe cadavrul sistemului de sănătate al poporului român, dintre cartelurile internaţionale ale asigurătorilor de sănătate, iar legea pentru a cărei susţinere s-a mai compromis politic, moral şi infracţional încă o dată (dar ce mai contează?!), urma să fie pretextul legitimării jafului bugetului sănătăţii, pentru a nu mai fi atât de flagrante abuzurile şi ilegalităţile.

Ochii şi urechile statului, în loc să-şi facă cu onestitate datoria, adică să tragă semnalul de avarie şi să oprească, pe motiv de pericol de deraiere a democraţiei, caruselul înaltei corupţii politice instituţionalizate, se joacă de-a rebeliunea cu câteva sute de demonstranţi adunaţi în faţa Palatului Preşedinţiei şi în Piaţa Universităţii, ca să apere democraţia.

Un simulacru de raport operativ din „teatrul de operaţiuni” publicat în „President Daily Brief” (am numit „Evenimentul zilei”) releva cât de retardată este instrucţia filorilor respectivului serviciu secret şi cât de nătângi le pot fi şefii care şi-au scos la deconspirare gratuită agenţii aciuaţi prin redacţiile a vreo trei televiziuni, care au terorizat telespectatorii cu interogatoriile publice şi procesele de intenţii, de cel mai pur gen al poliţiei politice, lansate împotriva participanţilor la manifestaţiile de stradă. Acelea care l-au legitimat şi relegitimat şi pe Traian Băsescu. Cu sau fără autorizaţia primăriei.

O spicheriţă rebranduită în demna urmaşă a Anei Pauker şi a acuzatorului public Alexandra Sidorovici ne-a spus că ea „deţine informaţii” cum că cei ieşiţi în stradă etc. Ştim noi prea bine ce instituţii, „piloni” de discutabilă rezistenţă ai dictaturilor, folosesc această formulă introductivă, cu valoare de adevăr absolut: „deţinem informaţii”. Dacă aşa lucrează inteligenţele acoperite ale serviciilor secrete, ne cerem taxele şi impozitele înapoi. Cu dobânda şi penalităţi de nepotrivită utilizare.

Este evidentă marea manipulare a acestui scandal, chiar din start. Nimeni nu a citit, darmite să fi studiat legea sămânţă a dihoniei naţionale. Toţi s-au întrecut în a o comenta, după texte date, după ureche şi la cacealma. În toată dezbaterea furibundă nu s-a apelat la argumente din conţinutul hulitei legi, ea fiind respinsă in corpore şi în necunoştinţă de prevederile ei. Sau, dimpotrivă, au citit-o şi ori nu le vine să creadă, ori le este frică să o pună în lumina adevărului.

De ce atâta înverşunare? De teama practicilor totalitare ale statului mafiot. Din convingerea că Traian Băsescu nu iese la rampă să anunţe ceva bun. Dimpotrivă, Traian Băsescu este deja asociat mentalului colectiv cu Casandra, prevestitoarea tuturor nenorocirilor.

Şi cum nu avem nevoie de conducători care să ne deoache, iar faptele lor numai de bine nu sunt prevestitoare, singurul bine pe care, totuşi, ni-l mai pot face este să ne salute cu „Adio, noi plecăm!”.

###

Declaraţiile domnului deputat Ion Stan, la 14 februarie 2012, Camera deputaţilor.  Iată, avem un Om. Doamne Dumnezeule, mare-i mila Ta! Credeam c-au murit toţi din Opoziţie, tac chitic şi-au „ciocu’ mic”.

Din nefericire, asemenea declaraţii nu ajung la televiziuni. Pentru că şi televiziunile au interesele lor, sunt patronate de „încrengaţi” fie c-o mafie, fie cu alta. Şi în sânul Opoziţiei au ecou cu surdină. Totuşi, doi parlamentari au ridicat o voce clară şi fermă: Ion Stan şi Iulian Iancu. Doi e mai mult decât zero, nu-i aşa? 

Nici ei, destui, nu sunt străini de vânzarea de ţară. Dragii mei cititori, e pe răpunere. Care pe care. „Ei” împotriva noastră. E drept, noi suntem mai mulţi. Dar suntem dezorganizaţi, nu avem lideri, nu avem o strategie. Şi fiecare-i cu nasul în blidul lui, urmărind bobul de linte. Dar, poate, va apărea o forţă care să ne ridice, să ne lumineze conştiinţele şi să ne facă să umblăm nu ca nişte stafii ci ca nişte oameni. Înafară de Dumnezeu, nu ne-a mai rămas nimic.

Recomandări: Ioan Usca, Ela Roseni, VizualW, Schtiel, Teo Negură.

Planuri

Imagine: Eunion of homeless

Traian se plictisea şi nu prea. Dădu o tură pe Facebook, îi stârni pe unii, puse nişte strâmbe USL-ului, răsfoi dosarele câtorva deputaţi şi senatori, dosare care urmau să plece la DNA de unde „sursele” aveau să strecoare şopârle în presă, să aibă şi ăştia ce mesteca în weekend şi îl chemă pe Lăzăroiu.

– Mă, Sebi, crezi că e bună asta cu doi zero? România doi zero? Mai drept ar fi fost să-i zicem România doi ş-un sfert… – hăhăi fără să-l piardă din ochi, la propriu „ochi”, fiindcă-l urmărea cu singurul, întredeschis.

– Nu-nţeleg unde bateţi – râşni Sebastian.

– Eu nu prea bat. Ştii cum e, din bătaie poţi să mai scapi… Bun, asta cu televiziunea o las în seama ta. Deşi nu înţeleg ce-i cu restartul, când dai restart, treci prin zero, prin întuneric absolut.

– Da, da imediat sistemul reporneşte. Asta e şi ideea, că o să ne adresăm tinerilor, celor din urban care ştiu să umble pe-un calculator.

– L-ai învăţat şi pe Bondrea la calculator? – râse, amuzat, Traian.

– El nu e implicat. Adică …, pot să spun că se pricepe la psihologia mulţimilor, am avut nişte discuţii. Să ştiţi că nu e prost. E viclean de n-ai văzut. Are instincte. E perfect adaptat.

– Poate ne spune şi nouă cum îi luăm electoratul lui Dan Diaconescu televizor. După ce l-am făcut victimă şi l-am întărit, acu’ o face pe nebunu’. Tu cu restartul zici că te ocupi de ăştia tineri, care n-au ei prea multă şcoală dar sunt legaţi de calculatoare ca nişte roboţi. Şi cu prostimea? Cu ăştia din grote care cred în minuni ce facem? Auzi, poate faci tu o emisiune – parcă te şi văd – în care mergi pe jar, dormi pe cuie, faci baie la copcă. Pentru ăştia săriţi bine de pe fix, yoghinii…

– Erau doar nişte declaraţii, doar nu credeţi că fac aşa ceva. Era o metaforă – ziceam că pot trăi în orice condiţii – nu c-aş face aşa ceva. Da’ sigur că putem să facem şi nişte emisiuni cu adresabilitate la paria… Oamenii nu pot trăi fără credinţa în supranatural. Mai ales când nu mai ai nicio speranţă…

– Păi să-i aducem acolo! Să nu mai aibă nicio speranţă, să ajungă în cea mai cruntă disperare şi pac! venim noi cu raza…

– Păi cei mai mulţi au ajuns deja la zero. Le-am luat cam tot. Bani n-au, alimente n-au, căldură n-au, medicamente n-au, cultura n-au …

– Nu-i aşa? Şi uite-i că trăiesc! Şi chiar speră! De unde le vine dorinţa asta de a trăi fără nimic? Eu nici nu mă pot imagina fără … fără nimic.

– Asta nu pot să vă spun. A zis Dostoievski ceva … Că există în om o dorinţă irepresibilă de a trăi în pofida a orice.

– Da’ vreun filozof de-al tău n-a zis nimic? Ştii că mă enervează ruşii. Şi în România nici nu prea sunt din ăştia … slavi. Românii  au altă psihologie. Dar încă n-am reuşit să descopăr care-i limita de jos.

– Ca să manipulezi o masă, trebuie s-o deculturalizezi, s-o despoi de identitate, adică s-o reduci la instincte. Să-i anulezi visele. Nici să nu se mai gândească la altceva decât la lupta zilnică pentru supravieţuire. Îi mai şi asmuţi pe unii împotriva altora. Că ăia au un cartof, că ăilalţi au o pară. Fiecare realizează imediat că el n-are cartoful sau n-are para. Şi pe urmă vii tu cu o soluţie! Şi le spui că le dai la fiecare o pară şi un cartof, ba chiar câte două pere şi câte doi cartofi.

– Bă, Sebi, ăştia sunt imprevizibili. Şi nu sunt toţi proşti. Vezi că mai apare câte unul care le spune că perele şi cartofii sunt la noi, la PD-L. Îţi spun eu, românii nu se încadrează în categorisirile alea de le fac intelectualii tăi. Ăştia nu sunt în cărţi. De la migratori până la austro-ungari, trecând pe la turci, romani, huni, tătari, evrei, nemţi, ruşi, n-a reuşit nimeni să-i distrugă complet, să-i subjuge de tot, să-i scoată din istorie! De ce crezi c-am reuşi noi?

– Ei, ăia nu erau organizaţi. Voiau doar să obţină resurse, nu erau focusaţi pe populaţie. I-au folosit doar la muncile grele, i-au sclavizat dar le-au lăsat libertatea interioară, obiceiurile, n-au intervenit în psihologia lor. Ori, noi, tocmai aici lucrăm. Îi impregnăm pe copii cu dispreţ şi scârbă pentru România, pentru istoria ei, falsificată desigur, pentru părinţii lor. Pe adulţi i-am deturnat, i-am buimăcit. Am introdus ura şi suspiciunea generalizată în întreaga populaţie. Sunt ai noştri, domnu’ preşedinte. N-au scăpare.

Recomandări: Ioan Usca, Gabriela Elena, Rokssana, Nicu Scutaru, VizualW,  Schtiel, Raza mea de soare, Teo Negură, Augustin Rădescu.

Stranii coincidenţe

Etichete

James Bond, mihai razvan ungureanu

Imagine: Pantheon

Uşor povârnit dar cu paşi alerţi, Michael mătură cu privirea vestibulul, ezită o fracţiune de secundă şi pătrunse în biblioteca uriaşă. Rămase în mijlocul încăperii şi mângâie cu privirea rafturile de cărţi, se apropie de unul dintre ele şi atinse cu un gest aproape mistic muchia de pânză îngălbenită. Vru să scoată cartea; înclină capul mult spre dreapta ca să poată citi inscripţia aurită şi renunţă.

Se trânti pe Biedermeierul lui drag pe care-l cărase prin toate locurile în care fusese ca pe-un animal de companie şi rămase aşa, într-o stare de prostraţie, cu ochii agăţaţi de tavan o vreme. Îi trecură prin minte mii de gânduri, se indignă, înjură, bătu din picior, aruncă cu dosare, înşfăcă microfonul din mâna unei ziariste şi-i izbi pe toţi sângerându-le frunţile,  ţistuind printre dinţi: „Nu mai puneţi întrebări cretine! Nu mai puneţi întrebări cretine!”, îl strânse de beregată pe Igaş care-l privea ca un miel, neînţelegând nimic, îl înfipse pe Hăhăianu într-un panoul electric până când acesta se descompuse în scrum şi fum, intensificându-şi câmpul electromagnetic, prăji toate staţiile de transmisie tv şi, cu un ultim şi sublim efort trimise o rază laser către nămeţii din sud-est din care se iţeau ici-colo rotocoale leneşe de fum. Satisfăcut, îşi goli mintea şi încercă să rămână cât mai mult timp fără niciun gând.

Înserarea îşi întinse mrejele fumurii prin ferestele înalte, le strecură printre draperiile aurii şi le depuse pe rafturile bibiliotecii şi pe chipul abstrus al tânărului ce adormise într-o poziţie de contorsionist, cu capul la subţioară. Îl privi o clipă cu veselie miloasă – aşa cum se uită copiii la puii animăluţelor – şi-l înveli cu totul în obscuritate.

Uşa grea se mişcă imperceptibil. Un cap alungit se ivi în fanta de lumină, nehotărât.

– Unde e? – se auzi o şoaptă.

– Nu-l văd, e întuneric. Să aprind lumina?

– N-o aprinde, eşti prost?! Hai să-l sunăm pe mobil.

– Vezi că eşti tâmpit, mobilul lui e la mine. Nu ştii că nu-l ţine cu el?

– Şi-atunci ce facem?

– Hai să-l sunăm pe fix.

– Şi dacă nu-i aici?

– Da’ unde să fie? Că n-are pe unde ieşi…

– Eşti tu deştept! Io-s mai vechi aici şi-ţi spun că are pe unde să …

Şoaptele răstite ale gărzilor îl aduseră pe Michael din lumea viselor la suprafaţa realităţii, cum aduce edecarul barca la ţărm, împotriva curentului. Încercă să-şi dea seama unde se află.

– Cine-i acolo? – rosti cam neconvins.

– Noi.

– Care noi? – se enervă uşor.

– Să vă spunem numele real sau cel de cod?

– Zi un nume, ceva. Unde suntem?

– Unde să fim? – întrebă cel din cadrul uşii întorcându-şi capul cu ochii holbaţi către camaradul lui de după uşă cu semnificaţia: „Ăsta a-nnebunit?” Suntem la … Victoria.

– Care Victoria? Regina sau Beckham?

– Domnu’ prim-ministru! Permiteţi să raportez, – schimbă placa, forţând nota, şi pătrunse învârtind comutatorul. Avem inundaţii!

– Serios? Unde? – se strâmbă şi îşi frecă ochii încercând să afle unde-i sunt ochelarii.

– Nu înţeleg întrebarea, vă rog.

– Unde e inundaţie, aici, la Victoria, sau unde? – tălmăci iritat Michael. Şi nu mi-ai văzut ochelarii că sunt …

– Sunt pe covor, vă rog. Inundaţii avem în ţară, în …

– Păi? Ce s-a-ntâmplat?

– Nu e prea clar … S-au topit zăpezile dintr-o dată, parcă ar fi foc sub pământ…

– Da. Bine. Mai întâi zăpadă, nămeţi, acum asta…

Se ridică anevoie, încercă să-şi îndrepte spinarea şi nu reuşi, apoi o luă legănat spre uşă. O frântură din vis îi veni în minte, dar o alungă imediat înapoi în arhiva memoriei.

– Auzi, cum zici că te cheamă?

– Matei, să trăiţi.

– Măi, Matei, ce face Hăhăianu? Dă-i un telefon.

Matei îl privi cu o faţă albă, lungă, încercând să înţeleagă dacă şeful lui e nebun sau face mişto.

– Hai, sună-l. Am, aşa, o curiozitate, rosti cu răceală.

Matei căută în agenda telefonului, apăsă tasta, se recomandă, ceru să vorbească cu domnul Hăhăianu şi, ascultând explicaţiile, arăta din ce în ce mai răvăşit. Închise şi-l privi mut şi holbat pe primul ministru.

– Ce-i? Ce te uiţi aşa? Ţi-a răspuns?

– Nnn-nu. a răspuns soţia. A zis că a dispărut de o săptămână. L-a şi dat în …

– Dispărut? – îl privi Michael neîncrezător.  Aşa. Mă gândeam eu … – mai mormăi ca pentru sine. Hai să vedem ce-i cu inundaţiile, convoacă pe toată lumea – mai adăugă, cu un suflu nou şi-şi privi mâinile cu atenţie fără să ştie nici el de ce.

Un premier pentru liniştea altora

Imagine:Horia Pană

Deşi cercetarea sociologică CCSB – care n-are încă pagină web –  îl agaţă-n copac deasupra nasurilor noastre drept cel mai de încredere între oamenii Puterii, personal n-am niciun strop de încredere în premierul Mihai Răzvan. Nu din pricină c-ar fi teleportat de la conducerea SIE fix la şefia Guvernului. Nu din pricină c-a părăsit PNL-ul pentru o mărgică; e drept, mărgica se numea MAE. Dă-l dracului de liberalism! Funcţia e mai scumpă decât apartenenţa la o ideologie. Nu pentru amănuntul că el dansa menuet pe la ministere în timp ce patru judeţe respirau în cavoul de gheaţă. Şi când s-a pogorât între nămeţi i-a apostrofat nevos că sunt leneşi. Nu pentru că a acceptat nişte ţuţeri pe post de miniştri. Nu pentru c-a înstrăinat Moştenirea Gojdu, nesocotind un testament. Te pişi pe el de testament când îţi ordonă cel care ţi-a plătit studiile în străinătate recte George Soros! Lipsa de încredere nu se datorează nici faptului că a renunţat, cu semnătură proprie în numele statului român, la revendicarea Tezaurului României. Toate acestea sunt istorie. Iar noi supravieţuim într-un prezent de petice.

Intuiţia îmi spune că explozia de la Sighetu Marmaţiei e „operaţiune”. Tipică, după manual. Aflu acum că s-a dispus demolarea clădirii. Păi da. Să „ştergem urmele”. De 5 zile televiziunile româneşti toacă acest subiect. Fără să aibă curiozitatea de a privi în spatele imediatului. Cine e cel mai vocal şi mai pertinent critic al ticăloşiilor şi malversaţiunilor din sistemul energetic naţional, al raptului şi subminării economiei naţionale? Unde lucra acest critic curajos în momentul în care Berg Sistem Gaz – o vrăjeală de firmă de apartament – semna contractul direct la Ministerul Industriei şi Resurselor, în 2003? … Atunci bine, vorba lui Mircea Badea. E doar o lovitură cu manta, prieteni.

Şi aşa va continua guvernarea. Cu operaţiuni una şi una. Ce mai urmează, oare?

Recomandări: Ioan Usca, Răzvan Rinder, Link Ping, G1b2i3, VizualW, Schtiel.

Proiect guvernamental

„Nicio zi fără explozii şi incendii! pentru a dovedi eficienţa şi cooperarea instituţiilor de forţă!” – aşa ar trebui să sune planul secret al guvernului. Pentru că MăRUl otrăvit al lui Băsescu vine din servicii, mentalul colectiv nu poate fi oprit din mersul firesc prin albiile teoriei conspiraţiei. Mai ales când meandrele dezvăluirilor duc către Sorin Oprescu, luat acum în cuiul cătării de bolşevicii portocalii.

Ce înseamnă o explozie la momentul potrivit? (Victimele nici nu contează, cum nu contează cei 84 de morţi din pricina gerului, zăpezilor, inaccesibilităţii personalului medical). Înseamnă o temporizare a subiectelor fierbinţi ale zilei. Cele 3.2 mld. euro amânate sau sistate la plată de către CE. Satele uitate sub zăpezi. Heirupismul guvernului care, cică, vrea să recupereze în 60 de zile 1.6 mld de euro din economia subterană, prin combaterea evaziunii fiscale. Afişele imbecile ale secretarului PD-L, Ioan Oltean, – un cretin pur-sânge (Cel care spunea despre demonstranţi că sunt hadicapaţi mintal) au fost considerate doar o ştiruică, când ele reflectă, la fel ca afirmaţia lui Mircea „Nea Nicu” Toader, o adevărată cultură a dialogului politic şi cetăţenesc.

Vin inundaţiile. Şi pentru un nespecialist este clar că uriaşa cantitate de zăpadă se va transforma în torente care vor îneca totul în calea lor. Conform planului dinainte stabilit, cetăţenii aflaţi în calea năboaielor vor fi lăsaţi în plata Domnului. Nu sunt productivi. Sunt o povară pentru buget. Nu contează pentru băieţii îmbrăcaţi în costume de 3000 de euro, care au ca sarcină să reducă „şeptelul”, prin orice mijloace.

Condiţia de cetăţean român e cât se poate de precară.

Aş vrea să văd un „guvern din umbră” la vedere. Care să propună un alt proiect de guvernare, fără morţi şi sacrificii rituale, fără corupţie, fără traseism politic, fără şmenuieli şi fără pupeze implementate, pe criteriul „protectoratului”, în funcţii. Aş vrea să aud specialişti adevăraţi – dintre cei daţi la o parte şi uitaţi ostentativ – care să explice cum ar putea funcţiona cu adevărat statul român, ce ar trebui să  facă ministerele, cum ar trebui alcătuit bugetul şi cum am putea dezvolta România, cum aducem înapoi în ţară măcar un milion de români din cele trei împrăştiate prin Europa. Între hăul în care ne împinge actuala coaliţie de guvernare, lăsând cetăţenii de izbelişte din impostură, prostie sau chiar rea-credinţă  şi lamentările cinice şi ironice ale reprezentanţilor Opoziţie de prin studiourile TV, care sigur nu ştiu cum se trăieşte în România de astăzi cu un venit de 700 de roni pe lună şi nici măcar nu-şi pot imagina asta,  nu răsare nicio alternativă. Singura alternativă e Dumnezeu cu mila.

Nu e de-ajuns numai Iulian Iancu. Este enorm, este o gură de oxigen dar nu e de-ajuns. Dacă vreţi să ne convingeţi că într-adevăr vreţi binele României şi nu doar să ne smulgeţi votul, zidiţi în inerţie cum vă arătaţi, obligându-ne iar şi iar să alegem „răul mai mic”, trebuie să ne descrieţi măcar trei măsuri cu care vreţi să scoateţi România din şanţ, s-o aduceţi pe şine şi s-o mişcaţi măcar un metru mai în faţă.

Recomandări: Bosonul Higgs, Time 9, God’s colors, Poveste parfumată, Ninsoarea atârnă ca un giulgiu alb.

Tăcere

Chiar şi în Elveţia …

Dansul vieţii şi al morţii în deşertul de zăpadă

Corifeii trădării interesului naţional

Ieri, la Palatul Parlamentului, pe ideea „fă-te că lucrezi”, coaliţia de guvernare a semnat, cu fast, Tratatul de guvernanţă fiscală, la ordinul preşedintelui Băsescu, desigur. S-au adresat chemări duioase sau/şi vag incriminatoare Opoziţiei, să semneze şi ea. Se caută tot felul de momeli pentru a-i aduce pe parlamentarii USL înapoi la lucru, să legitimeze statutul actualei puteri.

Domnul Mihai – Răzvan Ungureanu, actualul premier al României, a zis şi el. Neavând cu ce se ocupa pe la guvern, i-a căşunat pe programul funcţionarilor. Program convenit prin hotărâre de guvern şi stabilit în urma negocierilor dintre sindicate şi conducerea instituţiilor. Lăsând la o parte amănuntul că un ordin al primului ministru nu „bate” o hotărâre de guvern (da’ ce să ne mai încurcăm în amănunte juridice), demersul lui MRU e doar o aflare în treabă.

Mihai a început cu stângul. Deplasându-se în Vrancea, a pus botul imediat la logoreea prefectului, la cotitele lui. Cum că drumul spre cârciumă era desfundat, spre el era făcută cărare! Păi, da, băi boilor di pi şentru, pentru că la sat, magazinul sătesc este mixt! Dacă aţi fi călcat printr-un sat vreodată în viaţa voastră inutilă, aţi fi ştiut că acolo, la magazinul sătesc găseşti de la coasă la chibrituri, de la căni la ciorapi, de la mezeluri la pamperşi. N-au magazine specializate şi nici restaurant. Dar poate dă domnul prim-ministru un ordin. Tot autorităţile repede gudurăcioase (deh, să ne punem bine cu băiatul, să nu precupeţim nicio limbă pe care i-o putem strecura în dos!) i-au spus junelui premier că primăriile plătesc unora din sat venitul minim garantat. Şi aceia, „plătiţi din banii guvernului” nu-i aşa?, trebuiau să iasă la lopată. Sigur că e adevărat. Dar ce să faci cu lopata într-o mare de zăpadă?

Tot ieri, după evenimentul planetar al semnării Tratatului de guvernanţă, băieţelul ăla numit ministru la Ministerul Economiei, Comerţului şi mediului de Afaceri, Bode parcă-l cheamă, a declarat că n-are ce să le facă „băieţilor deştepţi din energie”, cei ale căror contracte trebuiau renegociate. Să ne amintim, deci, episodul în care un „băiat deştept din energie” a intrat în biroul ministrului Ariton şi i-a declarat duios că-i dă foc (biroului şi implicit ministrului). Domnul Bode cere sprijinul Minsterului Justiţiei. Mă întreb dacă la ministerul lui nu e angajat niciun jurist, măcar cu jumătate de normă sau cu contract de consultanţă.  

Doamna Udrea se implică într-o campanie publicitară pentru donarea de sânge. Cine ar avea curaj să-şi facă transfuzie cu sânge de-al dumneaei?

Românie este, în continuare, blocată în nămeţi. Transportatorii şi firmele care produc alimente înregistrează pierderi. Logic, produsele alimentare se vor scumpi.

După această calamitate, urmează alta, la topirea nămeţilor. Animalele care au murit de foame şi de frig (vaci, cai, oi, porci), îngheţate acum – la care nu se gândeşte nimeni – vor intra în putrefacţie, se vor amesteca în şuvoaiele care vor mătura totul în cale. Casele se vor nărui – în sud, majoritatea sunt construite din paiantă sau din cărămidă crudă.

În acest timp, guvernarea are o singură preocupare: Cum să convingă Opoziţia să i se alăture.

Update: PDL-icul face o conferinţă de presă la ora 14.30. şi, prin Cotoiul Voinescu, reproşează ritos USL-ului că nu vrea să se combine cu Puterea, să scrie şi ea pe marginea „rotocolului” Tratatului de guvernanţă fiscală. Despre „Numărătoarea stricată”, niciun sunet. Şi nici despre alte condiţii cerute de USL pentru a se întoarce la lucrările parlamentului.

Recomandări: Ciclic, Vatman pe patru roţi, Cup, 1503 – Dame di Cartone, Despre bulimie.

Calul troian se caută la dinţi?

Discursul lui Victor Ponta a stârnit o maree a emulaţiei în minţile-n reflux continuu ale intelectualilor lui Băsescu – „societatea civilă de bună calitate”. Dacă asculţi discursul fără imagine şi fără context, pare unul potrivit. Dacă scoţi din spatele scenei imaginile din România reală – cu spitale închise, cu personal medical emigrant, cu şcoli săteşti lăcătuite, cu copiii famelici mergând câte 4 kilometri pe jos pentru a ajunge la şcoală, cu pensionari trăind de azi pe mâine, cu pârloaga de pe terenurile agricole, cu munţi întregi defrişaţi, stând sub ploaie ca o gură ştirbă, cu băieţi deştepţi conectaţi la bugetul statului, cu sute de mii de copii cu inimile cernite pentru că părinţii lor au plecat să slugărească prin Europa, cu dascăli umiliţi, sărăciţi şi sceptici – atunci da, discursul este unul elegant, diplomat, de politician matur.

Puterea a rămas sub cerul gol odată cu retragerea USL-ului de la lucrările Parlamentului. A rămas fără legitimitate. Sigur, ei încearcă prin toate mijloacele, fie să minimalizeze efectul, fie să bagatelizeze protestul. Nimic nefiresc. Disperaţi că au fost arătaţi în toată splendoarea drept o putere excesivă, care mimează democraţia, autocraţi şi dictatori, corifeii dreptei pedelisto-udemeristo-uneperiste s-au lipit ca marca de scrisoare de discursul lui Victor Ponta şi încearcă să-l exploateze ca pe-un cal troian. Aflat în cetatea USL-ului. S-a simţit şi un freamăt uşure printre parlamentarii PSD. Unii se visează la guvernare, jinduie şi ei să se conecteze măcar la câteva conducte periferice… În fond, ei nici n-au simţit că sunt în Opoziţie. Lor nu li s-au diminuat veniturile, afacerile lor au prosperat, cabinetele lor parlamentare s-au bucurat de sprijinul rudelor plătite generos; sigur, n-a fost chiar ca „la putere” dar nici n-a fost dramatic. Acest regim care a intrat în al optulea an a fost dramatic doar pentru „ceilalţi”. Pentru primari, pentru funcţionari, pentru pensionari, pentru medici, pentru artişti, pentru scriitori (alţii decât „societatea civilă de bună calitate”, sinecuriştii şi paţachinele implantate prin posturi bănoase), pentru românul care s-a trezit în mijlocul crizei de unul singur.

Acest freamăt fericit şi plin de speranţă care-i frisonează pe unii parlamentari poate foarte bine să fie şi presimţirea fiorului morţii. Dacă USL-ul va trăda, dacă USL-ul va uita toată această istorie recentă şi va întoarce armele alăturându-se unui guvern paramilitar, dacă va ignora vuietul mulţimii şi suflul acesteia, suflu care i-a aruncat din scaune pe Boci, trebuie să ştie că viitorul său politic este pecetluit. Dacă vor lua în seamă miorlăiturile seducătoare ale tizmănenilor, cotoilor, pătrăşcoilor, gregoarilor, mihăieşilor care se-ntrec în a-i da cu cozile pe la nas lui Victor Ponta (până mai ieri, „Tonta”, „Pontănacul”, „Copilotul”, „Imaturul” „Pier Devara”) cu speranţa de a obţine un strănut aprobator, pentru noi, pentru cei care am dus greul acestei puteri portocalii inepte, extremiste, criminale, dispreţuitoare, neprofesioniste, vor deveni nimic.

România reală, cea aflată acum sub nămeţii neputinţei şi ineficienţei puterii portocalii, nu vrea pace cu Băsescu, nu vrea împletirea cozilor cu un guvern de clone, nu vrea să mărşăluiască spre prăpastie în răpăitul tobelor generalului Izmană. România fără speranţă, România dispreţuită, România „ciumpalacilor”(un pedelist), a „nevroticilor” (Voinescu), a „mahalalei inepte şi violente” (Bocanschi), a „viermilor” (SubUrban) şi „beţivilor” (Nicu Toader), a „leneşilor” (Mihai Răzvan Ungureanu), a „ţăranilor” (Pinalti), a „derbedeilor înarmaţi”, a „handicapaţilor” (Oltean), această Românie nu face pace şi nu se pupă pe bot cu ticăloşii de la Putere. Voi, parlamentarii USL, faceţi ce vreţi. Sunteţi liberi, noi v-am votat pentru ca voi să duceţi în legislativ voinţa noastră.

Dar e bine să vă reamintim. Noi vrem alegeri anticipate, nu-l mai vrem pe Traian Băsescu preşedinte, nu vrem să fim conduşi de-un agent dublu care slujeşte interese străine şi vrăjmaşe României (raptul continuă nestingherit la CFR, Hidroelectrica, Poşta Română, Transelectrica, proiectul RMCG), vrem o Românie dreaptă, conducători oneşti care nici măcar să nu se gândească să facă la fel cum au făcut guvernele de până acum.

 Recomandări: Ioan Usca, Schtiel, Motanul filozof, Noaptea Iguanei, VizualW, G1b2i3, Innerspacejournal, Raza mea de soare.

Ziua Îndrăgostiţilor la nivel înalt şi electrificaţia

Nu mă interesează Valentine’s Day nici cât declaraţiile domnului Drăgoi. Este o sărbătoare – surogat, comercială, fără nicio legătură cu ethosul românesc.

Mă interesează, însă, maşinaţiunile Traianului cu scop de a-şi proteja „băieţii deştepţi din energie”. Ştim, din dosarul ALRO că el este lobbystul principal al celor care cumpără energie ieftină de la stat, de la Hidroelectrica, pentru a o exporta şi a face profit.

Construcţia de hidrocentrale şi microhidrocentrale (MHC) în România a reprezentat un efort absolut eroic. Şi al ingineriei, şi al spionajului şi al oamenilor care au contribuit efectiv cu forţa lor de muncă. Eroic a fost şi efortul de întreţinere a acestor obiective strategice ale economiei naţionale. Gândiţi-vă ce se întâmplă dacă se întrerupe furnizarea energiei electrice într-un oraş ca Bucureştiul. De la comunicaţii la furnizarea apei, la încălzire, la prepararea hranei, toate depind de electricitate. Viaţa, în atari condiţii, ar deveni supravieţuire. Iar oamenii, în situaţii limită, devin imprevizibili.

Avem, în România, aproximativ 400 de hidrocentrale şi, cred, 200 de microhidrocentrale, pe cursuri mai mici. Construite de regimul comunist, să fim bine înţeleşi. Obiectivul noului amalgam de slugi ai asasinilor economici instalaţi la guvern este să privatizeze acest domeniu strategic. Aşa scrie în directiva FMI. Şi aşa vor face, pentru că acesta este rolul lor. Sau măcar vor încerca. Traian Băsescu a folosit ieri întâlnirea cu slugile din alianţa de guvernare pentru a le reaminti de ce susţin guvernul şi care sunt obiectivele.

Senatorul Valer Marian ne descrie, într-o postare, cine sunt noii mici trădători de neam şi de ţară. Şi îi adresează domnului prim-ministru Mihai – Răzvan Ungureanu câteva întrebări.

Deputatul PDL, nea Nicu Toader, cel care a afirmat că românii care au murit erau beţi, îşi cere scuze. Cui? Morţilor?

Îl rog pe domnul deputat Iulian Iancu să-şi deschidă un blog. Este absolut necesar ca expertiza dumnealui să aibă acces în spaţiul public, pentru că nu întotdeauna televiziunile pot prelua în timp util informaţiile pe care dumnealui le obţine şi nici nu pot explica suficient dedesubturile malversaţiunillor actualei puteri în  economia României.

Recomandări: Înzăpezire, Militarii îngheaţă la deszăpeziri, Shelters, Cup, Adele – Set fire to the rain, Ziarul lui Ipu, Calea Rugăciunii, Îţi doresc ce ţi-am dorit mai devreme, Intrarea liber-al-ă, Whithey Houston, Alături de oameni, A crăpat gerul, Pe chibrituri, A.C.T.A., O rază fugită din chaos lumesc, Thomas Moran.

Intervenţia cu amperu’

Astăzi, preşedintele Traian Băsescu a avut o intervenţie de presă. Fără jurnalişti, doar cu microfoanele. Nu vrea întrebări, nu vrea conversaţie. În urma consultării cu partidele parlamentare, s-a degajat o concluzie. Electrica nu ne va întrerupe curentul. Nouă, celor care ne bucurăm de beneficiile electrificării. Pentru cei care stau în mijlocul nămeţilor, izolaţi, fără mâncare, medicamente, apă şi fără mijloace de comunicaţie această informaţie e cu totul inutilă.

Statistica înaintează imperturbabil. 74 de morţi din cauza hipotermiei până acum. 74 de familii care au motive directe să-i urască pe Băsescu, Boc şi toată puterea lor portocalie. Care-au dus România în Cod portocaliu de dezastru.

Altceva voiam să aflu de la domnul preşedinte. De ce nu vrea să instituie starea de necesitate. Calamitatea există, pericolul există, morţii sunt muriţi. Daune economice uriaşe. Pagube umane – le numărăm, cu adevărat, în aprilie. Dacă România ar fi în întregime calamitată, în beznă, sub zăpadă, cu comunicaţiile întrerupte, cu drumurile închise, ca-n Împărăţia gheţurilor, Traian Băsescu tot n-ar declara starea de necesitate! De ce? Păi pentru că este o capcană! Şi el nu se repede repede în ea. Nu. Mai întâi îi dă târcoale. O zgâţână cu piciorul. Se apropie şi o miroase. Şi? La ce concluzie a ajuns? Armata vrea să preia puterea în România! Armata a vorbit cu Dumnezeu (şi cu ruşii, bun înţeles) să potrivească nişte ninsori şi furtuni în România taman când se chitea domnul preşedinte să schimbe guvernul! Şi, sub pretextul că sunt câţiva moşi şi câteva babe în casele transformate-n iglu-uri şi mor acolo (la căldură, că-n iglu e cald) sub zăpadă, Armata să preia Puterea! Puterea! Puterea lui cea dragă, iubită, dulce, scumpă pentru care a sacrificat-o chiar şi pe Elena!

Într-aşa o capcană nu se repede repede el, preşedintele, că el ştie! Cum să conducă un general? Mai bine să moară toţi. Toţi, toţi. Să moară. Dar el să rămână preşedinte!

Lipseşte un om

Tot weekendul am butonat telecomanda. M-am tot întrebat ce era de făcut şi cum trebuia făcut. Şi mi-am dat seama că lipseşte „omul”. Nea Tavi Cozmâncă. Ce-o mai fi făcând, oare? Un organizator de excepţie. O minte cu un milion de sertăraşe în care avea un milion de nume. Iar numele însemnau soluţii. Un organizator cu fler şi ştiinţă la oameni şi situaţii. Un strateg ferm şi inteligent pe care nu-l puteai duce cu vorba.

E o bulibăşeală generală la guvernul cu caş la gură. Habar n-au ce să facă. Există la ministere nişte broşurele mici în care e descris, pe paşi mici, explicit, cum se intervine într-o situaţie critică. Trebuie doar citite.

Sau mai bine chemaţi-l pe Octavian Cozmâncă, tâmpiţilor, că mor oameni în timp ce voi vă scărpinaţi în turul pantalonilor voştri de 1000 de euro!

P.S. A ieşit domnul Capră în conferinţă. Domnul Capră ne tot înspăimântă de două zile cu prevederile stării de urgenţă. Ce ascunde această manevră de dezinformare? Faptul că în Fondul de rezervă la dispoziţia primului ministru nu mai sunt fonduri. Nu mai e nimic, niciun ban. Şi nici nu-i pot transfera acum de altundeva. Cred că în rezerva pentru situaţia de urgenţă bate vântul. Vă daţi seama ce se întâmpla dacă întreaga Românie era calamitată?

Veşti din zăpadă: de la Poşta Română şi Hidroelectrica.

Domnu’ presedinte al (Sinaiei si) Predealului

Etichete

Alah, Buzau, guvernul Ungureanu, Ialomita, Marian Oprisan, politizarea zapezii, RAED ARAFAT, Romania sub zapada, sinistrati, Smurd, stare de urgenta, Vrancea sub nameti

Domnul Basescu s-a suparat rau pe popor. Sigur, motivele lui sunt intemeiate si obiective – dumnealui mai beneficiaza de 8% incredere din partea cetatenilor. Totusi, cand ai o treime din teritoriu calamitata, eu cred ca trebuie s-o lasi mai moale cu supararea. Domnul Basescu s-a dus la Sinaia, sa se traga cu snowmobilu’ in timp ce 100 000 de oameni sunt sinistrati. L-a lasat pe scolarul sarguincios sa se lupte cu nametii. Daca poporul n-a vrut-o ministru pe doamna Udrea, n-are decat sa crape dracului sub zapada.

Daca mai aveam vreo indoiala ca presedintele Romaniei e iresponsabil (mai aveam) si ca uraste romanii din toti rarunchii, acum m-am lamurit. Parafrazand expresia lui Lapusneanu, Basescu zice: „Daca nu ma vreti, n-aveti decat sa crapati!”. Un alt motiv pentru care presedintele tuturor roman’lor ne-a aratat dosul poate fi acela ca oamenii aflati sub zapezi sunt pesedisti. Un motiv in plus sa-i lase sa inghete sau sa moara de foame.

Putea, domnul presedinte Traian Basescu – cel cu statul minimal si reforma institutiilor statului (uite ca i-a reusit!) – sa organizeze la Cotroceni un comitet de urgenta, ca-ntr-o stare de urgenta. Dumnealui a preferat sa-si puna palma-n cur si sa-i lase pe imberbii abia numiti sa se descurce, cand acestia nu cunosc nici procedurile, nici autoritatile si nici niste mari manageri nu s-au dovedit a fi pana acum.

Era nevoie de activarea unui numar de urgenta gratuit – altul decat 112, care e supra-aglomerat – facut public prin toate mijloacele de comunicare, unde niste operatori sa culeaga date din teritoriu. Ma asteptam ca in locul unde-a aterizat Ungureanu cu suita, sa existe o harta a zonei, pe care sa fie marcate in detaliu zonele calamitate. Primul ministru, ministrul administratiei si internelor si cel a armatei au rostit niste discursuri seci, ieftine, de angajament – ca-n operativele PCR. „O sa facem, o sa dregem, intervenim, ne vom aduce aportul, vom pune la dispozitie”. Bla, bla, bla.

De cand s-a oprit viscolul, trebuia dispusa rechizitia snowmobilelor si a altor mijloace care se pot deplasa pe zapada, pentru a se putea ajunge la sinistrati.

Gestul domnului Basescu este de un cinism gretos. El exprima clar faptul ca a primit ordin sa-l „demisioneze” pe Boc si sa-l desemneze pe Mihai – Razvan Ungureanu impotriva vointei lui si a partidului mult-iubit.  Facand-o pe suparatul, a intors spatele tuturor. Il invitam sa prelungeasca aceasta suparare a vacarului pe sat cu o demisie. E doar o formalitate, pentru ca Basescu a demisionat demult din demnitatea si prerogativele unui presedinte.

P.S. In aceste doua luni de iarna, Dumnezeul romanilor  s-a numit Alah. Datorita SMURD-ului infiintat si condus de Raed Arafat, o data, romanii si-au redobandit spiritul civic si, a doua, au fost salvate 60 de vieti din nameti. Sigur, s-au pierdut, oficial, 57.

Secretomania guvernului exact asta acopera: probabil numarul mortilor sub zapezi este cu mult mai mare si administratia a gasit cu cale sa ascunda publicului aceasta realitate. Din ce motive?

Update: Premierul cel studios si-a dat examenul de maturitate. Acum suntem convinsi ca e de dreapta.

Intrebare: Cunoaste cineva vreun deputat sau senator PSD sau PNL din judetele calamitate? Poate sa ne explice vreun reprezentant al Opozitie de ce n-au facut nici macar o declaratie? Oare nu cumva e vorba tot de cinism? De felul: „Lasa-i dracu pe astia de la Putere sa-si rupa gatul!”

 

Recomandari:  Ela Roseni, Filumenie, Florina, Gabriela Elena, Lili, Mirela Pete, Ulise, Zamfir Pop, Ioan Usca.

Guvernele din jeep şi România din zăpezi

Etichete

Buzau, Dambovita, Guvernul Boc, guvernul Mihai-Razvan Ungureanu, Ialomita, investirea noului guvern, noul guvern a jurat stramb, Romania sub zapezi, sinistrul din Romania, stare de urgenta, sudul romaniei in zapada, Vrancea

 

Foto: Realitatea.net

Am aşteptat aseară ca, între laudele adresate guvernului Boc şi cele adresate noului amestec de conţopişti soft şi hahalere cu state vechi în materie de trădare (Diaconescu, Berca şi Oprea), domnul Traian Băsescu să spună o vorbă despre sinistrul din sudul şi sud-estul României unde au murit şi mor oameni din pricina zăpezilor, despre trenurile uitate în mijlocul câmpului de zile întregi, despre durerea şi disperarea mamelor care şi-au pierdut copiii.

Domnul preşedinte n-a spus nimic despre ciumpalacii din judeţele cu preşedinţi de Consilii Judeţene pesedişti sau liberali, care mor sub zăpezi, doar a hăhăit fericit, nu se ştie de ce.

L-am aşteptat să spună vreun cuvânt despre calamitatea care a cuprins România – unde au murit deja 44 de oameni – pe domnul nou premier Mihai – Răzvan Ungureanu, să-i adreseze ministrului Berca vreun îndemn cât de mic, referitor la acest dezastru, să-l ia în seamă şi să propună un plan de măsuri.

N-am auzit nimic. Băieţii vechi se freacă fericiţi pe burtă cu băieţii noi, îşi mulţumesc, îşi predau ştafete, rânjesc sau râd a proasta într-o minunată armonie. România văzută de la Palatul Victoria sau din sediile ministerelor e o ţară îndepărtată, dintr-o galaxie vag vizibilă. Aceste guverne -şi cel dinainte şi cel interimar şi cel nou – nu administrează România. Administrează doar puterea şi banii, administrează doar bunăstarea prietenilor şi colegilor de clasă politică.

Dacă vor continua în acest mod afabil, superficial şi dispreţuitor, alergând pe suprafaţa lucioasă a realităţii şi oprindu-se doar asupra aspectelor plăcute, călduţe, parfumate şi drăguţe au toate şansele să fie iubiţi, crezuţi, luaţi în serios.

Fiecare ins care defilează prin faţa camerelor de filmat cu zâmbetul lipit de chip – şi dintre cei vechi şi dintre cei noi – este vinovat de moartea în zăpadă a fiecărui om din cei 44 muriţi deja. Şi vor plăti aceste morţi într-un fel în care nici nu se gândesc. Pentru că în timp ce relaxarea lor binevoitoare se întinde ca o pecingine de la vechiul guvern la noul guvern, ura noastră, viscerală, iraţională, extremistă dar îndreptăţită, creşte.

Acest guvern debutează, iată, cu 44 de sacrificii rituale, mâinile celor învestiţi aseară sunt murdare de sânge îngheţat.

 P.S. O explicaţie a faptului că guvernul M.R.U. n-are nicio legătură cu România ar putea fi şi faptul că mulţi dintre miniştrii cabinetului n-au atins Biblia şi Constituţia României când au jurat. Poate că jurământul se adresa obiectivului camerei de la ambasada SUA.

Scrisoare deschisă poporului român atribuita arhimandritului Iustin Pârvu

Popor român

Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi! Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu, dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut , crescut şi educat în graniţele sale? Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria, şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.

Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ. Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat? Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat? Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.

Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europă de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile ?Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta? Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta ? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma?

– Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. – Tu taci; –
– Astăzi , ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam. – Tu taci; –
– Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. – Tu taci; –
– Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei. – Tu taci; –
– Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a-şi păstra privilegiile. – Tu taci; –
– Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile “ la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul iar ţara rămâne pe butuci. – Tu taci; –
– Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse pentru ca fiii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:
1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. – Tu taci; –
2. Elemente din tezaurul ţării sunt trimise “ la expoziţie“ în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele. – Tu taci; –
3. Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională. – Tu taci ; –

Slujbaşii ţării, căftăniţii vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”. – Tu taci ; –
– Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui. – Tu taci; –
– Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze spun că nu e nimic deosebit. – Tu taci; –
– Ţi se fură voturile iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată. – Tu taci; –
– În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic. -Tu taci; –
– Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS. – Tu taci; –
– Dacă te îmbolnăveşti , nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele, s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare. – Tu taci; –
– Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român, chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României, (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al ŢINUTULUI SECUIESC, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. – Toţi tac. – Tu taci; –
– Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii pentru că eşti prea bogat în viziunea lor sau nu meriţi ce ai câştigat, iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma. – Tu taci; –
– Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire. – Tu taci; –
– Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul. – Tu taci; –
– Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul dar să mai te consulte pe tine . – Tu taci; –
– Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri fără să le pese de interesul naţiunii trădând jurământul făcut la investire. – Tu taci; –

Asta se întâmplă astăzi, popor român, şi – Tu taci; –

Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.

Cât o să mai taci ?
– Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii.

###

Daţi, vă rog, mai departe!

Reforma şi modernizarea statului român

De la finele anului 2004, de când Băsescu a jurat să-şi dăruiască toată priceperea şi puterea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, domnul preşedinte a navigat sub un singur pavilion: reforma şi modernizarea statului.

Ce înseamnă statul român? E o noţiune vagă, generală şi generică sau are o proiecţie reală în viaţa de zi cu zi? Cred că domnul preşedinte se referă la instituţiile statului. Într-o republică parlamentară – aşa cum e denumită forma democraţiei noastre -, instituţiile sunt: Legislativă (Parlamentul), Executivă (Guvernul) şi Judecătorească (Magistraţii). De la Montesquieu încoace, aşa este aşezarea puterilor unui stat. Cum le-a reformat domnul preşedinte (care s-a poziţionat, în timp, ca o supra-putere, la comanda celorlalte)? A militat şi s-a luptat pentru modificarea legii electorale şi ne-am trezit că pătrund în legislativ, prin spărtura din gard a votului nominal, tot felul de Tălmăceni, Igaşi şi Brânze. Inşi adunaţi de te miri pe unde şi plantaţi în legislativ pentru a sluji o haită sau alta. Calitatea demersului legislativ s-a deteriorat dramatic iar regulile de funcţionare ale parlamentului au fost mototolite şi aruncate la gunoi. În locul lor s-a instaurat bunul plac al majorităţii. Majoritate scoasă şi ea tot din retortele de la Cotroceni cu ajutorul altei puteri, cea juridică. Procurorul General al României, alături de instituţia de şantaj Direcţia Naţională Anticorupţie sunt cele două vergi cu care Băsescu mână în ţarcul puterii lui toate oile zburătăcite.

O majoritate încropită ad-hoc prin şantaj şi diversiune, cu zăhărelul într-o mână şi cu gârbaciul în cealaltă, dă naştere unui guvern, puterii executive. Ce-ar trebui să facă acest guvern, născut din majoritatea parlamentară? Să pună în aplicare legile promovate de legislativ şi să administreze, prin puterile locale, funcţionarea societăţii. Ce s-a întâmplat în România? Toate puterile statului s-au concentrat sub comanda unui singur om. Cum se numeşte această formă de guvernământ? Dictatură, poate?

Oare nu Traian Băsescu conduce Parlamentul (în care a inventat o Alianţă formată din demnitarii PD-L, UDMR, Minorităţi, altele decât cea maghiară şi o formaţiune-artificiu care n-a obţinut mandatele în alegeri sub sigla UNPR)? Pe cale logică, majoritatea s-a proiectat într-un guvern. Pe care cine îl conduce? Nu cumva Băsescu? Nu el desemnează primul ministru care, la comanda lui, numeşte miniştrii?

Cu puterea judecătorească n-a avut chiar de la-nceput cale de abordare. Dar, mai cu un dosar penal, mai cu o înscenare, mai cu forţarea alegerilor din CSM, din aproape în aproape e pe cale să-i pună căpăstru şi acesteia.

Ce presupune, deci, modernizarea şi reformarea statului român? Ce se ascunde în spatele acestor noţiuni pompoase, lustruite şi europene?

Oare nu dorinţa de putere şi de rapt?

Soluţia e foarte simplă şi e consemnată în Constituţia României. Când vor ajunge la 3% în sondaje (şi cu acest guvern de măşti are toate şansele) poate că parlamentarii PD-L se vor gândi mai bine dacă vor să intre în viitorul legislativ şi nu se vor mai încrede în „schemele” paranoice ale lui Băsescu care e capabil să-i  sacrifice pe toţi ca să-şi scape pielea. 

Guvernul MRU

Etichete

guvernul MRU, mihai razvan ungureanu

La încrucişarea dintre ordinele FMI, disperarea lui Traian Băsescu de a rămâne, formal, la comandă, spaima PD-L de a pierde controlul asupra bugetului şi presiunea societăţii, s-a născut această combinaţie de cocălari generaţia 2.0. (vorba lui Lăzăroiu) adunaţi sub comanda unui domn care n-are nimic în comun cu politica.

Recomandări: Ioan Usca, Ela Roseni, Colecţionara Modoro, G1b2i3, VizualW, Schtiel, Shayna, Teo Negură, Rokssana, Foaie pentru minte.

Republica Informativă România

Etichete

basescu, boc, Caras-Severin, fonduri europene, mihai razvan ungureanu, MRU, PDL, proiecte sapard, samtid

Băsescu, politicianul Băsescu, a lăsat în urma sa un lung şir de cadavre politice sau de mutilaţi. Nu îi mai înşir, carierei dumnealui de 22 de ani în politică i s-a adăugat o panoplie a foştilor prim-miniştri şi miniştri din varii regimuri, începând cu Petre Român şi terminând cu Boc.

Două „trofee” au refuzat să stea ţintuite în lemnul crud: Adrian Năstase şi Ion Iliescu. Pe Adrian Năstase îl ţine în stand by cu făcăturile de dosare politice ale slugoiului Morar (care va fi defenestrat şi el, într-o zi). Ion Iliescu îi scapă. Este singurul lui adversar redutabil, de aici şi virulenţa atacurilor care, toate, poartă un nume şi au o singură ţintă: Ion Iliescu. Restul nu-l interesează, sunt cantităţi neglijabile. N luat de câte 3.

Băsescu nu i-a dat demisia lui Boc pentru că asta clamează demonstranţii. Puţin îi pasă lui de nemulţumirea generală a românilor. Boc pierdea capital politic pentru PD-L, reprezenta hemofilia acestui partid cu sânge portocaliu.

Astfel, a căutat un alt pion de sacrificiu. Şi l-a găsit. Mihai Răzvan Ungureanu (MRU). Are coeficient de figură. Are frază, are verb. E un fel de tehnocrat. Este un afiş cu tuşe clare şi expresive. În spatele afişului, se vor regrupa, gureşi şi refrişaţi, inveteraţii  în hoţii: Elena Udrea, Anca Boagiu, Sulfina, Kelemen, Funeraliu, Marko, generalul Izmană.

Dacă Parlamentul va înghiţi această doză de otravă verzuliu – portocalie învelită în staniolul serviciilor de spionaj externe, rămâne de văzut. Oricum, chiar dacă acest guvern va primi votul de învestitură, el nu va putea funcţiona, nu va putea trece legi, nici măcar „mărirea” cu 5% a salariilor şi pensiilor pe care ne-o tot flutură. Pentru că Puterea nu are majoritate în Senat! Un guvern are nevoie de o susţinere majoritară în parlament pentru a funcţiona.

De câteva zile, amuşinând dâra de sânge proaspăt pe care o slobozeşte Boc din jugulară, a apărut la televiziuni un personaj afabil, un pedelist raţional, iar moderatorii sunt uzi de plăcere că au un conlocutor, fie el şi pedelist, logic şi îndemânatic la vorbă, uşor provincial. Sigur, între toate personajele politice pe care le-a ivit Banatul de Munte, Sorin Frunzăverde este maximumul pe care această regiune îl putea da. Educat, cu lecturi, viclean, carismatic pe alocuri, un principe luminat. Chiar aşa a şi ajuns Caraş-Severinul – ţinut de poveste -, posesiunea unui despot luminat slujit cu credinţă şi obedienţă de vasalii mai mici sau mai mari. În cercul vasalilor intră şi preşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă – câştigătorul unui concurs de împrejurări meşterite de Ioan Talpeş, în 2005. Sub distinsa oblăduire a principelui luminat Sorin Frunzăverde, s-a închis şi dezmembrat Fabrica de Armament de la Reşiţa (IMR), s-a privatizat şi s-a distrus întreprinderea fanion a industriei constructoare de maşini, UCMR – cu o istorie de 241 de ani! -, au dispărut 22 000 (douăzeci şi două de mii) de locuri de muncă (11 000 la UCMR, 3000 la CSR – Combinatul Siderurgic Reşiţa şi 3000 la IMR). Sub luminata dumnealui ocârmuire s-a prăsit un nou regn în administraţie, asupra căruia nu insist aici, pentru că s-a înconjurat doar de oameni inferiori, din dorinţa de a străluci şi de a fi adulat.

Domnul Frunzăverde şi-a început campania pentru preşedinţia PD-L. Aceasta este cheia declaraţiilor lui recente: „5% la salarii”, „Fără Udrea în Guvern”. Boc se clatină şi se va prăbuşi în curând. Şi, ghici ghicitoarea mea, cine locul i-l va lua?

Poate nici nu-i aşa de rău că domnul Sorin Frunzăverde – un despot luminat – să devină preşedinte al PD-L-ului. Asta va însemna că părăseşte judeţul! E şi în logica lucrurilor, pentru că dumnealui a decis, într-o zi, ca PD-ul de atunci să părăsească Internaţionala Socialistă şi să se afilieze Partidului Popularilor Europeni. Domnul Frunzăverde vorbeşte, senin, despre malversaţiunile administraţiei PSD deşi dumnealui a fost, între 2000 şi 2004, într-un soi de şomaj. Tocmai dumnealui care, în 2003, înspăimântat că PD-ul ajunsese la 8% în sondaje, a negociat cu Adrian Năstase să treacă împreună cu întreaga organizaţie PD Caraş-Severin, la PSD. Contra funcţiei de ministru al Apărării.  Norocul dumnealui a fost că Ilie Mustăcilă, preşedintele CJ de atunci, a fost mai iute de picior şi i-a luat-o înainte cu tot cu primari şi cu tot cu organizaţii.

Îi dorim succes în alegerile interne din PD-L! L-am ruga să ne lase cu critica „mafiei PSD”, nu e cuşer să vorbeşti de funie în casa spânzuratului. Întreaga administraţie şi tot ce înseamnă firmă, afacere, lemn, piatră, aer, vânt, zăpadă, apă, lac, pământ, vămi, fotbal, handbal, fier vechi  în Caraş-Severin poartă o singură pecete: „Frunzăverde”. Am propune chiar ca denumirea judeţului să fie preschimbată în „Judeţul Caraş – Sorin”, pentru conformitate.

P.S. O întrebare pentru dl. Victor Ponta: amanuntul că dumneavoastră veţi fi naşul de cununie al fiicei domnului deputat Ion Mocioalcă are ca scop propasirea organizaţiei PSD Caraş-Severin?

Pinguri: Sibilla, Ela Roseni, Almanahe, Schtiel, Eexergy, Raza mea de soare, Teo Negură, Atitudini, Mirela Pete, Gabriela Elena, VizualW, Ioan Usca, Motanul filozof, Rokssana, Max Peter, G1b2i3, Blogulise, Zamfir Pop, Nea Costache, Shayna.

O menţiune specială Antenei 3 care l-a invitat aseară pe deputatul Iulian Iancu. Mulţumim!

„Iarna nu-i ca vara”

Etichete

baietii destepti din energie, depozitul de la margineni, gaz romanesc la preţ de import, mafia din energie, pretul gazului la consumator

Cred că nicio guvernare n-a reuşit cum a reuşit „Alianţa NU României” (PD-L, UNPR, UDMR, Minorităţi – altele decât cea maghiară) să ne dezvolte abilităţile de a citi în declaraţii, să ne determine să fim mereu în alertă. Pentru că ei sunt puşi mereu pe furat chiar şi din piatră seacă.

Un nou tun se prefigurează în orizontul acestei ierni complicate. Mană cerească pentru „băieţii deştepţi din energie”, şvaiţer în bugetele noastre şi-aşa ferfeniţă. Din declaraţiile oficialilor şi ale vorbitorilor de la firmele private, la debutul viscolului, România avea înmagazinate în depozite, 1,8 mld. de metri cubi. Adică, 1 800 000 000 000. Consumul zilnic intern este, în medie, de 60 de milioane ( 60 000 000) de metri cubi.

Facem o împărţire simplă: 1 800 000 000 mc: 60 000 000 mc = 30 zile.

Gorniştii de pe la firmele de gaz şi mai ales cei din distinsele noastre autorităţi care reglementeză şi dereglementează, care stabilesc şi analizează au început să ţipe mai în surdină, mai acut, cum că nu avem gaze destule şi suntem nevoiţi (ei sunt nevoiţi) să importăm, evident, la preţul pieţei.

Gazul din depozit (gazul intern) se tarifează la preţul de cca. 170 euro/ 1000 mc, cam 870 de lei noi mia de metri cubi. Gazul importat costa aproximativ 540 de euro/ mia de metri cubi. 540 x 4,40 = 2216 roni.

Asistăm la o şmecherie simplă, de bişniţar rudimentar. Este şi simplu şi eficient. Pentru firmele care distribuie gaz în România. Pentru noi, dependenţi de acest produs care, iată, a devenit de lux, nu e decât o altă împovărare.

Sigur, vine primăvara şi urmează să ne facem deconturile cu actuala putere care ne crede proşti, ne dispreţuieşte, încearcă să ne îmbrobodească şi e foarte şocată că nu stăm dracului la locurile noastre. Pentru ei nu suntem decât nişte handicapaţi mintal care nici măcar nu au voie să-şi ridice privirea din pământ şi să caute să înţeleagă şmecheriile şi hoţia care au dus România în pragul prăpastiei. Ei cred că vom înghiţi în continuare găluştile pe care ni le servesc, fără să crâcnim. Pentru că suntem nişte slăbănogi. Cred că vor asista la o minune şi la o revelaţie, numai să se topească nămeţii. Nu vor putea izola Bucureştiul la nesfârşit. Şi atunci, puterea portocalie va asista la miracolul vindecării slăbănogului. Care va umbla pe străzi după acest monstru inform şi cu cap de găină.

Îl rog pe domnul deputat Iulian Iancu să ne desluşească avatarurile costurilor gazului. Rog, de asemenea, televiziunile să mai lase analiza zăpezii şi chiciurei şi să se ocupe de problemele serioase ale realităţii de a fi român într-o ţară condusă de şnapani şi ticăloşi.

Pe aceiaşi temă: Regimul Băsescu cedează gratis combinatele energetice.

România, încotro?

 

Nu trebuie să fii un mare credul al teoriei conspiraţioniste şi nici un suporter fervent al „mâinii nevăzute” – nu vorbesc de keynesianism – ca să înţelegi că nu există întâmplare în politica mondială.

Am tot căutat dovezi şi semne ale declanşării „crizei economice mondiale”, statuate mediatic în 2008. Înafară de premiantul Nobel, Nouriel Roubini, nimeni n-a anticipat-o. Ce s-a întâmplat, de fapt? Au ars băncile? Au falimentat ele? A apărut o invazie de extratereştri humanoizi care au suplimentat brusc cu un miliard numărul locuitorilor Terrei? S-a scufundat un continent care deţinea resursele primare fundamentale pentru economia lumii? Nimic din toate acestea. Oamenii au lucrat în continuare ca până atunci, au consumat, au cumpărat şi au vândut la fel ca în 2006 sau în 2005. Atunci? Cine sau ce a declanşat criza? Oare nu e ea o invenţie a finanţei mondiale pentru a justifica experimente de tot felul? Poate să-mi dea cineva un răspuns argumentat?

În timp ce 10% din populaţia planetei deţine monopolul bogăţiilor (în bani şi posesiuni), restul de 90% trudesc pentru traiul zilnic. Nici România nu face excepţie. Şi nici nu poate fi desprinsă din contextul economic, social, şi politic global. Pentru că nu mai există independenţă, suveranitate, autodeterminare. Niciun stat (desenat convenţional în graniţele sale) nu-şi mai poate hotărî soarta de unul singur. Sau poate? Dacă o face, riscurile la care se expune sunt catastrofale.

În decembrie 1989, Republica România nu avea niciun dolar datorie externă. Nu depindea de banii nimănui şi nici de bunăvoinţa nimănui. Ba chiar avea excedent de 7 mld, bani ce trebuiau încasaţi. Nu facem din această realitate istorică economică vreun motiv de mândrie naţională, e doar un fapt. Regimul de la Bucureşti devenise indezirabil în exterior datorită pericolului potenţial pe care-l reprezenta, iniţiind demersuri pentru ca, împreună cu ţările arabe şi membre OPEC, să înfiinţeze o Bancă a ţărilor în curs de dezvoltare. În interior, popularitatea regimului s-a erodat pe de o parte datorită austerităţii impuse populaţiei: alimente raţionalizate, eliberate pe cartelă, economiile la energie electrică, încălzire şi restricţionarea accesului la informaţie şi, pe de altă parte, deşănţata propagandă comunistă care învelea şi distorsiona realitatea.  

În 22 de ani, România a pierdut treptat din suveranitate, ca preţ al integrării în NATO şi Uniunea Europeană. Resursele de petrol au fost „privatizate” ajungând în posesiunea statului austriac. Prelucrarea petrolului a fost şi ea vândută. Exploatarea gazului la fel. Cuprul a fost vândut, sau urmează (în martie). Industria românească a fost decimată sistematic până la extincţie. Astăzi nu mai producem nimic. Ne hrănim din alimentele importate – cele mai multe, complet chimizate, toxice pentru organismul uman, fabricate din organisme modificate genetic (celebrele OMG). Nemaiavând unde să muncească pentru a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele, toată forţa de muncă activă a părăsit România şi s-a sclavizat pe teritoriul ţărilor europene, contribuind acolo la creşterea PIB-ului. S-au destrămat, astfel, familii, mii de copii au sufletele devastate.

România este teren de experimentare. Pentru oricine, pentru orice. Cum a fost posibil să dobândim, în locul libertăţii şi civilizaţiei pe care ni le doream cu ardoare doar tarele societăţilor civilizate, doar metehnele, ticăloşia, violenţa, incutura, lipsa de civism şi promiscuitatea morală? Cu concursul stăpânirilor pe care le-am avut. Iar, din 2005, înrobirea noastră a devenit şi evidentă şi trasparentă şi stare de fapt; nimeni nu se mai oboseşte să salveze măcar aparenţele. Băsescu şi gaşca lui de mafioţi, fără niciun dram de patriotism, fără nicio fărâmă de omenie, au pus România la dispoziţia ocultei internaţionale. Prin împrumuturi înrobitoare. Prin cedări ale unor sectoare strategice (electricitate, gaz, hidrocendrale, minereuri, fabrici de medicamente). Împrumuturi pe care le dijmuiesc şi le dirijează spre buzunarele lor şi ale familiilor lor. Şi regimul Ceauşescu a  împrumutat 10 mld. de dolari de la Banca Mondială. Dar nu i-a şterpelit să şi-i bage la saltea. Au fost investiţi în tehnologie, în industrie, în forţe de producţie şi nu în consum.

Ca să facă pe plac stăpânilor, Băsescu a numit cozi de topor, indivizi fără pregătire şi fără caracter  în domeniile strategice, în cele care reprezintă osatura unui popor: Educaţie, Sănătate, Cultură. Reforma în învăţământ, înafară de sifonarea banilor, urmăreşte îndepărtarea copiilor de valorile morale ale acestui popor şi construirea unor generaţii de apatrizi mediocri. Cultura a fost încredinţată maghiarilor care nu fac decât să deznaţionalizeze patrimoniul cultural naţional şi să lovească în spiritul creator al acestui popor. Au mai rămas câteva oaze: Tudor Gheorghe, Grigore Leşe, marii noştri actori. Sănătatea a fost predată în mâinile reformatorului hun Cseke Attila care şi-a îndeplinit obiectivul – a închis 67 de spitale din România. Urmează externalizarea asigurărilor de sănătate amânată în acest moment, de teama exploziei sociale. Obiectivul? Euthanasierea voalată a bătrânilor şi bolnavilor care reprezintă o povară pentru buget.

Nu ştiu dacă Opoziţia realizează care este cu adevărat starea României. Nu ştiu dacă înţelege că sunt foarte mulţi cetăţeni conştienţi că dezintegrarea ţării e în plină desfăşurare şi că vor întreprinde tot ce pot pentru a opri „istoria” . USL-ul balansează, mai degrabă, între dorinţa de a înlocui „prin noi înşine” puterea portocalie şi tentaţia de a ţine cont de revendicările societăţii civile (blocate, deocamdată, de condiţiile meteo) şi de a păşi spre un alt drum. Pe de altă parte nu putem să nu remarcăm micuţele „concursuri de frumuseţe” între formaţiunile politice care compun USL-ul. Aici se înscrie şi „lepădarea de Adrian Năstase”  (situaţie în care PSD-ul doar a pierdut fără să câştige nimic în schimb) dorită de Crin Antonescu, pusă în aparenţă pe seama imaginii, în fond, un politician cu experienţa şi abilităţile lui Năstase reprezintă un pericol real pentru dorinţa de a ocârmui exclusiv.

Suntem în ceasul al 12-lea. Suntem în ceasul înrobirii totale sau al ieşirii din robie.

##########

Ping: Teo Negură, Blogulise, Raza mea de soare, Idem, Nea Costache, VizualW, Schtiel, G1b2i3, Filumenie, Zamfir Pop, Gabriela Elena, Ioan Usca, Rokssana.