„Asasinii economici ai României. Ce-i (Cine-i) leagă pe Traian Băsescu, Jeffrey Franks, Sorin Blejnar şi «blonda lui Boc»?”

Nu o singură dată, ci repetat, guvernul bicefal Băsescu-Boc a fost atenţionat de organismele Uniunii Europene pentru inadvertenţe, omisiuni şi neclarităţi în raportările statistice periodice. lată că momentul adevărului a sosit. Puterea de la Bucureşti este cel puţin complice la o manoperă sistemică de falsificare a indicatorilor macroeconomici, care a împins la decizii politice greşite, ale căror efecte sunt trădarea de ţară, în varianta subminării economice şi a ştirbirii suveranităţii şi independenţei politice, urmare a aservirii faţă de organizaţii străine.

Deşi anticipăm lipsa voinţei politice de a scoate adevărul la lumina legii, este bine să se ştie că faptele ce urmează pot fi cuantificate penal cu detenţia pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Ce ne spun faptele ?

Din vremurile în care se negocia şi semna, pe bază de mită, aderarea şi integrarea României în familia euro-atlantică, datele macroeconomice ale României au fost sistematic falsificate.

Astfel, la momentul actual, anul 2012, diferenţa dintre datele macroeconomice reale şi cele făcute oficial publice (după „prelucrarea” de către Banca Naţională a României, Ministerul Finanţelor Publice, Institutul Naţional de Statistică, Comisia Naţională de Prognoză) a ajuns, pe calea adâncirii diferenţei, menţinută în mod voit, dintre capacitatea administrativă macroeconomică şi capacitatea de evoluţie a economiei reale şi pe calea efectelor dezvoltării economiei reale, la dimensiuni considerabile. Datele privind produsul industrial brut sunt subevaluate cu circa 20 la sută (PIB real = PIB comunicat public + 20%).

Aceasta subevaluare a datelor economiei reale a fost necesară pentru a se demonstra, pe bază de date false, că România are nevoie de împrumuturi internaţionale.

Manopera prelucrării statistice frauduloase a fost realizată în cadrul unei strategii integrate pe care „asasinii economici” – în cazul României, Jeffrey Franks şi predecesorii săi – au aplicat-o la nivel global. Coordonatorii strategiei sunt marii anonimi din spatele Fondului Monetar Internaţional, având ca executanţi agenţii ocultei financiare din fiecare ţară, plasaţi la conducerea instituţiilor macroeconomice, respectiv persoane cumpărate, relativ ieftin, cu funcţii, bani şi alte avantaje.

Aplicarea unui astfel de plan de asasinare economică a fost favorizată de elemente pe care FMI le-a identificat în România şi valorificat ca atare: lipsa unor strategii economice viabile; incapacitate administrativă (instituţională şi legislativă); corupţie în proporţii de subminare a economiei naţionale.

Pe baza acestor date false, FMI a elaborat ofertele de finanţare (însoţite de condiţii economice dure care ţinteau, de fapt, achiziţionarea, la preţuri derizorii, a activelor economice de importanţă naţională), acceptate imediat de agenţii din centrele naţionale de decizie economică şi politică naţională.

Menţionăm că FMI are nevoie şi de datele reale, cu titlul de „date de uz intern” şi pentru aceasta a apelat la o reţea de furnizare: economişti, şefi ai băncilor, persoane din staff-ul primului-ministru, Consiliului Naţional Fiscal, Institutului Naţional de Statistică.

Unele dintre instituţiile cărora li s-au solicitat, în acest mod neoficial, datele reale, nu au putut răspunde la respectivele solicitări pentru simplul fapt că, în condiţiile instituţionalizării prelucrărilor statistice false, practic nu au avut acces la datele adevărate. În aceste condiţii, şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a luat legătura, cu acceptul lui Traian Băsescu, cu şeful ANAF, Sorin Blejnar pentru a preleva datele reale direct din bilanţuri.

Sursele noastre ne-au comunicat faptul că existenţa unei interceptări „accidentale” a posturilor telefonice cu numerele 0728.666.063 şi 0741.239.082 ori accesarea bazelor de date ale operatorilor reţelelor respective de telefonie ar putea furniza dovezi irefutabile privind funcţionarea sistemului descris. Mai mult, am avea şi surpriza de a constata că şi „blonda lui Emil Boc” este integrată comandoului asasinilor economici ai României.

O altă menţiune importantă, care se impune, este aceea că, de regulă, şefii instituţiilor menţionate nu sunt direct angajaţi, ci câte unul-doi colaboratori apropiaţi acestora. Un vicepreşedinte de la Institutul Naţional de Statistică nu a acceptat iniţial să intre în reţeaua agenţilor informaţi. Urmările imediate au fost presiunile şi ameninţările cu demiterea, dacă nu consimte la furnizarea informaţiilor solicitate.

În loc de concluzii. În condiţiile utilizării datelor macroeconomice reale şi ale elaborării şi execuţiei corecte şi responsabile a bugetului naţional, România nu ar fi avut nevoie de împrumuturile FMI, sau în nici un caz în cuantumul în care au fost atrase.

Din acest moment al anului 2012, când România trebuie să ramburseze către FMI 1,2 miliarde euro, începe lungul şir al anilor de scadenţă, care vor îngropa şi mai mult economia românească, fapt ce atrage atenţia asupra necesarului de soluţii macroeconomice punctualizate pentru depăşirea marilor dificultăţi ale anilor de scadenţă.

Având în vedere că FMI a debutat ca un fond mutual internaţional şi statele participante îşi cer drepturile, iar această misiune instituţională a fost ulterior denaturată, se pune întrebarea dacă la nivelul conducerii FMI sunt cunoscute acţiunile lui Jeffrey Franks şi cui servesc ele.

„Traian Băsescu şi reforma sănătăţii: între ciocanul şi nicovala mafiei transnaţionale a fraudării asigurărilor de sănătate”

Prin 1998, un raport al directorului FBI, iar mai apoi un discurs al preşedintelui american atrăgeau atenţia Congresului SUA că fraudarea sistemului asigurărilor de sănătate şi reţelele internaţionale ale mafiei medicamentelor ameninţă securitatea socială a naţiunii.

Peste câţiva ani, urmare a puternicului lobby al ambasadorului SUA la Bucureşti, tentaculele transnaţionalelor medicamentelor înlănţuiesc şi România, al cărei prim-ministru face declaraţii de susţinere a pătrunderii lor pe piaţa românească, iar menţionatul ambasador trece, suspect de repede, de la critica guvernului ineficient în lupta împotriva corupţiei la un laudatio, tot atât de suspect, al receptivităţii aceluiaşi guvern faţă de giganţii mondiali ai industriei farmaceutice, de aparatură şi servicii medicale.

Gestul Guvernului român nu rămâne nerecompensat. Doamnelor din high life-ul politic de pe malurile Dâmboviţei le sunt rezervate reţelele naţionale de distribuţie a medicamentelor şi fiecare „mare doamnă” patronează, la vedere sau nu, câte o reţea.

Ceea ce mai rămăsese din trecutul industriei farmaceutice se risipeşte ca prin farmec, se aude ceva şi despre niscaiva afaceri de spionaj în jurul unor cercetări şi al unor reţete de fabricaţie, apoi afacerilor pe seama sănătăţii, a vieţii sau morţii noastre, având „osiile” bine unse, nu le scârţâie o vreme nicio roată. Cât de ieftin ne-au vândut! A se citi „trădat”.

Străinii care vin în România privesc, nu le vine să creadă şi se întreabă ce s-a întâmplat cu noi, ce mari nenorociri galactice ne-au lovit de am ajuns o ţară cu oraşele împânzite de farmacii?

O mică reformă a sănătăţii a recalificat medicii în scribi. Ca să asigure deverul farmaciilor, medicii de familie nu mai prididesc să prescrie reţete. Necompensate, compensate, compensate parţial şi, excepţional, gratuite. Toate în cel puţin două exemplare, unele şi în trei. Pe formulare diferite, roşii, verzi, portocalii şi albe. În coduri şi chei pentru un sistem informatic mofturos, dar al dracului de scump, incomplet şi nefuncţional. Dar imposibil de controlat. Un timp, medicilor de familie le-a mers prost, apoi au început să se descurce, iar temerarilor în a prescrie reţete şi morţilor nu le pică salarii mizere, ci le-au curs şi câştiguri de peste 2.000 de euro/lună. Totul este posibil numai şi numai în buna conivenţă cu mafia producătorilor şi distribuitorilor de medicamente. A mafiei care, urmare a haosului indus cu binecuvântarea miniştrilor sănătăţii, a impus prescrierea a până la şapte-zece medicamente în loc de trei, generând pacienţilor cronici noi suferinţe, din categoria celor hepatice şi gastrice. Alte boli, alte medicamente. Alţi bani. Aceiaşi profitori.

Înalţi funcţionari publici, începând de la Administraţia Prezidenţială şi Parlament, continuând la Guvern şi agenţiile sale de specialitate, puşculiţele partidelor politice, câini de pază ai „democraţiei”, companii de publicitate, fundaţii aşa-zis caritabile sunt cu toţii, dar nu numai aceştia, conectaţi la sorburile nesăţioase care secătuiesc bugetul Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate.

Ochii şi urechile secrete ale statului, de voie, de nevoie, mai ridică câte un colţ al vălului de ceaţă. Atât cât să nu provoace un prea mare deranj viesparului în care s-au prins şi ele, prin ramificaţiile propriilor reţele şi oameni scăpaţi controlului. Fiindcă trebuiau să scape.

Ciordeala, inclusiv cea a statului, din bugetele asigurărilor sociale este un nărav mai vechi. Au practicat-o şi acoperit-o mai toate guvernele. Prim-miniştrii „legalişti” au încercat să-şi acopere ciordelile cu legi de reformare a asigurărilor sociale. Aşa s-a făcut că ne-au anesteziat cu câte o reformă la fiecare patru ani.

Noua tentativă de reformă a asigurărilor de sănătate, căci bugetul acestora este miza, şi nu sănătatea naţiunii, a picat într-un moment rău ales – anul electoral – şi cu mijlocul nepotrivit – agentul de influenţă în însăşi persoana preşedintelui republicii. Acelaşi agent de influenţă ca şi în cazul aurului de la Roşia Montană.

Ambele operaţiuni de influenţă asumate de un agent de propagandă şi influenţă de cel mai înalt nivel posibil demonstrează cât de mare este presiunea asupra Cotrocenilor, cam de ce factură sunt unii dintre oamenii preşedintelui, de unde pot veni comenzile şi de ce nu le poate rezista primul cetăţean al ţării.

Se încearcă diversiunea că preşedintele şi primul-ministru ar fi fost induşi în eroare şi nu ar fi cunoscut că proiectul legii sănătăţii este expresia intereselor autohtone şi străine care au şi pus ochii pe spaţiile imobiliare ale spitalelor şi elaborat statutele viitoarelor fundaţii care se vor înfrupta din infrastructura reţelei de sănătate pe care Traian Băsescu le-a promis-o. Inclusiv prin declaraţii publice, făcute în ţară, dar şi în străinătate.

Se spune că Băsescu şi Boc nu ar fi fost corect informaţi şi nu ar cunoaşte că 40 de firme ale clientelei lor politice au lansat deja investiţii de multe sute de milioane pentru achiziţionarea unui prim lot de 1.200 de ambulanţe.

Se aruncă în spaţiul public dezinformarea că Traian Băsescu nu ar fi ştiut de bătălia pe cadavrul sistemului de sănătate al poporului român, dintre cartelurile internaţionale ale asigurătorilor de sănătate, iar legea pentru a cărei susţinere s-a mai compromis politic, moral şi infracţional încă o dată (dar ce mai contează?!), urma să fie pretextul legitimării jafului bugetului sănătăţii, pentru a nu mai fi atât de flagrante abuzurile şi ilegalităţile.

Ochii şi urechile statului, în loc să-şi facă cu onestitate datoria, adică să tragă semnalul de avarie şi să oprească, pe motiv de pericol de deraiere a democraţiei, caruselul înaltei corupţii politice instituţionalizate, se joacă de-a rebeliunea cu câteva sute de demonstranţi adunaţi în faţa Palatului Preşedinţiei şi în Piaţa Universităţii, ca să apere democraţia.

Un simulacru de raport operativ din „teatrul de operaţiuni” publicat în „President Daily Brief” (am numit „Evenimentul zilei”) releva cât de retardată este instrucţia filorilor respectivului serviciu secret şi cât de nătângi le pot fi şefii care şi-au scos la deconspirare gratuită agenţii aciuaţi prin redacţiile a vreo trei televiziuni, care au terorizat telespectatorii cu interogatoriile publice şi procesele de intenţii, de cel mai pur gen al poliţiei politice, lansate împotriva participanţilor la manifestaţiile de stradă. Acelea care l-au legitimat şi relegitimat şi pe Traian Băsescu. Cu sau fără autorizaţia primăriei.

O spicheriţă rebranduită în demna urmaşă a Anei Pauker şi a acuzatorului public Alexandra Sidorovici ne-a spus că ea „deţine informaţii” cum că cei ieşiţi în stradă etc. Ştim noi prea bine ce instituţii, „piloni” de discutabilă rezistenţă ai dictaturilor, folosesc această formulă introductivă, cu valoare de adevăr absolut: „deţinem informaţii”. Dacă aşa lucrează inteligenţele acoperite ale serviciilor secrete, ne cerem taxele şi impozitele înapoi. Cu dobânda şi penalităţi de nepotrivită utilizare.

Este evidentă marea manipulare a acestui scandal, chiar din start. Nimeni nu a citit, darmite să fi studiat legea sămânţă a dihoniei naţionale. Toţi s-au întrecut în a o comenta, după texte date, după ureche şi la cacealma. În toată dezbaterea furibundă nu s-a apelat la argumente din conţinutul hulitei legi, ea fiind respinsă in corpore şi în necunoştinţă de prevederile ei. Sau, dimpotrivă, au citit-o şi ori nu le vine să creadă, ori le este frică să o pună în lumina adevărului.

De ce atâta înverşunare? De teama practicilor totalitare ale statului mafiot. Din convingerea că Traian Băsescu nu iese la rampă să anunţe ceva bun. Dimpotrivă, Traian Băsescu este deja asociat mentalului colectiv cu Casandra, prevestitoarea tuturor nenorocirilor.

Şi cum nu avem nevoie de conducători care să ne deoache, iar faptele lor numai de bine nu sunt prevestitoare, singurul bine pe care, totuşi, ni-l mai pot face este să ne salute cu „Adio, noi plecăm!”.

###

Declaraţiile domnului deputat Ion Stan, la 14 februarie 2012, Camera deputaţilor.  Iată, avem un Om. Doamne Dumnezeule, mare-i mila Ta! Credeam c-au murit toţi din Opoziţie, tac chitic şi-au „ciocu’ mic”.

Din nefericire, asemenea declaraţii nu ajung la televiziuni. Pentru că şi televiziunile au interesele lor, sunt patronate de „încrengaţi” fie c-o mafie, fie cu alta. Şi în sânul Opoziţiei au ecou cu surdină. Totuşi, doi parlamentari au ridicat o voce clară şi fermă: Ion Stan şi Iulian Iancu. Doi e mai mult decât zero, nu-i aşa? 

Nici ei, destui, nu sunt străini de vânzarea de ţară. Dragii mei cititori, e pe răpunere. Care pe care. „Ei” împotriva noastră. E drept, noi suntem mai mulţi. Dar suntem dezorganizaţi, nu avem lideri, nu avem o strategie. Şi fiecare-i cu nasul în blidul lui, urmărind bobul de linte. Dar, poate, va apărea o forţă care să ne ridice, să ne lumineze conştiinţele şi să ne facă să umblăm nu ca nişte stafii ci ca nişte oameni. Înafară de Dumnezeu, nu ne-a mai rămas nimic.

Recomandări: Ioan Usca, Ela Roseni, VizualW, Schtiel, Teo Negură.

Anunțuri