Nu am prea multe cuvinte de spus, cuvintele nici nu mai încap în spaţiul în care ne plângem durerea. Au rămas amintirile despre o femeie inteligentă, sensibilă, hotărâtă şi mândră, care şi-a dus crucea credinţei în singurătate şi cu demnitate, părăsită chiar şi de propriii ei copii care n-au înţeles nimic niciodată considerând că dragostea, grija, rugăciunea li se cuvin.
Gabriela Savitsky 
si noi ramanem un pumn de amintiri …
Bine ar fi să fie frumoase.
asta ar fi frumos … si necesar … si de bun simt …
dar cati oare ?!
Pingback: Maybe « schtiel
Pingback: Adevărații voievozi („Înapoi” în viitor) – Poem manifest « Cosmin Stefanescu
Condoleanţe, Gabriela! Cuvintele sunt de prisos…poate doar îmbrăţişările nu.
Mulţumesc.
Nimic nu e de prisos, dacă este.
Pingback: Spring « schtiel
Condoleante Gabi ,sper ca esti bine .Te pup .pe tine si pe Vladut.Imi9 pare rau ca nu am fost acasa sa fiu alaturi de voi.
Mulţumesc, Rodica. Dumnezeu să te apere şi să te binecuvânteze.
Unii au cârcotit în fel şi chip că Ana – mămica noastră – n-a adunat averi pe pământ şi n-a înzestrat cu obiecte şi bani pe cei care-i urmau. Abia acum am înţeles, când ea râde cu râsul ei unic în Ceruri, că Averea ei eram noi, cu sufletele noastre. Pentru naşterea noastră a suferit şi pentru renaşterea noastră s-a urcat, cu bună ştiinţă, pe Crucea suferinţei şi a lacrimilor amare.
Ca şi Maicuţa Domnului – deşi unii habotnici mă vor afurisi – şi-a văzut fiul sfârtecat şi străbătut de durere şi fetele într-o suferinţă pe care ele şi-au căutat-o singure, ca pe-o pedeapsă asumată. Nu ştiu cine a simţit o durere mai mare, fratele nostru sau ea. Iar cine-şi râde de această durere nu are zile bune.
Am necăjit-o mult şi am supărat-o, de-a lungul vieţii ei răbdătoare. Dar cred că bucuriile ştergeau repede toate lacrimile. Deşi bucurii, puţine au fost. Abia acum înţeleg.
Bunica noastră – o femeie aspră şi limpede ca o sabie de oţel, ne spunea mereu: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti mulţi ani pe pământ.” Sigur că n-am luat-o-n serios, zâmbeam de inocenţa ei „depăşită”. Dar poate alţi copii cu părinţi care vor citi, se vor gândi o clipă dacă-şi cinstesc părinţii cum se cuvine.