A soul to the sky – Adolphe William Bougereau

 In memoriam, maicei mele, Ana

 

Stă lângă soba-ngheţată, pe-un lemn,

Împletind din andrele.

Parcă l-ar învăţa pe-un flutur să zboare,

Un fluture negru, indemn.

Razele vesele se-aburcă-n pervaz

S-ajungă şi ele la ghem.

Din icoană, cu lumină-n obraz,

Maica o urmăreşte cu luare-aminte.

Ar vrea să-i oprească

Parte din gânduri din minte …

Le lasă aşa.

Andrelele scârţâie, gem,

Se poticnesc cum  un cal ce-ngenunche

Când povara-i prea grea.

Aerul din odaie s-a ascuns în unghere

Şi tace molcom, stingher.

Lucrurile cele de trebuinţă

N-au niciun strop de putere.

Stau încărcate de ger.

Oglinzile şi-au stins strălucirea,

Nu vor să multiplice lacrima

Până peste putinţă.

E-atâta tristeţe încât

Îţi vine să crezi

Că universul s-a golit cu totul de sens

Şi-a murit

Sau n-a existat niciodată.

Doar floarea din glastră

E mărturie că a fost dimineaţă

Şi noapte şi zi, e învoaltă,

Are şi veseli cercei.

 

– Unde sunt, Maică Sfântă, copiii mei?!!!

Icoana străluce de lacrimi.

Din ea se coboară-n odaie

O zână de aur pufos.

Culege o rază bălaie

Şi o preschimbă în floare de os.

Între petale, e-un chivot fermecat,

Maica-l deschide, senină.

Sufletul ce-a împletit şi-a ars în durere

Se aşează ostoit şi curat

În leagănul mic de lumină.

Un flutur nătâng se zbate mirat

Lepădând diamante de tină.

###

Dacă aveţi părinţi aici, pe pământ, nu-i umpleţi de balele judecăţilor voastre. Nu vă lăsaţi influenţaţi de gândurile egoiste, nu le îndreptaţi voi viaţa şi deciziile, nu-i ignoraţi considerându-i inferiori, o ruşine, un adaos nedorit şi un handicap pentru statutul vostru. Arătaţi-le dragostea din inima voastră, fiţi recunoscători că v-au învăţat să mergeţi, să vorbiţi, să scrieţi, să citiţi şi să fiţi în stare să auziţi poveşti, v-au purtat la şcoală, v-au trecut prin criza adolescenţei, v-au croit un drum şi v-au pus în mână o pâine şi deasupra capului, un acoperiş. Nu-i îngrămădiţi în cămara dispreţului şi nu le impuneţi moduri de viaţă de care ei sunt străini. Nu-i ignoraţi dacă deciziile lor nu vă convin pentru că sunteţi necopţi şi superficiali şi consideraţi că numai voi aveţi dreptul să trăiţi, să vă umflaţi sorbind din energia vieţilor lor tot mai subţiri, mai străvezii şi mai esenţializate. Dacă părinţii se micşorează, se ramolesc, se macină şi sunt trişti e şi pentru că vieţile voastre sunt strâmbe şi neîmplinite. Nu vă consideraţi stăpânii părinţilor voştri şi stăpâni peste vieţile lor, n-aveţi niciun drept, decât stupidul vostru orgoliu nejustificat prin nimic. Nu i-aţi şters de căcat, de muci şi de lacrimi, nu le-aţi dat nici măcar un telefon când le-a fost greu şi aveau nevoie de o vorbă, i-aţi folosit ca să creşteţi şi apoi i-aţi aruncat ca pe nişte cârpe prisoselnice. Nu sunteţi nici măcar stăpânii propriilor voastre impulsuri necontrolate şi snoabe. Părinţii sunt porţile de lumină prin care, după ce veţi trece şi voi prin viaţă, vă veţi duce în cer. Sunt paşaportul vostru către viaţă şi, din viaţă, către eternitate. Nu-l maculaţi, nu-l mototoliţi, nu-l ascundeţi ca pe un secret ruşinos. Pentru că amar veţi plânge şi amar vă veţi căi când ei nu vor mai fi şi nu veţi mai avea cui să cereţi iertare!

Porunca a 5-a: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti mulţi ani pe pământ.”