A soul to the sky – Adolphe William Bougereau
In memoriam, maicei mele, Ana
Stă lângă soba-ngheţată, pe-un lemn,
Împletind din andrele.
Parcă l-ar învăţa pe-un flutur să zboare,
Un fluture negru, indemn.
Razele vesele se-aburcă-n pervaz
S-ajungă şi ele la ghem.
Din icoană, cu lumină-n obraz,
Maica o urmăreşte cu luare-aminte.
Ar vrea să-i oprească
Parte din gânduri din minte …
Le lasă aşa.
Andrelele scârţâie, gem,
Se poticnesc cum un cal ce-ngenunche
Când povara-i prea grea.
Aerul din odaie s-a ascuns în unghere
Şi tace molcom, stingher.
Lucrurile cele de trebuinţă
N-au niciun strop de putere.
Stau încărcate de ger.
Oglinzile şi-au stins strălucirea,
Nu vor să multiplice lacrima
Până peste putinţă.
E-atâta tristeţe încât
Îţi vine să crezi
Că universul s-a golit cu totul de sens
Şi-a murit
Sau n-a existat niciodată.
Doar floarea din glastră
E mărturie că a fost dimineaţă
Şi noapte şi zi, e învoaltă,
Are şi veseli cercei.
– Unde sunt, Maică Sfântă, copiii mei?!!!
Icoana străluce de lacrimi.
Din ea se coboară-n odaie
O zână de aur pufos.
Culege o rază bălaie
Şi o preschimbă în floare de os.
Între petale, e-un chivot fermecat,
Maica-l deschide, senină.
Sufletul ce-a împletit şi-a ars în durere
Se aşează ostoit şi curat
În leagănul mic de lumină.
Un flutur nătâng se zbate mirat
Lepădând diamante de tină.
###
Dacă aveţi părinţi aici, pe pământ, nu-i umpleţi de balele judecăţilor voastre. Nu vă lăsaţi influenţaţi de gândurile egoiste, nu le îndreptaţi voi viaţa şi deciziile, nu-i ignoraţi considerându-i inferiori, o ruşine, un adaos nedorit şi un handicap pentru statutul vostru. Arătaţi-le dragostea din inima voastră, fiţi recunoscători că v-au învăţat să mergeţi, să vorbiţi, să scrieţi, să citiţi şi să fiţi în stare să auziţi poveşti, v-au purtat la şcoală, v-au trecut prin criza adolescenţei, v-au croit un drum şi v-au pus în mână o pâine şi deasupra capului, un acoperiş. Nu-i îngrămădiţi în cămara dispreţului şi nu le impuneţi moduri de viaţă de care ei sunt străini. Nu-i ignoraţi dacă deciziile lor nu vă convin pentru că sunteţi necopţi şi superficiali şi consideraţi că numai voi aveţi dreptul să trăiţi, să vă umflaţi sorbind din energia vieţilor lor tot mai subţiri, mai străvezii şi mai esenţializate. Dacă părinţii se micşorează, se ramolesc, se macină şi sunt trişti e şi pentru că vieţile voastre sunt strâmbe şi neîmplinite. Nu vă consideraţi stăpânii părinţilor voştri şi stăpâni peste vieţile lor, n-aveţi niciun drept, decât stupidul vostru orgoliu nejustificat prin nimic. Nu i-aţi şters de căcat, de muci şi de lacrimi, nu le-aţi dat nici măcar un telefon când le-a fost greu şi aveau nevoie de o vorbă, i-aţi folosit ca să creşteţi şi apoi i-aţi aruncat ca pe nişte cârpe prisoselnice. Nu sunteţi nici măcar stăpânii propriilor voastre impulsuri necontrolate şi snoabe. Părinţii sunt porţile de lumină prin care, după ce veţi trece şi voi prin viaţă, vă veţi duce în cer. Sunt paşaportul vostru către viaţă şi, din viaţă, către eternitate. Nu-l maculaţi, nu-l mototoliţi, nu-l ascundeţi ca pe un secret ruşinos. Pentru că amar veţi plânge şi amar vă veţi căi când ei nu vor mai fi şi nu veţi mai avea cui să cereţi iertare!
Porunca a 5-a: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti mulţi ani pe pământ.”

*Omul din oglinda*
Cind obtii ce-ti doresti in stradaniile tale,
si lumea te face rege pentru o zi;
Du-te la oglinda si uita-te la tine,
si vezi ce are de spus acel om.
Caci nu judecata tatalui, mamei sau sotiei
e cea pe care trebuie s-o treci;
Verdictul ce conteaza cel mai mult in viata ta
e al celui ce te priveste din oglinda.
Unii ar putea sa te creada un tip deschis
si sa-ti spuna ca esti un tip minunat;
Dar barbatul din oglinda iti va spune ca esti
un pierde-vara daca nu-l poti privi in ochi.
El e cel pe care trebuie sa-l multumesti — si sa nu-ti pese de rest —
pentru ca el va fi cu tine pina la capat;
Si ai trecut deja cel mai greu test
daca omul din oglinda e prietenul tau.
Poti sa prostesti intreaga lume de-a lungul timpului
si sa primesti laude
Dar lacrimi si suferinta iti vor fi raspata in cele din urma …
de l-ai inselat pe cel din oglinda!
*The Man In The Glass (Dale Wimbrow, 1895-1954)*
Superb poem, nu-l ştiam. Mulţumesc, Radu.
Deşi îngrămădesc în spaţiul fiecărei zile, febril, tot felul de acţiuni şi gânduri, în fundal, durerea e acolo, o zăresc cu coada ochiului.
Să-i mulțumim împreună Bunului Dumnezeu și să ne rugăm pentru odihna celor plecați, dar și pentru liniștea noastră !
Aa ! Și pentru iertarea păcatelor !
Și ale lor și ale noastre !
P.S. Pînă la urmă „uitarea-i scrisă-n legile omenești”, noi nu trebuie decât să le citim.
Pingback: One « schtiel
Odihnească-se-n pace!
Să-i fie memoria binecuvântată !
Mulţumesc.
Aşa să fie.
Ești foarte marcată de dispariția mamei tale. Sper să nu-ți faci rău, trăind mereu cu gîndul la ea. Altfel, ești de admirat!
Sunt de plâns, dragă, nu de admirat.
Şi dacă-mi fac rau, ce?
Doar muzica cred ca se creează din jubilaţia sufletului. Sau, în fine, anume creaţii, poezia mea nu, îşi extrage esenţa din suferinţă, uneori dusă la paroxism. Şi dacă voi înnebuni, ce? Se vor găsi câţiva să exulte de fericire, unii citesc pe-aici, amputaţi sufleteşte cum se găsesc.
Nu se va întâmpla nimic (spre deznădejdea celor cu nanism spiritual), am o lungă şi fertilă coabitare cu nefericirea. Mi-a dat trei cărţi şi mi-o gestează pe a patra.
Pingback: Utram bibis? « schtiel
Pingback: Stefan Florescu: când e să ai ghinion… « Un blog cu atitudine
Pingback: Ceas aniversar « Ioan Usca
Pingback: HD « O lume in imagini
Pingback: Waterfall « schtiel
Pingback: Rugăciunea tuturor simţurilor – 4 | innerspacejournal