Dacă printre cititori de astăzi ai jurnalului meu se află un cunoscător al limbii engleze, îl rog să-mi traducă unul dintre aceste poeme. Cel mai bine ar fi toate trei, pentru că îmi va fi greu să decid. Pro bono sau în schimbul uneia dintre cărţi, cu autograf. Cu franceza mă descurc, cu engleza însă…

Mulţumesc.

 

Aceasta este iubirea

Aceasta este iubirea.

Muntele calm, de diamant, cu muchii ascuţite, lucioase,

în care atârnă trofeele tale: fâşii de piele mototolită,

zâmbetul meu mic, amărui, uşor ironic,

privirea aceea absentă, care te scoate din minţi,

întoarsă înăuntru,

alunecând peste tine fără să te vadă,

urletele unei singurătăţi neputincioase şi definitive,

lingând otrăvitor coşul pieptului.

Într-un versant al muntelui, sexul meu ca o hrubă caldă şi umedă

spre care tu nu osteneşti să urci

şi în care ai vrea să te cufunzi ca în eternitate.

Aceasta este iubirea.

O pădure de nuferi gigantici şi maiestuoşi

gestându-şi nemaivăzutele culori din miasmele unei mame fetide;

ura ce mă invadează, cotropitoare în secundele în care

simt că nu mă iubeşti de moarte;

ţigările mele construind inele de fum, elastice,

reînnodând cordonul ombilical până la stelele

din care am coborât

împreună.

Aceasta este iubirea.

Scârba de îmbâcseala propriei minţi,

nebunia deasupra căreia m-am atârnat ca un fals sinucigaş,

ţinând cu mâinile frânghia la oarecare distanţă,

cu unghiile înfipte în carne.

Aceasta este iubirea.

Rugul pe care voi urca fericită,

ştiind că tu eşti focul ce mă va înălţa.

Înscrisuri

 Doamne, nu te lăsa!

Tu ai scrijelit acest fel de dragoste,

nemaiştiută, în inima mea,

cu ochii lui arşi şi peniţă de gene.

Ştiu un copil ce a zgâriat pe sticla de geam

cu un cui „mamamama” ca să o cheme

şi nu s-a mai şters.

De ce vrei să mă sfâşii cu neîndurare

când doar atâta eu am?…

La ce-ţi va trebui acest corp curbat

de timp şi păcat,

învelind o inimă goală

prin care curge neantul,

încoace şi-ncolo, învolburat?

De ce ai lăsat dragoste oamenilor,

dacă nu le e dat în putere s-o poarte senini?

Ce căuta soarele tău de duminică,

înzecit, în potirul narciselor de prin vecini,

dacă ştiai că vei trimite apusul şi vara-n galop de dogoare

şi ai bănuit că nu pot îndura?

Scrie tu pe deasupra ceva.

Sau scrie mai apăsat şi mai mare

să se poată vedea.

Ştii mai bine ca mine

că semnul îşi cheamă un sens.

Ai văzut?, imensitatea sufletului aproape că încape

pe sub arcadele din alfabetul rusesc.

Atât o să scriu despre dragoste

până când mă vei lăsa să iubesc.

 Portret de femeie

Sunt o femeie făcută din trandafiri înalţi

cu spini înveliţi domestic în teci de sidef.

Dacă desprinzi puţin carnea petalei

se zăreşte stepa gălbuie şi arsă

străbătută-n galop de sirepi

de neamul acela nestatornic şi necruţător.

Oh! Dacă tu ai şti cât mi-e dor

să trec cu fruntea prin nor

ca o lance, prin frunze, vătămătoare,

Şi să înfig pintenii-n soartă până o aud sângerând!…

să văd pământul ca o mamă alergând

În întâmpinare

Şi iarba să amuţească

Sub soarele din ce în ce mai atent!…

Sunt o femeie cu petale de foc îngheţat

Şi stamine de aur.

Plâng şi adorm suspinând de o necunoscută dorinţă

Visez să umblu liberă, goală

prin galaxii. Văd, tu eşti lumina zodiei

sub care alerg cu picioarele întemniţate

în condiţia mea de femeie,

Ca un prinţ ferecat într-un trup de balaur.

Văd, tu eşti zarea spre care mă-ndrept

Cu o sete ce se hrăneşte din vânt

Şi la care nu voi sosi niciodată.

Ştiu, numai cu tine,

Frunzele mele prudente, ţepoase,

Respiră calme ca fulgul în ger,

Şi universul miroase a casă,

a mămică pufoasă şi a tată sever.

Dragostea adună întreg al lumii amar

Şi este foarte frumoasă.

Anunțuri