Etichete

, , , , , , , ,

 

Dacă am privi civilizaţia noastră din spaţiu, de la 10 000 de ani-lumină sau din timp (acceptând, în mod fiduciar, că timpul există), de peste 1000 de ani, sau din perspectiva celui îmbunătăţit spiritual, probabil ne-am îngrozi. Iar evoluţia de 40 de milioane de ani de la presupusa apariţie a omului pe Terra la omul recent – ca să-l citez pe Patapievici – nu e decât o evoluţie a sofisticării metodelor de a ucide şi a manipula, de a căsăpi şi a împila, de a domina prin orice mijloace dar şi un drum paralel al creaţiei artistice, o întemeiere genială a materiei în formele ei sublimate de atingerea frumosului.

Sunt aceste dimensiuni paralele? Pe de o parte, de la vânător-culegător la racheta nucleară şi armele psihotronice şi, pe de alta,  de la primele desene rupestre încărcate de magie la desăvârşirea artei abstracte moderne, la demontarea geometriei euclidiene, evoluţia omului şi a societăţii pe care şi-a alcătuit-o împleteşte diabolicul cu angelicul într-un neverosimil otgon care trage arca omenirii către autodistrugere. Este această dualitate fertilă sau nu e decât o altă convenţie inventată de cei însetaţi de sânge, de putere, de bogăţie nemăsurată, de a ieşi din limitele trupului şi ale sufletului şi de a transgresa condiţia de om?

Civilizaţia umană şi-a perfecţionat stratificarea socială mărind dimensiunile dintre cinuri, impermeabilitatea şi tonul conspirativ, cu fiecare trecere de la un regim politic la altul. Foiţele subţiri şi semitransparente ale discurilor coaxiale ale claselor sociale permit alunecarea anumitor mesaje, comportându-se precum foiţele de mică. E mult autism, e multă obscuritate, e multă frică şi secretomanie, e multă rea-intenţie şi prea puţină lumină, blândeţe şi iubire în lumea noastră pământeană.

Să lăsăm istoriei fluviile de sânge ce-au scăldat pământul în lung şi-n lat. Să focalizăm isteria recentă. În 2010, Orientul se frisonează zukenbergian, freamătă, murmură şi irumpe în „Primăvara Arabă”. Ordinea, stilul de viaţă, economia, sistemul de relaţii  proprii acestui colţ de lume sunt dinamitate. Marele pistolar, disimulat după nick-name-uri cu sonorităţi musulmane,  a descins prin reţeaua internetului  şi a pus bombe imagologice Libiei, Algeriei, Yemenului, Iordaniei, Bahreinului, Marocului, Kuweitului şi Iranului. Se lucrează, de la Calul Troian încoace, cu „materialul clientului„. Ce s-a ales de Primăvara Arabă? Cât au progresat Irakul sau Afganisthanul după perfuzia generoasă cu democraţie pe care i-a administrat-o USA? Sunt fericiţi libienii, acum, că şi-au sfâşiat păstorul şi i-au băut sângele? E mai multă stabilitate şi mai multă democraţie în Orient? Cui folosesc aceste demonstraţii de forţă ale NATO (în cazul Libiei, ale Franţei care are interese economice majore – id est petrol) care au drept consecinţă destabilizarea unor populaţii scoase din făgaşul firesc al vieţii? Conclavului generalilor americani care conduc de facto America? Marilor concerne multinaţionale care nu se mulţumesc să controleze economia planetei ci, fără sfială şi fără să se ascundă măcar, impun guverne docile, obediente?

Universul micro şi macro e supus de aceeaşi legitate, de la relaţiile atomului la clustere. Materie, antimaterie, lumină, materie întunecată şi încă alte entităţi pe care limitele minţii umane nu le pot accepta şi reprezenta. Şi pe planeta noastră, pentru echilibrul care e suprema lege, funcţionează dualitatea. Pe Planeta Albastră, singura despre care se recunoaşte oficial că găzduieşte viaţă a materiei superior organizate, e şi război şi năzuinţă spre pace şi durere şi bucurie, şi moarte şi renaştere. Dacă această dialectică a contrariilor duce la progres spiritual nu putem şti chiar în timp ce năzuim spre bine, străbătuţi de impulsul răului.

Dacă n-ar fi dorinţa de dominare, dacă n-ar fi instinctul de prădător, dacă n-ar fi egoismul, dacă forţa centrifuugă a tuturor păcatelor ce sălăşuiesc în om, ce-am face? Am umbla ca îngerii cei fără de dorinţă şi fără de prihană? Ne-am inventa dispozitive tot mai sofisticate pentru a scormoni în adâncurile materiei sau a scruta marginile cerului? Spirala ADN-ului n-ar mai fi un dublu helix, n-ar avea cele două lanţuri organice elastice legate prin trepte ci ar fi o panglică netedă, uniformă …

Lumea noastră nu e una a iluminării, iubirii, păcii şi milosteniei şi bunei învoiri. Dar nici nu dă semne că va deveni astfel. Stăm cu zilele în mâini, sperând că nu vom ajunge să ne vânăm unii pe alţii mai rău ca fiarele.

Previzibil sau nu, conflictul din Orientul Apropiat riscă să împingă întreaga noastră planetă într-o conflagraţie din care nu vor rezulta învingători şi învinşi. Doar un rest de omenire agonizantă. În acest context dat, deciziile Rusiei şi, în particular, ale liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, sunt cruciale. Anticipat de marii iniţiaţi drept „aducătorul de pace”, contestat de mefienţii Noii Ordini Mondiale – care a încercat prin orice mijloc să-i micşoreze importanţa şi să-l împiedice să-şi împlinească destinul – el reprezintă acum punctul de convergenţă al tuturor intereselor. Şi ale celor de pace şi ale celor de război.

Viitorul imediat, scris sau nescris, anticipat sau nu, ne va da răspunsul întrebării ce stăruie astăzi în toate minţile preocupate de soarta omenirii: Va fi pace sau va fi război?

 Nu e exclus ca răspunsul să se situeze înafara geometriei politice „euclidiene”…

Anunțuri