Etichete

, , , , , , ,

Imagine: Times New Roman

Nu mă pretind a fi „intelectual” deşi, dacă ar fi să mă recomand prin ceea ce fac, principala mea preocupare e scrisul, cititul şi gânditul. Nu despart „apele” în Stânga şi Dreapta, atunci când vine vorba de artă. Ele nici nu pot fi despărţile pentru că arta e una şi ea nu poate avea conotaţii politice. Sau, în fine, n-ar trebui să aibă. Dar stă, adesea, sub zodia politicului.

Din 2005 de-a surda şi din 2007 cu blog, am ţinut stindardul opoziţiei, cum m-am priceput. N-a fost uşor, într-un loc unde şi frunzele au devenit portocalii, unde şi preasfintele prezenţe din icoane s-au învestmântat, prin penelul unor artişti, în vestminte portocalii. Şi asta voi face în continuare, desigur. Orice derapaj de la normalitate trebuie amendat.

Noi, românii (poate nu numai noi) suferim de meteahna absolutizării. Dacă e vreunul cu funcţie, la putere, musai să-l umflăm şi să-l dotăm cu trăsături de care el e străin, musai să-l înfrumuseţăm şi să-l linguşim. Asta e naţia, n-ai ce să-i faci.

Băsescu a venit la putere, în România – vă mai aduceţi aminte? – anticipat, clamat şi idolatrizat, gonflat şi văzut ca Mesia de către un grup de agitatori zişi intelectuali: Pleşu, Patapievici, Liiceanu. A contribuit, decisiv, Mircea Cărtărescu care a îmbrăcat şi el mantia militantismului politic – abandonată, acum, în debara. Ce s-a ales de visul de dreapta al intelectualilor? Praful. Şi sinecurile, desigur, şi deplasările, desigur, şi  lefurile, desigur şi gonflarea fără noimă a scremetelor lor ideatice. Nu zic că n-ar fi nişte scriitori importanţi; poate că sunt, Dumnezeu ştie.

Dar în timp ce ei, la adăpostul pulpanelor prezidenţiale îşi umflau chimirul şi pântecul scriind prostii, cultura română intra în agonie. S-au închis reviste de literatură. Nu s-au mai organizat concursuri literare. Nu mai pune nimeni preţ de educaţia prin lectură. S-a renunţat la taberele de creaţie pentru că nu sunt bani. Criză, criză dar estimp ce cutura română agonizează, patapievicii, pleşii, traianungurenii (ăl cu un ochi la slănină şi altul la făină) şi alţi slujbaşi cu condeiul în jurul dosului prezidenţial, au înflorit.

Acum văz că e zarvă mare. Ponta a băgat băţul în muşuroi şi bărzăunii  care până mai ieri păpau la miere din buget, s-au văzut fără obiectul muncii. Păi nu se poate, stimabililor, nu v-ar fi ruşine obrazului, după ce i-aţi înălţat osanale iubitorului de licurici, în timp ce mureau reviste, scriitori şi proiecte, să vă văietaţi?

Nu puteţi să vă scrieţi ineptele fraze decât şezând cu curul cel prozaic în câte o sinecură?

Avea dreptate regimul Ceauşescu să ţină în lesă aceste creaturi structural laşe şi structural ancilare. Un creator nu are nevoie decât de sfânta lui inspiraţie pentru a alcătui o operă. Restul, nu-i decât încăierare pe ciosvârtă.