Etichete
Foto: dragosteoarba.blogspot
Ieri a fost o zi specială – cred că pot s-o numesc astfel fără să greşesc sau să exagerez – din parcursul vieţii ce mi s-a dat. Soarele, razele, norii, pământul, florile, miresmele, culorile, umbrele, zumzetul, toate au sunat ca-ntr-o simfonie a toamnei, ca-ntr-un pârg al anului. Am cules strugurii; nu e chiar o vie în adevăratul înţeles dar e suficient cât să pătrunzi toamna pe dinăuntru. Sevele verii acesteia – zgârcită cu apa şi generoasă cu soarele – s-au adunat în bob. Sub pieliţa vineţie, boaba e translucidă ca un ochi de zeu care te priveşte curios cu pupila sâmburelui. Curios şi dubitativ: „Eşti, tu, în stare să înţelegi secretul meu?”: aşa te întreabă bobul ce-şi încheie viaţa lui vegetală şi trece-n licoarea spiritului. Un nor de albine fericite s-a rostuit pe lângă teasc. Se bucură şi ele de dulceaţă. Unele, mai lacome, se îneacă în vasul cu must. Le scoatem de-acolo, ameţite; unele nu se pot salva. Cum, demult, adepţii zeului Dionysos, zeul cu origine tracă, am cântat, ne-am bucurat de splendoare, ne-am încântat simţurile şi sufletele, într-o procesiune a triumfului vieţii – căci ce altceva este vinul şi viţa? Am sorbit şi mustul proaspăt, dulce, parfumat şi plin şi pentru o clipă am avut sentimentul că sângele meu se primeneşte, că primesc o viaţă nouă, înnoită. Am şi rostit că e perfect pentru o transfuzie, într-atât e de complet, de bogat şi de pur.
Ieri, Vladimir Putin a împlinit 60 de ani. Dincolo de imaginea pe care i-o fabrică agenţiile de ştiri (bine dirijate), Vladimir Putin este, acum, cel mai important om al planetei. Nimic nu anticipa, acum mai bine de 18 ani, cariera şi destinul lui Vladimir Putin, carieră şi destin care s-au identificat, începând cu anul 1998, cu destinul Rusiei. După destrămare, Uniunea Sovietică a bâjbâit şi s-a clătinat, a fost supusă diverselor influenţe, presiuni şi forţe, precum emisferele de Magdeburg. Acum 14 ani, Rusia s-a stabilizat politic, a trecut prin zero şi, sub ocârmuirea lui Vladimir Putin, a revenit în prim-planul politicii mondiale. Cum a ales destinul acest om pentru ca în el să se regăsească mândria, dragostea de patrie, dragostea de glie, întâietatea spiritului slav, nu putem şti şi doar cei care vor cerceta istoria peste 100 de ani vor putea afla. Oricum ar fi, apariţia lui a salvat Rusia, a reinventat-o şi a restabilit echilibrul de forţe în lume. Munceşte enorm, mai mult decât a muncit oricare alt conducător al Rusiei înaintea lui. Este echilibrat şi inteligent, având avantajul de a cunoaşte sistemul occidental din interior, pentru că a lucrat în el şi-i ştie mecanismele, fiind economist de profesie. A reclădit economia Rusiei şi a modernizat-o, făcând-o flexibilă şi performantă, a iniţiat contacte economice şi diplomatice cu ţările asiatice, punând bazele unei organizaţii (Asia-Pacific Economic Cooperation) ce redesenează economia mondială. Federaţia rusă nu mai este, ca până acum 15-16 ani un conglemerat de state şi naţiuni printre care putea să-şi bage coada jandarmul universal, a căpătat forţă, direcţie şi sens. Şi asta, datorită inspiraţiei, geniului sau pur şi simplu mâinii destinului care, în 1998, s-a numit Boris Elţîn. Şi, desigur, calităţilor personale ale lui Vladimir Putin.
Mă gândeam, ieri, în timp ce culegeam via, că noi, românii, n-am avut nici noroc în istoria modernă, nici inteligenţă şi, uneori, nici discernământ. Ne-am lăsat călcaţi în picioare, ne-am lăsat amăgiţi cu bună-ştiinţă, ne-am distrus de bunăvoie industria, ne-am devalizat agricultura, ne otrăvim viitorul lăsând educaţia copiilor la voia întâmplării şi, în general, n-avem nicio direcţie. Suntem în bataia vântului şi la voia oricărei hachiţe a Bruxelles-ului sau a Unchiului Sam. Nu mai suntem de sine stătători, nu mai suntem o ţară ci doar un areal, nu mai suntem un popor ci doar o adunătură de inşi.
Sufăr de un soi de prostie pe care nu mi-o pot reprima, orice-aş face. Iubesc România, acest loc al miracolelor de tot felul, ajunsă acum o ciosvârtă de care trag tot felul de haite barbare. Şi, o spun acum şi n-o s-o mai spun altă-dată, sper să ridice din poporul ei un conducător adevărat (pe care să nu ni-l numească Washingtonul sau Bruxelles-ul) care să fie în stare să scoată România din sărăcie, indolenţă, mizerie şi delăsare, să oprească vânzarea de ţară şi distrugerea propriului popor. Dacă ne-ar iubi Dumnezeu…
Recomandări: Ioan Usca, Cella, Mirela Pete, Nicu Scutaru, Motanul filozof, G1b2i3, Zinnaida.
Gabriela Savitsky 
Probabil acel conducător se va ivi când va împlini 35 de ani…
Să fie binevestit. 🙂
„Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui” (Ecl. 3:1)
Aşa sper şi eu. 🙂
Splendidă postare !
Culesul viei este de o frumusețe aparte, tulburătoare ( de aici să vină „tulburelul ? ” ,
iar cuvintele simțitoare la adresa acestui mare apărător al Creștinismului cu ocazia vârstei deplinei maturități, pe deplin cuvenite !
S-ar părea că omul providențial al României să fie deja printre noi, dar ca întotdeauna, să nu știm a-l descoperi și prețui !
Radu,
E prima dată când înţeleg „culesul viei” ca bucurie de viaţă şi nu ca act mecanic. Mi-a trebuit cam mult!….:)))
Şi, în timp ce toate simţurile deveneau mierii şi prăfoase precum lumina, gândurile au cutreierat pământul şi timpul. De la copilăria sărăcuţă dar atât de frumoasă a copilului de-atunci, copilărie luminată doar de bunătatea mamei, copilul care astăzi, adult,conduce lumea; la traci, la înţeleapta lor civilizaţie şi vieţuire din care nouă ne-au rămas petice mici… La stelele care se uită la noi (ziua), tăcute, ascunse-n lumină, stele care ne dirijează viaţa fără ca noi să ştim şi fără să le vedem.
„…cât să pătrunzi toamna pe dinăuntru ..” sau
” tăcute, ascunse-n lumină, ”
Incântătoare și minunate, de inspirație sublimă, trăiri !
Sorin Avram are un pdv extrem de interesant în Cotidianul de azi :
“Şansele ca Uniunii Social Liberale să i se încredinţeze guvernarea sunt mari dacă alianţa dintre social-democraţi şi liberali va obţine peste 50% din voturile care vor fi exprimate pe 9 decembrie.
Însă, nici în aceste condiţii nu e sigur că USL va rămâne la guvernare. Mulţi dintre candidaţii USL pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat provin din rândurile PDL.
Este vorba despre cei care au trădat partidul lui Traian Băsescu şi care, drept mulţumire, au primit locuri eligibile pe listele electorale ale USL. Cu mici excepţii, PDL nu i-a criticat pe cei care au părăsit partidul. Nu este exclus ca dezertările să facă parte dintr-un plan al formaţiunii politice în fruntea căreia se află, de formă, Vasile Blaga. PDL nu a căzut în depresie atunci când au început să-i plece parlamentarii şi nici atunci când UNPR a trădat, făcând posibilă demiterea Guvernului Ungureanu.
PDL-ului i-a convenit de minune această situaţie, pentru că nemulţumirea populaţiei vizavi de prestaţia numeroaselor guverne Băsescu era din ce în ce mai mare. În cazul în care PDL ar fi rămas la putere până la alegeri, ar fi putut rata intrarea în Parlament.
După ce Mihai Răzvan Ungureanu a trebuit să părăsească Palatul Victoria, principala preocupare a PDL a fost să facă USL-ul de râs. În cadrul acţiunilor de compromitere, democrat-liberalii au primit un sprijin consistent chiar din partea social-liberalilor, care au dat în numeroase rânduri dovadă de lipsă de profesionalism, de viziune şi, uneori, de minte.
După alegerile din 9 decembrie, nimeni nu-i va putea ţine legaţi de PSD ori de PNL pe deputaţii şi senatorii proveniţi din rândurile PDL. Şi poate că nici pe unii social-democraţi şi liberali cu vechime, care sunt şantajabili şi mai uşor de speriat. Dacă vor începe dezertările din PSD şi din PNL, UNPR-ul lui Gabriel Oprea va bate scurt din călcâie, va spune „Am înţeles, să trăiţi!”, va face stânga împrejur şi se va pune la dispoziţia PDL-ului. În ceea ce-i priveşte pe deputaţii UDMR şi pe cei ai minorităţilor naţionale, nici nu se pune problema ca aceştia să-l refuze pe domnul preşedinte, iar în legătură cu PP-DD nu are rost să ne întrebăm ce va face.
Aşa că USL ar putea să câştige detaşat alegerile, dar să nu reuşească să câştige şi puterea. Între două emisiuni de televiziune, Crin Antonescu ar trebui să se gândească foarte bine dacă a procedat înţelept atunci când a a fost de acord ca parlamentarii care au trădat PDL-ul să primească locuri pe listele USL.”
Tocmai de aceea cred că USL ar trebui să-și securizeze parlamentarii ( ar fi până la urmă și în folosul celorlalți !) printr-o lege care dacă nu poate interzice definitiv migrările, măcar să le facă imposibile până la jumătatea mandatului !
Da, e interesant punctul de vedere, mulţumesc.
Ce nu poţi ţine cu binele, nu poţi ţine nici cu răul.
Până nu pleacă „porcul din cucuruz”, n-o să avem pace.
In vino veritas!… în cel mai vechi, cu ani în urmă!
Starea de inteligenţă a unui individ, si chiar a unei naţii, nu este, şi nici n-ar putea fi o stare permanentă. Starea normala este cea de prostie, aşa cum grăia mai ieri, într-un alt context, profesorul chirurg Teofil Lung.
În momentele rare de inteligenaţă, ca naţiune, avem nenorocul sa fim umbriţi, adică sa se interpună cineva, pe post de LUNA, exact intre noi şi SOARE.
Până vom sări pe o treapta superioara a stării noastre de gândire şi raţiune, să ne bucurăm de dulceaţa fructelor toamnei, căci de fructul politicii ni se face gura pungă…
Hmm..cat de clare-mi revin si mie amintirile legate de culesul viei, undeva in vastele podgorii ale Odobestilor. Si-acum vad imensitatea multicolor „hasurata” de randuri paralele, de spalieri si-un roi de oameni, carute, tractoare, remorci intr-un dute-vino de tarne pline si goale iesind la drum si-apoi disparand iar printre randuri.
Imi privesc parca mainile, murdare, atat de lipicioase incat, cand incercai sa-ti dezlipesti degetele, pielea se-ntindea intr-atat incat arata ca laba de gasca.
Eram atat de pofticios incat nu cred ca ratam vreun strugure din care sa nu gust macar vreo doua broboane. Cand gasem cate-o tufa nobila, m-asezam pe pamant, alegeam cel mai frumos ciorchine, al’ cu coaja ruginie. Era dulce, miere. Boabele mari pocneau intre dinti de te stropea pana-n omulet, inecandu-te cat de dulce era.
Din cauza deselor mele „poposiri” pe la vreo tufa de coarna sau napoleon, ramanem mereu in urma cu culesul, iar bunica mea trecuta de 90 de ani, isi termina randul si venea invers sa ma scoata si pe mine la capat. Fara nici un repros.
Se misca incredibil de repede, ma uimea cat era de agila si de plina de energie. Probabail pentru ca in tinda, avea o masuta pe care era permanent o carafa de sticla cu vin alb, ce facea dunga de aproape doi milimetri de la tarie, si un pahar. Ea nu bea niciodata apa, doar vin, sec. Nu mult, doar cat sa-i taie setea si sa-i intareasca oasele.
Asa era acolo la toata lumea, vinul era ca apa. Cred ca si uitasera gustul apei.
Acum ne-au luat si vinul. Doar oamenii trecuti de 40 de ani mai stiu gustul vinului adevarat.
De ce sunt romanii resemnati ? pentru ca acum totul se gaseste la supermarket. Singura valoare este banul, asta este „credinta” tinerilor nostrii. Si banul asta este cu atat mai valaors cu cat este mai nemuncit.
Din cauza asta planeaza peste romani, peste cei activi, un sentiment de vinovatie generalizata. Ne suparam, dar nu prea tare pe „baietii destepti” pentru ca … multi gandesc …ca-ar face la fel daca-ar avea ocazia. Astfel devin „modele” Udrea, Eba, Becali …si toti oportinistii care devalizeaza romania.
Romanii se vor „rascula” cand vor respecta munca. Din pacate, o buna parte din astia, au ales sa munceasca – in alta parte.
Poate-l „imprumutam” si noi pe Putin vreo doua mandate, ca latfel eu sperante nu prea am.
Of, imi ploua-n gura dup-o cana de must 🙂
Impresionante amintirile, şi mai impresionant stilul.
Parcă aş avea un moment de fausse-memoire, de la „practică”, când mergeam la cules mere sau la adunat cartofi. Ne-a prins bine. Acum nu „abuzăm” copiii cu munci fizice, îi obligăm să devină nişte leneşi inabili. Ce societate tâmpă!
Eram elev la liceu cînd, spre sfîrșit de septembrie, mergeam, de la școală, la cules de vie. Ne răspîndeam prin vie ca graurii, luînd fiecare cîte un rînd. La început mîncam tot ce găseam mai frumos și mai gustos, pînă ne săturam. Spre amiază soarele dogorea și ne obliga să mai dăm ceva jos din îmbrăcăminte. Niciodată n-am simțit că acea muncă este o corvoadă. Era o bucurie cum numai toamna o afli cînd vezi rod bogat.
Avem amintiri. Chiar şi dintr-o realitate paralelă să fie …
Pingback: Competiţia « Ioan Usca
Pingback: Despre America. Cele mai bogate si cele mai sarace orase… « Motanul Incaltat
Pingback: Cotlonul « Ioan Usca
Ei, ce-ar fi să-mi înfiinţez şi eu o editură? Da’ nu ştiu cum să-i zic…
Păi, cum le zice popa, în faţă.. 😆
primirearea ce i s-a făcut lui Merkel la Atena :
http://basarica.wordpress.com/2012/10/11/poporul-roman-n-are-ce-sa-arate/
Și cum vor fi întâmpinați alde Merkel, Barosoo, Rompyi și ceilalți șmenari europeni, veniți să benchetuiască din banii celor pe care i-au furat și-i vor fura până ce nu se vor trezi de cap și le vor arăta ce merită ! :
http://basarica.wordpress.com/2012/10/11/bine-ati-venit