Etichete

, , , , ,

Foto: dragosteoarba.blogspot

Ieri a fost o zi specială – cred că pot s-o numesc astfel fără să greşesc sau să exagerez – din parcursul vieţii ce mi s-a dat. Soarele, razele, norii, pământul, florile, miresmele, culorile, umbrele, zumzetul, toate au sunat ca-ntr-o simfonie a toamnei, ca-ntr-un pârg al anului. Am cules strugurii; nu e chiar o vie în adevăratul înţeles dar e suficient cât să pătrunzi toamna pe dinăuntru. Sevele verii acesteia – zgârcită cu apa şi generoasă cu soarele – s-au adunat în bob. Sub pieliţa vineţie, boaba e translucidă ca un ochi de zeu care te priveşte curios cu pupila sâmburelui. Curios şi dubitativ: „Eşti, tu, în stare să înţelegi secretul meu?”: aşa te întreabă bobul ce-şi încheie viaţa lui vegetală şi trece-n licoarea spiritului. Un nor de albine fericite s-a rostuit pe lângă teasc. Se bucură şi ele de dulceaţă. Unele, mai lacome, se îneacă în vasul cu must. Le scoatem de-acolo, ameţite; unele nu se pot salva. Cum, demult, adepţii zeului Dionysos, zeul cu origine tracă, am cântat, ne-am bucurat de splendoare, ne-am încântat simţurile şi sufletele, într-o procesiune a triumfului vieţii – căci ce altceva este vinul şi viţa? Am sorbit şi mustul proaspăt, dulce, parfumat şi plin şi pentru o clipă am avut sentimentul că sângele meu se primeneşte, că primesc o viaţă nouă, înnoită. Am şi rostit că e perfect pentru o transfuzie, într-atât e de complet, de bogat şi de pur.

Ieri, Vladimir Putin a împlinit 60 de ani. Dincolo de imaginea pe care i-o fabrică agenţiile de ştiri (bine dirijate), Vladimir Putin este, acum, cel mai important om al planetei. Nimic nu anticipa, acum mai bine de 18 ani, cariera şi destinul lui Vladimir Putin, carieră şi destin care s-au identificat, începând cu anul 1998, cu destinul Rusiei. După destrămare, Uniunea Sovietică a bâjbâit şi s-a clătinat, a fost supusă diverselor influenţe, presiuni şi forţe, precum emisferele de Magdeburg. Acum 14 ani, Rusia s-a stabilizat politic, a trecut prin zero şi, sub ocârmuirea lui Vladimir Putin, a revenit în prim-planul politicii mondiale. Cum a ales destinul acest om pentru ca în el să se regăsească mândria, dragostea de patrie, dragostea de glie, întâietatea spiritului slav, nu putem şti şi doar cei care vor cerceta istoria peste 100 de ani vor putea afla. Oricum ar fi, apariţia lui a salvat Rusia, a reinventat-o şi a restabilit echilibrul de forţe în lume. Munceşte enorm, mai mult decât a muncit oricare alt conducător al Rusiei înaintea lui. Este echilibrat şi inteligent, având avantajul de a cunoaşte sistemul occidental din interior, pentru că a lucrat în el şi-i ştie mecanismele, fiind economist de profesie. A reclădit economia Rusiei şi a modernizat-o, făcând-o flexibilă şi performantă, a iniţiat contacte economice şi diplomatice cu ţările asiatice, punând bazele unei organizaţii (Asia-Pacific Economic Cooperation) ce redesenează economia mondială. Federaţia rusă nu mai este, ca până acum 15-16 ani un conglemerat de state şi naţiuni printre care putea să-şi bage coada jandarmul universal, a căpătat forţă, direcţie şi sens. Şi asta, datorită inspiraţiei, geniului sau pur şi simplu mâinii destinului care, în 1998, s-a numit Boris Elţîn. Şi, desigur, calităţilor personale ale lui Vladimir Putin.

Mă gândeam, ieri, în timp ce culegeam via, că noi, românii, n-am avut nici noroc în istoria modernă, nici inteligenţă şi, uneori, nici discernământ. Ne-am lăsat călcaţi în picioare, ne-am lăsat amăgiţi cu bună-ştiinţă, ne-am distrus de bunăvoie industria, ne-am devalizat agricultura, ne otrăvim viitorul lăsând educaţia copiilor la voia întâmplării şi, în general, n-avem nicio direcţie. Suntem în bataia vântului şi la voia oricărei hachiţe a Bruxelles-ului sau a Unchiului Sam. Nu mai suntem de sine stătători, nu mai suntem o ţară ci doar un areal, nu mai suntem un popor ci doar o adunătură de inşi.
Sufăr de un soi de prostie pe care nu mi-o pot reprima, orice-aş face. Iubesc România, acest loc al miracolelor de tot felul, ajunsă acum o ciosvârtă de care trag tot felul de haite barbare. Şi, o spun acum şi n-o s-o mai spun altă-dată, sper să ridice din poporul ei un conducător adevărat (pe care să nu ni-l numească Washingtonul sau Bruxelles-ul) care să fie în stare să scoată România din sărăcie, indolenţă, mizerie şi delăsare, să oprească vânzarea de ţară şi distrugerea propriului popor. Dacă ne-ar iubi Dumnezeu…

Recomandări: Ioan Usca, Cella, Mirela Pete, Nicu Scutaru, Motanul filozof, G1b2i3, Zinnaida.

Anunțuri