Când încep să dea nume lucrurilor, după vârsta de un an, copiii spun despre ei că sunt un altul. „Gabriel a răsturnat cana pe covor”, „Mihai a scos penele”, „Cristian a pus dulceaţă în buzunare”.

Nu neapărat să scape de ceartă, ei pot să-şi vadă Îngerul păzitor.

Nu cred că există în Univers vreun copil care să nu fi avut acel „dublu”, imaginar sau nu, cu care să-şi împărtăşească luptele interioare şi nepăcerile, dar şi bucuria jocului.

Pe când eram un boţ de humă însufleţită şi întregul meu univers – care-mi părea uriaş – era odaia în care încăpeam pe atunci cu toţii, mi-am întâlnit şi eu Îngerul. Îngerul meu – pe care nu l-a văzut nimeni în afară de mine – trăia în cuptor. Cuptorul avea două uşiţe de tablă, vopsite cu un verde mohorât. Când rămâneam singură acasă, deschideam uşiţa de tablă şi-l invitam să ne jucăm. Vorbeam într-o limbă secretă, care-a dispărut odată cu copilăria. Îmi povestea, în acea limbă pe care doar noi doi o vorbeam, cum e în regatul de unde vine el, ce ape de jad se zdrumică peste pietrele de jasp, cum cerul e şi sub tălpi şi deasupra creştetului şi oriunde te uiţi cu ochii.

Stateam amândoi pe podelele acoperite cu ţoale de cârpe vrâstate şi ne uitam în raza ce străpungea perdeaua şi străbătea oblic odaia, rază groasă în care jucau miriade de vietăţi.

Magia se încheia când se auzeau paşii sau glasul mamei care venea din oraş încărcată cu plase cu bunătăţi.

Îngerul meu copil intra înapoi în căsuţa lui secretă din cuptor şi eu închideam uşiţele de tablă şi îmi îndreptam atenţia către plasele mamei în care găseam întotdeauna spirale (napolitane în formă de nai, umplute cu cremă), biscuiţi rotunzi şi pufoşi sau caramele sau cine ştie ce bunătăţi ale căror nume le descopeream odată cu gustul.

Înaintea sărbătorilor de iarnă – ştiam că se apropie pentru că toată vederea din fereastră se umplea de o pudră albă, de parcă cineva ar fi cernut zahăr peste cătun –  îl scoteam pe prietenul meu din cuptor şi-i spuneam să plece. Într-o zi, când m-am trezit, focul era deja făcut. Am plâns şi m-am zbătut, am vrut să scot jarul, am strigat că prietenul meu a ars dar nimeni nu m-a luat în serios. Am crezut că a murit şi nu-l voi mai întâlni niciodată.

L-am întâlnit în vis, mult mai târziu, când aflasem deja câte ceva despre viaţă. A venit cu o carte şi a deschis-o; am citit înpreună în limba noastră necunoscută citeam un text deja ştiut pentru că eu îl scrisesem. Crescuse şi el odată cu mine, nu mai era un copil, era un tânăr adolescent. Deşi în inima mea niciodată nu crezusem cu adevărat că e mort, bucuria de a-l revedea a fost deplină. Venise cu un prieten sau frate, blond ca soarele şi cu o privire albastră ca esenţa cerului.

Viaţa s-a scris mai departe singură şi eu am urmat slovele întocmai iar uneori, revoltată că totul e scris dinainte, am mâzgălit şi am scris pe deasupra ce am vrut. Asta se poate plăti cu un preţ uriaş, uneori chiar cu sufletul. Însă nimeni nu vrea într-adins să-şi piardă cu totul urma existenţei şi, când ai un înger păzitor, e aproape imposibil. Dacă crezi, vei fi salvat chiar şi din gura morţii, şi din hăţişurile nebuniei celei mai aprige, şi din cele mai amare rătăciri. Dacă crezi.

Toate s-au împlinit cu preţ de viaţă, de sânge şi de lacrimi – căci fără durere am fi mai rău decât pietrele – şi într-o zi am primit în dar un înger. Îngerul celălalt din vis, acela cu părul ca soarele şi ochi de safir s-a făcut prunc de carne şi oase şi mi-a umplut viaţa de lumină. Ca de-o forţă supranaturală, uneori mi-e teamă, alteori mă încântă. Cei care i-au prilejuit venirea pe lume, naşii, i-au ales numele potrivit. Mihai. Deşi noi credem că alegem numele copiilor noştri, nu e deloc aşa.

Ce se va face cu îngerul devenit copil, apoi adolescent şi, mai târziu un tânăr, nu putem şti. Vom afla, negreşit.

Îngerul meu din copilărie zâmbeşte, acum,fericit. I-a fost greu, dar altfel cum s-ar fi putut vădi puterea lui curată? Cu cât obstacolele sunt mai mari şi luptele mai grele, cu atât se oţeleşte propria voinţă.

Chiar dacă toate lucrurile din lumea aceasta se vor toci de timp şi vor dispărea, raza aceea care-a străpuns perdeaua şi ne-a unit capetele  va exista în veci.

Anunțuri