Etichete

, ,

Constantin Kavafis

Prima treaptă

„Lui Teocrit i se plângea

într-o zi poetul tânăr Eumene:

„Iată doi ani de când scriu

şi nu am făcut decât o singură idilă.

E unica mea lucrare terminată.

Înaltă e, vai, prea înaltă, văd,

scara Poeziei;

de pe această primă treaptă unde mă aflu

n-o să mai urc în veci, nefericitul de mine.”

Şi Teocrit răspunse: „Cuvinte

nepotrivite şi blasfemii.

Dacă te afli pe această primă treaptă,

fii mândru şi fericit.

Aici unde ai ajuns nu e puţin lucru,

cât ai făcut e o mare glorie.

Căci încă şi această primă treaptă

e foarte departe de lumea de rând.

Pe aceasta treaptă ca să calci

trebuie, de drept,

să fii cetăţean al oraşului ideilor.

Şi-i rar în acel oraş şi anevoie

să ţi se acorde cetăţenia.

În Agora, acolo, găseşti Legiuitori

pe care nici un aventurier nu e în stare să-i înşele.

Aici unde ai ajuns nu e puţin lucru:

cât ai făcut e o mare glorie.”

Anunțuri