Şi cititorii şi chiar (!) redactorul acestui blog s-au schimbat. Aşa încât găsesc nimerită o explicaţie care să uşureze eventuala lectură a ultimelor texte postate.

Cu mult (mult prea mult) timp în urmă am început în joacă scrierea unui roman. După prima treime, au intervenit factorii care intervin îndeobşte: lenea, frica de textul scris pe care nu prea mai poţi să-l iei înapoi după ce i-ai dat drumul în lume, angoasa, fuga din lume, dorinţa de a fi un fir de iarbă şi-atât şi alte multe năluciri proprii scriitorilor.

De curând am primit o mare lecţie – în sensul că s-a strâns funia de par foarte mult, eu tot umblând după propria coadă, n-am observat sau am observat doar cu coada ochiului – aşa că m-am întors la filele care mă aşteptau.

O scurtă prezentare a ceea ce am închipuit până acum: Aristotel Pizdrinţ şi Filomela Pizdrinţ formează un cuplu anost. El e procuror, ea lucrează la administraţia financiară; ea e vag urâţică, el e un neterminat, un visător incapabil să-şi ducă proiectele la capăt. El încearcă să rupă anodinul cotidian cu o aventură, ea se abţine multă vreme să-l urmărească sau să-i facă scene, într-o zi, însă, ieşind să se plimbe şi intrând într-un restaurant ca să fie şi ea „asemenea femeilor puternice din revistele glossy”, îşi comandă ceva de băut şi îl zăreşte pe Aristotel împreună cu o străină. Din pricina emoţiilor şi a alcoolului, ea cade şi se loveşte fracturându-şi mandibula iar el fuge ca un nebun abandonându-le pe amândouă.

Ea ajunge la Urgenţe iar el rătăceşte prin baruri şi, într-unul din ele i se rupe filmul, trezindu-se a doua zi dimineaţă undeva la marginea oraşului, într-un loc rău famat, fără acte, telefon şi chei. Se întoarce pe jos, prin hârtoape şi noroaie, pe drumuri desfundate, în oraş şi, după ce-şi ia dublura cheii de la administrator, constată că apartamentul e complet gol şi, evident, o bănuieşte pe Filomela că i-a golit casa şi-a plecat la maică-sa.

În timp ce-şi face un duş, este luat pe sus de către nişte poliţişti, aparent pentru tulburarea ordinii publice, de fapt, la ordinul unor superiori care aveau interesul să-l scoată din joc, pentru că avusese acces şi anchetase un caz în care erau implicaţi direct mahării oraşului. Este dus în arestul poliţiei şi, de acolo, fără nicio posibilitate de a se apăra sau fără să-i fie respectat vreun drept, ajunge într-un spital de nebuni, izolat, în mijlocul câmpului, unde este îndopat cu tranchilizante.

În acest timp, Filomela stă la spital, se reface şi, în timp ce face proceduri de recuperare, se îndrăgosteşte de doctorul Augustin. Se externează, încearcă să-şi pună o nouă ordine în viaţa ei şi, într-o seară, mergând în vizită la prietena ei, Camelia, care locuieşte în mahalaua Sicofanţilor, face cunoştinţa unui ins bizar, Minel Lethermann, căruia cei din mahala îi spun August Palton, cu care poartă o discuţie neobişnuită, despre lucruri la care nu se gândise niciodată cu profunzime. Se reîntoarce la serviciu şi-şi remobilează casa, împărţită între a-l detesta la Aristotel – care dispăruse de 3 luni deja – şi a-i acorda iertarea şi între dragostea nepământeană pe care o nutreşte pentru doctorul Augustin.

Într-un alt plan, mahalaua Sicofanţilor e un loc neobişnuit, care funcţionează pe alte coordonate decât oraşul, unde oamenii se cunosc, se ironizează, spun poveşti şi închipuie o mare familie, „reciclând” tot ce aduce oraşul, amendând excesele şi nebuniile şi aşezând întâmplările în ordinea firească a vieţii.

Aşa arată, până acum, „Povestea Filomelei Pizdrinţ şi a lui August Palton„.

Anunțuri