O privire în gol

Etichete

Adrian Nastase, Crin Antonescu, Lester Brown, PPE, PSD, Sorin Frunzaverde, SPD, World Watch Institut

Nu pot să fiu “avocatul USL”, îmi lipseşte cu desăvârşire talentul şi – ce-i mai rău – îmi lipsesc multe informaţii. Dar, în fine, văzând ce anume îi enervează (pe uselişti) ne putem da seama cam încotro adie (sau adio) stânga românească. Deşi pare că luptele se dau la Bucureşti, azimutul, strategiile şi “stângăciile” se clocesc la Bruxelles.
Crin Antonescu l-a primit cu braţele, sepalele, petalele şi corola (de pistil şi stamine nu ştiu nimic) deschise pe Sorin Frunzăverde – şi, la momentul acela, Victor n-a avut pregătită pe desk nicio ironie mică – micuţea – pentru ce? Pentru că Sorin Frunzăverde are relaţii. Nu neprincipiale cum s-ar grăbi unii să fie ironici, nu de agapă cum ar titra Băsescu ofticat până-n rărunchi – ci relaţii internaţionale. Lăsând la o parte ce nu vedem noi bine, Sorin este un erudit, un bun sau foarte bun vorbitor a 4 limbi de circulaţie (germană, engleză, franceză, şi mai una, nu-mi amintesc acum care), un om de spirit şi, mai presus de orice, un fin diplomat. Relaţiile sale în PPE l-au tranformat într-o “achiziţie” de succes a liberalilor. Şi aşa va şi rămâne. Şi care-i planul? Păi urmează alegeri europarlamentare, iar aceste alegeri vor modifica harta internă a Parlamentului European. Liberalii joacă pe margine, într-o liga care nici nu contează – grupul ALDE. Şi, pentru că sunt de dreapta, e dreptul lor să joace în prima ligă. Sau măcar în cea secundă, în măsura în care socialiştii reuşesc să-i surclaseze ca număr de mandate. Ei, prin Sorin Frunzăverde, acest deziderat va deveni realitate. Pentru că el are conexiunile. Ce mai trebuie făcut? Păi trebuie “fezandat” Victoraş. Trebuie inventate nepotriviri sau speculate inabilităţi (inclusiv de comunicare), trebuie întreţinută această tensiune între stânga şi dreapta, trebuie lărgită fisura până când ea va deveni scandaloasă. Şi atunci, noi, bizonul, vom sări. “Bă! Aşa ceva e inacceptabil! Rupeţi-vă dracu ‘ sau …!” Sau ce? Scopul a fost atins. Dar asta numai înainte de europarlamentare.
Succes!
Să venim la stânga … După “prăjirea” imagistică şi imagologică a lui Adrian Năstase metamorfozat într-un gras şi îndestulătoriu ţap ispăşitor al corupţiei din România şi după guvernarea halucinantă a PD-L-ului, ba cu Mircea ( “nici nu mai ştim câţi suntem”), ba cu Victor, partidul, ca o căruţă antediluviană şi-a continuat zdroncăniturile pe cărăruia desfundată a social-democraţiei spre un viitor luminos. De ce zic că-i o biată harabaie gata să se dezmembreze? Nu ca să dau satisfacţie “dreptacilor”, deşi ar putea fi şi asta o explicaţie. Pentru că ideologia de stânga este un melanj nefericit între mirosul de salopetă (doar mirosul), limuzină şi dulceaţă de tradafiri stafidită. De ce? Pentru că socialismul, european, euroatlantic, galactic, n-are nicio doctrină, nu s-a mai updatat de la Marx încoace. Nu numai că nu s-a updatat, dar a şi râncezit şi-i pute al naibii paragraful cu “naţionalizarea mijloacelor de producţie”. Într-o lume globalizată, ce dracu’ să naţionalizezi? Şi de ce să faci aşa ceva – imposibil dealtfel -, ca să fii taxat drept comunist? Oribile dictu! Cum politica şi doctrinele au devenit un talcioc liber-schimbist unde fiecare târguieşte ce-l aranjează mai bine, există doar o diferenţă teoretică între Stânga şi Dreapta. Nicio diferenţă.
Estimp, ne făcurăm 8 miliarde pe bietul Gogoloi (care ne rabdă pe toţi). Viermuială, consum de resurse, ordine, siguranţă, limitarea resurselor, viruşi, sărăcie, lux, foamete, sclavie modernă, divertisment, nevoi primare, super-tehnologie, promiscuitat, manipulare şi niciun gând de viitor. Trăim. Iresponsabil, precum lăcustele, trăim, ronţăim, apucăm, nu ne pasă, fiecare în cochilia lui, roade, acumulează. Într-una dintre “Scrisorile persane”, Montesquieu povesteşte istoria unei cetăţi în care egoismul a devenit cuvântul de ordine. Evident, cetatea a dispărut din pricina egoismului şi indiferenţei. Va face civilizaţia umană implozie? Şi va dispare? E departe acest moment? Mi-e şi frică să mă gândesc …
Cu un hei-rupism ridicol, punând căruţa înaintea boilor, diriguitorii Europei au hotărât să ne stăvilească din pornirea compulsivă a consumului de dragul consumului. După ce, tot ei, prin politica multinaţionalelor ne-au îndemnat, ne-au sedus să consumăm ca termitele. Cum au decis ei să pună în operă această încetinire a sarabandei ronţăitului a orice? Cu halebarda! Zdrag! Harşt! Tăiem veniturile bizonului şi-atunci o să fie obligat să renunţe la redundanţele vieţii sale mici şi inutile. Sau utile, atâta vreme cât e “resursă umană”. Oare nu era mai înţelept şi mai uman şi mai prizabil să fi explicat mai întâi, ca la proştii cei mai proşti că resursele sunt la limită şi trebuie să ne educăm şi să ne obişnuim să trăim auster? Ar fi avut eficienţă? Ar fi avut. Dar de ce, dacă putem şi gloatele nevolnice se zvârcolesc dar nu au “cap”, să le explicăm logic când putem (cu bold) să-i constrângem şi să-i dispreţuim şi putem să le reducem veniturile (asta în timp ce noi, noi cei care decidem, stăm tot călare pe-o măsoane încărcată vraf cu de toate, toate, toate)? De-aia. Pentru că nu le pasă.
Omul poate trăi cu foarte puţin. Asta nu ştiu mangafalele cu fustă sau nădragi care ne scuipa-n cap din vârful aşa-zisei democraţii unde noi i-am propulsat! Omul are nevoi modeste pentru a subzista. Dar nu poate să accepte să fie tratat drept ce nu este. Asta nu poate să accepte. Şi, de aici, o Europă în flăcări. Din pricina inculturii, lipsei de sensibilitate, înţelepciunii şi empatiei reflexive de care suferă toată clica de aşa-zişi conducători ai Europei. Din pricina dispreţului, ca să comprimăm. O idee generoasă (chiar dacă iniţial a fost un fix al unor capete), aceea a unei Europe Unite, a ajuns o mizerie şi o ticăloşie şi un loc al absurdului din cauza inabilităţii unor indivizi care, probabil, n-au citit mare lucru la viaţa lor. Nu spun că cititul te face fundamental mai bun. Dar îţi poate devolta imaginaţia, te învaţă să te pui în locul celuilalt, să înţelegi ce simte şi ce trăieşte atunci când tu îi pui bilgherii pe grumaz.
Stânga, dacă avea şi ea vreo minte şi nu numai burdihane, mădulare şi pohte (sau, în fine, are, dar o ignoră – şi mă refer aici la Lester Brown), ar fi glisat spre acest teritoriu (quasi-virgin) al ecologiei şi l-ar fi folosit în favoarea ei, propunând o lume responsabilă, conştientă şi raţională. Mă interesează aici sursele de energie “neconvenţionale”, protejarea mediului într-o mult mai mare măsură, aproape de religiozitate, educarea copiilor (ei vor fi “termitele” de mâine, sau nu) astfel încât să iubească şi să protejeze natura, căutarea unor soluţii de transport nepoluante – pe liniile de câm magnetice ale Terrei -, renunţarea la carburanţii fosili, folosirea energiei solare la maximum. Da, sunt de acord, pentru asta trebuie să sufere tot acel lanţ de producţie bazat pe respectivele resurse. Şi, mai ales, ar suferi nababii multinaţionalelor, nu-i aşa? Şi-atunci? Îi dăm înainte cu trăitul pe veresie şi strângem şurubul doar pentru netoţi. Să vedem unde-om ajunge. Noi nu, că nu cred că vom fi dintre cei injectaţi cu serul nemuririi, dar cei care vor veni.