Călărind un asin şi înconjurat de noroade vesele care-l slăveau şi-i strigau Osana!, văzându-l ca pe un vindecător care făcea minuni la tot pasul, Iisus intră astăzi, ritualic, în Ierusalim.
Mărturisesc că această sărbătoare m-a emoţionat întotdeauna mai mult decât oricare alt eveniment prăznuit de ortodoxie. Pentru că este intrarea în Săptămâna care va culmina cu Răstignirea şi Învierea Mântuitorului. Oare el îşi cunoştea ce urma să i se întâmple? Ştia că mulţimile care-l aclamau acum îl vor batjocori în ziua în care-şi va duce Crucea spre Golgota? Ştia că oamenii aceştia cu feţe strălucitoare acum, se vor întuneca şi-l vor da morţii preferându-l pe Barabas?
Mulţimile aşteaptă întotdeauna minuni. Mulţimile nu ar fi putut să tacă mute şi să se stăpânească în Grădina Ghetsimani… Mulţimile n-au înţeles nici acel „Eli, Eli, lama sabactani…”… Mulţimile asistă mereu la înălţări, răstigniri, vânzări, trădări, vindecări miraculoase, înlăturarea lespezii de pe mormânt şi nu înţeleg niciodată ce văd. Înţeleg doar mai târziu, întotdeauna prea târziu.
Dar, astăzi, Iisus intră în Ierusalim într-o procesiune a bunăvoirii. Să-l însoţim şi noi şi să ne bucurăm cu tot sufletul, cu tot ce suntem, strigând: „Osana!”
Cei ce poartă nume de floare sunt cu atât mai fericiţi.
