Etichete

, , , , ,

lui Enache Barbu

Psalm

E-atâta moarte Doamne-n preajma mea

Şi-n mine-ai irosit atâta viaţă!…

E chiar aici, un pas şi intru-n ea,

Dar n-aş intra, ştiu bine că-i o piaţă.

N-am niciun sfanţ; nu mi-a rămas nimic.

Nu am să dau la schimb decât din zile,

Pentru un zâmbet bun, pentru-o primire

Ca fiu risipitor întors în fire

Aş da ce mi-a rămas – Tu ştii ce zic.

Copiii simt în jur miros de moarte

Răsfrâng din nări şi parcă-s bucuroşi:

De ce să poarte-n spate nişte moşi?

Le-ar scoate la mezat dârzele toate,

Ar arunca, ar răsfira, ar arde,

Biata viaţă răstignită-n ei.

Nu ştiu ce preţ de sânge, îngrozit,

Plătesc cei dovediţi a fi mişei.

Şi Judecata încă n-a sosit…

Tot ce iubesc mă scuipă şi rânjeşte

Ce-am ridicat din glod m-a înjunghiat.

Ce vrei cu mine, Doamne, nu am stat

Senină când, râzând, au dat cu pietre?

Nici nu mă pot alege din ţărână

Nu pot să mai îndur. Te rog! … Opreşte!

Mă stinge, miluieşte, ia-mă-n Mână

Şi Fă-mă o ulcică la fântână

Să bea din ea cine călătoreşte.

Nu înţeleg deloc ce vrei cu mine.

Nu spui nimic. Doar mă priveşti tăcut.

Şi am iubit întocmai, cu lumine,

Exact aşa cum bine mi-ai cerut.

L-am luat din scârnă, l-am lăut, l-am pus

Deasupra de icoana lui Iisus

Pe omul cel lepădător de tine

Şi l-am ţinut în suflet ca-ntr-o carte.

Când s-a văzut urcat puţin din sine

Între răspântii mi-a menit: „La moarte!”

Nici N-ai clipit când ai văzut că-şi pune

Horbote şi găteli din veacul meu

Şi-şi potriveşte în priviri minciune

Şi glasul şi-l ascute, fariseu.

Pe-un ceas de desfătare, nemurirea.

Un preţ nepreţuit. Să-l fi plătit?

Pe cine vrei, de fapt, să mântuieşti?

Pe Lucifer, ce ţi-a dorit pieirea?…

Atunci, la ce mi-ai spus că Mă iubeşti?