Când destinul meu – în zig-zag, cu nimic liniar în el – m-a adus la Reşiţa, am locuit, o vreme, în Muncitoresc (un cartier de case vechi, nemţeşti, din cărămidă crudă sau coaptă), prin amabilitatea unui om excepţional în felul lui, o legendă vie a Reşiţei, Pubi Măzăran.

S-au întâmplat destule în acea vară în care eu nu înţelegeam ce caut la Reşiţa şi Reşiţa nu înţelegea ce anume se poate face din mine. O să vă povestesc o întâmplare la care mă gândesc de câteva zile. Pubi Măzăran – el însuşi un personaj fabulos, avea un vecin aşijderi, moş Foral. Moş Foral avea binişor spre 80 de ani, era un ungur (doar, aşa, după nume) dintr-o altă epocă din care venea cu toate ale ei: eleganţă, ştiinţa povestitului, gesturi şi vorbe domoale, cumpătare în toate şi-o bucurie de viaţă pe care doar oamenii trecuţi de-o anumită vârstă şi cu o anume experienţă o au, o seninătate în faţa vieţii la care eu nu n-am reuşit s-ajung şi care m-a fascinat de-a dreptul şi mă fascinează.

Într-o duminică, l-am invitat pe moş Foral la prânz. Dintr-una într-alta, vorbind, dar nu cu mâncare în gură cum se obişnuieşte acum, Pubi Măzăran şi-a lăudat performanţele  – de care era foarte mândru – şi care-i dădeau sentimentul că anii vor trece pe deasupra lui, pe lângă el şi nu-l vor atinge.

Dumicând cu grijă şi urmărind un gând al lui, bătrânul cel înalt, drept ca un brad, cu o îngrijită podoabă capilară albă, care venise la prânz şi-mi adusese flori din grădina dumnealui – deşi flori aveam şi eu în curte (un gest înduioşător de galant) – a zâmbit şi a început:

– Să-ţi spun eu domn’ profesor cum e cu forma dumitale fizică de invidiat… Te-ai uitat vreodată la o lumânare, cum arde?

– Da’ de ce să mă uit, domnu’ Foral? Eu n-o să mă uit niciodată, o să se uite alţii!… – a ocolit Pubi răspunsul.

– Ei, uite, domn’ profesor, eu am avut răbdare, mai bine zis n-am avut răbdare dar am fost nevoit să am când aprind pentru soţia mea, Dumnezeu s-o ierte! şi în timpul ăsta am observat ceva. Când e aproape să se stingă, când ajunge la capăt şi mai e un muc, ştii ce face lumânarea?

– Nu ştiu domn’ Foral, ce să facă? Arde, că de-aia-i lumânare!

– Arde, ea, vezi bine. Dar ştii cum arde? … Nu ştii. … Să-ţi spun eu, dom’ profesor. Când e aproape să se stingă, lumânarea face o flacără luu-ungă şi strălucitoare. Arde şi luminează mai tare… parcă ar prinde viaţă. Lumina se lungeşte, ţine cât ţine, de parcă ar şti că e pe sfârşite – nu ştie că lumânarea n-are conştiinţă – şi după ce pâllpâie aşa, lung, odată se stinge… Aşa şi dumneata, cu performanţele…

Pubi Măzăran s-a făcut roşu ca un rac şi n-a găsit nimic de zis deşi el arareori e fără replică.

Mi-am adus aminte de povestea aceasta acum. Uitasem cu desăvârşire de ea, între milioanele pe poveşti pe care le-am auzit  – am darul bunului ascultător şi oamenii au fost şi sunt bucuroşi să-mi povestească. Mi-am adus aminte pentru că în apropierea unei cumpene, a unui pericol, ca o presimţire a acestuia, orice formă a materiei e cuprinsă de o anume frenezie, de un exces de vitalitate. Sau Dumnezeu în marea lui bunătate, încheie cu un corolar  al perfecţiunii pure o existenţă impură. Poate că e poarta spre înţelepciunea la care jinduiesc atât… Dar nu pot să spun cât e de frumos să arzi până la capătul universurilor traversându-le pe toate şi unindu-le şi, în acelaşi timp să fii flacără şi spirit. E negrăit de frumos. Credeam că n-o să trăiesc niciodată asta. Chiar şi numai atât să fi trăit din viaţă şi ar fi fost destul. A meritat toată zbaterea şi toată durerea şi toate lacrimile şi toată sfâşierea de până aici… Să fii din spirit pur.

Acum nu-nţelegeţi cuvintele acestea dar o să le-nţelegeţi îndată. Sunt bolnavă, poate că nu e grav (este, dar va trece) şi sunt şi foarte deprimată.

Şi, ca lumânarea lui moş Foral, am ars acum, aux bout de doigts, o experienţă esenţială pe care n-o credeam posibilă. Sau n-am înţeles-o niciodată aşa cum mi s-a dezvăluit acum. Aş zice „revelat” dar n-am destul curaj.

Dacă nu reuşesc să stau vreme îndelungată la computer şi să leg câteva fraze logice, o să mă iertaţi. Nu-mi place să scriu când n-am nimic de spus. Vă îmbrăţişez.

Anunțuri