Etichete

, ,

Dragostea-editie princeps

Stiam ca am undeva in casa, printre multele hartoage inutile, si acest singur exemplar care mi-a ramas din prima mea placheta de versuri publicata.

Dragostea – editie princeps, aparuta in 2002, la Editura Augusta, Timisoara, este o carte de poezie atipica, un soi de palimpsest scris direct pe zidurile mele interioare, dupa ce am razuit cu cata grija am putut urmele traitului. Atat cat poate un poet sa traiasca, pentru ca un poet nu traieste ca oamenii, din nefericire pentru el (si, adesea, si pentru cei din preajma) ci simte ori mult mai intens emotii peste care ceilalti trec cu indiferenta, ori nici nu observa emotiile mari, intense, ale celorlalti si ale sale, proprii. Si, orice-ar trai, tot ce simt / gandesc / au in intentie, se transforma absolut imediat in literatura. De parca viata lor ar avea atasat un sertar in care viata, trecuta prin cilindrul traitului, se imprima pe celuloid sau se transforma-n text imprimat. E doar un negativ, desigur, de unde mai tarziu va fi nevoit sa descifreze.

„Poetul, ca si soldatul, nu are viata personala” – cum genial a spus Nichita. De ce „soldatul”? Ca si soldatul, poetul isi va ucide sentimentele care-l ameninta in fiinta lui de poet. Cred ca este singura forma de existenta a materiei care ucide sentimente pentru a supravietui.

O sa postez, din aceasta placheta de versuri, astazi, un poem.

dragostea mea in editie princeps

dragostea mea in editie priceps legata in pielea cruda a devotiunii. imbratisarea ta mustind de morbul cald al degradarii lianelor. intre teorie si zvacnirea ultima a varstei un luminis evadat din ierarhiile hartilor. pe sub arcadele destinelor vecine in ingenunchiere trec prejudecatile inmanusate elegant. stiinta vietii zilnice si sacrul rasucind bumerangul scrisorii. iata, am nimerit o definitie printre atatea patrate fierbinti. in curtea mozaicarului se-ntrec pleiade. nimeni nu vrea sa fie lepros. fiecare tinteste cat mai departe de sine. vizitat de preoti distrati mormantul tulbure al monstrului cu o mie de capete antagoniste. totdeauna, vei spune, exista sotronul, un arbore si trandafirii singuratici la aceasta margine de repros. nu am purtat niciodata carapace in timpul libatiilor. eram un exemplu de libertate fara s-o fi cautat. dar nu te lasa inselat. primejdia deschide amabila usa interpretarii afisand aceiasi placiditate la aparitia seceratorii aflate in slujba pasiunii. lipeste-ma, pur si simplu, de coastele tale.

Anunțuri