Etichete

, ,

Muntele castanilor

Am străbătut, urmându-te, toate teritoriile iubirii.

Am învăţat să mă cunosc prin tine,

m-am oglindit în toate faţetele globulelor sângelui tău.

Am fost brazdă înţelenită, mustind de apa

pulverizată în jurul gleznelor tale când m-ai păşit.

Am îmbrăţişat jubilând seminţele cuvintelor tale

le-am dezghiocat din tecile lor

şi am germinat o pădure de sentimente strălucitoare,

transparente ca sunetul argintului curat.

Am ars din temelii toate alcătuirile pe care le-aveam,

în incendii devastatoare

iscate dintr-o scânteie a îndoielii scăpărată-n aerul

fierbinte-al tăcerilor tale.

Când nu-mi spui nimic, universul încremeneşte.

Cred că am străpuns toate morţile de care m-am izbăvit,

ca un orb ce taie întunericul în cercuri domestice.

De aici înainte, voi umbla doar pe pajiştea aceasta de raze albastre,

răsărite în întâmpinarea paşilor mei.

Departe, în zare, se află muntele de diamant

Din care-am descins cu ghiozdanul meu din vinilin maroniu,

burduşit de castane cu pielea velină şi rece.

Peste ani, când ne vom fi dizolvat

devenind un filament subţire şi fericit,

vom străbate aerul de miere al toamnei pe deasupra castanilor

şi vom însemna, cu peniţa luminii, două suflete,

menindu-le să se înalţe prin desăvârşită iubire,

pe creasta următorului munte.

Anunțuri