E tot ce avem …
Câteodată e totul.
Mai ales în serile cu miros de alge şi-nsingurare.

Ştiu că m-ai purta în triumf
Ca pe-o cunună de trandafiri înspinaţi
cu vederea lăuntrică
întunecată de sânge,
Îmbătat de parfum.

Eşti un drum
prin colbul căruia tălpile mele
nu vor lăsa cuiburi mici
pentru stropii de ploaie puhavi.
Nu voi înflori niciodată
De teamă să nu te omor.
Sunt un om pe jumătate zbor,
pe jumătate sepie
colindând necontenitele mări ale inimii
în chip de orice sentiment.

Alergi ca o armie neistovită de nouri
Peste-o placidă pajişte verde.
Pe unde umblă nourii tăi
Eu întind o pajişte
cu iarbă fricoasă şi neştiutoare
ascuţită de sete.
Ploaia nu se arată.
Nu îmi aflu liman
În mijlocul acestei mări
cu suferinţă netulburată.