Etichete
Daca n-ati vazut „Casa de pe lac”, vi-l recomand. 🙂
O ipoteza …
27 Joi mart. 2014
Posted in muzica, viata asa cum e
Gabriela Savitsky
%d blogeri au apreciat:
27 Joi mart. 2014
Posted in muzica, viata asa cum e
Etichete
Daca n-ati vazut „Casa de pe lac”, vi-l recomand. 🙂
Ooo,mi-a placut tare mult !Am simtit tineretea atingandu-ma cu o aripa de vis…
Imi plac si actorii si muzica, dar mai ales ideea filmului; daca vrei cu adevarat ,nimic nu e imposibil !
Multumesc !
Mă bucur tare mult că v-am făcut să vă atingeţi în treacăt de miracolul numit iubire. În cazul diin film, cu un final fericit. În realitate, mă tem că nu ştim, ne e frică şi n-avem curaj să iubim. Să închidem ochii şi să plonjăm. Am vrea să ştim sigur că există o plasă de siguranţă.
Am citit astăzi undeva că spunem cu mare uşurinţă că iubim. Confundând iubirea cu gama largă a sentimentelor de afecţiune. Dacă pentru fiinţa iubită am fi în stare să ne lăsăm crucificaţi, abia atunci am iubi. Aceea înseamnă iubire. Restul … afecte.
Filmul a lansat aceeaşi temă de meditaţie ca „Undeva, cîndva”, întoarcerea în timp pentru iubire. Am simţit acelaşi parfum emanînd din peisaj, aceeaşi melancolie care însoţeşte coloana sonoră a filmului şi interpretarea actorilor. Frumos, candid, impresionant…
Mă bucură vizitele dumneavoastră. Aduc cu ele un aer proaspăt, primăvăratec, amestec de candoare şi profunzime (poate nu aşa rare în zilele noastre cât îmi par mie; legăturile mele cu lumea fiind minimale pentru că îmi spun sau sunt nevoită să-mi spun asemeni unui filozof că, dacă am cunoscut un om în diverse împrejurări de viaţă, am cunoscut toţi oamenii în toate împrejurările de viaţă. Nu-i atât de sigur că-i aşa însă, de la o vreme, întâlneşti mai puţine personaje conturate clar, distinct. Evident, ăsta-i un cinism de-al meu pe care mi-l şi reproşez, să caut în oameni personaje. Dar, dacă ei ştiu că eu scriu – ceea ce nu-i deloc foarte clar definit – se comportă ca şi cum ar vrea să devină personaje şi asta mă întristează şi mă înduioşează rău, după caz. Deci, e mai bine să fii complet anonim atunci când extragi din viaţă şi din poveşti esenţă literară. Am încheiat această alambicată paranteză şi nu-i sigur deloc că nu voi deschide o alta).
Într-adevăr, amândouă filmele (nu ştiu de ce chiar mă aşteptam să spună cineva că-s pe acelaşi fir magic) tratează delicatul şi fascinantul subiect al dragostei „aceleia” în aceiaşi manieră. Le iubesc deopotrivă. Lângă scrierea lui Rebreanu, „Adam şi Eva”. Toată viaţa – noi, fetele – visăm să întâlnim iubirea aceea care să ne înnoade dintr-o dată de cer şi să umblăm teleghidate de atunci încolo (glumesc, desigur. Zilele trecute am râs grozav cu o colegă vorbind despre acest subiect. Ziceam noi – şi râdeam ca proastele pentru că ea are mult umor – că în momentul în care îl întâlneşti pe El – manierat, fără strop de mitocănie, îţi face mereu surprize frumoase şi te face să te simţi mereu o prinţesă chiar dacă tu ştii bine că nu eşti, te respectă şi te tratează ca pe fiinţă fragilă, delicată, intuitivă şi aducătoare de mister – eşti în stare să muţi singură munţii din loc, să ari ca un bou înhămat la plug, eşti în stare de absolut orice) şi nu numai teleghidate ci şi fericite de parcă soarele s-a mutat în inima noastră. Am văzut puţine femei fericite şi asta mă face să cred că nu prea există acest fel de întâlnire magică.
Pingback: Reflectii… « Motanul Incaltat
„Dragostea în sine nu ştim ce este. Toate încercările de a-i
făuri conceptul nu izbutesc să-i epuizeze conţinutul. Formulările
ei raţionale, toate, fără excepţie, se orientează după efectele ei în
conştiinţă, după urmele ce le lasă în suflet. Se petrece în sufletul
nostru o prefacere vie şi noi numai acest îndemn spre jertfă îl
putem înregistra. Altceva nimic. Esenţa ei ne scapă.
Este şi firesc să nu-i găsim exprimarea ei logică, pentru
că iubirea este identică cu principiul Divin, după cum ni s-a
relevat în Evanghelii. Cum am putea pretinde să despuiem pe
Dumnezeu de misterul existenţei Sale ? Apoi mai este ceva. Prin
participarea Divină, dragostea a pătruns şi în firea omenească.
Există şi un mister al persoanei umane. Dacă iubirea ar putea fi
turnată în tiparele logicii, ar înceta de a mai fi factorul
determinant al persoanei umane. Tot ce poartă pecetea
“generalului”, distruge existenţa liberă a individului. Esenţele
logice nu sunt aplicabile spiritului. Raţiunea e valabilă în limitele
finitului, în vreme ce dragostea explorează infinitul. Cunoaşterea
ei este posibilă numai prin trăire, prin experienţa dragostei. De
aceea zice Sf. Apostol Ioan, că “cine n-a iubit, nu cunoaşte pe
Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire”. Ceea ce reţinem din
marile confruntări lăuntrice, este că dragostea, în ultima ei
expresie, purificată de toate rezidurile psihologice, nu poate fi
redusă la un principiu cunoscut. Se situează în afara logicii.
Experienţa ei nu poate fi transpusă raţional.
Totuşi aceste încercări de penetraţie în misterul dragostei
ne poate servi la ceva : ne înlesneşte să distingem dragostea de
ceea ce nu este ea. Dragostea de tip spiritual trebuie curăţită de
elemente psihologice sau instinctuale. Ea nu trebuie confuntată
cu dragostea de tip emotiv, dragostea empirică sau omenească.
Stabilirea acestei distincţii este capitală pentru înţelegerea
doctrinei legionare. Afectul sau sentimentul dragostei implică
elemente egoiste. Dragostea între soţ şi soţie, dragostea între
părinţi şi copii sau între prieteni presupune o reciprocitate de
sentimente. În toate aceste cazuri se produce un schimb de
afecţiune. Eşti prieten cu cineva în măsura în care prietenia ta
este acceptată. Oferi ca să ţi se dea. Întinzi mâna ca să fie
primită. Există un “do ut des” în dragostea omenească. Vrei să
absorbi viaţa celuilalt în sfera vieţii tale, iar când sentimentele
proprii nu sunt împărtăşite, individul suferă.
Resursele dragostei omeneşti sunt limitate. Ea aparţine
eului psihologic şi ca orice energie de acest gen se mişcă în sfera
finitului. Ori de câte ori se cheltuieşte, trebuie compensată
printr-o altă prezenţă umană, prin căldura altui suflet. Aşa se
explică şi binomul dragoste-ură. Dragostea afectivă lasă goluri în
suflet, care devin necruţătoare sau chiar distructive, dacă nu sunt
echilibrate cu aportul de afecţiune al altei persoane.
Dragostea spirituală nu cunoaşte această tendinţă de
anulare a libertăţii celuilalt, de luare în posesie a destinului altei
fiinţe. Ea nu reclamă o compensaţie a darului făcut, o protecţie
reciprocă a sentimentelor. Direcţia ei de manifestare se menţine
permanent din interior în afară şi ca să subziste n-are nevoie să
fie alimentată din exterior. Ea se dăruieşte fără încetare şi tocmai
prin acestă jertfire de sine continuă şi niciodată condiţionată
devine mai vie şi mai îmbelşugată. Când nu e împărtăşită,
dragostea spirituală nu răbufneşte în gelozii, disperări şi uri, ci îşi
menţine intactă puterea de iradiere. Aerul ei de maiestate, de
bunătate infinită înfrânge colcăirile urii.
Dragostea spirituală curge din alte izvoare decât
dragostea emoţională. Ea este fiica cerului, timpul fără de
moarte, prelungirea eternităţii în om. Potenţialul ei energetic e
inepuizabil. Paradoxul dragostei spirituale constă în fortificarea
ei, în îmbogăţirea ei cu fiecare act de dăruire. o energie care
sporeşte cheltuindu-se, care se adaugă risipindu-se.
Dragostea spirituală se poate numi tot aşa de bine
dragoste creştină, pentru că ea ne-a fost relevată în puritatea ei
desăvârşită prin jertfa Mântuitorului. Dragostea spirituală şi
dragostea omenească uneori pot merge împreună, dar adeseori
vin în conflict dureros. Când drumurile lor se despart, trebuie să
dăm precădere aceleia care este mai de preţ. “Cine este muma
mea şi cine sunt fraţii mei ?” (Matei), întreabă Iisus pe ucenicii
săi care i-au vestit sosirea lor la locul unde el predica. “Iată
muma mea şi fraţii mei” le răspunde tot El, întinzând mâna spre
ei, voind să arate că rudeniile lui adevărate sunt prieteniile
spirituale pe care le-a câştigat.”
Horian Sima.
Inteligenta descrierea, nimic de zis.
E drept, exista un soi de fraternitate – de obicei intre barbati, femeile cred ca nu reusesc sa depaseasca „eterna concurenta a speciei” – poate mai pretioasa decat iubirea. Dar si iubirea aceasta, intens spiritualizata, desavarsit spiritualizata, care nu are nevoie de carne pentru a fi implinita, exista.
Exagerez si spun ca textul este comparabil cu cel al apostolului Pavel(corinteni 13)
Da, e. Mie personal imi place mai mult Cantarea Cantarilor…
Inteleg neica,deoarece esti poeta.
Nu stiu la ce se refera „neica”. Nu sunt chiar poeta, mai mult prozaica. 🙂
Nu exagerezi deloc. Textul este magistral. O analiza intr-o strafulgerare de geniu.
Singurul sunet care imi pare neconform este justificarea „fratiilor” prin aceasta iubire spiritualizata, perfecta. Evident, un filozof destoinic poate sa justifice orice daca are impulsul de a o face. Si crima, si „totul e permis”. Lasand la o parte ce-mi pare mie sunet strain (din pricina prejudecatilor educatiei comuniste pe care am primit-o), iti multumesc ca mi l-ai adus spre lectura. In postarea anterioara exact la acest pericol ma refeream. Al extremismului si al oportunitatii lui perfect de acum (azi – maine – poimaine – alegerile din 2016). Pentru ca exista o apa subterana incarcata de ura neagra, irationala. Pe care o intreaga generatie o nutreste, o hraneste cu tiuitul fiecarei zile. Si doar o minte iscusita ajutata de arta retoricii lipseste (deocamdata) ca sa-i dea cep acestei uri. Nu am vreo aversiune personala impotriva legionarismului. Nu stiu destul ba as spune ca nu stiu nimic, decat clisee. Mi-ar parea rau sa cladim iar un alt sistem politic si social pe … ura. Se poate si altfel, dar binele si intelepciunea par nebunie…
neica era un familiarism pe care mi l-am permis din graba cred
NU am postat textul pentru a deschide o discutie politica,pur si simplu mi-a placut,
ai observat ca nu am trecut autorul pentru a nu lasa loc prejudecatilor.
O poezie care ii placea lui Elmar
Vasile Voiculescu CCXXIX
Nu-ţi spun nici un adio cum n-ai mai exista…
Rămâi doar coaja celei pe care-o iau cu mine…
Ţi-am supt adânc esenţa şi te-am golit de tine…
Plec numai cu splendoarea şi frumuseţea ta;
Las ochii falşi luceferi, şi iau privirea dragă,
Las buze reci de idol şi iau sărutul lor,
Uit sânii, duc căldura şi forma lor întreagă,
Fur neagra avalanşă de par când se dezleagă,
Din trup îmbrăţişarea de vrej ameţitor…
Zvârl inima stricată ce-ţi schioapătă alene,
Cu scopuri nepătrunse ţesute-n linguşiri
– Când prefăcute lacrimi, când râsete viclene-
Capcana-n chip de suflet ascunsă-n amăgiri
Cu tot ce-am strâns din tine curat, ca Prometeu
Am sa te-alcătui altfel, dar suflet iţi dau eu.
Multumesc. Asa e.
Dragul de Elmar. Pe unde-o fi recitand sonetul lui preferat?…
Ador familiarismele nu alta.
Imi pare rau, acum, ca am stricat un eseu minunat cu ineptii politicoide. Dar ce e scris, e scris, asta e.
Multumesc inca o data. Ai reusit sa(-mi) salvezi aceasta zi plina de nevroze si de pericole. N-am inteles ce-i cu ea; bine ca s-a sfarsit.
S-a sfârsit? De-abia a inceput…
Fericirea, iubirea, sensul vietii, n-au ce cauta in ecuatii colective si in experimente sociale, sunt valori individuale cu solutii individuale… Uneori manevra (disperata) de a introduce o problema (aparent) mai mica si mai simpla intr-o ecuatie mai mare, cu mai multe necunoscute, sau a o combina cu multe alte ecuatii similare, nu poate fi numita si nu poate fi „o generalizare” care sa ofere o problema unica, globala, a carei rezolvare (facuta printr-o opintire) colectiva sa ofere panaceul care rezolva toate ecuatiile, inclusiv pe cea a fericireii, iubirii sau a sensului vietii. Cei care nu au acces individual la fericire, iubire sau la sensul vietii in general si la al propriei vieti in particular, degeaba cauta salavarea intr-o ipotetica armonie sociala. Ura si iubirea nu sunt si nu pot fi instrumente de inginerie sociala ci doar pretexte ideologice ale unor astfel de inginerii (mai genuine sau mai totalitare – precum cele comunistoide sau legionaroide…ca sa zic asa in context)… Fiecare trebuie sa-si rezolve singur ecuatia vietii. Ideea ca s-ar putea gasi acea solutie prin vreo revolutie sociala, prin ura si/sau iubire acordata asa… in general, oamenilor sau omenirii, este condamnat la o perpetua ratacire in utopii mai mult sau mai putin inofensive. Societatea trebuieste presata sa ne ofere confort nu iubire, fericire sau sa dea sens vietii. Este desigur parerea mea, individuala, pe care nu doresc s-o colectivizez. Cel mult o pot imprumuta catorva, asa… de proba.
S-a facut mai sus precizarea ca e vorba de un simplu text interesant,frumos zic eu.
A ne fortza sa punem o problema care a fost exclusa de la inceput e un efort inutil.
Se putea scoate din text o fraza si atunci se excludea amestecul ideologiei,nu am
facut-o pentru ca nu era corect,nu era onest.
Textul se raporteaza la persoana umana,nu la inginerii sociale.
@intrusul – Este posibil sa nu fi inteles eu bine si mai ales sa nu ma fi exprimat bine… sau (si mai probabil) si una si alta. In mesajul meu postat in replica la unul dintre mesajele d-nei Savitsky, ma refeream exclusiv la textele domniei sale, nu la textul lui „HS postat de I” pe care-l vazusem dar nu-l citisem… Precizarea d-voastra m-a facut sa cred ca nevinovatul meu mesaj adresat, in replica, textelor d-neai Savitsky, ar fi putut sa scape de sub controlul si intentiile autorului si sa acopere niste aparente mai vaste, bunaoara sa pare ca se refera la textul lui „HZ postat anonimiceste de catre I”. Ceea ce m-a facut sa citesc si acel text, macar pentru a vedea care fraza anume ar trebui eliminata din el pentru ca replica mea adresata d-nei Savitsky sa nu mai aiba acoperire si asupra sa, asupra acestui text… Presupun ca este forba de ceva din zona asta:
„Dragostea de tip spiritual trebuie curăţită de
elemente psihologice sau instinctuale. Ea nu trebuie confuntată
cu dragostea de tip emotiv, dragostea empirică sau omenească.
Stabilirea acestei distincţii este capitală pentru înţelegerea
doctrinei legionare.”
Mi-e teama ca eliminarea referirii la ideologia legionara (a carei intelegere ar trebui bazata pe intelegerea diferentei capitale dintre iubirea spirituala si… (toate) celelalte feluri de iubire… n-ar schimba cu (absolut) nimic sensul textului horasimian si nu l-ar putea face sa se refere (sau sa se raporteze) la persoana si nu la grupuri de persoane (predispuse unor inginerii sociale)… Si in fond si in forma textul propus este un discurs eminamente social, o predica, despre iubirea spirituala (la care unii au avut deja (cumva) access), tinuta celorlalti (ignorantii) care inca n-au avut acces la ea, nefiind in stare sa o deosebeasca de alte feluri (mai profane) de iubire… Care ar putea fi scopul unei asemenea predici? Este o oda adusa iubirii spirituale? Poate. O fi. Dintr-o perspectiva potrivita se vede ca prelegere ideologica adresata celorlalti, celor exclusi social din grupul celor cu acces la iubirea spirituala, astfel incat ei sa se decida, fie sa se sforteze sa distinga intre feluritele feluri de iubire si sa se curete intr-o maniera capitala de elementele impure emotionale (citez: psihologice, instinctuale, emotiv, empirice, omeneasti) pentru a deveni membri ai grupului social care intelege aceste diferente si intelegandu-le are automat acces la iubirea spirituala, transformandu-i pe toti in niste apostoli ai iubirii spirituale), fie, nefiind ei capabili sa invete iubirea spirituala, sa accepte ca exista niste alesi capabili de asa ceva care sunt indreptatiti la… lucruri… fel de fel de lucruri, inclusiv unele cu conotatii sociale care sa-i vizeze si pe cei profani.
Asta in forma… In fond stam si mai bine. Se intelege ca iubirea spirituala (pura) propovaduita in textul pe care-l propuneti radiaza din interior (interiorul insului, al persoanei, al individului, unic) catre afara (…) si nu are (niciun fel) de asteptari… si nu presupune niciun fel de actiune… Este o stare de gratie, de a fi si atat. Un fel de a fi al individului. Nu? O dragosta fara tinta si fara scop… Adresata (formal) cui? Lui Dumnezeu? Tzarii? Natiei? Universului? Omenirii? Omului? Asa in general? Dar vai: „Tot ce poartă pecetea “generalului”, distruge existenţa liberă a individului. Esenţele logice nu sunt aplicabile spiritului. „… Ar trebui poate inteles ca discursul postat nu incearca sa opereze cu esente logice… dar nici psihologice, instinctuale, emotiv, empirice, omeneasti… Este un text pur spiritual… personal, al fiintei insului. Prin urmare comentariul meu adresat d-nei Savitsky, nu se referea la acel text. Culmea este ca nici cel de fata nu se refera la acel text horiasimian ci tot la textele si pre-textele d-nei Savitsky.
P.S. Gabriela am vazut cu mare intarziere ca mi-a aparut si un alt comentariu comentat pe un alt topic al blogului tau. Il voi acorda mai multa atentie de indata ce voi avea timp.
Domnul Goe,
Ce sa fi inceput? Ce sa se fi sfarsit?
E o coloana a infinitului pana-n infinitul mare si-n infinitul mic. De la neutron la materia intunecata. Strangulata din loc in loc si bombata ca un pantec in rod… Nici n-a inceput macar, doar se unduie ca un fir de fum, neconvins, intr-un foc de paie ude.
Aveti perfecta dreptate. Demonstratia mea e una … copilareasca.
Si tot ce voiam sa spun puteam sa spun intr-o fraza. Nu mai fac parti-pris-uri politice de niciun fel. Si ma opresc de la a judeca pe oricine, indiferent de tabara pe care-o simpatizeaza. Putin imi pasa care cu cine tine. Nu-i grija magarului de unde beau oile apa. Cand colo, eu m-am apucat sa construiesc o intreaga simfonie… Asa sunt eu, nu pot lasa esentele cum sunt ele, neaparat sa le mai fac un beghi boghet, un carmaz, o-ntorsatura.
Trebuie sa ma uit ce comentariu oi fi publicat in nevroza de ieri, alataieri si apoi. Sper ca n-am facut vreo nefacuta, dar de-am facut-o, am facut-o si gata.
Referitor la comentariul d-lui „intrusul”, marturisesc ca exact acel pasaj m-a intrigat si pe mine si m-a facut sa caut repede fuguta prin biblioteci si prin cele hartii. Zic, sigur-sigur stiu si-am mai citit asta. Dar unde Dumnezeu oi fi citit si cand? Ca atatea am citit, si tot degeaba, ar zice inteleptul.
Despre iubire … Da, asta-i chiar o tema. Am putea organiza un simpozion de o mie de ani cu toate civilizatiile din toate dimensiunile. Acum nu-s pregatita sa scriu despre iubire nimic. Dar poate intr-o zi voi fi pregatita. Nu astept sa se ocupe vreun sistem politic de fericirea mea. De fapt, nu astept nimic. Sunt un om fericit. Si nefericit. Si e bine asa.
Gabriela,
Insist a spune ca postarea acelui text nu a avut intentia de a initia o dezbatere
politico-ideologica,daca te-am pus intr-o situatie stanjenitoare imi cer scuze.
Textul pune accent pe trairea profund crestina si eu cred ca se poate face
abstractie de persoana care l-a coceput.
Sunt intr-o situatie stanjenitoare? Vaaai, nici nu mi-am dat seama. Ador situatiile stanjenitoare, de cand ma stiu sunt intr-una. Cand eram mica, eram foarte desteapta dar … eram imbracata saracut si ponosit. Si invatatoarea incerca sa ma puna intr-o situatie stanjenitoare dar nu reusea pentru ca incapatanarea mea era mai mare decat mitocania ei. Cand am crescut mare, situatiile stajenitoare au devenit o permanenta, ca sa zic asa. :)))) Acum sunt intr-o sitatie stanjenitoare rau, dar s-a obisnuit toata lumea din preajma cu ea si … ne facem ca nu exista.
Asta de frica sa nu dau in patima spunerii adevarului – si-atunci cei stanjeniti ar fi cei care judeca. Frica pazeste bostanaria. 🙂
Scuzati, d-voastra vedeti tenis? Uneori, in tenis, pentru a iesi dintr-o situatie stanjenitoare, inventzi o alta… Na dal, No le…
Da, e un sport elegant si, asa cum spuneti, poti invata destule.
Gabriela,
Nu am vrut sa te pun intr-o situatie stanjenitoare postand acel text.
@intrusul – Nu ati pus-o nicidecum pe Gabriela intr-o situatie stanjenitoare postand acel text. Nici n-ati fi avut cum. Insistenta d-voastra mi se pare suspecta. Poate chiar stanjenitoare. Dincolo de aceasta insistenta cred ca ar trebui sa avem perceptia corecta a distantei posibile intre intentia cu care postam un text (mai ales care nu ne apartine) si efectele pe care le-ar putea avea acel text (nu numai dar in special cand e scris de un alt autor cu cine stie ce intentii)… Un alt autor zicea ca drumul spre iad e pavat cu bune intentii…
P.S. Nu inteleg de ce trebuie sa mutati discutia (tehnica) purtata pe text (pe acel text, al unui terz) catre zone emotionale care sa implice personajele vorbitoare in peisaj.
P.P.S. Gabriela, atentie, intrusul nu am vrut sa te puna intr-o situatie stanjenitoare postand acel text, ceea ce nici nu s-a intamplat… Dar insista…
Pingback: Despre emigratie… « Motanul Incaltat
http://jurnalul.ro/editorial/despre-sensul-frumos-al-suferin-ei-664635.html#
Oh man, Jesus…
Isuse, ce trimitere superficiala (profund superficiala) ai putut sa faci in-spre luminarea inconstientei care-ti va produs suferinta, si mai ales intru ostoirea acesteia. Sunt siderat. Ma bucur totusi, ca prostul, de fiecare data, cand constat (siderat) ca in nevinovatele-mi mesaje inofensive sunt identificate (abuziv) raul si agresiunea (aducatoare de suferinta) dar numai si numai trecatoare, si numai si numai ca etapa intermediara, inevitabila, in-spre iluminarea binelui si frumosului, aflate pe partea victimei inocente si tintite cu precizie de catre rautatea agresiva si inconstienta. O intreaga scintilatie ludica si virtuala a nimicului din cuvinte da prilejul unor asemenea manifestari de o… profunda superficialitate. Imi plac la nebunie personajele care, la fel ca si jurnalele (nationale), se iau foarte in serios, pe orice scena si in orice sceneta, precum Armand Assante in rolul colonelului american pierdut in Baragan, dintr-un california dreamin’ (endless)… Priceless!
Dl.Goe,
Trimiterea superficiala nu are legatura cu nevinovatele dumneavoastra mesaje.
Voi tine seama aprecierile dumneavoastra.
@intrusul – D-le Intrusul va multumesc pentru precizare. Vine asa… ca o eliberare nesperata. Incepusem sa ma ingrijorez.
P.S. Dar cu ce are legatura superficiala trimitere? De curiozitate…
Am rezistat pret de patru fraze. Tuca nu se pricepe la suferinta, sa fim seriosi. Nu as fi deschis linkul dar am vazut schimbul de mingi: forhand, backhand si am devenit curioasa. Nu am slabiciune pentru linkuri. Daca oarecine vrea sa-mi semnaleze ceva, e politicos sa spune macar un enunt despre.
Era mai interesanta discutia despre iubire si perechea magica, despre iubirea despuiata de cele omenesti. Suferinta nu ma intereseaza, cu atat mai putin practicata teoretic de-un viveur.
Cu siguranta il voi viziona!
O primavara frumoasa si plina de inspiratie!
Pingback: Este euro un factor de dezvoltare? « Motanul Incaltat
Pingback: Dictatorul « Motanul Incaltat
Pingback: Varsta optima pentru inceperea invatamantului obligatoriu. Dezbatere sugerata de premier… « Motanul Incaltat
Sfintii Parinti ai Bisericii au dat faptelor legate de invierea lui Lazar si o interpretare alegorica, potrivit careia Lazar este gandul cuprins de moartea pacatului, iar surorile sale, adica Marta si Maria, sunt practica (fapta), respectiv teoria (contemplarea, vederea lui Dumnezeu). Atunci cand gandul omului este cuprins de moarte, Marta (adica practica) incearca prin diferite moduri sa il gaseasca pe Hristos si il roaga sa vina pentru a invia gandul mort, iar mai apoi ii urmeaza Maria (adica teoria), care mai inainte sedea in casa, dar acum vine la Hristos si plange inaintea Lui. Hristos inviaza gandul mort al omului si dupa aceea, se face o cina mare, iar Lazar (gandul), care fusese mort, este unul dintre invitati, alaturi de Hristos, in timp ce Marta (practica) slujeste la masa, iar Maria (teoria) unge picioarele lui Hristos cu mir scump (Ioan 11,17-33 si Ioan 12,1-3).
A innebunit padurea !sanatate !
Pingback: The most dangerous thing… « Motanul Incaltat
Pingback: Despre razboiul politic Basescu-Firea… « Motanul Incaltat