Etichete

,

M-am întors din cea mai de seamă călătorie

Aici sunt teritoriile păcii, teritoriile iubirii fără prihană

Un stânjenel străveziu oficiază ritualul învelit în odăjdii de aur

Inimile trec una prin alta dansând menuet

şi-şi lasă una alteia toată ştiinţa

pe care le-a adus-o sângele cel neodihnit.

Omul crede că are sau este.

Nu are. E doar o convenţie între lumină şi întuneric

care lasă vederii o carne fanată şi tristă.

Nu este. Doar o năzuinţă necunoscută

îl înfige în peretele vieţii ca pe-o insectă, de vie,

în insectar,

cu elitre şi şapte mii de picioare;

este doar o rotire perpetuă în jurul

găurii din mijlocul sternului, în jurul acelui punct fix

ce-i aminteşte cu fiecare mişcare

că e ţintuit.

Acesta nu e un poem.

Sunt doar nişte cuvinte îndurerate

legate de coadele cailor sălbatici, atemporali

şi trase prin praf şi prin glod, prin rugi şi prin spini, de-a dreptul prin soare.

Ce va rămâne din ele, abia acelea vor fi cuvintele unui poem.

Am participat la multe evenimente; a îngrămădit viaţa şi lumea tot felul de boccele şi cufere în cămara acestui început de an. Poveşti, chipuri, gesturi, vorbe. Cuvântări. Necuvântări. Priviri, grimase. Rânjete soioase. Zâmbete limpezi. Cuvinte ascuţite, cu lama curbată. Cuvinte ascuţite şi sunând a jungher. Cuvinte molcome, curbate, diafane. Rotocoale şi ruguri. Cuvântul e o putere de necuprins. Poţi aprinde lumea cu el, o poţi şi distruge. I-am verificat toate puterile. Atât cât m-am priceput; altfel, parcă aş avea o bombă nucleară în vârfurile degetelor. Un glob magic. Pot face aproape orice cu ajutorul cuvintelor, dar am aflat că nu e bine să fac absolut orice. Poţi ridica oamenii de la pământ şi-i poţi face să zboare dar, după ce i-ai ridicat de la pământ şi călătoresc pe nouri, nu mai ştiu să umble. Poţi lega inimile de cer şi le poţi colora în albastru dar chiar şi inimile funcţionează cu aluviunile pe care le cară sângele şi sângele are şi el nevoie de nutrienţi pentru mişcare… Suntem şi materie. Suntem în primul rând materie. Din fericire, probabil. Mereu m-am întrebat la ce-i foloseşte Creatorului, Domnului Dumnezeului nostru, experienţa noastră. De ce pe singurul Său Fiu l-a făcut om, şi L-a trimis în carne, să simtă şi să înţeleagă din interior, prin sine, puterea vieţii de om? Când El singur le ştie pe toate … Am găsit o părere de răspuns dar încă mai am de înţeles. Cred că aproape am înţeles…

Nu sunt nici tristă, nu sunt nici fericită, nu sunt nicicum. Sunt dincolo de tot şi de toate. Într-un liman de unde lumea mi-e dragă pentru că nu mă mai poate atinge.

Anunțuri