• Cu subiectivism…
    • Cartea de dragoste
    • Cartea de sidef

Gabriela Savitsky

~ Nihil sine Deo

Gabriela Savitsky

Arhive categorie: wikipedia

Leapşa personajelor feminine

10 Joi iun. 2010

Posted by Gabriela Savitsky in Art, viata asa cum e, wikipedia

≈ 16 comentarii

Etichete

femei remarcabile, personaje feminine in literatura, portret de femeie

N-am mai participat de multă vreme la o leapşă bloggeristică; unele sunt de-a dreptul stupide (cu întrebări prea personale şi unele chiar indecente) iar altele nu ne îmbogăţesc cu nimic.

Dan Pătraşcu – unul dintre bloggerii notabili pe care-i citesc cu plăcere – nu poate fi în nicio ipostază frivol. Aşa că am tratat cu seriozitate leapşa lui, sosită de prin meandrele internetului de la Tomata cu scufiţă. (Nu pun spam, am citit la comentariile unui post că detestă acest mod de a „te băga în seamă”).

Alcătuirea unui top al primelor trei personaje feminine din literatură este o provocare pentru orice cititor. Mărturisesc că mi-a fost întotdeauna mai uşor să mă identific cu personajele masculine – poate pentru că feminitatea a fost reprimată întreaga copilărie şi adolescenţă când m-am comportat mai degrabă ca un „băieţoi”, jucând fotbal, căţărându-mă în copaci, luptându-mă cu săbiile de lemn şi trăgând cu arcul. Rochia era o adevărată umilinţă iar fundele de mătase prinse la capătul coadelor împletite, poveri insuportabile.

Dan m-a pus pe gânduri cu această leapşă, pentru că alături de personajul vag masculin (cel care scrie şi care ordonează logic) vieţuieşte, de-o vreme încoace, unul feminin. Sau a vieţuit dintotdeauna dar a ieşit la lumină fără să mai resimtă feminitatea ca pe o vină, ruşine, infirmitate, odată cu maternitatea. Palid şi subţire, într-o rochie de crepdeşin de culoarea pielii de caisă, cutreieră încăperile unei case în stil baroc, mută obiectele de artă, aşează draperiile de brocart, stinge lumânările cu un cleştişor de argint. Se apropie de secreterul Chippendale, deschide un sertăraş din care scoate câteva coli, un toc şi o călimară. Le aşează gânditoare într-o absolută simetrie, deschide călimara, lasă tocul preţ de câteva secunde în care mintea ei aleargă febrilă, îl atinge de câteva ori de buza călimării să-i subţieze debitul, apoi se apleacă asupra foii şi scrie ceva.

N-am reuşit niciodată să întind gâtul suficient – deşi mă îndeamnă, de fiecare dată, o curiozitate extremă – să pot citi sensul semnelor alungite şi cârlionţate peste umărul mic.

Să revenim. Locul I în galeria personajelor feminine ale căror siluete le ghicesc în zarea memoriei: Nastasia Filipovna (Idiotul – Fiodor Mihailovici Dostoievski).

(„Ai o fire mândră, Nastasia Filipovna, dar poate eşti atât de nefericită pentru că te crezi vinovată cu adevărat. Ai nevoie de multă îngrijire, Nastasia Filipovna, eu te voi îngriji. Adineauri ţi-am văzut portretul şi am regăsit în el trăsături cunoscute şi mi s-a părut că mă chemi de mult…”)

Al doilea personaj pe care-l văd mergând hotărât pe drumurile prăfoase  de la Tara, încălţată cu botine cu toc lăcuit, în rochia de catifea verde improvizată dintr-o draperie, cu feţişoara albă, mică şi dârză sub pălărioara cu ciucuraşi galbeni, pălărie închipuită şi ea din aceiaşi generoasă draperie, este Scarlett O’Hara. Acest uluitor personaj al lui Margaret Mitchell, prins şi purtat Pe aripile vântului  între războiul de secesiune, datorie, mândrie şi dragoste, m-a fascinat prin forţa lui. Prin acel „la asta o să mă gândesc mâine”, prin puterea de a trece peste toate tragediile cu o forţă inconştientă şi biruitoare cum doar stihiile naturii mai au.

De după voalul suferinţei dusă până la limita supremă, mă priveşte cu ochi mari şi înlăcrimaţi Anna Karenina. Legată cu otgoanele groase ale prejudecăţilor nobilimii ruse pe de o parte şi trasă de firul de mătase al iubirii pe de altă parte, Anna pendulează între aceste două lumi – niciuna nefiindu-i suficientă. Dragostea – desăvârşita dragoste – este umbrită de blamul general, de vină şi de ruşine iar condiţia socială care ar trebui să-i asigure protecţia o strânge ca o menghină. Sfâşiată între aceşti doi poli care o atrag cu o forţă egală, Anna Karenina se sinucide punând astfel capăt dilemei şi suferinţei sale. Romanul omonim al lui Lev Tostoi traversează istoria literaturii ca o drezină păcănind din roţile-i implacabile.

Puteţi prelua această leapşă, e una interesantă – zic eu.

Ce vrăji a mai făcut Băsheascka mea

26 Miercuri mai 2010

Posted by Gabriela Savitsky in atitudine, Events, Government, History, PES, politica, Romania, Romania trezeste-te!, Traian Basescu, viata asa cum e, wikipedia

≈ 40 comentarii

Etichete

Directorul FMI, Dominique Strauss Kahn, Fondul Monetar International, Vasile Marica

Dominique Strauss Kahn – Director IMF

În preşedintele nostru trăiesc mai multe persoane. Cu toţii am observat, pe rând, omul de afaceri rapace şi veros care n-a pregetat nicio fracţiune de secundă a vinde flota de pescadoare a României (273 de nave comerciale) unor offshore-uri personale de prin insule şi altor parteneri de Anvers de pe mapamond, primarul inspirat şi venal care şi-a repartizat singur sieşi casa din Mihăileanu, tatăl grijuliu şi condescendent cu nişte biete muieruşti care nu-şi pot purta singure de grijă, cobra agresivă zvâcnindu-se balelele otrăvitoare din adâncul fierii putrefacte, la o adică împotriva adversarilor politici văzuţi ca nişte duşmani personali, omul de lume glumeţ care ştie să spună şi un banc bun şi o „muie” Opoziţiei, la vremea ei. Nu i-a fost nici ruşine şi nici jenă să se şteargă la dosul prezidenţial cu Constituţia României după ce a violat-o mai întâi, şi recidivează aproape în fiecare zi. Şi alte faţete care-ar alcătui un caleidoscop – mană cerească pentru o echipă de psihiatri aplicaţi şi dornici să înveţe.

Mai zilele trecute scriam aici pe bloguleţul meu cum că principala noastră hibă acum (vorbesc de socialul nostru bezmetic şi acefal) este absenţa unui lider charismatic, în stare să însufleţească masele şi să le ridice la luptă dacă e cazul sau să arate o cale, alta decât labirintul Minotaurului matol de la Cotroceni. Şi, prin pânza cenuşie a acestei lipse generale de valori, parcă am zărit un chip. Spuneam (scriam) că Vasile Marica – liderul sindicatului funcţionarilor publici ar putea avea calităţile unui lider care să-i pună cizma pe grumaz „nebunului cu ochii închişi”  (sau întredeschişi şi şpanchii,  în fine). Completez acum: dacă s-ar lua mai în serios, dacă ar fi miştocar atunci când e cazul şi necruţător când e vorba de alergăturile pe miriştea bugetului ale cabinetului eternului şi fascinantului Boc, dacă ar îmbrăca de-a binelea haina responsabilităţii şi n-ar ţine-o numai atârnată de umeri. Şi, desigur, dacă vrea să se angajeze într-o aşa întreprindere riscantă – având în vedere că Serviciile, Ţuluşii şi Morarul sunt la tureatca băsească îmbătaţi (sau paralizaţi) de miroznă. Nici nu am apucat să-l studiez mai bine pe Vasile Marica (pe care, iată, nu-l cheamă în -escu) şi să mă gândesc cam pe unde ar putea s-o apuce şi cam de unde ar trebui să înceapă demascarea Experimetului România (l-am citat pe Mircea Geoană) şi cum ar reuşi să ne capaciteze să ne urnim din starea de prostraţie în care ne-am blocat nevenindu-ne să credem că avem un guvern criminal, că aseară domnul preşedinte (aşa cum e el, cu faţeta de bonom pus pe şotii) i-a şi sărit la jugulară. Deci aflăm din gura scrâşnitoare a domnului preşedinte – fumătoare şi ea, din leafa aferentă – că Vasile Marica ne-aduce tirurile de ţigări de contrabandă – dacă n-avem ce mânca şi nici medicamente n-avem, măcar să fumăm. Că el îi ţine-n braţe pe funcţionarii vamali corupţi şi pe toţi funcţionarii corupţi din săraca Românică. De-aia n-avem creştere economică! De-aia n-avem PIB! Deci de aceea sărăcia capătă accente de epidemie în România! Din cauza lui Marica şi a funcţionarilor lui! Jos cu el! Jos cu funcţionarii corupţi pe care-i ţine Marica în braţe! Pe principiul „Calomniază cu îndrăzneală , pînă la urmă tot va rămâne ceva”  (proverb grecesc), asemeni servanţilor pe care-i ţine-n lesă, Băsescu l-a umplut de bale şi de scârnă pe Vasile Marica. Nu era acolo, deci nu putea să se apere; calomnia pusă în operă e perfectă. Arunci o fumigenă şi dispari. Ce-a uitat onor prezidentele să precizeze este că funcţionarii de la vamă – cei corupţi de care face vorbire – sunt ai ministrului Blaga. El îi numeşte, el îi destituie, el îi mută disciplinar şi aşa mai departe. Un sindicalist, oricât de tare ar fi el şi oricât de blindat, nu poate decât să susţină interesele unui funcţionar aflat în litigiu cu angajatorul. În rest … doar vrăjeală băsescistă. Oricum, făcându-l ţintă mişcătoare, Băsescu l-a „identificat”. Adică l-a scos din mulţime, ni l-a pus în faţă.

Nu m-am uitat ce-au scris ziarele pe acest subiect, dar Marica ar greşi dacă ar ieşi să explice, să expliciteze, să demonteze calomnia prezidenţială.

Al doilea subiect accentuat – altul decât funcţionarii corupţi ai lui Marica, funcţionari nenorociţi care-l împiedică pe Boc să distrugă complet România – după „încălzirea” sumară din conferinţa de presă nocturnă a preşedintelui, l-a reprezentat ceva ce nu ştiu încă să numesc. Atacul la adresa lui Dominique Strauss Kahn – directorul Fondului Monetar Internaţional m-a lăsat fără gânduri. Dominique Strauss Kahn nu este un ţuţăr de prin media noastră, nu  este nici membru la PSD Darabani, nici bragagiu la poarta palatului Cotroceni, nici telal în Băneasa, nici ofiţer acoperit la noi în instituţie – cum ar fi tentat să creadă cineva care n-a auzit decât atacul de după sticlă de-azi-noapte. Este directorului unei prestigioase bănci internaţionale care a avut curajul să crediteze România. Sigur, banii împrumutaţi s-au volatilizat; Banca Naţională a României a eliberat garanţiile băncilor străine iar acestea au repatriat  fondurile care erau menite să susţină economia României. Şi-uite-aşa, am rămas ca proasta la marginea drumului: şi bătută, şi cu banii împrumutaţi fără rost. Bani pe care or să-i restituie copiii şi nepoţii noştri – dacă nu cumva dă Băsescu, la schimb, Transilvania,în contul insolvabilităţii.

Asta a avut Băsescu să ne comunice la miezul nopţii – lăsându-se aşteptat, vânat, ca o cochetă (sau cocotă?) de la Hollywood.

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                                                                     Vasile Marica – Lider Sed LEX

Sperând că sunt în asentimetul vostru: Supravieţuitor, Ioan Usca, Mirela Pete, Cosmin Ştefănescu, Sectorul Şase, Gabriela Elena, Dispecer, Paul G. Sandu, Presa în blugi, Atitudini, Theodora0303, Gabriela Joy, Noaptebunacopii, Răzvan, World of Solitaire, Andi Bob, Simion Cristian, Dumitru Agachi, Mircea Suman, Gabitzu, Teo Negură, Blog de prost, Dan Pătraşcu cu un articol excelent despre ce se întâmplă în realitate după cortina acestor vociferări publice,  Consiliul Naţional al Blogosferei, Orry, Elisa – cu un legitim şi superb îndemn, Lisandru, Cati Lupaşcu, Cristian Dima, Băsescul.

Update: Am aflat secretul lui Polichinelle!

Jurământ

21 Vineri mai 2010

Posted by Gabriela Savitsky in atitudine, Barack Obama, Government, History, politica, Religion, Romania trezeste-te!, Russia, teoria conspiratiei, Traian Basescu, viata asa cum e, Vladimir Putin, wikipedia

≈ 62 comentarii

Etichete

Adrian Nastase, Elena Udrea, Emil Boc, Guvern, jurnal de scriitor online, Life, PD-L, politica, politics, presedintele Romaniei, PSD, Romania, România trezeşte-te!, Traian Basescu, viata asa cum e

La învestirea în cea mai înaltă funcţie a statului, persoana aleasă pentru această supremă demnitate depune un jurământ cu mâna dreaptă pe Biblia şi Constituţia statului respectiv.

Preşedintele Federaţiei Ruse rosteşte următorul  jurământ:

  În timpul îndeplinirii datoriilor de Preşedinte al Federaţiei Ruse, jur să respect şi să apăr drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor, să respect şi să protejez Constituţia Federaţiei Ruse, să apăr suveranitatea şi independenţa, securitatea şi integritatea statului şi să slujesc cu credinţă poporul.”

Preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii rosteşte, la învestire, un Legământ cu naţiunea numit „Legământul funcţiei„, care constă într-o fraza de doar 25 de cuvinte:  „Jur (sau afirm) solemn că voi îndeplini cu credinţă funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi voi menţine, proteja şi apăra Constituţia Statelor Unite cum voi putea mai bine.„

Jurământul Preşedintelui Republicii România are următorul conţinut:

„Jur să-mi dăruiesc toata puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Am folosit cele două exemple ilustre, pentru că Jurământul (Legământul Sacru cu poporul) are o lungă tradiţie în istorie şi izvorăşte din legămintele Evului Mediu. Când, prin jurământ de credinţă, cavalerii şi nobilii îşi declarau supunerea, loialitatea şi vasalitatea faţă de un nobil, de un stăpân. Încălcarea jurământului de credinţă era egală cu dezonoarea şi pierderea vieţii.

În contemporaneitate, jurământul a devenit simbolic şi s-a golit de sacralitate. În cazul Republicii România, s-a golit şi de sens şi de conţinut. Pentru că actualul preşedinte a scuipat, şi-a suflat mucii (aş mai folosi şi alţi termeni mai scabroşi însă n-o fac din respect pentru blogul meu) pe acest Jurământ.

„(…) pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român” se traduce în viziunea preşedintelui nostru cel sperjur în „propăşirea spre Cer” prin exterminarea poporului său.

„(…) să respect Constituţia şi legile ţării” însemnă, în viziunea acestui decrepit cu nervii ţăndări şi cu suportul fizic al minţii sale răsfirate grevat de toate boalele, să-şi umfle buzunare şi conturile pe spatele poporului român, el şi camarila lui pedelistă.

„(…) să apăr drepturile fundamentale ale cetăţenilor” – jură domnul preşedinte portocaliu şi cu fierea revăsată până-n albul ochiului îi învrăjbeşte pe români împotriva românilor. Dreptul fundamental la muncă este încălcat prin simpla realitate că preşedintele se interpune în guvernare şi hotărăşte câţi oameni trebuie să muncească, pentru că există limitări şi economice şi guvernamentale ale dreptului de a munci – singura alternativă este aceea de a pleca în Europa să slugărim şi să ne umilim pentru pâinea cea de toate zilele. Dreptul la viaţă privată este încălcat pentru că ne sunt ascultate telefoanele şi ne este interceptată corespondenţa electronică. Dreptul la educaţie este încălcat prin diminuarea posturilor din învăţământ, prin decimarea programelor şcolare, prin umilirea sistematică a dascălilor, prin sărăcirea părinţilor, printr-un plan bine pus la punct de slăbire a fibrei poporului român, lovind la bază, în copii. Dreptul la libera exprimare a opiniilor este îngrădit prin ditirambele dirijate împotriva posturilor de televiziune care nu-i laudă măreaţa personalitate şi ilustrele-i realizări, care nu-i hrănesc orgoliul nemăsurat de paranoic.

„(…) jur să apăr democraţia, integritatea, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.” – spunea Traian Băsescu, aproape podidindu-l plânsul.

„Lăsaţi-l dracu, e-un actor!” –  am citat noi dintr-un superb poem al lui Adrian Păunescu, cu o mică speranţă că la al doilea mandat (ultimul, în ordine Constituţională, dacă nu cumva modificarea preconizată a Constituţiei va fi un pretext pentru tipicul salt grupat înapoi 360°), zurbagiul va face un minim efort de a deveni echidistant.

Astfel, din dorinţa de apărare a suveranităţii, ne-am trezit cu economia făcută cioburi, cu maţul gros al bugetului conectat la gurile pedeliştilor de Curte prin care vine în valuri hrana cea atât de necesară corpului unui partid putred şi canceros, cu un împrumut înrobitor la aproape-defunctul  Fond Monetar Internaţional drept „centură de siguranţă”. Centură de siguranţă care s-a transformat într-un soi de zgardă ce se strânge la orice mişcare voit independentă. Trebuie să executăm întocmai comenzile stăpânului (board-ul FMI) altfel vom sfârşi în chinuri.

Cum Executivul (id est Traian Băsescu) nu doreşte să ia nicio măsură de redresare economică (pentru ca nu cumva să supărăm „stăpânul”), vom ajunge în incapacitate de plată. Incapacitatea de plată se va traduce prin dinamitarea „unităţii şi integrităţii teritoriale a României”, pentru că neavând cu ce plăti, vom plăti cu teritorii din actualul stat România, respectiv cu Transilvania. Şi, poate, cu Moldova (cea de dincoace de Prut) şi cu Banatul (cel vestit pentru zăcămintele de uraniu atât de necesare viitorului civilizaţiei).

Astfel, cu un preşedinte scelerat, sperjur, cinic, cu o jigodie implantată şi conectată la aparate de Serviciile Speciale care au ajuns un soi de ţucal atârnat de dosul prezidenţial, se pune în operă întocmai şi la timp „planul dinainte stabilit”.

În tot acest timp, noi suntem asmuţiţi unii împotriva altora, cei cu pensii mici împotriva celor cu pensii mari, copiii împotriva părinţilor, dascălii împotriva medicilor şi poliţiştii împotriva securiştilor ( norocuţ (?!) armată nu mai există), mamele împotriva bunicilor, bugetarii împotriva privaţilor, bloggerii împotriva jurnaliştilor, televiziunile una împotriva alteia; poporul român este spart ca o oglindă veneţiană ale cărei cioburi nu vor mai putea fi lipite niciodată la loc.

Sntem capabili să ne ridicăm? Există un lider providenţial în stare să ridice România în picioare? Va înceta Opoziţia să se canibalizeze (observ că odată ajunşi în funcţii de conducere, liderii formali ai partidului „primesc” împreună cu fucţia şi o filoxeră în ureche – şi mă refer aici la orgoliosul Crin Antonescu – ce a devenit „altcineva” de când e preşedintele PNL)? Suntem în stare să ne scuturăm din minte ideile introduse cu tolcerul prezidenţial? Mai suntem oameni, sau suntem roboţii unui sistem criminal? Acestea sunt întrebările mele şi îl rog pe fiecare cititor să treacă – cu un efort de voinţă – zidul prejudecăţii că „nu-i nimic de făcut”. Orice altceva e infinit mai bine decât această guvernare şi decât acest preşedinte. Români! Treziţi-vă!

Îi felicit pe cei care sunt deja treji: Noaptebunăcopii, Supravieţuitor,  Cristian Lisandru, Ioan Usca, Lucia Verona,  Băsescul, Român frustrat, şi către cei care dau semne că s-ar trezi: Atitudini, G1b2i3, Link-Ping, Elisa, Orry, Gabitzu, Theodora0303, Dumitru Agachi, Cristian Dima, Gabriela Elena (La mulţi ani, Om frumos!), Dan Pătraşcu.

Două lecţii

18 Marți mai 2010

Posted by Gabriela Savitsky in atitudine, Government, Ion Iliescu, politica, Romania, Romania trezeste-te!, Traian Basescu, viata asa cum e, wikipedia

≈ 30 comentarii

Etichete

Antena3, Dan Voiculescu, Ion Iliescu, Lester Brown, Mogulu, singurul politician roman, Worldwatch Institute

Cum spuneam şi  ieri, cred că mi-am permis (nepermis) să cobor în smârcuri, printre lighioane decerebrate. Nu se face şi cititorii (sau cititorul meu) mei nu merită asemenea „plonjoane”. Când eram mici şi mergeam la râu, la bulboană (acela era un loc mai adânc) făceam asemenea „plonjoane” – sărituri cu capul în jos şi ochii închişi. Când ajungeai aproape de fundul bulboanei şi deschideai ochii, o lume de alge, mătăsuri de jad şi mici particule de nisip te înconjura din toate părţile. O algă de mătasea-broaştei, rece, lipicioasă şi gelatinoasă, ţi se lipea de braţ sau de spate şi, din pricina fiorului silei şi spaimei, ţâşneai la suprafaţa apei ca o rachetă.

Aseară, Dan Voiculescu – mogulul, de el vorbesc -, i-a administrat o lecţie de economie aplicată actualului ministru al Finanţelor româneşti. Pur şi simplu l-a umilit, l-a copleşit şi l-a băgat în buzunar. Există variante de relansare economică – adică să produci – dând de lucru oamenilor, să vinzi – stimulând consumul şi să capitalizezi. Dar pentru asta – vorba lui Vasile Marica (cât îmi place omul ăsta!) – trebuie să închizi robinetul la furăciuni şi să te apuci de treabă. Soluţii economice există – le văd până şi eu care ştiu doar economia învăţată în liceu – dar pentru asta e nevoie de Voinţă Politică. Ori voinţa politică a actualului guvern este să fure şi să dosească. Puţin le pasă lor de economie, puţin le pasă de copii, puţin le pasă de bolnavi, îi doare la kilometrul 7 de pensionari. Ei au conturi, sunt la putere şi vor să le umple. Ce nu ştiu ei bine este că secretul bancar este pe cale de a fi devoalat peste tot în lumea civilizată. sigur, poţi să-ţi transferi banii în insulele paradis-fiscal, însă nu ai nicio certitudine în privinţa conservării lor. Mai au şi „caietul de sarcini” de la FMI – caiet în care se stipulează clar că trebuie să fie exterminaţi  „neproductivii” (bătrânii, bolnavii, copiii – cei care nu sunt buni de muncă) conform „experimentului România”  – aşa cum „s-a scăpat” Mircea Geoană într-o emisiune la RRA. Când îl chemau drept martor pe la Parchet.

Deci, concluzia logică este că avem nevoie de un alt guvern. Care-o fi el, din specialişti, de largă respiraţie, de consens, dar să fie altul. Pentru că actualul urmăreşte să ne extermine, să depopuleze România şi apoi s-o vândă pe bucăţele.

Sinteza Zilei de aseară a fost di granda. Mihai Gâdea a avut doi invitaţi de marcă; marele gânditor Lester Brown – fondatorul Worldwatch Institute, un om ilustru preocupat de soarta Pământului şi a civilizaţiei noastre,  şi fostul preşedinte al României, Ion Iliescu. Nivelul discuţiilor a fost unul mult peste gângăveala continuă din audio-vizualul nostru şi, evident, pe înţelesul tuturor. Lester Brown – un îndrăzneţ şi un vizionar cu picioarele aici, pe pământul nostru şi cu mintea cuprinzând civilizaţia care va exista peste cinci sute de ani – dacă va exista, mergând în ritmul acesta – a avertizat nu o dată asupra limitelor resurselor şi a distrugerii pe care o presupune consumismul deşănţat în care trăim. În ritmul acesta, peste 70 de ani nu vor mai exista surse de apă nepoluată, apă bună de băut, încălzirea globală va modifica harta lumii iar omul cel dependent de consum şi de resursele fosile se va găsi în faţa unui pământ sterp, secătuit, care nu-i va mai putea asigura supravieţuirea. Scenariul nu este unul apocaliptic, el este descris în cărţile lui, cărţi care dau şi soluţii. Soluţiile sunt: raţionalizarea consumurilor de resurse neregenerabile, reciclarea şi refolosirea. Cei trei „R”. Şi, evident, la concluzia că bogaţii vor deveni tot mai bogaţi şi săracii şi mai săraci, e nevoie de o echilibrare a acestor extreme, de aducerea lor la un numitor comun fie prin impozitare progresivă (aici am revenit pe terenul nostru) fie prin reducerea decalajelor dintre clasele sociale prin politici publice. Dacă vrem să conservăm viaţa pe pământ, ar fi cazul să începem să facem ceva…

Mâine se declanşează seria de proteste a marilor confederaţii sindicale. Este exact axa acestui conflict: cei bogaţi (din bani publici, unii dintre ei) vor să-şi conserve privilegiile şi poziţia la putere, sunt surzi, orbi şi muţi şi marea masă a celor nevoiaşi care nu mai pot suporta costul şi povara acestor îmbogăţiţi ai democraţiei originale. Sper că la capătul acestor demonstraţii să avem un nou guvern, unul interesat de adevărata stare a naţiunii şi capabil să genereze proiecte de redresare. Ar trebui să confiscăm averile „prostocaliilor” – cred că însumate, acoperă datora externă a României care e una uriaşă.

Am citit astăzi: Atitudini, Consiliul Naţional al Blogosferei, Solif (un blog interesant, n.m.), Cristian Lisandru, Noaptebunăcopii, Ioan Usca – cu un legitim îndemn la revoltă, Geanina Lisandru, Gabriela Elena – cu un superb post despre testamentul Mariei Tănase, Theodora0303 – cu acelaşi îndemn la luptă şi solidaritate, Rodica – întorcând calendarul, Mirela Pete – draga şi sensibila Mirela, Teo Negură – cu minunatele lui piese muzicale, Răzvanrc, Simion Cristian, Dan Pătraşcu – aplicat şi avizat ca de obicei, Călin Hera, Cristian Dima, ProAtitudine, G1b2i3 – cu frumuseţile pe care le izvodeşte mereu, Dispecer Blogosferă, Oana Stoica Mujea, Mihaela Man, Cati Lupaşcu, World of Solitaire, Expertul Gigi, Paul G. Sandu, Madimcm, Andi Bob, Dumitru Agachi, Nea Costache.

Ritualuri

29 Joi apr. 2010

Posted by Gabriela Savitsky in amintiri, Art, fantezii literare, literatura, viata asa cum e, wikipedia

≈ 38 comentarii

Etichete

Colectia Adevarul, H.G.Wells, Omul invizibil, Razboiul lumilor

„Căci nu e alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor” (Miron Costin în Predoslovie la De neamul moldovenilor)

Nu am memoria citatelor, dar un adevăr bine scris sau care mi s-a părut revelator în momentul întâlnirii cu el se fixează în memorie precum stelele în întunericul nopții. Acest citat m-a izbit cu o jerbă de scântei când l-am citit pentru prima dată, buchisind De neamul moldovenilor, într-o sală de cămin numită pompos „meditator”, pe când eram la liceu în clasa a IX-a și citeam „cronicarii” pentru olimpiada la care mă-nscrisesem mai mult ca o glumă. Trebuie să vă spun că am plecat la liceu într-un alt oraș decât cel în care făcusem școala generală. Motivele „fugii de-acasă” ale unui adolescent sunt adesea puerile, dacă nu stupide. Pentru că mă credeam foarte deșteaptă – și poate că eram la vremea aceea – am vrut să-mi măsor puterile cu lumea necunoscută. Înafară de cărțile citite – și care, după părerea tatei, mă-nvățaseră numai glogozenii – nu posedam nicio cunoștință certă despre oameni și resorturile care-i mișcă. Așa încât, după o scurtă „trecere în revistă” a realității – care era un opresivă, vulgară, mediocră și cenușie – m-am reîntors la cărțile mele. Nu cred în teoria conform căreia cărțile – în speță literatura – sunt un refugiu înafara realității. Că rasa aceasta distinctă a consumatorilor de artă (din ce în ce mai subțiată din pricini impuse de un capitalism fără reguli, sălbatec) este una inadaptată la viața cotidiană, trăind într-un univers iluzoriu și fantomatic.

Toamna trecută am asistat la un fenomen straniu. Straniu pentru modul în care sunt obișnuită să încadrez și să anticipez cotidianul. La chioșcul de ziare pe lângă care trec în fiecare dimineață, deși acesta încă nu era deschis, era coadă. Făcând parte din „breasla cărți” (Orbirea, Eliass Canetti) – implicit cam cu capul în nouri, n-am înțeles ce era cu buluceala de oameni de toate vârstele și din toate categoriile sociale (am concluzionat dintr-o ochire, panoramându-le încălțările, hainele și uitătura). M-am gândit că o fi apărut ceva compromițător în ziare, despre vreun „cap” local. Ipoteza a căzut după vreo 10 pași; în asemenea cazuri, o slugă a acestui „cap local” încolțit de „presa de la București” merge dimineața devreme la distribuitor și cumpără întreaga cantitate de ziare. Misterul cozii a rămas nedezlegat deși coada era acolo, aglutinată, cu o mie de ochi fermi și cu o mie de mâini răbdătoare, în fiecare joi dimineața.

Mai demult, când aveam un salariu cât de cât rezonabil – între timp mi l-a ciumpăvit Boc să-și plătească abonamentul la fitness – îmi făcusem obiceiul ca în fiecare lună să-mi cumpăr cărți. Sau să cumpăr cărți. Cumpăratul cărților face parte din ritualurile fericirii, încă din copilărie. Deși majoritatea amintirilor s-a estompat, și astăzi văd coperta cartonată pe care era imaginea unui copil sărman, îmbărcat pompos și speriat de propria-i stare: Prinț și cerșetor. Chiar dacă banii pentru cărți s-au retras în minunatul și inexistentul buget, reflexul de a căuta prin librării și pe la chioșcurile de ziare unde, mai nou am văzut că sunt și cărți, a rămas. Săptămâna asta, nu știu din ce impuls, am adăstat o vreme la chioșcul din colț. Ochii s-au oprit asupra unei coperți vernil din care sclipeau literele de-o șchioapă, aurii, gravate. Nu știu ce anume mi-a atras atenția mai mult: vernilul, literele mici – astfel că a fost nevoie să iau cartea în mână ca să descifrez titlul și autorul -, sau titlul și autorul. În afară de marii clasici peste care am dat în bibliotecile care m-au preluat una de la alta de la 7 la 26 de ani, nu-mi amintesc cu certitudine miile de titluri citite. Doar dacă iau cartea și o răsfoiesc citind ici și colo câte o pagină în diagonală, pot să-mi amintesc dacă am citit-o sau nu. Despre cartea aceasta nu puteam spune dacă am citit-o, dar numele autorului mi-a sunat cunoscut. Ezitând preț de câteva secunde cu gândul frustrant că trebuie să aleg între carte și pachetul de țigări, am achitat-o, i-am sfâșiat nailonul ce o învelea și am căutat să o răsfir și să o miros, cum fac de când mă știu cu cărțile noi. N-am reușit pentru că la tipografie, cineva scăpase tubul cu clei pe muchia cărții, astfel că acestea erau lipite. A trebuit să am răbdare până am ajuns acasă și să desfac filă cu filă cu banalul cuțit de bucătărie. Gândul mi-a zburat la felul în care erau legate cărțile demult, în zorii tiparului. Astfel fiecare cititor avea în biroul de mahon sau de cireș un cuțit de papetărie din argint, pentru această operațiune, a tăiatului filelor care erau prinse câte două sau câte 4. Mi s-a întâmplat să găsesc în bibiloteci asemenea cărți „netăiate” și nu vă puteți imagina bucuria exploratorului – fericirea de a fi primul care citește acea carte.

Am citit primul roman din carte dintr-o răsuflare. După primele 20 de pagini mi-am dat seama că n-o citisem niciodată, dar că citisem cronici și rezumate ale ei. Încă nu știu ce mi s-a părut mai atrăgător: stilul cronicăresc și cinematografic al autorului sau povestea. Cred că m-a captivat profunda cunoaștere a naturii umane, descrierea aidoma a recțiilor indivizilor umani. Modul implicat al autorului și în același timp, un soi de detașare aristocratică a celui aflat în fața unui tablou vivant ale cărui mișcări le consemnează cu o anumită maliție. Cartea (prima parte) se numește Omul invizibil. Autorul este Herbert George Wells. Citind, nu m-am putut abține să nu fac comparații între felul în care le scrie și felul în care eu încerc să scriu. Proză. Între noi, stă un secol – poate cle mai inovator din întreaga noastră evoluție de care știm. Am căutat fotografii ale autorului, pe Google, desigur. Are un zâmbet bonom, lipsit de răutate și niște ochi atoatevăzători. Există vreo legătură între fizionomia unui scriitor și modul în care le scrie?

Am aflat, între timp, secretul cozii de la chioșcul de ziare. Era coadă la cărți. La cărțile din Colecția Adevărul. În România, în anul de grație 2010!

Ritualurile zilnice de lectură: Geanina Lisandru – Înfometat; Cristian Lisandru – Piciorul lui Tase; Mirela Pete – Vitralii vegetale pe roșu de catifea, Razvan RC – Pasi prin istorie III. Bătălia de la Gaugamela; Atitudini – Mark Gitenstein: Această țară ăși pierde viitorul; Simion Cristian – Bancul de joi; Elisa – Mă apropii de cinci sute de mii; Orfiv – Louis Aragon(1897 – 1982) – Serbări galante; Dispecerul – Cel mai iubit dintre bloggeri; Andi Bob – Sirena diplomatică; Natașa Uska – Bucurie, Român frustrat – Atenție se lucrează; Ioan Usca – Întâmplare simplă; Caius – Ultimul Mitropolit 17; Ioan Sorin Usca Teologie – Comentarii la Facerea 12; G1b2i3 – Dacă puteți șivreți să ajutați.

Planuri de călătorie

23 Vineri apr. 2010

Posted by Gabriela Savitsky in deviantart, fantezii literare, literatura, viata asa cum e, wikipedia

≈ 65 comentarii

Etichete

Crima si pedeapsa, De veghe la marginea lanului de secara, Feodor Mihailovici Dostoievski, Idiotul, La Este de Eden, Parnas, Poarta Raiului, Salinger, Sfantul Petru, Shakespeare, Steinbeck, William Shakespeare

Ilustrația:  aici

Sătul de-atâta beatitudine și oarecum plictisit de atmosfera dulceagă din Parnas, Will își cercetă hainele, netezi cu mâna pulpana pelerinei, studie bastonul de bambus cu mâner de fildeș ce zăcea aruncat într-un colț al camerei sale, îl ridică și – intenționând să-l șteargă de praf – trase poala cămășii lui lungi, îngerești. Se răzgândi, căută din ochi ceva potrivit pentru o astfel de întreprindere, apucă de pe scrin o filă a unui manuscris. Era schița unei comedii la care lucra de câtăva vreme – aici vremea nefiind măsurată în niciun fel, era destul de dificil să spui cât a trecut de când ai fost la întâlnirea literaților, cei mai nesuferiți și mai aroganți dintre îngeri. Șterse bastonul și, gândindu-se la bruta de Hemingway, își aminti de aripele sale măiastre… Dacă voia să coboare – pentru că asta voia, asta plănuia, adunându-și recuzita de ieșit în Lumea de Jos. Își aruncă pelerina pe umeri, înhăță bastonul, se opri o clipă-n prag ca să se asigure că are tot ce-i trebuie, se întoarse, trase de sub alcov o pereche de sandale pe care le încălță grăbit trântind picioarele ca să le scuture astfel de praf, luă de pe masa de lucru câteva file pe care le împături și le îndesă în buzunarele pelerinei și ieși ca o vijelie.
Pe drum, ticlui o poveste pe care să i-o toarne cerberului de la poartă, care rămăsese la fel de bătrân de 394 de ani, de când îl privise prima dată cu un soi de curiozitate vag ironică. Știa că n-o să creadă o iotă din ce-i va îndruga el. Mai încercaseră și alții să-l ducă cu brașoave și nu reușiseră decât să-și facă rost de cîteva toiege zdravene pe spinare.
Pufni în râs amintindu-și cum hieraticul Dostoievski, încruntat și neguros, se dusese peste Pătru somându-l să-i deschidă poarta pentru că el vrea să vadă ce face Maica. Sfântul Pătru îl privise șugubăț ridicând din sprânceană și-l invită cu brațul drept să iasă. Nu apucase Feodor Mihailovici să facă un pas, că un potop de toiege se abătu asupra capului lui. Se retrase râzând și se încuiase în chilia lui de unde ieșise după multă vreme – cum îi era felul.
Trecând prin fața casei lui, la o vreme, vâzându-l cum stătea spăsit pe prispă, Salinger, însoțit de John Steinbeck -, unul ducându-se să-și vadă lanul de secară iar celălalt să cerceteze partea de Răsărit a Raiului în care fortuit se aflau – îi zise în treacăt:
– Strașnic ce te-a burdușit moșneagul… Să tot aibă vreo trei mii de ani…
– Păi a avut vreme să se antreneze – îi răspunsese Feodor, scurt.

Ajuns în preajma cașcarabetei în care-și făcea eternitatea blajinul Pătru cel strașnic mânuitor de toiag, Will se făcu că se încheie la o sandală pentru a-i da timp acestuia să-l zărească și să mestece cam cu ce gânduri s-ar apropia îngerul William Shakespeare de Poartă.

(va continua)

Îi invit la lectură pe prietenii mei virtuali: Mirela Pete – cea amirosind a esența primăverii, Achilianu – care se ocupă de greve și nu numai, Ada Rus – care din nu știu ce motiv vrea să-și ia rămas bun deși este una din vocile blogosferei, Specialistului în gastronomie – bucătar regal, Adinei Huțanu – care inventează și reinventează arhitectura portretului, Aceleiași Adina, care măsoară picurii de lumină, Adrian – Cel plecat la Barcelona, Alex Mazilu – stăpânitorul cerului de primăvară, Alexandrei – care scrie acum în engleză (?), Alexandrei Chiorean – care trăiește suspendată între visul care va veni, până la ziua când va fi regină absolută, zilele se scurg golite de-nțeles, Alexandru Marin – copilul răzgâiat al Noului Liberalism, Alice Drogoreanu – studiind metamorfozele unei lalele, Pamflezistului, care n-ar da și el un ping …, Almanahe – s-a „frânt” de Crăciun deși părea combativ, Ama – care întoarce pe toate fețele experiența desăvârșirii ca femeie, Anei Pauper – desfășurând grațioasele-i și spectaculoasele-i balerine, Ana Vero – felicitându-i pe purtătorii și purtătoarele de biruință împotriva răului, Anca Chiser, cu stilul ei ironic, sarcastic și totuși cuminte, Andi Bob – ne lasă un cuvânt al lui Peter Sragher, Atitudini – uitându-se și nevenindu-i să creadă la admiratoarele președintelui, Blog pierdut – care ne așează pentru fotografia de grup 😀 , Băiatul ciudat – bucuros că a venit clipa sărbătoririi, Caius – procedând la ridicarea în scaun, literar, la cinul de mitropolit pe Vania, Cati Lupașcu – povestindu-ne cu șart o întâmplare din copilărie; vă invit să vă amuzați și de stil și de învățăminte, Ciprian Burcovschi – graficianul – ne invită pe facebook, Paul – să stăm cu el la taclale și să deslușim taina degetelor, Cristian Lisandru – trecător nocturn și afabil prin hățișurile blogosferei, Orfiv – cântând poemele lumii cu discreție și mișcând pietrele ping-urilor, Ioan Usca – dibuind după asasini în serie și incriminând cu sadism o nevinovată prozatoare, G1b2i3 – răsfirând manuscrisele lui Shakespeare, serioasă și gravă, Ioan Sorin Usca Teologul – tălmăcind Cartea Facerii, Elisa – răsfirând binecuvântări și superbe flori, puțin brumate,  din grădina ei, sărbătoriților de astăzi cărora le dorim și noi toate cele de folos, Dispecerul – trecând peste piatra lui de încercare în fiecare zi, Gabitzu – cu o predoslovie despre convingerile care ajung să scoată scântei, World of Solitaire, întorcând o pagină emoționantă despre adevăratul Învățător, Dan Pătrașcu – vă sugerez să citiți acest eseu despre corectitudinea politică, bine scris și excelent argumentat, Theodora0303 – felicitându-vă pe cei care purtați aripele Sfântului Gheorghe, omorâtorul de balaur, Link-Ping – incitându-ne cu fascinantele (și foarte bine scrisele) povestiri din viitor.

Relatare obiectivă (I)

21 Miercuri oct. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in alegeri prezidenţiale, amintiri, Barack Obama, Blog, deviantart, Events, fantezii literare, Government, Internet, Ion Iliescu, literatura, Love, Media, Romania, Russia, Traian, wikipedia

≈ 13 comentarii

Etichete

Books, Culture, jurnal de scriitor online, Life, literatura, News, Philosophy, Photography, politics, Romania

Relatare “obiectivă” a unui sejur la spital

from blog de: Gabriela Savitsky by Gabriela Savitsky

Nici n-am apucat să ating cu sandaua peronul Gării de Nord şi o figură jovială mă întâmpină zâmbind larg. Îmi ia geanta de pe umăr cu gesturi ferme şi servieta din mână şi mă îndeamnă să-l urmez.

– Dar … Domnule … Eu trebuie să ajung la spital, la ora 7, încerc să protestez.

– Bineînţeles că veţi ajunge. Vă conduc la maşină. Mergeţi mai întâi să beţi o cafea şi să vă refrişaţi. Sunteţi aşteptată. Aveţi încredere în mine.

Deşi sunt un om destul de ferm când e vorba să-mi conturbe cineva străin programul dinainte stabilit, nu sunt în stare să refuz un om politicos şi care vorbeşte corect gramatical, ba chiar pare intelectual iar curiozitatea unei femei nu cunoaşte stavilă.

– Îmi spuneţi, vă rog, cine anume mă aşteaptă şi unde mergem? mă proţăpesc eu în faţa Mc Donald’s-ului.

– Ajungem imediat şi veţi vedea singură. Vă asigur că merită.

Îl urmez în tăcere până la ieşirea din gară. Mă depăşeşte şi, cu gesturi ferme, deschide uşa unei limuzine negre care face notă discordantă cu taxiurile galbene din parcare şi nu-mi rămâne decât să urc. Şoferul întoarce capul şi mă salută profesional. Tunsoarea, ceafa sportivă şi umerii largi mă duc cu gândul la Servicii. Îmi spun în gând: “Asta e. Vom vedea ce va fi. Dacă-i aventură, atunci să fie!”. Şoferul îmi spune că am cafea caldă şi scrumieră la îndemână, în habitaclu, îşi cere politicos scuze şi închide geamul fumuriu lăsându-mă singură.

“Miştooo!” exclam eu uitându-mă-n jur. Deschid capacul din lemn lustruit aflat în faţa banchetei şi rabatez măsuţa. Într-adevăr, o cutie de carton cu cafea, lapte, un pliculeţ şi jumătate de zahăr, beţişor pentru amestecat zahărul, ambalat, mă aşteaptă cuminţi. “Parcă am venit la un control la inimă. Cred că ar fi bine să fac unul la cap. Unde dracu mă duc indivizii ăştia şi ce caut eu aici?” Observ un telefon aşezat cuminte în suportul lui. “Ia să-l sun pe Vania să-l oftic!” îmi zic şi, într-adevăr, formez numărul lui de mobil.

Ca de obicei, mormăie ezitant, cu un glas neutru şi rece pentru că nu recunoaşte numărul.

– Alo. Da.

– Ceau Vania! Gabi sunt! Adică aşa cred, că sunt eu.

– Mbî, mbî. Ce? Asta-i oră de sunat? Abia acum m-am culcat. Am stat în Word toată noaptea.

– Tu ai stat în word şi eu stau într-o limuzină cum ai văzut tu în filmele ruseşti noi.

– Ce? A trimis totuşi Şahriar maşina la gară? Am vorbit aseară cu el, da’ credeam că-i prea beat să ţină minte.

– Deci aşa. Vrea omul să-ţi facă o surpriză şi tu le ştii pe toate. Merci de informaţie, oricum şi somn uşor în continuare.

Închid. Deci e maşina lui Şahriar. Buuun… Să mă gândesc repede la vreo două poveşti scurte, că nu am prea mult timp. Pun zahăr în cafea admirând inteligenţa celui care a ştiut că la o cafea normală nu ai nevoie de două plicuri de zahăr pentru ca gustul ei să devină perfect şi îmi aprind o ţigară. “Parcă se fumează la Cotroceni. Sper că nu vrea să-i spun poveşti fără să fumez” îmi zic în sinea mea, ceva mai liniştită. Măcar ştiu unde merg.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

– Oooo! Sărut mâna, Şeherezada! Ce surpriză pentru noi! Eşti mult mai frumoasă decât în pozele de pe blog şi decât în alea de mi le-au trimis “băieţii”, de la tabăra trecută de literatură! exclamă Şahriar privindu-mă cu ochiul şpanchiu sau cu cel bun, nu ştiu exact cu care. Ia loc, te rog. Fă-te comodă.

– Pot să mă fac madamme de Recamier, dar nu aşa de dimineaţă, îndrăznesc eu o glumă.

– Hă, hă, hă! Ce spirituală eşti, ! Mi-au zis mie bloggerii mei, dar nu am crezut. Ai limba ascuţită. zice Şahriar privindu-mă amuzat.

– Vă mulţumesc pentru surpriză şi pentru cafea. Aş prefera să vă pot mulţumi şi pentru un duş dar cred că nu mai am timp suficient.

– Am sunat şi la spital. Vei fi tratată ca o prinţesă, Şeherezada.

– Prinţesă portocalie, merci. mormăi eu, ca pentru mine.

– Da’ ce-ai tu mă rog cu portocaliul? De ce nu-ţi place? Şi de ce nu-ţi place de mine, mă rog? Că mi-am făcut şi duş şi mi-am pus şi dinţii, i-am curăţat de depuneri şi pe cei mandibulari, ce mai vrei? Şi nici nu mai beau aşa de mult de când citesc blogurile şi, datorită postărilor tale, am descoperit şi eu că Geoană e un tâmpit cu care nu merită să negociezi nimic mare, numai mărunţişuri! Ce mai vrei?! Am renunţat chiar şi la Elena şi tu … Eşti de-a dreptul imposibilă, Şeherezada! Bine că-ţi place de nea Nelu, de bătrânul edec, toată ziua îl scarpini la tălpi. Cu ce-i mai bun el decât mine? Nici nu mai poate să ajungă preşedinte, pe când eu o să mai fac sigur un mandat. Pot să-ţi pun împărăţia la picioare… zise Şahriar cu glas dramatic şi desfăcu cutia de ţigarete de pe masă, întinzându-mi-o. Este că sunt şucar? zice, apoi, zâmbind complice.

Mă gândesc dacă să-i răspund la tiradă sau să schimb vorba.

– De unde-aţi ştiut că vin?

– Eh. Ştiu tot ce vreau să ştiu. Ştii ce plictisitor şi obositor e să ştii tot? Tot felul de fleacuri neînsemnate, de colportări şi ticăloşii, de manevre şi ordinării… Te scârbeşti de stirpea omenească. Credeam că eu sunt cel mai mare ticălos dar, de când sunt aici, mi-am dat seama că sunt un novice. Mi-am găsit aleanul vizitând blogurile. Aşa am descoperit că există o mulţime de deştepţi pe care-i conduc o mână de proşti. Câtă ironie! De ce mă deteşti, totuşi? mă întreabă privindu-mă într-o parte cu ochiul bun aţintit în ochii mei.

– Nu vă detest. Dacă v-aş fi detestat nu am fi stat acum de vorbă. Nu mă poate constrânge nimeni să dialoghez. Dar lipsa de viziune, exagerările…

– Hai, mă laşi cu vrăjeala asta! Ce lipsă de viziune? Ce, nea Nelu a avut vreo viziune?

– Eu zic că a avut şi are.

– Da. E clar. Nu ţi-l scot din cap nici dacă îţi fac trepanaţie ăştia, doctorii.

– Nu e în cap. Şi nu e vorba de el. Oricine altcineva ar fi fost un conducător mai potrivit decât tine, îi zic privind fix în ochiul bun. Hai că mă duc la spital. Nu înţeleg ce vrei şi nu am cu ce să te-ajut. Îmi chemi un taxi sau mă duc pe jos?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Sunt prizonieră într-o colivie aurită. Salonul în care mă aflu ridiculizează, de departe, orice apartament la Ritz. Mă plictisesc. Am scris e-mailuri, am privit la televizor, am citit blogurile, am încercat să fac conversaţie cu asistentele îndatoritoare care nu mai ştiu cum să-mi intre în voie, dar totul e artificial pentru că e forţat. Nimeni nu e sincer cu mine aici şi asta din pricina lui Vania care n-a avut el ce lucra şi l-a sunat pe Şahriar să nu mă lase pe mine-n pace să fiu un pacient obişnuit.

Ia să-i dau eu un telefon nemernicului care se bucură de libertate în timp ce eu stau încarcerată aici.

– Ceau! Cum te simţi?

– Aş fi putut să mă fi simţit un om normal dacă nu-ţi băgai tu labele păroase în telefoane.

– Hai că te scot la o cafea. Sunt la poartă.

– Stai acolo şi mugeşte, poate te-aude cineva.

– Hai, serios, nu vii? Că vine şi Kmi şi Oana şi mai vine cineva, nu spun cine că e surpriză.

– Pentru Kmi şi Oana, da. Sper că surpriza nu-i Şahriar. Mi-ajunge. L-am văzut pentru întreaga viaţă.

– Nu, băi, mb, îmbî, nu e niciun Şahriar. Am mai scris ceva, ai văzut?

– Da. Scrii numai tâmpenii. Mă mir că încă nu te-au bătut fetele alea din blogroll. Hai că vin. Să mă-mbrac, totuşi, de ieşit în lume.

Mă îmbrac, dau cu dermatograful o tură în jurul ochilor, pun un pic de ruj să accentuez paloarea şi ies. o asistentă mă salută politicos, făcându-se că nu observă ţinuta mea stradală.

– Dacă sunteţi obedienţi… ce să vă fac? murmur şi cobor, sărind, scările.

La poartă se leagănă cât e de lung, Vania. Îşi trage umerii. Numai cînd îl văd, cu aerul lui neajutorat şi îndatoritor, devin nervoasă. “Unde mă duc eu cu bezmeticul ăsta?”.

– Salut! Unde mergem?

– Mergem la Rustic. E cel mai tare restaurant din Bucureşti. Se prepară tot felul de bucate simandicoase…

– Puţin îmi pasă. Se fumează?

– Da. Au şi Chateau Briand… şi cre…

– Poa’ să aibă şi Şatou în flăcări. Nu ţi-am spus că nu mă interesează mâncarea?

– Bine, bine. Au şi bere Guinness.

– Acolo vine fetele?

– Mda, adică o să mă sune că … Oana e pe drum, cu jeepul ei şi…

– Hai să mergem. E departe?

– Eee, da,… adică… luăm un taxi.

Ne urcăm în taxi şi, Vania îi spune şoferului: “la Rustic”. O luăm într-acolo. Sună un telefon. Vania răspunde.

– La Plaza? Bine, da. Acolo. Bun.

Îi spune şoferului ridicând din umeri:” la Plaza”.

– Ce-i asta, Plaza?

– Un mall.

– Şi ce căutăm noi la mall? Parcă ziceai că mergem la Rustic, că acolo vin fetele. Eu îmi bag picioarele, mai bine mă-ntorc la spital. Nu ţi-am spus de o mie de ori, dacă vrei îţi scriu şi sms, că nu-mi plac mall-urile???

– Mb, mb, măbă, doar ne-ntîlnim acolo că Oana nu ştie alt loc şi … se uită rugător la mine.

– Bun. Mergem la mall.

Coborâm din taxi. Crd că suntem la margine Bucureştiului. Alături de Plaza, o clădire înaltă de birouri. Intrăm şi căutăm un anume loc. Nu-l găsim. Ne întoarcem. Ca un copil încăpăţânat, nu vreau să merg nicăieri. Îl văd pe Tolea. Are o faţă colţuroasă, vulgară. E însoţit de Magda. Magda are o fustă de blugi, scuuurtă, i se văd fesele. “Nu e vulgară” mă gândesc şi mă-ntreb de ce. “Fain. Cred că Vania şi-a dat întâlnire cu Oteveul”. Stăm afară. Apare, de după un colţ, Chinezu.

– Salut, Chinezule. Şi tu mergi la Rustic?

Chinezu nu-nţelege, mă priveşte încurcat.

– Nu. M-a trimis Împărăteasa să vă pilotez. Ea a ajuns deja.

Îl urmăm pe Chinez care se mişcă cu familiaritate prin mulţime. Împărăteasa se ridică şi facem cunoştinţă. Aproape imediat apare şi Oana. Vania se uită fix în spatele Împărătesei. Îi dau un cot. “La ce te uiţi?”.

– La Vuittonul Împărătesei. Îţi dai seama că am avea ce bea o săptămână la Rustic dacă am avea o asemenea poşetă?…

Nu mai apuc să reacţionez şi nici să mă uit urât pentru că în capul scărilor rulante a apărut Şahriar zâmbind cu gura la urechi.

– Tu l-ai chemat pe ăsta aici să-mi strice “evadarea”, îi spun, printre dinţi, lui Vania.

– Nu! Nu l-am chemat eu. Dar, dacă tot a venit, hai să mergem la Rustic, că are cine plăti pentru toţi.

– Eu am plecat.

– Nu fi… E, totuşi, preşedintele.

– Să fie sănătos. Hai, salut!

Mă ridic şi mă îndrept spre raionul “Diverta” să-mi cumpăr cartea lui Bogdan Hrib.

Comentarii recente

Lucia la Revedere
Lucia la Revedere
Robert Turcescu si S… la Realităţi
Madi si Onu Blog - s… la Sfântul Ioan
Wikileaks, adevărate… la Vicki – Lilick’s…
In interesul superio… la Revedere
Cand incepem sa inte… la Revedere
S-a aprobat reabilit… la Revedere
112 nu inseamna Big… la Revedere

Înscrie-te! Scrie!

Blogroll

  • -X-
  • Achilianu
  • Adrian Barbat
  • Adrian Voicu
  • Alex Mazilu
  • Alexandra Celmare
  • Alexandra Cenuşă
  • Alice Drogoreanu
  • Almanahe
  • Ana Pauper
  • Ana Vero
  • Ana Veronica
  • Anamaria Deleanu
  • Andra Pavel
  • Arca lui Goe
  • Atitudini
  • Augustin Rădescu
  • Basescul
  • Bogdan Onin
  • Caius
  • Calin Hera
  • Cati Lupascu
  • Cella
  • Ciocolata cu piper
  • Ciprian Drăghici
  • Confucius
  • Corina Cretu
  • Cosmin Ştefănescu
  • Costin Comba
  • Crina Dunca
  • Cristian Dima
  • Cu Elisa
  • Cum va place
  • Cuvanta
  • Călător prin interstiţii
  • Cărţi Dragi
  • Daurel
  • Deca(b)logul Muschetarilor
  • Depresium
  • Diana Alzner
  • Digodana
  • Dispecerita
  • Diverse diversificate
  • Dumitru Agachi
  • ECHILIBRU
  • Ela Roseni
  • Elena Agachi
  • Filumenie
  • Flavius Obeadă
  • Foaie pentru minte
  • G1b2i3
  • Gabi Rus
  • Gabi Ursu
  • Gazeta de perete
  • George Gross
  • George Serban
  • Geotax
  • Gheorghe Constantin
  • Gigi Rusu
  • Globu Sondator
  • Hanul Muschetarilor
  • Haritina
  • Ilarie
  • In colţ de lume
  • Inelul lui Gyges
  • Inner space journal
  • Innuenda
  • Ioan Avram
  • Ioan Usca
  • Ioan Usca – Teologie
  • Ion Dascalu
  • Ionuţ Vulpescu
  • Isabelle Lorelai
  • Istoria Banatului
  • Jeremiah
  • Lady Actinidia
  • Lady of Cristal
  • Lecturi recenzate
  • Liana Toma
  • Librăria Semn de Carte – Reşiţa
  • Lilick Auftakt
  • Link Ping
  • Loredana Milu
  • Lucia Verona
  • Madi
  • Mami Nineta
  • Mana Ciutacu
  • Marcus
  • Maria Barbu
  • Mihaella First
  • Mika
  • Mikael Eon
  • Mioara Mitrea
  • Mirela Pete
  • Motanul Incaltat
  • N. Răducanu
  • Nea Costache
  • Nicolae Raducanu&Co
  • Nicu Scutaru
  • No basescu day
  • Noapte buna copii
  • Nu fi ca mine
  • Oana Stoica Mujea
  • Octavia Sandu
  • Onu Solitaire
  • Papillon – Rose Jaune
  • Parfum de vis
  • Paul G. Sandu
  • Pescăruşul Argintiu
  • Ratzone
  • Raza mea de soare
  • Razvan R.C.
  • Roxana Iordache
  • Schtiel
  • Sectorul Şase
  • SemneBune
  • Sifilica Blenorel
  • Simion Cristian
  • Simon
  • Simona Ionescu
  • Spune nu drogurilor
  • Suntem îngeri
  • Teo Negură
  • Thanks România
  • Theodora Marinescu
  • Usa din spate
  • Valeriu Costin – Dungha
  • Vis si realitate
  • Voglia din cucinare
  • WordPress.com
  • WordPress.org
  • Zinnaida

De citit

  • 2 Blackjack
  • ABC
  • Adrian Năstase
  • Antiiluzii
  • Ceaşca de Cultură
  • Corect Politics
  • DC News
  • DISSONANCE
  • Dominique Iordache
  • Gândeşte
  • Inpolitics
  • Iosif Buble
  • Radu Tudor
  • Realpolitik
  • România nudă
  • Savatie Baştovoi
  • Varujan Vosganian
  • Victor Ciutacu
  • Vocea Rusiei
  • Zeitgeist Romania

Descoperiri recente

  • Cu capul în nori
  • Ioan Alexandru

Rusia. Azi

  • Russia Today
  • Vladimir Putin

RSS Gabriela Savitsky

  • Revedere 07/19/2016
  • Un soi de replică la un simulacru de analiză politică 07/26/2015

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Spam blocat

70.839 de comentarii spam blocate de Akismet

RSS SemneBune.ro

  • „Fată, femeie, alta” de Bernardine Evaristo [fragment#2]
  • „Aventurile unui călător naiv, între mișcare și izolare” de Jan Cornelius [fragment]

Meta

  • Înregistrare
  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.com

Pagini

  • Cu subiectivism…
    • Cartea de dragoste
    • Cartea de sidef

Page Rank blog

Free Page Rank Tool
wordpress blog stats

View My Stats

Arhive

aprilie 2021
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  
« iul.    

Blogroll

  • -X-
  • Achilianu
  • Adrian Barbat
  • Adrian Voicu
  • Alex Mazilu
  • Alexandra Celmare
  • Alexandra Cenuşă
  • Alice Drogoreanu
  • Almanahe
  • Ana Pauper
  • Ana Vero
  • Ana Veronica
  • Anamaria Deleanu
  • Andra Pavel
  • Arca lui Goe
  • Atitudini
  • Augustin Rădescu
  • Basescul
  • Bogdan Onin
  • Caius
  • Calin Hera
  • Cati Lupascu
  • Cella
  • Ciocolata cu piper
  • Ciprian Drăghici
  • Confucius
  • Corina Cretu
  • Cosmin Ştefănescu
  • Costin Comba
  • Crina Dunca
  • Cristian Dima
  • Cu Elisa
  • Cum va place
  • Cuvanta
  • Călător prin interstiţii
  • Cărţi Dragi
  • Daurel
  • Deca(b)logul Muschetarilor
  • Depresium
  • Diana Alzner
  • Digodana
  • Dispecerita
  • Diverse diversificate
  • Dumitru Agachi
  • ECHILIBRU
  • Ela Roseni
  • Elena Agachi
  • Filumenie
  • Flavius Obeadă
  • Foaie pentru minte
  • G1b2i3
  • Gabi Rus
  • Gabi Ursu
  • Gazeta de perete
  • George Gross
  • George Serban
  • Geotax
  • Gheorghe Constantin
  • Gigi Rusu
  • Globu Sondator
  • Hanul Muschetarilor
  • Haritina
  • Ilarie
  • In colţ de lume
  • Inelul lui Gyges
  • Inner space journal
  • Innuenda
  • Ioan Avram
  • Ioan Usca
  • Ioan Usca – Teologie
  • Ion Dascalu
  • Ionuţ Vulpescu
  • Isabelle Lorelai
  • Istoria Banatului
  • Jeremiah
  • Lady Actinidia
  • Lady of Cristal
  • Lecturi recenzate
  • Liana Toma
  • Librăria Semn de Carte – Reşiţa
  • Lilick Auftakt
  • Link Ping
  • Loredana Milu
  • Lucia Verona
  • Madi
  • Mami Nineta
  • Mana Ciutacu
  • Marcus
  • Maria Barbu
  • Mihaella First
  • Mika
  • Mikael Eon
  • Mioara Mitrea
  • Mirela Pete
  • Motanul Incaltat
  • N. Răducanu
  • Nea Costache
  • Nicolae Raducanu&Co
  • Nicu Scutaru
  • No basescu day
  • Noapte buna copii
  • Nu fi ca mine
  • Oana Stoica Mujea
  • Octavia Sandu
  • Onu Solitaire
  • Papillon – Rose Jaune
  • Parfum de vis
  • Paul G. Sandu
  • Pescăruşul Argintiu
  • Ratzone
  • Raza mea de soare
  • Razvan R.C.
  • Roxana Iordache
  • Schtiel
  • Sectorul Şase
  • SemneBune
  • Sifilica Blenorel
  • Simion Cristian
  • Simon
  • Simona Ionescu
  • Spune nu drogurilor
  • Suntem îngeri
  • Teo Negură
  • Thanks România
  • Theodora Marinescu
  • Usa din spate
  • Valeriu Costin – Dungha
  • Vis si realitate
  • Voglia din cucinare
  • WordPress.com
  • WordPress.org
  • Zinnaida

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Anulează

 
Încarc comentarii...
Comentariu
    ×
    Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
    Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri