Republica Informativă România

Etichete

basescu, boc, Caras-Severin, fonduri europene, mihai razvan ungureanu, MRU, PDL, proiecte sapard, samtid

Băsescu, politicianul Băsescu, a lăsat în urma sa un lung şir de cadavre politice sau de mutilaţi. Nu îi mai înşir, carierei dumnealui de 22 de ani în politică i s-a adăugat o panoplie a foştilor prim-miniştri şi miniştri din varii regimuri, începând cu Petre Român şi terminând cu Boc.

Două „trofee” au refuzat să stea ţintuite în lemnul crud: Adrian Năstase şi Ion Iliescu. Pe Adrian Năstase îl ţine în stand by cu făcăturile de dosare politice ale slugoiului Morar (care va fi defenestrat şi el, într-o zi). Ion Iliescu îi scapă. Este singurul lui adversar redutabil, de aici şi virulenţa atacurilor care, toate, poartă un nume şi au o singură ţintă: Ion Iliescu. Restul nu-l interesează, sunt cantităţi neglijabile. N luat de câte 3.

Băsescu nu i-a dat demisia lui Boc pentru că asta clamează demonstranţii. Puţin îi pasă lui de nemulţumirea generală a românilor. Boc pierdea capital politic pentru PD-L, reprezenta hemofilia acestui partid cu sânge portocaliu.

Astfel, a căutat un alt pion de sacrificiu. Şi l-a găsit. Mihai Răzvan Ungureanu (MRU). Are coeficient de figură. Are frază, are verb. E un fel de tehnocrat. Este un afiş cu tuşe clare şi expresive. În spatele afişului, se vor regrupa, gureşi şi refrişaţi, inveteraţii  în hoţii: Elena Udrea, Anca Boagiu, Sulfina, Kelemen, Funeraliu, Marko, generalul Izmană.

Dacă Parlamentul va înghiţi această doză de otravă verzuliu – portocalie învelită în staniolul serviciilor de spionaj externe, rămâne de văzut. Oricum, chiar dacă acest guvern va primi votul de învestitură, el nu va putea funcţiona, nu va putea trece legi, nici măcar „mărirea” cu 5% a salariilor şi pensiilor pe care ne-o tot flutură. Pentru că Puterea nu are majoritate în Senat! Un guvern are nevoie de o susţinere majoritară în parlament pentru a funcţiona.

De câteva zile, amuşinând dâra de sânge proaspăt pe care o slobozeşte Boc din jugulară, a apărut la televiziuni un personaj afabil, un pedelist raţional, iar moderatorii sunt uzi de plăcere că au un conlocutor, fie el şi pedelist, logic şi îndemânatic la vorbă, uşor provincial. Sigur, între toate personajele politice pe care le-a ivit Banatul de Munte, Sorin Frunzăverde este maximumul pe care această regiune îl putea da. Educat, cu lecturi, viclean, carismatic pe alocuri, un principe luminat. Chiar aşa a şi ajuns Caraş-Severinul – ţinut de poveste -, posesiunea unui despot luminat slujit cu credinţă şi obedienţă de vasalii mai mici sau mai mari. În cercul vasalilor intră şi preşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă – câştigătorul unui concurs de împrejurări meşterite de Ioan Talpeş, în 2005. Sub distinsa oblăduire a principelui luminat Sorin Frunzăverde, s-a închis şi dezmembrat Fabrica de Armament de la Reşiţa (IMR), s-a privatizat şi s-a distrus întreprinderea fanion a industriei constructoare de maşini, UCMR – cu o istorie de 241 de ani! -, au dispărut 22 000 (douăzeci şi două de mii) de locuri de muncă (11 000 la UCMR, 3000 la CSR – Combinatul Siderurgic Reşiţa şi 3000 la IMR). Sub luminata dumnealui ocârmuire s-a prăsit un nou regn în administraţie, asupra căruia nu insist aici, pentru că s-a înconjurat doar de oameni inferiori, din dorinţa de a străluci şi de a fi adulat.

Domnul Frunzăverde şi-a început campania pentru preşedinţia PD-L. Aceasta este cheia declaraţiilor lui recente: „5% la salarii”, „Fără Udrea în Guvern”. Boc se clatină şi se va prăbuşi în curând. Şi, ghici ghicitoarea mea, cine locul i-l va lua?

Poate nici nu-i aşa de rău că domnul Sorin Frunzăverde – un despot luminat – să devină preşedinte al PD-L-ului. Asta va însemna că părăseşte judeţul! E şi în logica lucrurilor, pentru că dumnealui a decis, într-o zi, ca PD-ul de atunci să părăsească Internaţionala Socialistă şi să se afilieze Partidului Popularilor Europeni. Domnul Frunzăverde vorbeşte, senin, despre malversaţiunile administraţiei PSD deşi dumnealui a fost, între 2000 şi 2004, într-un soi de şomaj. Tocmai dumnealui care, în 2003, înspăimântat că PD-ul ajunsese la 8% în sondaje, a negociat cu Adrian Năstase să treacă împreună cu întreaga organizaţie PD Caraş-Severin, la PSD. Contra funcţiei de ministru al Apărării.  Norocul dumnealui a fost că Ilie Mustăcilă, preşedintele CJ de atunci, a fost mai iute de picior şi i-a luat-o înainte cu tot cu primari şi cu tot cu organizaţii.

Îi dorim succes în alegerile interne din PD-L! L-am ruga să ne lase cu critica „mafiei PSD”, nu e cuşer să vorbeşti de funie în casa spânzuratului. Întreaga administraţie şi tot ce înseamnă firmă, afacere, lemn, piatră, aer, vânt, zăpadă, apă, lac, pământ, vămi, fotbal, handbal, fier vechi  în Caraş-Severin poartă o singură pecete: „Frunzăverde”. Am propune chiar ca denumirea judeţului să fie preschimbată în „Judeţul Caraş – Sorin”, pentru conformitate.

P.S. O întrebare pentru dl. Victor Ponta: amanuntul că dumneavoastră veţi fi naşul de cununie al fiicei domnului deputat Ion Mocioalcă are ca scop propasirea organizaţiei PSD Caraş-Severin?

Pinguri: Sibilla, Ela Roseni, Almanahe, Schtiel, Eexergy, Raza mea de soare, Teo Negură, Atitudini, Mirela Pete, Gabriela Elena, VizualW, Ioan Usca, Motanul filozof, Rokssana, Max Peter, G1b2i3, Blogulise, Zamfir Pop, Nea Costache, Shayna.

O menţiune specială Antenei 3 care l-a invitat aseară pe deputatul Iulian Iancu. Mulţumim!

Ce-aş face dacă aş fi Băsescu

Etichete

basescu, ciumpalaci, FMI, Jeffrey Franks, licuricii mari, oculta, Romania

Foto: Presidency

 

1. Aş convoca Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi aş propune retragerea trupelor româneşti din teatrele de operaţii străine şi, implicit, din structurile NATO;

2. Aş naţionaliza toate firmele care deţin resurse primare de pe teritoriul României (petrol, gaz, sare, apă minerală, apă plată, electricitate, medicamente, industria chimică, terenuri, ş.a.m.d., despăgubindu-le cu sumele de achiziţie plus cele investite);

3. Aş iniţia un dialog „intensificat” (că tot le place acest cuvânt celor din aparatul guvernamental) cu Federaţia Rusă, în vederea stabilirii condiţiilor parteneriatului strategic economic şi politic.

4. Aş declara Agricultura drept domeniul cu prioritate strategică naţională şi aş cere Parlamentului să propună, cât mai repede, legile care să determine relansarea acestui sector, comasarea terenurilor şi susţinerea financiară şi materială a familiilor care vor să muncească în agricultură, pentru revenirea în ţară a celor 3 milioane de români sclavizaţi, risipiţi prin Europa.

5. Aş susţine un discurs în care mi-aş cere scuze pentru tăcerea mea vinovată. Aş explica-o prin faptul că n-am ştiut ce atitudine să adopt pentru că îmi pasă de ţară, în acelaşi timp, am făcut multe greşeli care nu mă califică pentru onorabila funcţie de preşedinte. Aş explica furia verbală – şi nu numai – prin faptul că mereu am fost constrâns de anumite cercuri (oculte) să angajez România în împrumuturi înrobitoare iar ultima încercare, cea care a înfuriat populaţia, se datorează presiunii lui Jeffrey Franks. La rândul lui şi el este presat de conclavul firmelor de asigurări americane care vor să pătrundă şi să deţină piaţa de asigurări din România.

6. Aş recunoaşte că sunt bântuit, pe de o parte de setea de putere şi, pe de alta, de frica de a ieşi din graţiile „licuricilor mari”.

7. Aş iniţia o dezbatere naţională pe tema: „România încotro?”, o dezbatere serioasă nu de faţadă, la care aş invita toate capetele luminate ale acestei ţări, ignorate atâta vreme.

Acestea fiind spuse, mi-aş da demisia şi m-aş duce în Piaţa Universităţii pentru a protesta împotriva lui Boc şi a jandarmilor bătăuşi.

Să dăm mai departe: Ioan Usca, Almanahe, Ela Roseni, Schtiel, VizualW, Atitudini, Augustin Rădescu, Gabriela Elena, Jos cu sistemul!, Onu, G1b2i3, Achilianu, Năstase, Alex Mazilu, Cella,

Cablograme

Etichete

basescu, Bucharest, Jeffrey Franks, Obama, Romania, Rosia Montana, Television, United States

Foto: Inobras

– Decuseară! – se căzni să răcnească un glas răguşit ce sfârşi într-o tuse sufocantă.

– Să trăiţi! Pe domnul maior Decuseară tocmai l-aţi eliberat din funcţie! Ordonaţi!

– Tu … mmă … mmm … cine … eşti? – se căzni să articuleze, sufocându-se, individul.

– Sunt căpitan Dan Căpitan, să trăiţi!

– Bă! Tu faci mişto de mine? – gâjâi vocea ce se ascuţi într-un jet veninos.

– Nu, să trăiţi! Aşa mă numesc. Adică, Dan e numele mic şi Căpitan e …

– Bă, v-aţi adunat ca la balamuc aici! În fine, poate să te cheme şi Dan căpitan de plai. Da’ de ce l-am eliberat pe Decuseară? Dă-l în mă-sa! Adu-mi şi mie cablogramele alea, wisky-linksurile.

– Wikilicks-urile?

– Vrei să-i ţii de urât lui Decuseară? Ai rate la bancă?

– Permiteţi să raportez! Am, să trăiţi, două!

– Păi vezi? Hai că azi sunt generos şi-ţi trec cu vederea impertinenţa! Pe mine nu mă corectează nici Obama! Ce să mai zic de Sarko! Ai înţeles, bă, găgăuţă? Aici, eu sunt şeful! Nu mă lua tu cu textele, sau ai terminat filologie?

– Permiteţi să raportez!Am absolvit Academia Militară, să trăiţi!

– „Permiteţi să raportez, permiteţi să raportez” – îl îngână în batjocură –  parcă eşti un tonomat! Ai venit? – şi izbi uşa înaltă îndreptându-se spre birou.

Nu apucă să-şi aprindă o ţigaretă şi să tragă două fumuri. Dan Căpitan apăru în uşă cu o mapă.

– E tipărit cu corp de 14, cum am cerut? Nu începe iar cu „permiteţi să raportez”, că-ţi arunc cu scrumiera în cap.

– Per… Da, să trăiţi! Aşa cum aţi solicitat.

– Bine. Liber.

Mogâldeaţa trase un sertar al biroului şi scoase o sticlă de whisky şi un pahar în care puse trei cuburi de gheaţă, apoi turnă lichidul gălbui a cărui culoare îi încălzea inima. Deschise mapa şi parcurse prima pagină.

„Z.P. a plecat de la Turda la Soporu. Deşi fotografiile par bucolice şi rurale, în fond, dl. Z.P. participa, la Soporu, la o întâlnire conspirativă care are toate datele uneltirii împotriva statului de drept. Sub numele de cod „Ulise”, acesta comunică, prin intermediul unor mesaje criptate, date despre Roşia Montană.

C. propune celor din „organizaţie” o stratagemă de comunicare pentru ziua de miercuri a fiecărei săptămâni. Ne ajută fără să-şi dea seama, publicând lista completă a conspiratorilor.

Tonomatu’ – cum inspirat l-aţi intitulat – îşi laudă fără rezerve Mogulul şi face apologia staţiilor TV care critică puterea legitimă a Republicii. În contrapunere, prezintă celelalte mijloace media drept favorabile Puterii – ceea ce nu-i întrutotul inexact. Nu am identificat încă vreo posibilitate de a-i înscena ceva; nici măcar un scandal sexual nu am reuşit să montăm. Am putea folosi, desigur, ostilitatea tuturor „colegilor” de breaslă care nu-l suportă din pricină că se crede genial şi o şi declară.

Dungha conduce o grupare de aşa-zişi fotografi – în fapt, sunt elemente destabilizatoare şi subversive ale regimului dumneavoastră. Prezentând realităţi distorsionate în antagonism cu aspecte din unele state capitaliste, nu urmăresc decât să aşeze într-o lumină defavorabilă realizările guvernului pe care, cu iscusinţă, îl conduceţi.

Inka etalează acelaşi nihilism desuet, inducând publicului sentimente defetiste.”

– Căcat! Numai căcaturi! Bla, bla, bla, bla… Cred că ăştia de la monitorizare au rămas împăiaţi de pe vremea „Împuşcatului”… Ce soartă are şi poporul ăsta! Să fie condus de un securist comunist care e consiliat de foştii propagandişti comunişti!… Bleah!

Aruncă cât colo mapa cu documentele care se împrăştiară prin cabinet, apăsă butonul unui dispozitiv aflat pe birou, îşi puse căştile pe urechi şi roti potenţiometrul de câteva ori, urmărind ecranul. După aproximativ un minut, izbucni într-un râs convulsiv.

– Are dreptate nebunu’ ăsta! Bă… câtă dreptate are!… Mişto! Oare de ce-am vrut să-l elimin? Aaaa… Când s-a luat de Elena… Ce fain ar fi să am şi eu un joystick cum are Obama… Chiar! Îl sun să-i spun să-mi trimită şi mie unul!

###

Erau cuprinşi în documentele din mapă: Supravieţuitor, Ioan Sorin Usca, Gabriela Elena, G1b2i3, Zinnaida, Shayna, Rokssana, WorldofSolitaire, Blog de furăciuni2, George Valah, Mirela Pete, Vania, Hai că se poate!, Teo Negură.

Un congres aproape inutil

Etichete

basescu, boc, congresul PSD, greva de la finante, guvernarea PSD in 100 de masuri, motiunea de cenzura, PD-L, revolta la Finante

Foto: Alice Drogoreanu

Deşi sunt un om cu afinităţi de stânga, adunarea de ieri de la Sala Palatului m-a dezamăgit şi m-a întristat. O desfăşurare de forţe – unele îmbuibate, cu burţi revărsate şi cefe cu colăcei, iar altele vlăguite, cu ochii pierduţi în gol  –  care n-a prea slujit la nimic şi care n-a reuşit să se constituie într-un eveniment. Sigur, congresul era anunţat şi pregătit de multă vreme. Mobilizarea celor 5 000 de membri PSD şi militanţi, în condiţiile în care România este portocalie – chiar dacă popularitatea guvernării pedelisto-udemeristo-independente, în sondajele de opinie, nu trece de 10% – a fost împovărătoare pentru fiecare individ (mai puţin pentru cei cuprinşi, pentru care politica e un mijloc şi nu un scop) şi obositoare pentru restul resemnaţilor care, din 2004 nu fac decât s-o încaseze. Pentru pesedistul simplu, fără averi dobândite miraculos, care nu face parte din consilii de administraţie, starea lui politică a devenit o povară şi o piatră atârnată de gât. Asta când ecusonul (imaginar) cu trei trandafiri nu-l transformă de-a dreptul în ţintă. Întreaga administraţie (cu câteva mici decupaje în câteva zone) este portocalie. Ei taie, spânzură, determină, fac, desfac, dreg, împart şi adună bani. Pesediştii sunt un fel de paria nevolnici, buni să încaseze şuturi din toate părţile, să fie umiliţi şi trataţi ca nişte fiinţe anormale (adică cum, când tot omul normal la cap este pedelist măcar de formă, tu să te încăpăţânezi s-o ţii langa cu pesedeul?). Pentru că politizarea administraţiei româneşti actuale a luat forme groteşti – ca să-l citez pe domnul Iliescu. Dacă acest congres ar avea o minimă justificare, aceasta s-ar traduce prin discursul preşedintelui de onoare al acestui partid, Ion Iliescu. Fără discursul dumnealui, congresul putea foarte bine să lipsească sau, în fine, n-ar fi avut niciun rost. Ştim, evident – deşi speranţele s-au micşorat ca lumina-n opaiţ – că PSD-ul se pregăteşte să guverneze într-un viitor imaginar. Ştim că se pregăteşte şi să propulseze un candidat la preşedinţie, la momentul potrivit. Modificarea statutului şi aprobarea programului de guvernare în 100 de puncte sunt paralele cu realitatea imediată a României şi ne dezvăluie un PSD aflat cu capul în nouri şi cu picioarele-n Germania sau în Suedia. Pentru că România reală e în pragul disoluţiei şi cetăţenii ei în pragul extincţiei prin pauperizare, înfometare şi deznădejde. În acest context sumbru, discursul inspirat, plin de elocinţă şi estetism al domnului Ion Iliescu aduce cu vorbirea în pustie a patriarhului Moise.

Administraţia românescă s-a mafiotizat eminamente în anii din urmă şi a ajuns la ticăloşia maximă sub acest guvern care este etalonul incompetenţei şi cretinismului ca forme de guvernare. Deşi ne-am îndatorat ca niciodată în istoria noastră organismelor internaţionale, banii împrumutaţi au dispărut fără urmă. Nimeni nu întreabă, nimeni nu ştie unde sunt cele 13 miliarde de euro. Sau ştie cineva? Nicio investiţie notabilă, nicio măsură de relansare economică, investitorii străini hăituiţi şi vânaţi prin măsurifiscale  arbitrare şi prin instabilitate fiscală, un stat tot mai slăbit şi tot mai prădat, cu funcţionari famelici împinşi spre disperare, cu o şcoală românească dispreţuită chiar de conducerea ei, cu spitale semănând mai mult cu lazareturile – fără medicamente şi fără personalul adecvat – de parcă România s-ar afla în faţa unor hoarde năvălitoare puse pe jaf şi împilare, şi nu în faţa unui guvern român.

Cancerul din administraţia românească – cancer ce s-a dezvoltat pe tăcute şi pe neştiute şi pe nevăzute  – a irumpt săptămâna trecută la Ministerul Finanţelor. Am putut vedea şi înţelege, în toată „splendoarea lui”, puroiul unui sistem clientelar, sistem adus la desăvârşirea lui neagră de coropişniţele portocalii care au statuat şi promovat relaţiile mafiote în chiar sistemul circulator al statului. Do ud des (Dă şi ţi se va da) este norma juridică după care se acordă suplimentele financiare într-un sistem în care funcţionarii sunt ţinuţi în sclavie şi la latitudinea şefilor politici printr-un mecanism de salarizare care e o batjocură. Astfel, pentru a primi acei bănuţi care să le întregească veniturile, cei mai mulţi dintre angajaţi restituie şefului o sumă de bani, sumă ce se colectează în fiecare instituţie şi este vărsată, lunar, în vistieria partidului conducător. Răscoala de la Finanţe este un accident în peisajul revendicativ românesc. Sindicatele au dispărut, s-au fărâmiţat, iar lideraşii lor locali sunt subordonaţi şi obedienţi conducătorilor de instituţii. Nicio mişcare grevistă nu se poate articula, pentru că, la declanşarea ei, în instituţii se alcătuiesc liste de prezenţă şi zilele de grevă sunt tăiate sau considerate absenţe nemotivate, iar cei mai vocali dintre contestatari sunt ameninţaţi că vor fi puşi pe liber. Nu mai insist asupra aerului irespirabil şi a totalei ticăloşii şi incompetenţe din instituţiile publice din România actuală; acest sistem va face implozie curând.

Trăim într-o ţară-n derivă. Conduşi şi administraţi de nişte cretini cu creiere de gumă care ne împing încet-încet în prăpastia disoluţiei ca stat şi fărâmiţării teritoriale şi de-un om care nu-i întrutotul sănătos. În alt registru, Partidul Social Democrat  – prin conducerea lui – este la fel de rupt de realitate şi la fel de surd şi orb la nevoile reale ale poporului şi la necesitatea de a opri şi înlătura acest sistem nebunesc şi criminal, de parcă ar trăi şi ar teoretiza într-un acvariu izolat adiabatic de societatea românească.

Nu avem decât să aşteptăm ca biologia să rezolve ceea ce nimeni nu e în stare să rezolve.

Pe Semenic

Etichete

basescu, Craiasa Zapezii, Dochia, jurnal de scriitor online, Lietaratura, Life, literatura, Mircea Geoana, Partia Goznuta, Prietenii Muntilor, PSD, relatari fanteziste, schi, Semenic, statui de gheata, Valentine s Day, viata asa cum e

Am urcat  în weekend pe o vreme de câine pe Semenic, să luăm feciorașul de la cursul de inițiere în tainele muntelui și schiatului.

Pe culme, îți tragi sufletul și îți faci curaj măsurând cam câtă energie îți trebuie să ajungi la cabana „Prietenilor Munților”.

Drept este c-aș fi stat și eu pe munte mai mult. Muntele mi-a fost întotdeauna drag și pentru că am crescut măsurându-mă și jinduind la Obcinele din zare.

Cum puterile mele fizice sunt mai mult decât limitate, singurul efort nepedepsit rămâne cel al imaginației. Practicând fantezia ca un domn al unui imperiu nesfârșit, pot să închipui orice, pot să mișc orice, pot însufleți și face să dispară. Acolo, pe creasta Semenicului, printr-o clipire de pleoape îngreunate de zăpadă, mijind ochii doar cât să zăresc unde pun următorul pas al bocancului, mi-a încolțit o idee năstrușnică.

Ca o zeitate atotputernică, am construit cu ochii și am aliniat pe șiruri compania pe care mi-aș fi dorit-o să fie acolo, să trăiască prin toți porii splendoarea, pericolul, nenumitul mister al muntelui înzăpezit. Fie ca să-i văd cum le clănțănesc dinții din pricina palelor șfichiuitoare de vânt amestecat cu o zăpadă ubicuă ce-ți intră în cele mai ascunse colțișoare. Fie ca și ei să se bucure și să înțeleagă trăind această experiență ce nu poate fi povestită.

Dintre crengile pomădate ale brazilor, iese în luminiș fluturându-și barba în care-s încâlcite frunze, bețigașe, flori uscate iar în valurile părului coliliu ce-i acoperă spatele și umerii țivlește înspăimântată o bufniță – o făptură pe care cu greu o recunosc. Cum stă în calea viforului, zăpada minusculă sparge clipocind spuma berii nefiltrate din cana de gheață pe care-o ține-n mână. Înainte să se transforme în stană de gheață, reușește să bâiguie abia audibil: ”Futu-i!”

De după un pâlc de brazi care par de la distanță compacți, sare în mijlocul pârtiei cu răcnet războinic, ținând în dreapta un paloș uriaș fluturând în vântul bezmetic, o alcătuire ce pare soldat roman după armură, coif și sandale.

”Nu i-o fi fiind frig, cu picioarele-n sandale romane?” mă zgribulesc de fiorul ce-mi traversează trupul ascuns precum miezul cepei în treizeci și trei de foi.

– Să construim o lume dreaptă și echitabilă! – strigă făptura războinică. Mircea, fă-te că nu mai candidezi, măi boule, tu-ți răscrucea și paștele mătii! – mai apucă să zică și rămâne împietrită, cu paloșul ridicat deasupra capului o superbă personificare a rebeliunii.

”Oare cine o fi?” – apuc să mă întreb și abia reușesc să mă dau la o parte din fața unei apariții impetuoase ce coboară pe schiurile închipuite din două săgeți uriașe cu vârfurile strâmbate în sus. ”Crin, Crin, ești cel mai velin!” strigă coborâtorul pe care îl zăresc prin trombele de zăpadă o clipă. ”Mai benign, măi, e o rimă înfundată…” – replic eu, în fular și mă scotocesc prin buzunare după mănuși; deja mi-au înghețat buricele degetelor.

Nu apuc să-mi împing bine mănușa pe mâna dreaptă și ceva moale, parfumat și pufos mă cuprinde și mă trântește-ntr-un troian. ”Chiar așa de nevolnică oi fi, și vântul mă doboară… Ar trebui să-l ascult pe …” – nu mai apuc să-mi duc gândul dojenitor până la capăt, un glas clinchetit ca un clopoțel mă întrerupe:

– Ceau! Ai zis că-mi scrii un mail și îmi spui ce anume îți place. Nu-ți reproșez nimic, doar îți reamintesc. E drept, atunci era toamnă. Dau din mâini și din picioare speriată să ies din troianul vorbitor. Când colo, dau cu ochii de o fată subțirică și mlădie, cu ochi galeși și zâmbet inimitabil.

– Tu ești Dochia? Aia … știi tu… Cu oile și cu Dacia – îngaim eu pierită și speriată că mreaja propriilor fantasme mi-a strâmbat mințile.

– Oi nu am, dar pot să fac un lănțișor din lână, uite, mi-ai dat o idee! Acum, de Mărțișor, din lână albă și roșie, aia roșie o vopsesc natural cu fiertură de coji de ceapă roșie … – sporovăiește entuziasmată făptura, în timp ce ochii mei se măresc direct proporțional cu entuziasmul ei. Și, mărțișorul, din boabe de căline scufundate-n…

– Da’ de ce din lână? Poți să faci și din gheață, dacă tot …

Nu apuc să-mi termin expozeul care are rostul de a-mi da răgazul necesar să scotocesc prin mintea mea înghețată ca să aflu cine-i ființa aceasta atât de colocvială, în timp ce-mi scrutez încruntată sinapsele, ea se și transformă într-un buchet uriaș de mărgăritărele parfumate. Parcă, de după ghiocurile mici, delicate, se zăresc doi ochi jucăuși și veseli.

”Of!!! Cine m-a pus să mă joc de-a Crăiasa Zăpezii?… Uite, am umplut pârtia de statui… Și te pomenești că mi s-a făcut și inima de gheață” mă bosumflu eu și mai fac câțiva pași căzniți, măsurând din ochi cât mai am de parcurs și căutând să aflu, cu toate simțurile, bătăile ritmate și năvalnice ale inimii proprii. Se aud și nu se aud. O iau la goană prin nămeți fără să mai urmez cărarea cu gândul că efortul va face inima să bată încât să o aud. Se aude doar șuierul vântului și un răcnet care cutremură zările: I hate Valentin’s Day! I love Ballantine’ Day! Every da-ay!!!

„I-auzi-l și pe Băsescu! A venit să otrăvească și aerul Semenicului! Bată-te piatra și mânia lui Hristos să te bată! ” – trresar gâfâind și simțind pulsul accelerându-se. „Unde naiba ești? Ă-ă-u-u-u-ă!!!…” – strig, în speranța să declanșez o avalanșă care să-l îngroape pe nemernic. „Stai că pot să-l încremenesc!” – îmi amintesc și mă întorc după sursa strigătului. Pe munte, ecourile sunt înșelătoare, astfel că nu reușesc să-l localizez.

”Și-o fi adus și farfuza… S-o nemurim pe farfuză… ia să vedem pe unde e…”

– Să n-o îngheți lângă mine că-mi strică gustul la Chimay, când s-o desprimăvăra! – răcnește statuia de sub poala pădurii, cea cu pletele încâlcite și înțesate de frunze.

– N-o mai căuta că-i la Gura Humorului – îmi șoptește o voce complice. Deja se dezgheață. Țâțele i s-au fleșcăit, burta i-a căzut… I se vede și celulita…

”Brrr! … Uecs!„ – alung cu o scuturătură imaginea diformă pe care mi-o și închipui. ”Și beizadela?” – nu-mi pot frâna curiozitatea. ”Elencu tatii…”

– A a rămas fără buze. I s-au scurs în noroi.

– Ce statui rele! … – mă gândesc și, ridicând ochii, îmi dau seama c-am ajuns în ușa cabanei. M-am jucat destul. Să revenim la realitate.

 

Cine e mai pinguin?

Etichete

basescu, berceanu, Blaga, boc, Culture, oprea, pinguinul boc, politica, România trezeşte-te!, Tara Pinguinilor, udrea

Băsescu, No more day!

Etichete

2 aprilie, basescu, jurnal de scriitor online, Life, no basescu day, no more day, politica, politics, Romania, România trezeşte-te!, viata asa cum e

Am văzut pe blogurile celor întregi la cap din România noastră un banner mov înscripționat cu mesajul: No Băsescu Day – 2 aprilie 2010.

Mărturisesc că nu înțeleg ce piraterie energetică vizându-l pe prezidente vom reuși noi îmbrăcându-ne-n mov (violet)  în 2 aprilie.

Poate, îmbrăcați în tot felul de culori spălăcite – purtăm hainele cumpărate acum doi, trei, patru ani – am face mai bine dacă am ieși cu toții în stradă și am face o nouă Revoluție. Nu a bunului simț, bunul simț nu se revoltă și nu hulește. Stă cuminte în banca lui și înghite orice insultă. Coleric cum îl știu, Băsescu ar da cu seninătate ordin să se tragă în noi, în poporul lui care nu-i mai place pentru că nu-l înțelege.  Popor înlocuit, iată, cu bezmeticul popor moldovean (care habar n-are ce înseamnă capitalismul sălbatec, raptul și lipsa de valori din România și care vede cetățenia română ca pe o trambulină spre Uniunea Europeană).

L-am auzit ieri pe aiuritul nostru de băsescu că pleacă la Cabul, în altă regiune a Moldovei. A zis-o de două ori, deci era convins că acolo pleacă. Din micile lui apariții publice putem extrage simplu concluzia că președintele nostru constituțional și ales e dus cu pluta. Are mintea răvășită, iar din învălmășeala lui noetică – i-o fi mutat dendritele mai la vale Eliodor Manolea, cu fluxul flăcării violete de la brichetă! –  aflăm că unirea Moldovei (noastre) cu Țara Românească s-a petrecut în 1959. Recomandarea mea sinceră este ca atunci când va fi instalat de către Curtea Constituțională  în scaunul electric să fie conectat la 11000 de kilowați sau, mai sigur, la 11000 de kilovolți. Deh, fizica e un moft bun pentru filozofii pe care-i scoate pe bandă bietul învățământ românesc.

Nu mă mai uit la televizor la emisiunile cu temă politică. Înțelegeți de ce și cred că aceiași stare vă încearcă și pe voi. Doar câteva frânturi de imagine și dialog sunt deajuns pentru a înțelege cât de venali sunt unii politicieni, ce impresie au ei despre prostimea care i-a votat, ce scârbă le e de faptul că trebuie să ne guverneze (adică să ne extermine cu ajutorul vaccinurilor și politicilor sociale, a distrugerii Învățământului și Sănătății) și cât cinism încape în niște tărtăcuțe goale.

România a devenit o junglă în care supraviețuiesc cei cu instincte bune, nepervertiți de cunoaștere. Brutele și jigodiile. Cinicii și criminalii.

Ce vină au cei 4,6 milioane de pensionari ai României care au muncit în cele mai teribile condiții ca să construiască ceea ce trafichează astăzi o mână de derbedei? Care e bilanțul celor 20 de ani de capitalism veros, fără reguli și fără principii? Sistemul nostru energetic e înstrăinat. Resursele sunt înstrăinate. Țara va fi scoasă la mezat curând. Oamenii aceștia care au ținut economia României vie au cotizat la Fondul de Asigurări Sociale cât timp au lucrat! Unde sunt banii lor? De ce-i transformăm azi în ținte abia-mișcătoare lipindu-le pe spate eticheta de ”comunist” echivalentă cu steaua galbenă însemnând semnul morții? Suntem cu toții o nație de ucigași, vom avea mâinile murdare de sângele părinților noștri dacă stăm cu ele în sân și-i lăsăm la mâna politicilor de exterminare ale guvernelor ce se perindă în funcție de ”cotizație” la conducerea României!

Nu mă interesează lampa autogenă cu flacără violet cu care ne sudăm noi iluzia că am ”luat atitudine”! Adevărata atitudine românească este aceea de a milita pentru ca acești barbari să nu mai apuce nicio zi la butoanele României.

Băsescu, No More Day!

Frământări

Etichete

basescu, Basescu a desemnat premierul, Emil Boc, flacara violet, guvernul Boc III, ora 10, politica, politics, premier, premier desemnat, Viorel Hrebenciuc

Nu are sens să spun multe cuvinte pentru că peste 7 minute președintele – fără jurământ, dar președinte – va anunța numele noului premier desemnat.

Eu cred că va fi … Mi-hai Răz…..-van Un-gu-rea-nuuuuu!!!

Și iar se deschide sezonul la negocieri.

Dacă greșesc, nu mai scriu nimic o săptămână. Pe blog, desigur. 😀

Update: Ei, cum să nu scrii, când e așa o bogăție de subiecte?… Nu mă pot ține de cuvânt.

Credeam că domnul Băsescu – președintele reales la al cinșpelea congres – posedă o reminiscență cât de mică de logică. De demnitate nu poate fi vorba, n-are rost să amintim. Dar el este scufundat întrutotul între limbile flăcării mov care-l potențează. Din pricina movului dominant a uitat atributele constituționale. Iar. Și iar.

Cred că domnul Băsescu este cu adevărat agent GRU. Și a rămas setat pe vechile linii directoare. Dezordine, anarhie, sărăcie. Revoltă, reprimare, minciuni, manipulare, lider charismatic, dictatură, mafie personală. Acum îl scoase pe Boc din pălărie. Și cu cravată mov. Băieții ăștia sunt de toată isprava! Merită tomuri de literatură de specialitate.

O fotografie

Etichete

basescu, Geoană, jurnal de scriitor online, patriciu, prezidentiale, România trezeşte-te!, servicii secrete, vantu, viata asa cum e, voiculescu

Foto: Alice Drogoreanu

Orbiţi de pasiunile politice pe care această campanie – şi, mai ales, stilul unuia dintre candidaţi – le-a indus în fibrele reţelei sociale, suntem atenţi la formă şi nu la fond. Canonada a fost declanşată de afirmaţia râşnită a primului golan al ţării. Un cetăţean al acestei ţări aflat într-o demnitate publică face o vizită la domiciliul unui alt cetăţean român, om de afaceri – controversat, e-adevărat, dar om de afaceri român – asupra căruia nu planează nicio interdicţie. Sau are domiciliu forţat şi anumite interdicţii şi noi n-am fost informaţi. Cetăţeanul român care face această vizită este preşedintele Senatului, a doua demnitate în statul român.

Aproape toate televiziunile au mursecat aseară această vizită … să-i zicem … neinspirată. De ce a devenit o vizită a unui cetăţean român aflat în deplinătatea drepturilor conferite de Constituţie acasă la alt cetăţean român un delict?

Pentru că preşedintele României îl indică pe acest cetăţean vizitat drept un inamic public. Pentru că în mentalul nostru – deşi nu există nicio condamnare a justiţiei  împotriva acestui om de afaceri – preşedintele a proiectat icon-ul răului absolut românesc, prin augmentare şi supralicitare.

Niciun deontolog din presa românească (cu excepţia lui Radu Tudor) nu a remarcat caracterul infam şi ilicit al informaţiei lansate în mass media. Nimeni nu s-a mirat că suntem un stat poliţienesc în care ni se ascultă telefoanele şi ni se „stochează” corespondenţa electronică.

Fotografia publicată pe Hotnews, înfăţişându-l pe Mircea Geoană intrând pe proprietatea lui Sorin Ovidiu Vântu, nu are autor. Este o fotografie făcută de serviciile secrete româneşti? Este rezultatul filajului la care sunt supuşi duşmanii preşedintelui? Este ilegal să ne vizităm unii pe alţii, noi, cetăţenii acestei ţări? Este abolit dreptul la libera circulaţie pe teritoriul ţării? Este abolit dreptul de întrunire? Această falsă temă, lansată că o bombă cu fiere în cadrul confruntării de aseară, dovedeşte ce fel de mentalitate democratică are Băsescu.

Scriam zilele trecute că nu-l recunosc pe Traian Băsescu. Că nu mai e Traian Băsescu din 2004, când umbla cu ardeiul în mână prin Bucureşti. Traian Băsescu a căzut în această capcană. S-a întors la jovialul şi amuzantul personaj din 2004. Doar că acum este drogat de aerul puterii de care n-ar vrea să se despartă. Jovialulului şi amuzantului i se adaugă, astăzi, nebunia puterii. Traian Băsescu nu mai scoate astăzi ardei iuţi din buzunare. Scoate înregistrări, interceptări şi fotografii de filaj puse la dispoziţie de serviciile secrete.

Avem de ales între un bărbat educat, cu un anume rafinament, la curent cu uzanţa diplomatică din ţările cu tradiţie democratică şi un ins gregar, care s-a adâncit în aceşti cinci ani în coconul propriei instinctualităţi.

După 20 de ani de exerciţiu democratic vom dovedi, oare, maturitate?