Întrevedere

Etichete

alegeri in pdl, Aliodor Manolea, buldogul, Cotroceni, flacara violet, Umil Boc

Foto: Alex Mazilu

– Unde-ai umblat, bă, naşparliule? Ai luat-o şi tu ca găozarii? Pune o haină pe tine, ce defilezi p’aici … mm… mmă … mm… ca o de-aia, cum îi zice? care-aduce ploaia? Şi mai eşti şi gras şi păros!

– Paparudă, şefu’, să trăiţi! Am avut un accident temporal… – îngăimă Eliodor.

– Ce accident temporal, bă, ai băut ca porcu’ prin vreo speluncă! Îmi vii mie cu vrăjeală din asta de liceean care chiuleşte şi ia etno-botanice! … Nu cumva tragi pe nas? – se întoarse, brusc, pe călcâie şi-l privi fix în albul ochilor.

– Am şi băut, da… Dar nu de la băutură…

– Nu, de la băutură, normal! Mie-mi spui?

– Şi de ce zic ăştia, papagalii ăştia provinciali, că eşti extraterestru? Adevărul e că ai o culoare ciudată… Iar ai mâncat creion chimic! Ţi-am spus să încetezi! Mi-ai epuizat toată rezerva! N-o să te mai pot scoate în lume! Şi-aşa m-am compromis din cauza ta! Tebuia să dai tu pe goarnă schema … mm … mm-ăă … cu flacăra violetă! Să te dai mare! – se ambală cocoşatul.

„E din ce în ce mai nebun şi ăsta! Trebuie să mă delimitez naibii de el, că-mi dinamitez câtă credibilitate mai am… Nu mă mai ia nici Scaraoţchi consilier în campanie, cu toată expertiza mea în ezoterism.” – abia articulă Eliodor în gând, simţind că se află la capătul tuturor puterilor.

– Hai, dispari şi te-mbracă ca oamenii! Şi, la ora 10, să te prezinţi la întrevedere!

– Să trăiţi, am înţeles, – articulă, moale şi vag ironic, Eliodor, cu subînţelesul: „Mai du-te-n mă-ta de bou!”

Întremat de baia călduţă cu plante aromatice şi de mâinile dibace ale maseuzei oarbe şi surde care-i dislocă toate contuziile şi-i răsfiră toţi muşchii, se înveli în hainele mătăsoase şi bătu, cu discreţie, în canatul uşii capitonate a Cabinetului.

– Hai încoa’! Pe unul l-am dat afară! Poate-ţi fac şi ţie un bine!

– Nu trebuie să fiţi aşa încordat. Şi, în fine, orice schimbare în viaţa unui om e benefică… – rosti, revăzând evenimentele teribile prin care trecuse în ultimele 72 de ore.

– Bă, ce înţelept te-ai făcut! O fi că prin cârciumile patriei se serveşte înţelepciune cu gheaţă?! … Hai să revenim la chestiunile prioritare.

– Vă rog.

– În primul rând, vreau să mi-l faci pe Emil preşedinte la partid. Nu ştiu cum faci, îi hipnotizezi pe cretinii ăia care votează, tragi dubluri la buletinele de vot, nu mă interesează ce faci! Să iasă Emil preşedinte. Să vezi ce ţi-i zgudui pe ăştia care mârâie acuma în front! – visă el, cu o mină răzbunătoare. Ce ţi-l spulber pe buldog, mănuşi îmi fac din pielea lui! Eu i-am făcut, eu îi omor!

– Încercăm, şefu’, dar şansele par egale…

– Bă! Vrei să-ţi păstrezi contractele şi statutul de mare vrăjitor? Nu mă lua pe mine cu şansele şi cu încercarea! Faci ce ştii şi mi-l faci pe idiotul ăla preşedinte la partidul meu! S-a-nţeles?

– Da, şefu, să trăiţi!

– Şi n-o mai face pe umilul cu mine, că nu cred eu în umilinţa ta. Oamenii ştiu de două chestii: de frică şi de interes.

– O rezolvăm. Alegem doar delegaţii favorabili lui domnu’ Emil…

– Nu mă interesează amănuntele. Vreau rezultatul. Şi rezultatul este ăla care spun eu, clar?!

– Îhî – încuviinţă Eliodor străduindu-se să pară sincer. „Ăsta-i complet paranoic. Dacă i-ar face un examen medical s-ar arde toate aparatele ălora de la psihiatrie… Ce popor uluitor! Să alegi tu drept conducător un paranoic maniac… Da’ lasă că nici cu nemţii nu mi-a fost ruşine. Nu l-au ales ei pe Hitler? Măcar ăla avea anvergură… Ăsta-i un boschetar de colţu’ blocului.”

– Deci primul obiectiv e ca şi îndeplinit. După asta, faci tu nişte scheme de-ale tale – o să folosesc şi relaţiile pe care le mai am cu partenerii lui Bouţ – să dispară din arhivele ruseşti planul amplasării bazei de la Deveselu. Să uite ăia c-au avut vreodată hangar acolo. Că şi Marele Licurici n-a găsit el un loc mai potrivit unde să-şi gareze avioanele decât într-o fostă bază sovietică! Sunte deştepţi şi ăştia, partenerii noştri strategici; nu ştii dacă să râzi sau să plângi! Urmărindu-l cu un ochi (poate stângul) pe Eliodor, zări unda de stupefacţie ce trecu, pasager, pe chipul acestuia, altfel imposibil de „citit”.  Ce te-ai şocat aşa? Faci tu o incantaţie magică, din aia cu nori de sulf cum ai făcut la prezidenţiale, mai pun mânuţa şi serviciile noastre, că am cinci, şi treaba e făcută. Nu?

– Nu văd cum am putea pătrunde noi în arhivele militare ru…

– Pune-ţi bă nişte ochelari, dacă nu vezi! Bă! Mm … mm…  mm!…Ţi-am zis să nu mai îmi spui mie cum nu se face ceva! Îmi raportezi când ai rezolvat-o! Ai înţeles? Ai termen două săptămâni! Pe loc repaus şi la revedere! Apoi, ca pentru sine: „Popor de cretini leneşi şi beţivi!”

– Bună ziua, mormăi Eliodor sfârşit şi aproape nu nimeri uşa.

„Las’-că ţi-o coc eu, dilimanule! Te-ai pus cu dracu’! Auzi, îmi dă el mie termene, după ce că l-am făcut preşedinte! E-e-ei, las-că te fac eu în foi de viţă! ‘Tu-ţi anghinarea cui te-o inventat! Ţi-l fac eu preşedinte pe cretinul ăla cu baterii, şi mă bag în arhivele rusălăilor! Io te rezolv!” – ieşi furios, părăsi palatul şi o luă pe străzi căutând un birt discret unde să se dreagă şi în care să-şi urzească planurile.

###

Au tras cu urechea şi s-au amuzat (ori s-au îngrijorat): Rokssana, Luna pătrată, Teo Negură, Shayna, Gabriela Elena, Teo, Nea Costache, Clipe de Cluj, G1b2i3, Hai că se poate, Mirela, Gând licitat, Mirela Pete, Cati Lupaşcu, Theodora Marinescu, Ana Veronica, Ioan Sorin Usca.

Brandy-ul de ţară

Etichete

arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu, Blaga, boc, Brand-ul Romaniei, clisee comuniste, Cotroceni, proteste, Videanu

Trăim într-o ţară a dihotomiilor – a opuşilor ireconciliabili. Dascăli versus ministrul Educaţiei (un Mengele în formare), bugetari versus bugetari, politicieni versus politicieni („pe ei, pe mama lor!” – scrâşnesc şi unii şi alţii). Discursul a coborât mu-u-ult sub minima politeţe, cu toţii sunt aroganţi, certăreţi, deţinători ai adevărului absolut şi ai soluţiei miraculoase, fiecare în parte. Nu ştii dacă să te cruceşti, să închizi televizorul, să vomiţi sau să prepari un Molotov sau să asamblezi Kalashnikov-ul  şi să iei calea răzbunării crâncene. De ce am ajuns aici? Am explicat în mai multe rînduri. Specialiştii sociologi ai locatarului de la Cotroceni lucrează minuţios şi cu aplicare. Ambiţia (sau porunca şi condiţia celui de-al doilea mandat?) de a discredita (la început), de a submina (asmuţind categorii unele împotriva altora şi indivizi unul împotriva altuia) şi în final de a distruge Statul, reducându-l la un flexibil şi suav 500 000 (acum are 1.200 000) de angajaţi. Este înfricoşător ce şi-a pus omul ăsta (sau a primit ordine clare) în capul lui să facă. Niciodată, în ultimii ani, n-am avut un guvern pornit cu înverşunare împotriva cetăţenilor pe care îi guvernează (aşa-zicând). Şi nici nu mi-am imaginat vreodată că vom fi loviţi în cap cu clişeele comuniste de genul: „toţi trebuie să fim egali”, „trebuie să existe egalitate în sistemul bugetar” emis din gurile prefăcute ale omnibocilor care par să aibă un cip implantat (mă întreb dacă nu cumva au) şi sunt comandaţi prin unde electromagnetice de telecomanda marelui vizionar distrugător al poporului român. Pentru a-şi vedea îndeplinite obiectivele, acest domn pricăjit şi suferind nu va menaja pe nimeni şi nimic. Văcuţa Alma, după ce va fi fost folosită în determinarea unei noi majorităţi în CD şi, după ce va fi numărat ca Pristanda în miez de noapte, simultan cu arestarea ultramediatică a lui Sorin Ovidiu Vântu, fără să ştie, însă, să-şi ascundă furăciunea de camerele de filmat,  va fi aruncată cât colo ca o zdreanţă inutilă. Nu-mi fac iluzii că Boc va avea o soartă mai bună. Mă mir doar că în simulacrul ăla de partid prezidenţial alcătuit din yesmani şi (şi …) nu are nimeni curajul să se ridice în picioare, măcar din reflexul de a-şi feri gura de jetul prezidenţial. Parcă-parcă se pregăteşte, neîncrezător, tovarăşul Blaga.  Dar nu e convins. Am aşteptat cu interes momentul când Boc îl va trăda pe băsescu. Nici măcar de-atât nu e în stare bietul nefericit. Şi-atunci, ne vom alege cu coana Cocoşoane premieră. Este următoarea mutare şi, pentru realizarea ei, se aşează acum piesele într-o oarecare devălmăşie. Dar, până când duducuţa va fi în poziţie să-şi lipească dosul de scaunul de prim-ministru (şi se va întâmpla şi asta dacă stăm, în continuare, cu degetul în gură) partidul prezidenţial îşi va lepăda pieile precum şarpele (a şi început, şi a lepădat deja pielea Videanu, pielea Blaga, pielea Berceanu) şi va ivi o altă făptură inocentă şi nou-nouţă – o făptură partinică, desigur, cu oameni noi, din noua garnitură. Până când preşedintele îşi reinventează partidul, s-ar putea să se trezească preşedinte peste o ţară fără supuşi (în fine, cu 15 milioane, cum sună „directiva” pe care-a primit-o). La ce-i va folosi, nu se ştie.

Update: Sper că n-aţi uitat de interviul anului!

Botezul

Etichete

alegeri prezidenţiale, Cotroceni, desemnarea premierului II, dosarul Flota, Elena, Gore Pirgu, jurnal de scriitor online, licheaua simpatica, literatura, News, politica, politics, relatari fanteziste, Romania, România trezeşte-te!, sa scapam de nebun, Traian Basescu, viata asa cum e

(Capitolul I  – Unicameralul cu tinetă )

(Capitolul II – La duşuri)

(Capitolul III – În documentare )

(fotografie șterpelită de la Gheorghe Constantin)

Patru trupuri goale stau chircite pe banca de lemn cu picioare de cornier prinse și ele în cimentul îmbătrânit. Unul are coastele aparente iar pielea din jurul abdomenului atârnă în colăcei flasci. Fiecare privește în jos, într-o parte, încercând într-un fel sau altul să-și ascundă goliciunea, nu din pudoare ci dintr-o conștiență instinctivă a inesteticului trup gol.  Gore e singurul care stă în picioare expunându-și tatuajele. Pe umărul drept are un craniu stilizat iar pe antebrațul stâng o inimioară străpunsă de o săgeată. Deasupra inimii, în dreapta,  scrie ”gore” iar în dreapta unghiului ei ascuțit, pe unde iese vârful săgeții, scrie ”lena”. Franzelă aruncă o privire furișată către trupul impozant cu picioarele desfăcute al lui Gore și sparge tăcerea care devenise stânjenitoare:

– Te-a mai căutat Lena?

– Cu mine vorbești, bă Franzelă? Da pe tine te-a căutat Margareta? Sau a aflat ca ești bulangiu și-a lăsat-o mai moartă, că e destul o femeie în casă? rânji Gore indispus.

– De unde-ai scos-o pe asta bă Gore? Vezi că poate mă superi. Tu nu mă cunoști pe mine. Io-s bun ca pita caldă, de-aia-mi zice ”franzelă”, da’ daca mă enervează careva …

– Mi-a zis mie unu’ pe cursă, unu Creastă, că la Aiud mai făceai și tu rost de-o țigare, de-o ciocolată… Sau nu-i adevărat?

– Sigur că nu-i adevărat! Ce faci,  mă iei la intimidare?  Vezi poate-ți dau drumu’ la sânge… Că îți cam clocotește. Du-te-n p… mea de fraier! Ce crezi ca faci perimetre și-aici?

Cei doi nu apucară să se încaiere pentru că ușa se deschise și își făcură apariția alți zece deținuți, cu hainele de schimb împăturite în brațe. Grozea aruncă privirea roată și pricepu repede starea de spirit.

– Stamate, ia vin’ bă-ncoace! Domnu’ agent Stamate!

– Ce-i dom’ Grozea? S-a-necat vreunul? Că n-am datără drumu’ la apă! răspunse Stamate și se apropie și el cu bastonul pregătit. Pe care vrei bă să-l gândil un pic pe spinare?! Futu-vă-n cur de homosexulani!

– Dom’ șef, Franzelă face caragață! interveni Gore cu gura mare. Că dacă mă caută Lena, că îmi dă drumul la sânge… Io-i rup jugul, așa să știți! Dacă Franzelă-i mortăciune, să știți că de la mine e! Să consemnați! Ce-are el cu Lena? Ce? Eu i-am băgat strâmbe la muierea lui? S-o știe sida, eu nu vreau s-o știu.

– Ce-aveți bă? Vi s-a făcut de muieri? Hî? Stați că vă dau eu muieri! rezolvă Stamate simplu necunoscuta, împărțind bastoane în stânga și-n dreapta, secondat mai fără tragere de inimă de Grozea.

– Ce dai domnu’ agent, că eu n-am făcut nimic! De ce folosiți violența când nu s-a întâmplat de fapt nimic? îi interpelă Traian, încercând să-și protejeze scăfârlia de ploaia de bastoane.

– Futu-te-n lampă de labagiu! Mie mi te adresezi cu domnu’ agent-șef, nu cu domnu’ agent! Ai înțeles, bă, gunoiule? Te crezi la Haga aicea? Stai că-ți dau eu indisciplină! Te crezi advocat? Stai că-ți dau eu advocat! și Grozea își însoțea fiecare cuvânt cu câte un șpiț de bocanc în coastele și în capul deținutului care se prăvălise pe ciment, ghemuit ca un foetus, în sângele care-i bubucea din nas și din gură.

– Lasă-l, dom’ șef că l-ai fezandat destul! interveni salvatorul Gore. Lasă că-i aplicăm noi constituția pușcăriei! Îi arătăm noi ce și cum. Că nu știe, e nou. Tre’ să-i facem botezul.  Lasă-l, că-l omori! se rugă Gore.

Grozea, nădușit tot, cu ochii holbați și aproape de apoplexie, îl răsturnă cu bocancul pe deținutul aflat în stare de semiconștiență și, speriat că acesta ar putea fi mort, îi mai arse una-n coaste. Deținutul gemu tânguit și horcăi încercând să-și elibereze căile respiratorii de sângele ce nu încetase să se întindă pe ciment imaginând o hartă semănând cu aceea e României.

– Scoală-te bă, futu-ți morții mă-tii! Ce-i aicea, pension? Scoală-te și curăță mizeria de-ai făcut-o! Că doar n-o să ți-o curețe colegii!

Gemând și abia adunându-și puterile, cu capul vâjâind și cu carnea dezvelită din arcadă acoperindu-i ochiul stâng, deținutul Traian se ridică în capul oaselor, confuz.

– Hai! Ia găleata și mopul și curăță aicea! Că nu-i măcelărie! E instituție de reeducare! Muncă, evadare sau moarte! Ce preferi? rânji Grozea.

– Și voi ce beliți ochii aici că acum v-o luați și voi?  rânji și Stamate. Hai, sub dușuri că dau drumul la apă. Să nu aud niciun sunet decât cum curge apa! S-a-nțeles?

– S-a-nțeles, don șef! rostiră câteva glasuri mai mult a lehamite.

Traian luă găleata și mopul din mâna lui Stamate, se târî spre chiuveta de tablă și învârti cu degete tremurânde robinetul. Uitându-se-n gol la jetul de apă ce bătea darabana-n găleata de zinc, mormăi ca pentru sine: ” Mai bine-l lăsam  pe neamțul ăla, futu-mă-n gură de bou ce sunt! Acuma eram pe mare și visam la Lenuța! Poate chiar ar fi fost lângă mine!…”

(va continua)

Populism şi futurism în politica dâmboviţeană

Etichete

Cotroceni, Crin Anonescu, droguri usoare, Guvern, Ion Iliescu, jurnal de scriitor online, land of choice, legalizarea prostitutiei, Mircea Geoana, modificarea Constitutiei, Modrogan, PD-L, PNL, politica, presedintele tuturor romanilor, PSD, referendum, reforma constitutionala, Romania, România trezeşte-te!, Tariceanu, Traian Basescu

Ori că l-au lăsat din braţe, ostenite de-atâta adversitate şi încăpăţânare, o parte deloc neglijabilă a Serviciilor, ori că Chivasul i-a întunecat rău acea parte a viscerelor cu care ia decizii, „Preşedintele Tutulor Român’lor” – id est Traian Băsescu – o dă în bară din ce în ce mai des.

Gurile rele pun reacţiile dezlânate şi necontrolate ale şefului statului nostru de drept pe seama sondajelor sincere. Unde procentele dumnealui nu sunt unele confortabile ci mai degrabă unele dătătoare de fiori reci pe şira spinării operate la Viena. Adversităţii mocnite şi încă temătoare din sânul propriului partid i s-a adăugat şi o guvernare ex-cep-ţio-na-lă. Lăcomoşi şi cam ilogici, pedeliştii şi-au upgradat ministerele bănoase, lăsând PSD-ului ministerele sociale cu sindicatele aferente, destul de puternice în economia administrării puterii. Se va vedea curând cât de puternice.

Despre primul ministru chiar nu e nimic de spus. Trompeta băsesciană a răguşit morfolind aceleaşi fraze trâmbiţate şi ele din duhoarea maţului gros, nicidecum filtrate măcar prin neuronul de măsură al supuşeniei româneşti.

Politica românească s-a defăimat, s-a bagatelizat, a căzut într-o pernicioasă necontenită injurie publică în spatele căreia se practică şoapta complice şi făcutul cu ochiul. Bisnissul transpartinic bate orice adversitate fie ea doctrinară, de incompatibilitate, sau morală. Nu există nimic sfânt în politica românească. În toate partidele se mişculează şi se mişcoteşte pentru cotonogirea liderului formal. PNL-ul îl faultează pe Crin – plăpândă floare aeriană ce vrea să-şi exhale otrăvurile nimicitoare în faptul zilei. Nimic mai greşit. Înlăturarea lui Tăriceanu de la conducerea partidului, cunoscut ca opozant fervent al preşedintelui în funcţie – în speranţa unui ipotetic acces la putere după alegerile prezidenţiale – a fost o greşeală. Crin nu are anvergură de preşedinte de partid, îmi pare rău să constat. Aşa încât mirobolanta floare a politicii liberale se ofileşte înconjurată de spinii confraterni.

Nici PSD-ul nu se află mai prejos în concursul naţional de defăimare şi paintball. Pe de o parte, frisonul baronilor teritoriali animat de perspectiva de a dansa tot cu Băsescu şi anul viitor, îi imprimă preşedintelui partidului o mişcare giratorie. Nevoit să-i mulţumească pe toţi şi să aţină în lupta pentru candidatură, Mircea Geoană, deşi a făcut progrese remarcabile, rămâne tot neconvingător, un lider gonflat şi imberb, cu pusee adolescentine.

Apariţia duduitoare a fostului secretar general al partidului, cadrist călit în hăţişurile şi mlaştinile administraţiei, Octav Cozmâncă, a pus neuronii multora în alertă şi a crescut doza de adrenalină pe cap de pesedist de frunte. Cunoscându-i în amănunt pe cei mai mulţi dintre liderii actuali ai partidului, bomba Cozmâncă ar putea duce partidul la o implozie în care mulţi şi-ar pierde vestmintele acoperitoare ale unor trupuri politice neconforme cu imaginea de pe televizor. Astfel că partidul social democrat, care cică s-a reformat până la genunchiul broaştei, înlăturând exact membrii cu coloană vertebrală şi promovându-se fiecare pe sine, s-ar putea vedea scindat între Mircea Geoană, candidatul formal, preşedintele partidului care în mod automat trebuie „să-şi asume candidatura la Preşedinţie” – şi am citat din clasici – şi Sorin Oprescu, fost membru PSD care a diagnosticat, la anterioarele alegeri ale partidului desfăşurate într-un formalism puturos (după părerea mea), plăgile de care suferă acest partid zis „de stânga”.

Parcă aş fi scris eu cele cinci pagini ale scrisorii pe care a adresat-o  Octav Cozmâncă conducerii partidului. Pentru că Partidul Social Democrat nu mai reprezintă pe nimeni. Poate pe sine. Deşi nici de asta nu putem fi siguri, pentru că şi acolo, ca în întreaga societate românească şi-a făcut loc morbul egoismului, al individualismului, al lui „scapă cine poate”. „Fiecare pentru sine” nu poate reprezenta în niciun caz comandamentul unui partid al celor mulţi.

Despre PD-L, care nici nu este un partid ci doar o haită de fiare (unele flămânde, altele îmbuibate dar cu instinctul turbat de a ucide de plăcere) sub comanda unică a preşedintelui bănuit de trafic cu arme, nu avem a spune prea multe. Încercarea de a scoate PSD-ul de la guvernare forţând asumarea răspunderii pentru două legi esenţiale pentru bunul mers al societăţii româneşti a eşuat. Cum eşuată pare şi guvernarea. Blamarea miniştrilor PD-L prinşi cu mâna-n buzunarul contribuabilului, unul pentru ungerea fiicei prezidenţiale amatoare de droguri uşoare ca europarlamentar şi altul, cel de la ministerul futurismului, pentru tupeul cu care-şi face imagine în contul aceloraşi bani irosiţi promovând, cică, o „Land of  Choice” pe cale de a sucomba sub ploaia de politici amatoristice şi smucite, au pus o lumina murdară în geamul din Modrogan. Or fi „zoaiele” la care se referea ingenuul nostru prezident? Atmosfera în partid e una ostilă actualului preşedinte, iar în cazul în care acesta nu va intra în cursa prezidenţială şi nu va câştiga, soarta partidului va fi pecetluită. Aşa cum vânează ei astăzi orice suflare de pesedist sau de penelist care li se opune, vor fi vânaţi şi ei şi nimiciţi în orice cotlon s-ar ascunde. Nici măcar PSD-ul în perioada lui de glorie paranoidă (şi mă refer aici la anii 2003-2004) nu a făcut atâta rău celor care nu „erau de-un sânge” cu el. Luând în calcul şi varianta în care Traian Băsescu nu va aquiesa al doilea mandat, tropotul copitelor şi fâşâitul ghearelor care l-ar vrea sfâşiat acum se aude hăt înafara partidului. Traian Băsescu va pierde funcţia de preşedinte în această toamnă şi pierderea aceasta va fi contabilizată şi resimţită mult mai acut de partidul dumisale decât de el însuşi care-şi va lua goeleta şi va pleca în Paraguay.

Înnebunit să recâştige încrederea şi voturile „poporului” băsescist, preşedintele nostru, natură conflictuală şi certamente alcoolică, s-a repezit mai întâi la justiţia care nu vrea să-l „lege” pe marele şi singurul lui adversar politic redutabil, Ion Iliescu. Ostilitatea celei de-a treia puteri în stat nu e de neglijat mai ales în perspectiva alegerilor ce vin, cu atât mai mult cu cât judecătorii sunt, prin lege, preşedinţii birourilor electorale. O mişcare viscerală eminamente perdantă şi neinspirată, după multele altele ce ne-au pigmentat cenuşiul crizei în aceşti ani de restrişte socială şi politică.

Căpătuirea materială a fetelor nici nu este atât de blamabilă într-o lume balcanică în care şpaga ţine loc de regulă. Nici măcar înscăunarea presupusei sale prietene ca ministru nu a şocat morala unei societăţi îngăduitoare cu asemenea manifestări de bunăvoinţă voievodală.

Dar să te iei la harţă cu două dintre veritabilele puteri în stat (Parlamentul şi Justiţia) şi cu una nonformală dar cu atât mai periculoasă – şi am numit aici Presa – este curată nebunie.

Este limpede că România trebuie să iasă din această izolare în care-a înghesuit-o cu „abilitatea” uluitoare a unui neghiob actualul accident politic aflat în funcţie la Cotroceni. Este limpede că adâncurile „Lacului rusesc” ascund vietăţi de pradă la care noi nici cu gândul nu gândim. Ipoteticul sprijin al Marelui Licurici (atâta vreme cât marele Licurici s-a întunecat) vine să-i dea cu Axa-n chelie zurbagiului carpatin, acum când pe ţambalul scuturilor antirachetă s-a aşternut batista unei abile şi strategice diplomaţii.

Singur, părăsit de proprii partizani, nesigur şi disperat, Traian Băsescu culege ce-a semănat în cinci ani de smucituri politice şi diplomatice. Adică, furtună. O furtună căreia nu-i va putea face faţă cu muşii cu care a spălat puntea în aceşti ani.

Politică pe pâine

Etichete

Constituţie, Cotroceni, Emil Boc, Guvern, politica, Romania, Theodor Stolojan, Traian Basescu

După ce ne-a trecut sfânta mare indignare, avem marea consfinţire a realităţii că preşedintele nostru nu e constituţional.

Ştiţi desigur ce alte întrebuinţări mai dă el Constituţiei României – de exemplu să-şi facă din ea cornet pentru pus scrumul când nu găseşte o scrumieră prin preajmă.

Încerc să intru-n mintea dumnealui şi-mi dau seama că sunt într-o veritabilă peşteră din bezna căreia mă pândesc liliecii.

Nu a aşteptat finalizarea negocierilor dintre cele două partide care s-au oferit să-i servească drept cal de bătaie până la realegerea lui ipotetică pentru încă un mandat. N-a avut răbdare. Cei care-l cunosc bine ştiu că deşi e un animal cu instincte politice bune, nu are răbdare şi nu-i place să fie vioara a doua. N-a avut nici răbdare dar nici nu s-a putut stăpâni să nu-i calce în picioare, să-i umilească, să-i strivească sub dispreţul lui de Preşedinte legitim, ales de popor. Aşa că a ales să se grăbească şi să le tragă şi o flegmă în ceaşca cu care-şi beau aldămaşul.

Dacă ar fi vrut acest guvern şi nu ar fi vrut doar să dovedească – încă o dată – cine e jupânul, cine face cărţile şi cine centrează, ar fi avut răbdare.

Dacă nu ar fi vrut să le plătească alor lui toate ezitările şi mârâielile, nu l-ar fi numit premier pe Stolojan, la mişto.

Dacă nu ar fi vrut să le rânjească în nas pesediştilor, nu ar fi spus că premierul este încremenit pe post 4 ani (deşi în parlament, printr-o moţiune de cenzură, el poate fi oricând demis) şi că la guvernare va participa şi UDMR-ul.

Mă întreb ce l-o fi determinat să fie impetuos, ce i-o fi amorţit instinctul de prădător politic?

Pentru că orice-aţi zice, astăzi, Traian Băsescu a făcut o gravă eroare politică.