• Cu subiectivism…
    • Cartea de dragoste
    • Cartea de sidef

Gabriela Savitsky

~ Nihil sine Deo

Gabriela Savitsky

Arhive etichetă: Culture

O zi din viața mea

03 Miercuri feb. 2010

Posted by Gabriela Savitsky in amintiri, Art, Design, deviantart, fantezii literare, History, leapsa, literatura, Uncategorized, viata asa cum e

≈ 55 comentarii

Etichete

Alexei Mîșkin, binele si raul, casa bunicilor, Culture, Idiotul, James Joyce, jurnal de scriitor online, Life, literatura, Nastasia Filipovna, o zi traita in vis, Printl Miskin, relatari fanteziste, viata asa cum e, vis

Am primit ieri o leapșă. Deși nu agreez din cale-afară acest mod de a obliga pe cineva să scrie, iar atunci când am sarcini precise, mă simt datoare să le onorez, i-am dat curs. Și pentru că m-am gândit de multe ori la această temă literară.

Iarna e una firavă și capricioasă. Televizorul s-a lungit, s-a lățit, s-a curbat și se scălâmbăie isteric doar-doar i-om arunca vreo privire interesată. Filomela Pizdrinț, personajul meu căruia abia am reușit să-i arunc câteva tușe fugare, mă privește mustrătoare din oglinda furnirului. După ștraifurile de sticlă mată ale vitrinei, se zărește silueta curbată a unui bărbat. Stă atârnat pe marginea unui pat de infirmierie, căzut în propria neputință, cu toate oasele prelingându-se într-o nișă a destinului, într-o gaură căreia nu i se zărește fundul. Ridică bărbia și mă privește pieziș, preț de o miime de secundă, cu un reproș negru: ”Ai de gând să mă abandonezi aici, mult?” – mormăie și își reia poziția mută și ostilă. E Aristotel Pizdrinț. Știu cine e, eu l-am creat, în joacă. Când a început să se scrie singur, să se construiască și să devină din personaj o făptură semireală, m-am speriat. Nu am mai știut cine e stăpânul, cine pe cine scrie. Eu sunt cel ce scrie sau personajul e cel ce se scrie pe sine? Între orgoliu auctorial și frica de propriile fantasme, am închis personajele – am gândit eu – cu o mie de chei în străfundul nonexistenței. Aproape când să mă trezesc, când cred că intru în existența mea anostă, personajele îmi sar în față din cele mai neașteptate unghere. Sunt un Ivan Denisovici iar prețul libertății mele este această carte care mă așteptă scrisă undeva în rețeaua energetică a Universului, iar tot ce trebuie să fac este să o transcriu. Filomela vine noaptea în visele mele, îi zăresc silueta subțire, în cămașa de noapte albă de tifon, cu gulerul rotunjit și bordat de dantelă rozalie, stropită cu flori de mușețel cuminți. Stă cuminte, imobilă, la fel ca florile de pe cămașă. Mă privește rugătoare, cu un vag reproș senin, de după gardul de lemn al casei bunicilor mei. O casă căreia îi adulmec și acum în amintire mirosurile. Miros de nucă, de lapte fiert, de mușețel și iasomie. Mirosul florilor de cireș amețind văzduhul și aurind solzii de draniță de pe acoperiș și de pe casă. Dacă există un loc din univers unde m-aș putea odihni, unde toate zbaterile minții și voinței mele ar înceta, acela ar fi podul casei bunicilor mei. Din nefericire, acel pod minunat, mirosind a praf de soare, a stroh și a lemn înțelept și tăcut există doar în amintirile din visul meu, mereu același. În fiecare noapte adorm pentru că trebuie să ajung la casa bunicilor. Să mă apropii din capătul tolocii Jalcăului, s-o văd de departe strălucind în soare ca un palat de cleștar. Să pășesc ca pe aburi pe marginea drumului și speriind broscuțele care sar una câte una în șanțul de pe margine, ascunzându-se în lintița ce se leagănă peste apa verzuie. Să trec podețul din fața casei și să împing poarta din scânduri de lemn înnegrite de ploaie și scorojite de soare. Poarta scârțâie prelung de parcă ar face trecerea dintre două lumi. Dincolo de ea, mă așteaptă cireșul. E încremenit în înflorire de zeci de ani. Urc lespezile uriașe și ajung la ușă. Ușa miroase a soare și așteptare. Apăs pe coarba ce-mi întâmpină palma cu răceala ei de fier. Are, la extremitate, un cap de șarpe. De când mă știu, am evitat să-l ating, deși ușa s-ar deschide mai ușor, dacă aș apăsa pe bumbul cu un ochi imobil și viclean care mă țintește. Intru, podelele din coridor miros înțepător a gaz. Deasupra, oblonul de la pod e dat într-o parte și un turn de lumină albicioasă în care joacă miliarde de particule minuscule, coboară pieziș din lucarnă și se scurge într-o băltoacă blonzie pe podelele de lemn geluit. Pășesc în interiorul cilindrului de lumină, cu un vag sentiment de teamă amestecată cu certitudinea că aici, în acest loc sacru, nu mi se poate întâmpla nimic rău.

Brusc, timpul se dilată ca o gumă de mestecat pe care-o întinde un copil. Casa bunicilor a dispărut, turnul de lumină s-a închis. Sunt la mii de ani lumină de pământ. Sunt o particulă nenumită și tai cu o viteză ce nu poate fi descrisă, vagul întuneric din univers. Sunt o particulă cu un singur gând: acela de a-și păstra conștiința că există, trează.

Sunt Leopold Bloom și fiecare frântură a unei secunde se rotește ca un caleidoscop. Pe suprafața cilindrului se desfășoară viețile celor din jur, viețile altora, necunoscute, gesturi și vorbe pe care nu le-am auzit niciodată, chipuri pe care nu le cunosc. Și unele pe care le cunosc. Într-un colț, înveșmântat ca de bal, prințul Mîșkin îmi zâmbește complice. Zâmbetul lui îmi induce – nu știu de ce – o bruscă enervare. Dau un bobârnac caleidoscopului. O făptură care mi-e foarte dragă și pe care credeam c-o cunosc, stă pe un munte, al cincilea dintr-un șir de șapte. Îmbrăcat într-un strai alb strălucitor, ține în mâini două globuri de energie vibrantă. Unul este întunecat precum hăul cel negru, străbătut de vinișoare indigo, celălalt limpede, dintr-o pufoasă ceață lăptoasă, cu inserturi aurii. Mă întreabă din ochi pe care îl vreau. E în stare să mi-l ofere, îmi dau seama că nu glumește. Sunt îngrozită. ”Ce alegi?” – mă urmărește glasul, în auzul meu din vis. O rup la fugă cu o spaimă ce nu poate fi descrisă. Nimănui nu-i e ușor să aleagă. Nici măcar ca ipoteză. Atunci când ești pus în chiar fața faptului de a alege, oare ar trebui s-o faci? Înot prin apele somnului cu o disperare de moarte. Vreau să ajung cât mai repede la liman. Sfâșii pânzele, dărâm munți de pietroaie, mâinile și picioarele îmi sângereză. Inima mi s-a urcat în gât luând-o înaintea trupului greoi și inconștient. Sar din pat și dărâm ușile până la chiuvetă. Îmi cufund fața în apa din palme, de câteva ori. Mă ridic și arunc o privire buimacă în oglindă. În stânga și în dreapta mea, deasupra umerilor cam la un stat de palmă, oglinda ține în niște mâini imaginare, două globuri.

Cu sadism, livrez această leapșă companionilor mei de bloggereală, care mă trag afară de picioare din existența mea care se petrece 90% între vis și trezvie și mă obligă să scriu. Respectiv, fetei din începutul blogrollului, serioasă, cinică și vai! atât de romantică, în fond, războinicei atât de tinere și de neînfricate încât mi se face frică să mă gândesc la felul în care evoluează, îndeobște, revoluționarii,  Novicelui și inițiatului – în același timp -, cu nume predestinat, scriitorului de strajă la debutul zilelor agresive,  delicatei și excelentei observatoare care pare să plutească la suprafața realului,  expertei în PA-uri inaccesibile și transparente precum boabele de cleștar și reginei Ținutului Mărgelelor vii.

Nu i-ar strica nici Făpturicii un șfunc.

Cine e mai pinguin?

01 Luni feb. 2010

Posted by Gabriela Savitsky in Entertainment, Music, muzica, politica

≈ 26 comentarii

Etichete

basescu, berceanu, Blaga, boc, Culture, oprea, pinguinul boc, politica, România trezeşte-te!, Tara Pinguinilor, udrea

Sensul ezoteric al „aşteptării”

14 Luni dec. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in literatura, viata asa cum e

≈ 4 comentarii

Etichete

Books, Canada, Culture, Eckhart Tolle, Editura Curtea Veche, literatura, Puterea Prezentului, Vancouver, viata asa cum e

„Într-un anumit sens, starea de prezenţă poate fi comparată cu aşteptarea. Iisus a folosit analogia aşteptării în unele din parabolele sale. Nu este vorba despre genul obişnuit de aşteptare amestecată cu plictiseală şi iritare care reprezintă o negare a prezentului (…). Nu este o aşteptare în care atenţia dumneavoastră se fixează asupra unui punct din viitor, iar prezentul este perceput ca un obstacol indezirabil ce vă împiedică să obţineţi ceea ce vă doriţi. Este o aşteptare calitativ diferită, una pentru care aveţi nevoie de toată atenţia şi vigilenţa dvs. Se poate întâmpla ceva în orice moment şi, dacă nu sunteţi absolut treaz, absolut nemişcat, puteţi rata evenimentul. Acesta este genul de aşteptare despre care vorbeşte Iisus. În această stare, toată atenţia dvs. se îndreaptă spre prezent. Nu mai rămâne niciun pic pentru reverii, gânduri, amintiri, anticipări. Nu mai este niciun pic de tensiune în ea, niciun pic de frică, doar prezenţă alertă. Sunteţi prezent cu întreaga dvs. fiinţă, cu fiecare celulă a corpului dvs. În această stare, „dumneavoastră” cel care aveţi un trecut şi un viitor, personalitatea – dacă doriţi -, nu se mai află acolo. Şi, totuşi, nu se pierde niciun lucru de valoare. Sunteţi încă în esenţă dvs. De fapt, sunteţi mai mult dvs., decât aţi fost vreodată până atunci sau abia acum sunteţi dvs. înşivă.

„Fii ca un servitor care aşteaptă întoarcerea stăpânului”, spune Iisus. Servitorul nu ştie la ce oră va veni stăpânul. Aşa că rămâne treaz, alert, echilibrat, liniştit, ca să nu piardă din vedere întoarcerea stăpânului. Într-o altă parabolă, Iisus vorbeşte despre cele cinci femei neglijente (inconştiente) care nu au avut suficient ulei (conştiinţă) pentru a-şi ţine lampa aprinsă (starea de prezenţă), şi astfel au pierdut sosirea mirelui (prezentul) şi n-au mai ajuns la nuntă (iluminare). Aceste cinci femei se deosebesc de cele cinci femei înţelepte, care au avut suficient ulei (au rămas conştiente). Nici măcar bărbaţii care au scris Evangheliile nu au înţeles sensul acestor parabole, aşa că primele interpretări greşite şi distorsiuni s-au strecurat prin scrierea lor. După alte interpretări eronate, sensul real s-a pierdut complet. Acestea nu sunt parabole despre sfârşitul lumii, ci despre sfârşitul timpului psihologic. El indică transcendenţa minţii supuse sinelui fals şi posibilitatea de a trăi într-o stare de conştiinţă total diferită.

Frumuseţea se iveşte în liniştea prezenţei

Ceea ce tocmai aţi descris este un lucru pe care îl trăiesc ocazional, pentru câteva secunde, când sunt sigur în mijlocul naturii.

Da. Maeştii Zen folosesc cuvântul satori pentru a descrie străfulgerarea intuiţiei, momentul de absenţă a minţii şi de prezenţă totală. Deşi satori nu este o transformare durabilă, fiţi recunoscători atunci când apare, pentru că vă oferă o idee despre trăirea iluminării. Poate că aţi trăit de multe ori această stare fără să ştiţi ce este şi fără să îi înţelegeţi importanţa. Prezenţa este necesară pentru a deveni conştienţi de frumuseţea, măreţia şi sfinţenia naturii. Aţi rămas vreodată cu privirea pierdută în infinitatea spaţiului, într-o noapte senină, uimit de calmul absolut şi de vastitatea ei inimaginabilă? Aţi ascultat cu atenţie susurul unui râu de munte în pădure? Sau cântecul unei privighetori la apus, într-o seară liniştită de vară? Pentru a conştientiza aceste lucruri, mintea trebuie să se liniştească. Trebuie să lăsaţi la o parte un moment bagajul personal de probleme, din trecut şi din viitor, şi toate informaţiile pe care le-aţi acumulat; altfel, veţi privi fără să vedeţi, veţi asculta fără să auziţi. Este nevoie de prezenţa dvs. totală.

În spatele frumuseţii formelor exterioare, există mai mult: ceva ce nu poate fi exprimat, ceva inefabil, o esenţă profundă, interioară, sfântă. Ori de câte ori există frumuseţe, această esenţă interioară străluceşte în afară. Ea vi se dezvăluie numai atunci când sunteţi prezent. Este oare posibil ca această esenţă nenumită şi prezenţa dvs. să fie una? Ar mai putea ea să existe acolo fără prezenţa dvs. ? Pătrundeţi mai adânc în ea. Descoperiţi singur.”

Eckhart Tolle – Puterea Prezentului – ghid de dezvoltare spirituală, ediţia a III-a, Editura Curtea Veche Publishing, 2008. Traducere de Alexandra Borş.

Reiner Maria Rilke – Toamna

14 Luni dec. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in literatura, Poetry, Poezie

≈ 7 comentarii

Etichete

Caderea, Culture, literatura, Poetry, Poezie, Reiner Maria Rilke

Cad frunzele, cad ca din depărtare,
de parcă veştejesc grădini în ceruri,
cu gesturi de negare cad, de-a rândul.

Iar nopţile, cum cade greu pământul
din toate stelele, într-o însingurare.

Noi toţi cădem. Şi mâna asta, iată.
Căderea, vezi, e-n toţi şi în oricine,

Şi totuşi, este Unul care ţine
nespus de blând, pe mâini, căderea toată.

Poem de care mi-am amintit din cauza lui.

Five o’ clock

27 Vineri nov. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in alegeri prezidenţiale, Art, deviantart, Entertainment, Events, fantezii literare, Government, Inspiration, Internet, Ion Iliescu, literatura, politica, Romania, Traian, viata asa cum e

≈ 51 comentarii

Etichete

Alice Drogoreanu, Alma Roberta Anastase, batistele lui Dinu Patriciu, Betsey Johnson, Blana de la Prada, Bulevardul Ferdinand din Constanta, Cannes, Cartarescu, ceas de 350 000 de euro, Christian Louboutin, Constantin Vacheron, conturile din Bahamas ale lui Basescu, Culture, Dan Voiculescu, Dino Ventura, Dinu Patriciu, Doctorul, Dottore, Expozitie fotografica, Gucci, Hayssam, Jazz Cafe expo foto, jurnal de scriitor online, jurnalisti, Life, literatura, negrul Jim, News, Omar Hayssam, Photography, politica, politics, povestiri de la Zorro, presa de scandal, Presedinta Camerei deputatilor, relatari fanteziste, Romania, România trezeşte-te!, Sergio Rossi, smoking, soiree, sponsorizari pentru campania electorala, Tom Sawyer, Ungaro, Valleverde, viata asa cum e

Foto: Alex Mazilu

(Anterioarele ”capitole”)

Pe bulevardul Ferdinand, în fața clubului de jazz, oprește limuzină după limuzină. Majordomi îmbrăcați în tunici cu fireturi, înmănușați elegant, deschid portierele la capătul covorului roșu. În toalete de gală, coboară din mașini vipurile lumii noastre și se înșiruie la intrarea în club, făcând semne drăgăstoase către camerele de filmat aflate după cordonul de jandarmi.

– Aia cine-i? întreabă un jurnalist grizonat, cu ochelari cu rame invizibile.

– Care bă, blonda? Aia-i Nuți, ce naiba, nu mai vezi? îi răspunse un altul, deșirat și acneic.

– Nu, mă. Aia ca un cârnat strangulat. Ia uite-o ce duluri are! Și-a mai pus și rochia aia strâmtă, pațachina!

– Alma? Aia-i Președinta Camerei.

– Președinta Cămării, poate vrei să zici! Întuflecă din pricina stressului funcției. Ia uite-o cât e de dolofană! Și ce prezenvativ de piersică sintetică și-a tras pe ea!

– Termină, nu fi … Uite-l și pe Dinu! Ooo! Excelență!.. Ce faceți? Ați venit la expoziție?! strigă el către personajul ce pășea larg spre intrare.

– Mă întâlnesc cu niște amici, să bem o cafea. Pe Felix nu l-ai văzut? se îndreptă, colocvial, impozanta făptură către ziaristul deșirat, dând în laturi blana de la Prada și vădind un smoking violet. În buzunarul de la piept, nelipsita batistă fistichie, așezată cu o neglijență studiată. Cu un gest teatral, ivi încheietura mâinii de sub haină și lăsă pentru câteva secunde vederii tuturor un ceas superb, Constantin Vacheron.

Blitz-urile nu încetau să scânteie în înserarea răcoroasă. Aerul devenise vibrant și concret, ai fi putut să-l tai în felii, dacă te-ai fi gândit. Totul mirosea a parfum, veselie, lipsă de griji, strălucire și nonșalanță.

Pe trotuar își fac apariția patru creaturi jerpelite, în contrast pregnant cu atmosfera generală. Dau să pășească pe covorul roșu, însă doi dintre majordomi îi oprescu gest ferm.

– Dumneavoastră? Unde mergeți? Aici e o manifestare culturală de marcă! Nu puteți intra în halul ăsta!

– Este invitații! răspunse Jim, scotocindu-se în buzunarele jachetei murdare și sfâșiate. Unde am pus la el?… căută nedumerit și în buzunarele adânci până la genunchi ale patalonilor. Poftește! îi băgă el sub nas majordomului celui obraznic o hârtie mototolită de 5 dolari.

– Cred că glumiți, domnu’…

– Hayssam este la mine! Eu pretin cu Dottore! Facut la el donație la campanie mult euro, metru cubic de euro!

– Hayssam! se întoarse Dinu cu jumătate de trup. Ce faci, dom’le? Ce-i cu tine în halul ăsta? îi privi el circumspect.

– Văzut, bre valah puțit! Eu estem bretin la conașul! îl dădu la o parte cu dosul mâinii pe majordom și înaintă. Conu Dinucu… stai sa spuneam. Eu blecat cu balon zburator la egzpediția. Subt acoperit, Negrul Jim, de la roman american. Asta, neghiob mic si cocoșat, care facut figura si bagat la mine la bușcaria, vrut facem adentat. Venit cu șoarece atacat balon și venit fluture de la Gardaresgu și salvat  la ele.

– Băi, ești incoerent rău! Cum să faci un atentat cu șoareci? Șoarecii nu-s zburători! Termină cu prostiile! Delirezi, mon cher!

– Asta nu înțelege, zise dolofanul bărbos, întorcându-se către publicul care se distra răstălmăcind, trunchiind și transmițând informații distorsionate către cei care nu aveau acces direct la discuție. Eu drimit scrisoare. Voi nu pricepe la mine ce vrut să spunem. Îl luă pe Dinu de încheietura cotului și făcu gestul de a-l însoți înăuntru.

– Și cu noi cum rămâne? țipă înalt tânărul cu ochelari, rămas cu companionii lui pe trotuar.

– Voi vine cu vluture. El duce la voi în egzboziția, le aruncă Hayssam, vădit ironic, peste umăr.

– De fapt, noi nici nu vrem să mergem la expoziție… se replie tânărul. Noi vrem să navigăm pe canalele Deltei, acum că pică expediția în balon… Sau mergem pe mare… Tu ce zici, Huck?

– Mi-e frică de mare. Hai mai bine să studiem underground-ul orașului… Să coborâm în tenebrele lui! interveni Tom Sawyer, cu entuziasm.

Șirul de mașini uluitoare continua să oprească și să verse pe mocheta roșie, bridată pe margini cu auriu, toalete și accesorii pe care le poți vedea doar la Cannes. Murmurul general anunța o seară plină de magie. Nevăzut de nimeni, un șoricel cât o brichetă se strecură printre tocurile Christian Louboutin, Valleverde, Betsey Johnson, Gucci, Dino Ventura, Sergio Rossi, Ungaro și, cățărându-se prin blana ale cărei poale ajungeau la covor, se strecură în batista lui Dinu.

Expoziția

26 Joi nov. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in alegeri prezidenţiale, Art, Design, deviantart, Events, fantezii literare, Government, History, Inspiration, Internet, Ion Iliescu, literatura, politica, Romania, Traian, viata asa cum e

≈ 39 comentarii

Etichete

Adc blog, Alice Drogoreanu, blogging, cell61, citgrup, concursul Superblog 2009, Constanta, Culture, Doctorul, Dottore, Elena Udrea, expozitie de fotografie, expozitie de fotografii, Fawrr, FSB, Gheorghe Flutur, Hayssam, Huck, in cautarea blogului pierdut, Ioan Usca, Jazz Cafe expo foto, Jim, jurnal de scriitor online, KGB FSB, land of choice, laptop Assus, Life, literatura, literatura fantasy, mogulii, negrul Jim, News, Oana Stoica Mujea, Omar Hayssam, Photography, politica, politics, povestiri de la Zorro, Radu Mazare, relatari fanteziste, Romania, România trezeşte-te!, Rusia, scrisorile lui hayssam, soricelul Traian, Tenebre, Tom Sawyer, Toshiba, Traian Basescu, viata asa cum e, vineri 27 noiembrie ora 16

(Ce s-a petrecut înainte de asta)

În vis, căderea în gol accelerează pulsul și produce în corpul celui care visează o încordare teribilă. Toate tendoanele se cabrează, nervii devin alerți, plămânii se simt depășiți, sistemele intră în degringoladă. Traian căzu preț de câteva secunde care în vis durară secole.

Se izbi de un corp mare, moale și pufos care atenuă șocul impactului. Căzuse pe un balon zburător. Fâșiile multicolore din care era alcătuită perna rotundă se rotiră ca un caleidoscop.

– Ce se-ntâmplă, frate?! Căzu o piatră din cer? strigă Huck, scoțându-și pentru o clipă trabucul din gură.

– Îmi căzu mie netul, aia se-ntâmplă… îi răspunse un domnișor cam palid ce nu părea să vadă soarele prea des, parcă întremat de aerul rece al înălțimilor cutreierate. Stai să restartez… adăugă el, meșterind ceva pe laptopul Assus EeePC 1101HA SeaShell, pe care-l ținea în brațe.

– Și, așa zdroncăne când îți cade? Mai bine-ți luai un Toshiba de la magazinul ăsta online … Cu 1000 de roni, te făceai om. Așa, umbli cu droanga aia după tine. Îmi mai faci și emoții… Să-mi strici gustul la Havanna asta.  Ai mai dat și o căruță de bani pe el, cred!

– N-am dat niciun ban! L-am câștigat la Concursul Superblog! Niște bani am primit, vrei să spui. Ca preț al moralității mele… Și nu mă mai freca la icre că, uite, nu mai merge nici wirelless-ul!

– Dacă-ți luai Toshiba de la ….

– Da’ lasă-mă naibii în pace! Tu nu vezi că sunt nervos?

– Și tu ești nervos, tinere? rosti o voce răgușită, de sub o prelată ce acoperea o moviliță de cartofi.  Da eu ce să mai zic?

– Da tu cine dracu ești? Cartofi vorbitori, auzi! Doamne apără și păzește!  Dacă stau atâta conectat! … Am început să halucinez! Și acuma mai trebuie s-o consolez și pe Angela… Să vorbesc cu Fawrr, am văzut că se pricepe la din astea… ”Eu ce să-i fac?… Să-i dau niște bani se meargă la mall să facă shopingg. Eu cu blogging-ul, ea cu shopingg-ul”, zâmbi tânărul unui gând numai de el știut.

– Nu e niciun cartof vorbitor, dragă. E un șoarece. A aterizat în balonul nostru, clarifică lucrurile Tom, cu aerul lui atoateștiutor, specific expaților.

– Zis și eu la domnu’ tinar!… Dottore! Uită la mine! Vede?!… Ce face?… Cum prefăcut în el la șoarece? Cine făcut așa civa? FeSeBe făcut? Groaznică estem! se impacientă și Jim, mai mult arab decât negru. Eu plecat ca un domn este, la aieroport și dottore face șoarice… Uecs! Scârbos este! Aduc sărăcie însemnat! Aruncat peste bord! Ajutaaaam la noi! Allaaah, ajută la mine scapat de șoarice! imploră Jim, aruncându-se pe podeaua nacelei.

– Ce-ai bre, că nu-i decât un prăpădit de șoricel!? Ce te-nspămânți așa? E un balaur? Uite, eu îl iau de coadă, mie nu mi-e frică de el, se arătă viteaz Tom Sawyer.

– Nu pune mâna pe maus! Îmi strici setările! Abia am reușit să restabilesc conexiunea! urlă tânărul năvălind peste Tom și dezechilibrând nacela.

Balonul începu să coboare cu o viteză amețitoare. Protagoniști scenei, pironiți, fără să înțeleagă ce se întâmplă, schimbau priviri înfricoșate.

– Trebuie să te repezi tu ca disperatul! își pierdu sărita Tom cel imperturbabil și se răsti la tinerelul care-și pierduse ochelarii din cauza hâțânării vehicolului zburător. Jim, aruncă dracului cartofii ăia! Să  oprim prăbușirea!

– Eu, Jim sub acoperit, zâmbi colegul lor de aventură. Este Yassim acoperit și este Hayssam, cum eu suntem. Astă poate antentat cum făcut. Dottore spețial venit să facut atentat la mine! Urăște la mine deconspirat dottore. Eu zis omorât la el, dar ele … Eu nu arunce cartofii, nu este ce să mâncat. Ajunge ca Cell, la Rusia cazut, ce manânci? Murit de foame, bătut militari ruși, murit??? Conexiune nexam este, nimic colega, zice că nu cunoaște la mine, eu Hayssam. Arunci laptop, nu merge conexiune, doi kilogram face! se repezi Jim la tânărul care apucase strâns de laptop și se așezase deja cu sternul pe el, apărându-l.

– Te-aruncăm pe tine că și-așa ești cel mai gras dintre noi! răcni și Huck și se repezi să-l placheze ca la rugby, la glezne, și să-l aburce peste marginea nacelei.

În timp ce învălmășeala generală de deasupra laptopului prețios punea în pericol real stabilitatea balonului ce cobora vertiginos spre pământ, un fluture uriaș, cu aripi străvezii de un verde strident și cu trup solzos de caiman, prinse între labele-i ca niște rădăcini de arbori, otgoanele de care era legată nacela.

– Șefu!… Trăiți! Am auzit că aveți probleme! Am venit! Am zburat! Am zburat într-o clipită! Vă salvez acușica! Îi salvez și pe ăștia? Șefu! Ordonați, vă rog! rosti fluturele cel grăsun și păros, fluturându-și antenele clăpăuge.

– Salvează-te pe tine, sacadă șoricelul, lingându-și lăbuțele. Auzi, nu știi pe cineva care poate face o vrajă, să mă preschimbe înapoi în Traian? Că m-am săturat de aventură!… rosti acesta, mai mult în scârbă.

– Ba da! Șefu! Să trăiți! Este o șămăniță! Acum a plecat în sud-est, se bâlbâi Fluturele, uitându-se pe navigatorul GPS pe care-l avea prins la încheietura labei stângi din față.

– Atunci, hai să mergem la ea! se însufleți plin de speranță, eliberând aerul din piept, șoricelul cel șpanchiu.

– Și cu ăștia ce facem șefu? Ce dispuneți? Să trăiți!

– Îi luăm și pe ei. Dacă nu cădeam de la nemțălăul ăla din cutie pe balonul lu’ fraierii ăștia, aș fi murit!

– Cum să muriți?! Șefu! Dumneavoastră sunteți nemuritor!!… Trăiți! ripostă, scurgându-se prin aer de umilință, Fluturele, plecându-și capul și fluturând din aripile cleioase ca mătreața-broaștei de pe iaz. Uitați! Am ajuns! strigă el fericit și lăsând nacela ușor, într-un ogor plin de mazăre.

– Și noi ce facem aici? întrebă tânărul blogger, ce-și recuperase ochelarii și și-i potrivea pe nas uitându-se la ciudatele animale și insecte vorbitoare.

– Cum ce facem? Mergem la Expoziție! Uite și afișul! remarcă șoricelul, uitându-se în zare la un panou uriaș cât cele puse de ministressa preferată, cele  cu Land of Choice.

Şi, după ce v-aţi înseninat sufletul, intraţi puţin aici să vedeţi cât e de „groasă”. Vă ziceam mâine, dar m-a luat cu leşin de la stomac…

Oglindă bloguşoară …

03 Marți nov. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in Art, atitudine, Blog, Design, deviantart, Events, Inspiration, Internet, leapsa

≈ 13 comentarii

Etichete

Antena 3, antena1, antena2, Aurora Liiceanu, Culture, Dan Voiculescu, decretei, dilema veche, jurnal de scriitor online, Life, mogulul, Philosophy, Wordpress

17

Cred că s-au stins deja în blogosferă efectele acestei lepşe care are iarăşi darul că exacerbeze orgoliile şi aşa modificate spre roşu din pricina parti-pris-urilor electorale.

Jocul ajunge la mine de la George Şerban care – dintr-un imposibil de bănuit motiv – mă şi nominalizează printre „condeierii” plăcuţi lui. Pentru că asta cere, la urma urmei regula acestui joc:  să-i nominalizez pe maeştri.

Blogul în sine este o acţiune egoistă şi histrionică. În alt registru, ar putea semăna cu strep tease-ul. Nu poţi fi cu desăvârşire sincer pe blog, chiar dacă ai un nick-name şi blogul este întrutotul anonim – în sensul că firele lui nu duc deloc la tine, la făptura fragilă şi impresionabilă care are nevoie de această scenă pentru a se regăsi pe sine într-o mare confortabilă de alţi asemeni ei.

Am citit astăzi în Dilema Veche un articol al Aurorei Liiceanu.

Am văzut-o de câteva ori la televizor şi vag, mi-a făcut impresia unei fiinţe nefericite,m profund nefericite. Nu ştiu dacă are copii – copiii transformă femeia într-o fiinţă bună, caldă, înţelegătoare. Doamna Aurora scrie în Dilema Veche despre „decreţei”. Nu ştiţi ce sunt aceia „decreţei”? Copiii născuţi din 1966 până în 1989. În acea perioadă au fost interzise întreruperile de sarcină provocate, printr-un decret al preşedintelui de atunci, Nicolae Ceauşescu (770, parcă). Am citit acest articol şi m-am întristat. Ştiţi de ce m-am întristat? Pentru că oricâte cărţi şi oricâtă cunoaştere ai depozita de-a lungul anilor în mintea ta, sufletul poate să rămână inert şi gol. Ca o tijă de soc. Aurora Liiceanu (ce nume frumos!) pune decreţeii în recipiente. Toarnă formol. Acoperă recipientele cu capace etanşeizate. Le lipeşte apoi, tacticos, cu degetele ei lungi şi subţiri – poate de contesă – etichete. Pe etichete scrie nişte semne. Mi-e greaţă. Vomit. Plâng. Plâng şi pentru Aurora. Pentru nefericirea ei de avea o existenţă uscată, septică în care singura plăcere este aceea de a pune decreţeii în formol şi de a lipi etichete. Poate a fost nevoită să facă o întrerupere de sarcină clandestină şi asta a marcat-o pe viaţă. Cine ştie ce poate să justifice un atât de rar cinism?

Sunt „decreţel”, cum mă etichetează doamna Aurora. Sunt o fiinţă vie, încă nu m-a găsit doamna Aurora să mă înghesuie într-un borcănel de sticlă şi să toarne formol pe mine. Sunt vie şi am curajul să scriu despre orice. Am curajul să scriu despre mine. Asta am făcut până acum în cărţile mele. Deşi n-o recunosc deschis sau evit întrebarea atunci când mi-este adresată. Blogul mă ajută să comunic şi să mă integrez –  măcar virtual – într-o societate ostilă. O societate proiectată şi de domnul Liiceanu care făcea deunăzi un „apel către lichele”. O societate care-şi împarte cetăţenii în două categorii: cei care lipesc etichete şi cei care poartă etichete. O lume în care cei asemeni mie nu-şi au locul.

Blogurile la care ţin, pe care le citesc şi care îmi inculcă un sentiment că lumea e respirabilă pentru că, iată, există atâţia oameni cultivaţi, educaţi, cu lecturi şi, mai ales, mai ales cu suflet, se află în blogroll. Nu există nicio altă raţiune pentru care aş insera pe cineva în blogroll decât aceasta. Că, într-o zi, răsfoind blogul respectiv, am tresărit. Inima mi-a tresărit fericită. Nu mă interesează când sunt născuţi, dacă sunt decreţei, nu-i investighez sociologic şi n-o să-mi dau doctoratul punând fiinţe vii în borcănele cu capac etanş. Cum n-o să-mi dau doctoratul nici cu fluviul de nefericire în care vâslesc în fiecare zi, cu tot mai puţine forţe, împotriva curentului, împotriva curentului general. Sunt fericită că există atâţia oameni frumoşi pe lume, pe lumea mea imediată şi ei scriu pe aceste pagini virtuale, desenează, sunt fericiţi, nervoşi sau trişti.

Majoritatea bloggerilor pe care-i frecventez sunt „decreţei”. Sunt cultivaţi, sunt profunzi, sunt binecrescuţi. Sunt sensibili. Nu atârnă între două lumi şi nu trăiesc prin comparaţie. Sunt bine ancoraţi în realitatea aceasta şi adaptaţi perfect la exerciţiul libertăţii.

Sunt convinsă că între cele 250 000 de bloguri de pe platforma WordPress mai sunt multe altele pe care le-aş îndrăgi. Dar ele nu sunt „vizitabile” pentru mine, la fel cum sunt stelele din Calea Lactee. Ne rezumăm la cele proxime în care găsim viaţă, sub diferite forme. Şi nu vrem să le punem în formol.

De aceea, mi se pare nedrept să nominalizez doar câţiva. Nu avem nevoie de clasamente între noi. Ne ştim fiecare între noi cât suntem de buni. Clasamentul pe criteriul celui care „dă mai bine din taste” mi se pare cinic.

Totuşi, dacă există un blog remarcabil, un blog care să merite înrămat şi publicat, şi al cărui autor merită omagii (şi, desigur, bani, domnule Voiculescu) este blogul lui Adrian Ciubotaru (şi nu Ciobotariu).

Probabil că „nominalizarea” pe care tocmai am făcut-o va stârni stupoare. Blogul lui Adrian Ciubotaru nu se află linkuit în blogroll. Am avut mai demult o contradicţie  din pricina eternei pricine – Ion Iliescu. Opiniile noastre au fost şi rămân divergente pe acest subiect. Asta nu înseamnă că-l preţuiesc mai puţin. L-am cunoscut la Bucureşti, în treacăt. I-am citit articolele de pe http://adrianfilozofie.ro . Nu ştiu ce s-a făcut cu acele scrieri dar ele „avertizau” asupra calităţilor intelectuale ale acestui blogger.

Între piatră şi om

24 Sâmbătă oct. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in Blog, Inspiration, literatura, Poetry

≈ 7 comentarii

Etichete

Culture, literatura, Poetry

E mai mult decât dragoste.

Este ca înflorirea caişilor peste noapte,

Doar cu albeaţă de stea.

E mai mult decât să fii om.

Este firul de aur agăţat din cer

Cu plumbul în tine.

Toate metalele zornăie.

Toate alcalinele cântă.

Este mai mult decât răsăritul

Când intri în viaţa ta destinată.

Ai pierdut sau ai câştigat?

Omul iubeşte zarurile şi se teme de ele.

N-are importanţă că vei muri.

N-are nicio importanţă.

Dar felul în care alergi pe tăişul sabiei

Întinse între viaţă şi moarte,

Felul tău unic în care râzi,

Felul în care-ţi pleci pleoapele,

Felul în care roşeşti,

Felul în care te uiţi la iarbă,

Toate sunt ale vieţii tale, definitiv.

Se poate trăi şi fără iubire.

Năclăit în real, sufocat de urât.

Se poate trăi şi în vieţi paralele

Dacă ţi-e frică de viaţă.

Te deosebeşti de piatră,

Tu poţi alege când vrei să taci.

Relatare obiectivă (I)

21 Miercuri oct. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in alegeri prezidenţiale, amintiri, Barack Obama, Blog, deviantart, Events, fantezii literare, Government, Internet, Ion Iliescu, literatura, Love, Media, Romania, Russia, Traian, wikipedia

≈ 13 comentarii

Etichete

Books, Culture, jurnal de scriitor online, Life, literatura, News, Philosophy, Photography, politics, Romania

Relatare “obiectivă” a unui sejur la spital

from blog de: Gabriela Savitsky by Gabriela Savitsky

Nici n-am apucat să ating cu sandaua peronul Gării de Nord şi o figură jovială mă întâmpină zâmbind larg. Îmi ia geanta de pe umăr cu gesturi ferme şi servieta din mână şi mă îndeamnă să-l urmez.

– Dar … Domnule … Eu trebuie să ajung la spital, la ora 7, încerc să protestez.

– Bineînţeles că veţi ajunge. Vă conduc la maşină. Mergeţi mai întâi să beţi o cafea şi să vă refrişaţi. Sunteţi aşteptată. Aveţi încredere în mine.

Deşi sunt un om destul de ferm când e vorba să-mi conturbe cineva străin programul dinainte stabilit, nu sunt în stare să refuz un om politicos şi care vorbeşte corect gramatical, ba chiar pare intelectual iar curiozitatea unei femei nu cunoaşte stavilă.

– Îmi spuneţi, vă rog, cine anume mă aşteaptă şi unde mergem? mă proţăpesc eu în faţa Mc Donald’s-ului.

– Ajungem imediat şi veţi vedea singură. Vă asigur că merită.

Îl urmez în tăcere până la ieşirea din gară. Mă depăşeşte şi, cu gesturi ferme, deschide uşa unei limuzine negre care face notă discordantă cu taxiurile galbene din parcare şi nu-mi rămâne decât să urc. Şoferul întoarce capul şi mă salută profesional. Tunsoarea, ceafa sportivă şi umerii largi mă duc cu gândul la Servicii. Îmi spun în gând: “Asta e. Vom vedea ce va fi. Dacă-i aventură, atunci să fie!”. Şoferul îmi spune că am cafea caldă şi scrumieră la îndemână, în habitaclu, îşi cere politicos scuze şi închide geamul fumuriu lăsându-mă singură.

“Miştooo!” exclam eu uitându-mă-n jur. Deschid capacul din lemn lustruit aflat în faţa banchetei şi rabatez măsuţa. Într-adevăr, o cutie de carton cu cafea, lapte, un pliculeţ şi jumătate de zahăr, beţişor pentru amestecat zahărul, ambalat, mă aşteaptă cuminţi. “Parcă am venit la un control la inimă. Cred că ar fi bine să fac unul la cap. Unde dracu mă duc indivizii ăştia şi ce caut eu aici?” Observ un telefon aşezat cuminte în suportul lui. “Ia să-l sun pe Vania să-l oftic!” îmi zic şi, într-adevăr, formez numărul lui de mobil.

Ca de obicei, mormăie ezitant, cu un glas neutru şi rece pentru că nu recunoaşte numărul.

– Alo. Da.

– Ceau Vania! Gabi sunt! Adică aşa cred, că sunt eu.

– Mbî, mbî. Ce? Asta-i oră de sunat? Abia acum m-am culcat. Am stat în Word toată noaptea.

– Tu ai stat în word şi eu stau într-o limuzină cum ai văzut tu în filmele ruseşti noi.

– Ce? A trimis totuşi Şahriar maşina la gară? Am vorbit aseară cu el, da’ credeam că-i prea beat să ţină minte.

– Deci aşa. Vrea omul să-ţi facă o surpriză şi tu le ştii pe toate. Merci de informaţie, oricum şi somn uşor în continuare.

Închid. Deci e maşina lui Şahriar. Buuun… Să mă gândesc repede la vreo două poveşti scurte, că nu am prea mult timp. Pun zahăr în cafea admirând inteligenţa celui care a ştiut că la o cafea normală nu ai nevoie de două plicuri de zahăr pentru ca gustul ei să devină perfect şi îmi aprind o ţigară. “Parcă se fumează la Cotroceni. Sper că nu vrea să-i spun poveşti fără să fumez” îmi zic în sinea mea, ceva mai liniştită. Măcar ştiu unde merg.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

– Oooo! Sărut mâna, Şeherezada! Ce surpriză pentru noi! Eşti mult mai frumoasă decât în pozele de pe blog şi decât în alea de mi le-au trimis “băieţii”, de la tabăra trecută de literatură! exclamă Şahriar privindu-mă cu ochiul şpanchiu sau cu cel bun, nu ştiu exact cu care. Ia loc, te rog. Fă-te comodă.

– Pot să mă fac madamme de Recamier, dar nu aşa de dimineaţă, îndrăznesc eu o glumă.

– Hă, hă, hă! Ce spirituală eşti, ! Mi-au zis mie bloggerii mei, dar nu am crezut. Ai limba ascuţită. zice Şahriar privindu-mă amuzat.

– Vă mulţumesc pentru surpriză şi pentru cafea. Aş prefera să vă pot mulţumi şi pentru un duş dar cred că nu mai am timp suficient.

– Am sunat şi la spital. Vei fi tratată ca o prinţesă, Şeherezada.

– Prinţesă portocalie, merci. mormăi eu, ca pentru mine.

– Da’ ce-ai tu mă rog cu portocaliul? De ce nu-ţi place? Şi de ce nu-ţi place de mine, mă rog? Că mi-am făcut şi duş şi mi-am pus şi dinţii, i-am curăţat de depuneri şi pe cei mandibulari, ce mai vrei? Şi nici nu mai beau aşa de mult de când citesc blogurile şi, datorită postărilor tale, am descoperit şi eu că Geoană e un tâmpit cu care nu merită să negociezi nimic mare, numai mărunţişuri! Ce mai vrei?! Am renunţat chiar şi la Elena şi tu … Eşti de-a dreptul imposibilă, Şeherezada! Bine că-ţi place de nea Nelu, de bătrânul edec, toată ziua îl scarpini la tălpi. Cu ce-i mai bun el decât mine? Nici nu mai poate să ajungă preşedinte, pe când eu o să mai fac sigur un mandat. Pot să-ţi pun împărăţia la picioare… zise Şahriar cu glas dramatic şi desfăcu cutia de ţigarete de pe masă, întinzându-mi-o. Este că sunt şucar? zice, apoi, zâmbind complice.

Mă gândesc dacă să-i răspund la tiradă sau să schimb vorba.

– De unde-aţi ştiut că vin?

– Eh. Ştiu tot ce vreau să ştiu. Ştii ce plictisitor şi obositor e să ştii tot? Tot felul de fleacuri neînsemnate, de colportări şi ticăloşii, de manevre şi ordinării… Te scârbeşti de stirpea omenească. Credeam că eu sunt cel mai mare ticălos dar, de când sunt aici, mi-am dat seama că sunt un novice. Mi-am găsit aleanul vizitând blogurile. Aşa am descoperit că există o mulţime de deştepţi pe care-i conduc o mână de proşti. Câtă ironie! De ce mă deteşti, totuşi? mă întreabă privindu-mă într-o parte cu ochiul bun aţintit în ochii mei.

– Nu vă detest. Dacă v-aş fi detestat nu am fi stat acum de vorbă. Nu mă poate constrânge nimeni să dialoghez. Dar lipsa de viziune, exagerările…

– Hai, mă laşi cu vrăjeala asta! Ce lipsă de viziune? Ce, nea Nelu a avut vreo viziune?

– Eu zic că a avut şi are.

– Da. E clar. Nu ţi-l scot din cap nici dacă îţi fac trepanaţie ăştia, doctorii.

– Nu e în cap. Şi nu e vorba de el. Oricine altcineva ar fi fost un conducător mai potrivit decât tine, îi zic privind fix în ochiul bun. Hai că mă duc la spital. Nu înţeleg ce vrei şi nu am cu ce să te-ajut. Îmi chemi un taxi sau mă duc pe jos?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Sunt prizonieră într-o colivie aurită. Salonul în care mă aflu ridiculizează, de departe, orice apartament la Ritz. Mă plictisesc. Am scris e-mailuri, am privit la televizor, am citit blogurile, am încercat să fac conversaţie cu asistentele îndatoritoare care nu mai ştiu cum să-mi intre în voie, dar totul e artificial pentru că e forţat. Nimeni nu e sincer cu mine aici şi asta din pricina lui Vania care n-a avut el ce lucra şi l-a sunat pe Şahriar să nu mă lase pe mine-n pace să fiu un pacient obişnuit.

Ia să-i dau eu un telefon nemernicului care se bucură de libertate în timp ce eu stau încarcerată aici.

– Ceau! Cum te simţi?

– Aş fi putut să mă fi simţit un om normal dacă nu-ţi băgai tu labele păroase în telefoane.

– Hai că te scot la o cafea. Sunt la poartă.

– Stai acolo şi mugeşte, poate te-aude cineva.

– Hai, serios, nu vii? Că vine şi Kmi şi Oana şi mai vine cineva, nu spun cine că e surpriză.

– Pentru Kmi şi Oana, da. Sper că surpriza nu-i Şahriar. Mi-ajunge. L-am văzut pentru întreaga viaţă.

– Nu, băi, mb, îmbî, nu e niciun Şahriar. Am mai scris ceva, ai văzut?

– Da. Scrii numai tâmpenii. Mă mir că încă nu te-au bătut fetele alea din blogroll. Hai că vin. Să mă-mbrac, totuşi, de ieşit în lume.

Mă îmbrac, dau cu dermatograful o tură în jurul ochilor, pun un pic de ruj să accentuez paloarea şi ies. o asistentă mă salută politicos, făcându-se că nu observă ţinuta mea stradală.

– Dacă sunteţi obedienţi… ce să vă fac? murmur şi cobor, sărind, scările.

La poartă se leagănă cât e de lung, Vania. Îşi trage umerii. Numai cînd îl văd, cu aerul lui neajutorat şi îndatoritor, devin nervoasă. “Unde mă duc eu cu bezmeticul ăsta?”.

– Salut! Unde mergem?

– Mergem la Rustic. E cel mai tare restaurant din Bucureşti. Se prepară tot felul de bucate simandicoase…

– Puţin îmi pasă. Se fumează?

– Da. Au şi Chateau Briand… şi cre…

– Poa’ să aibă şi Şatou în flăcări. Nu ţi-am spus că nu mă interesează mâncarea?

– Bine, bine. Au şi bere Guinness.

– Acolo vine fetele?

– Mda, adică o să mă sune că … Oana e pe drum, cu jeepul ei şi…

– Hai să mergem. E departe?

– Eee, da,… adică… luăm un taxi.

Ne urcăm în taxi şi, Vania îi spune şoferului: “la Rustic”. O luăm într-acolo. Sună un telefon. Vania răspunde.

– La Plaza? Bine, da. Acolo. Bun.

Îi spune şoferului ridicând din umeri:” la Plaza”.

– Ce-i asta, Plaza?

– Un mall.

– Şi ce căutăm noi la mall? Parcă ziceai că mergem la Rustic, că acolo vin fetele. Eu îmi bag picioarele, mai bine mă-ntorc la spital. Nu ţi-am spus de o mie de ori, dacă vrei îţi scriu şi sms, că nu-mi plac mall-urile???

– Mb, mb, măbă, doar ne-ntîlnim acolo că Oana nu ştie alt loc şi … se uită rugător la mine.

– Bun. Mergem la mall.

Coborâm din taxi. Crd că suntem la margine Bucureştiului. Alături de Plaza, o clădire înaltă de birouri. Intrăm şi căutăm un anume loc. Nu-l găsim. Ne întoarcem. Ca un copil încăpăţânat, nu vreau să merg nicăieri. Îl văd pe Tolea. Are o faţă colţuroasă, vulgară. E însoţit de Magda. Magda are o fustă de blugi, scuuurtă, i se văd fesele. “Nu e vulgară” mă gândesc şi mă-ntreb de ce. “Fain. Cred că Vania şi-a dat întâlnire cu Oteveul”. Stăm afară. Apare, de după un colţ, Chinezu.

– Salut, Chinezule. Şi tu mergi la Rustic?

Chinezu nu-nţelege, mă priveşte încurcat.

– Nu. M-a trimis Împărăteasa să vă pilotez. Ea a ajuns deja.

Îl urmăm pe Chinez care se mişcă cu familiaritate prin mulţime. Împărăteasa se ridică şi facem cunoştinţă. Aproape imediat apare şi Oana. Vania se uită fix în spatele Împărătesei. Îi dau un cot. “La ce te uiţi?”.

– La Vuittonul Împărătesei. Îţi dai seama că am avea ce bea o săptămână la Rustic dacă am avea o asemenea poşetă?…

Nu mai apuc să reacţionez şi nici să mă uit urât pentru că în capul scărilor rulante a apărut Şahriar zâmbind cu gura la urechi.

– Tu l-ai chemat pe ăsta aici să-mi strice “evadarea”, îi spun, printre dinţi, lui Vania.

– Nu! Nu l-am chemat eu. Dar, dacă tot a venit, hai să mergem la Rustic, că are cine plăti pentru toţi.

– Eu am plecat.

– Nu fi… E, totuşi, preşedintele.

– Să fie sănătos. Hai, salut!

Mă ridic şi mă îndrept spre raionul “Diverta” să-mi cumpăr cartea lui Bogdan Hrib.

Diamant sub un munte de sare

21 Miercuri oct. 2009

Posted by Gabriela Savitsky in Art, Blog, deviantart, Inspiration, literatura, Love, Poetry, Poezie

≈ 8 comentarii

Etichete

Culture, literatura, Poetry, Poezie

from blog de: Gabriela Savitsky

Te iubesc

cu  o iubire mai presus de puterile mele.

Degeaba se scălâmbăie realul la mine

şi-mi face semne prietenoase prin geam

şi iarna a desenat lanţuri de fulgi

până în cerul de ger.

Toate îmi par de un soi efemer şi,

între toate destinele de ales,

eu doar pe tine te am.

Te iubesc cu o putere de diamant

copleşit sub un munte de sare.

Fierăstraiele taie cu râvnă tunele piezişe

dinspre real spre eres.

Eu am uitat în ce fel arată lumina

şi câtă-ntinare alungă-n cotloanele reci răsăritul…

Îmi e dor de tine.

Nu eşti.

Nici nu vii,

Nici nu pleci.

Am murit.

Nu pot dragostea s-o desfac din inima mea

Cum ai scoate fasolea din teci.

Am stins viaţa din mine, încet,

ca pe-un opaiţ, micşorându-i fitilul

şi tot am uitat, ce-am ştiut.

Ca o coală neatinsă de privirea celui pregătit să o scrie,

eu m-am făcut.

Dragul meu,

e aproape senin.

Şi după  noaptea aceasta,

şi după cele ce vin,

dragostea mea e acolo, cu mine,

pe o parte de piatră proscrisă,

şi nu este nimic de făcut.

Dragostea este la fel ca şi moartea.

Fără trecut.

Comentarii recente

Lucia la Revedere
Lucia la Revedere
Robert Turcescu si S… la Realităţi
Madi si Onu Blog - s… la Sfântul Ioan
Wikileaks, adevărate… la Vicki – Lilick’s…
In interesul superio… la Revedere
Cand incepem sa inte… la Revedere
S-a aprobat reabilit… la Revedere
112 nu inseamna Big… la Revedere

Înscrie-te! Scrie!

Blogroll

  • -X-
  • Achilianu
  • Adrian Barbat
  • Adrian Voicu
  • Alex Mazilu
  • Alexandra Celmare
  • Alexandra Cenuşă
  • Alice Drogoreanu
  • Almanahe
  • Ana Pauper
  • Ana Vero
  • Ana Veronica
  • Anamaria Deleanu
  • Andra Pavel
  • Arca lui Goe
  • Atitudini
  • Augustin Rădescu
  • Basescul
  • Bogdan Onin
  • Caius
  • Calin Hera
  • Cati Lupascu
  • Cella
  • Ciocolata cu piper
  • Ciprian Drăghici
  • Confucius
  • Corina Cretu
  • Cosmin Ştefănescu
  • Costin Comba
  • Crina Dunca
  • Cristian Dima
  • Cu Elisa
  • Cum va place
  • Cuvanta
  • Călător prin interstiţii
  • Cărţi Dragi
  • Daurel
  • Deca(b)logul Muschetarilor
  • Depresium
  • Diana Alzner
  • Digodana
  • Dispecerita
  • Diverse diversificate
  • Dumitru Agachi
  • ECHILIBRU
  • Ela Roseni
  • Elena Agachi
  • Filumenie
  • Flavius Obeadă
  • Foaie pentru minte
  • G1b2i3
  • Gabi Rus
  • Gabi Ursu
  • Gazeta de perete
  • George Gross
  • George Serban
  • Geotax
  • Gheorghe Constantin
  • Gigi Rusu
  • Globu Sondator
  • Hanul Muschetarilor
  • Haritina
  • Ilarie
  • In colţ de lume
  • Inelul lui Gyges
  • Inner space journal
  • Innuenda
  • Ioan Avram
  • Ioan Usca
  • Ioan Usca – Teologie
  • Ion Dascalu
  • Ionuţ Vulpescu
  • Isabelle Lorelai
  • Istoria Banatului
  • Jeremiah
  • Lady Actinidia
  • Lady of Cristal
  • Lecturi recenzate
  • Liana Toma
  • Librăria Semn de Carte – Reşiţa
  • Lilick Auftakt
  • Link Ping
  • Loredana Milu
  • Lucia Verona
  • Madi
  • Mami Nineta
  • Mana Ciutacu
  • Marcus
  • Maria Barbu
  • Mihaella First
  • Mika
  • Mikael Eon
  • Mioara Mitrea
  • Mirela Pete
  • Motanul Incaltat
  • N. Răducanu
  • Nea Costache
  • Nicolae Raducanu&Co
  • Nicu Scutaru
  • No basescu day
  • Noapte buna copii
  • Nu fi ca mine
  • Oana Stoica Mujea
  • Octavia Sandu
  • Onu Solitaire
  • Papillon – Rose Jaune
  • Parfum de vis
  • Paul G. Sandu
  • Pescăruşul Argintiu
  • Ratzone
  • Raza mea de soare
  • Razvan R.C.
  • Roxana Iordache
  • Schtiel
  • Sectorul Şase
  • SemneBune
  • Sifilica Blenorel
  • Simion Cristian
  • Simon
  • Simona Ionescu
  • Spune nu drogurilor
  • Suntem îngeri
  • Teo Negură
  • Thanks România
  • Theodora Marinescu
  • Usa din spate
  • Valeriu Costin – Dungha
  • Vis si realitate
  • Voglia din cucinare
  • WordPress.com
  • WordPress.org
  • Zinnaida

De citit

  • 2 Blackjack
  • ABC
  • Adrian Năstase
  • Antiiluzii
  • Ceaşca de Cultură
  • Corect Politics
  • DC News
  • DISSONANCE
  • Dominique Iordache
  • Gândeşte
  • Inpolitics
  • Iosif Buble
  • Radu Tudor
  • Realpolitik
  • România nudă
  • Savatie Baştovoi
  • Varujan Vosganian
  • Victor Ciutacu
  • Vocea Rusiei
  • Zeitgeist Romania

Descoperiri recente

  • Cu capul în nori
  • Ioan Alexandru

Rusia. Azi

  • Russia Today
  • Vladimir Putin

RSS Gabriela Savitsky

  • Revedere 07/19/2016
  • Un soi de replică la un simulacru de analiză politică 07/26/2015

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Spam blocat

72.726 de comentarii spam blocate de Akismet

RSS SemneBune.ro

  • Carne – o nouă premieră la Teatrul Arte dell’Anima
  • „Oedip Rege” de Sofocle, montat de Declan Donnellan și Nick Ormerod

Meta

  • Înregistrare
  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.com

Pagini

  • Cu subiectivism…
    • Cartea de dragoste
    • Cartea de sidef

Page Rank blog

Free Page Rank Tool
wordpress blog stats

View My Stats

Arhive

mai 2022
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
« iul.    

Blogroll

  • -X-
  • Achilianu
  • Adrian Barbat
  • Adrian Voicu
  • Alex Mazilu
  • Alexandra Celmare
  • Alexandra Cenuşă
  • Alice Drogoreanu
  • Almanahe
  • Ana Pauper
  • Ana Vero
  • Ana Veronica
  • Anamaria Deleanu
  • Andra Pavel
  • Arca lui Goe
  • Atitudini
  • Augustin Rădescu
  • Basescul
  • Bogdan Onin
  • Caius
  • Calin Hera
  • Cati Lupascu
  • Cella
  • Ciocolata cu piper
  • Ciprian Drăghici
  • Confucius
  • Corina Cretu
  • Cosmin Ştefănescu
  • Costin Comba
  • Crina Dunca
  • Cristian Dima
  • Cu Elisa
  • Cum va place
  • Cuvanta
  • Călător prin interstiţii
  • Cărţi Dragi
  • Daurel
  • Deca(b)logul Muschetarilor
  • Depresium
  • Diana Alzner
  • Digodana
  • Dispecerita
  • Diverse diversificate
  • Dumitru Agachi
  • ECHILIBRU
  • Ela Roseni
  • Elena Agachi
  • Filumenie
  • Flavius Obeadă
  • Foaie pentru minte
  • G1b2i3
  • Gabi Rus
  • Gabi Ursu
  • Gazeta de perete
  • George Gross
  • George Serban
  • Geotax
  • Gheorghe Constantin
  • Gigi Rusu
  • Globu Sondator
  • Hanul Muschetarilor
  • Haritina
  • Ilarie
  • In colţ de lume
  • Inelul lui Gyges
  • Inner space journal
  • Innuenda
  • Ioan Avram
  • Ioan Usca
  • Ioan Usca – Teologie
  • Ion Dascalu
  • Ionuţ Vulpescu
  • Isabelle Lorelai
  • Istoria Banatului
  • Jeremiah
  • Lady Actinidia
  • Lady of Cristal
  • Lecturi recenzate
  • Liana Toma
  • Librăria Semn de Carte – Reşiţa
  • Lilick Auftakt
  • Link Ping
  • Loredana Milu
  • Lucia Verona
  • Madi
  • Mami Nineta
  • Mana Ciutacu
  • Marcus
  • Maria Barbu
  • Mihaella First
  • Mika
  • Mikael Eon
  • Mioara Mitrea
  • Mirela Pete
  • Motanul Incaltat
  • N. Răducanu
  • Nea Costache
  • Nicolae Raducanu&Co
  • Nicu Scutaru
  • No basescu day
  • Noapte buna copii
  • Nu fi ca mine
  • Oana Stoica Mujea
  • Octavia Sandu
  • Onu Solitaire
  • Papillon – Rose Jaune
  • Parfum de vis
  • Paul G. Sandu
  • Pescăruşul Argintiu
  • Ratzone
  • Raza mea de soare
  • Razvan R.C.
  • Roxana Iordache
  • Schtiel
  • Sectorul Şase
  • SemneBune
  • Sifilica Blenorel
  • Simion Cristian
  • Simon
  • Simona Ionescu
  • Spune nu drogurilor
  • Suntem îngeri
  • Teo Negură
  • Thanks România
  • Theodora Marinescu
  • Usa din spate
  • Valeriu Costin – Dungha
  • Vis si realitate
  • Voglia din cucinare
  • WordPress.com
  • WordPress.org
  • Zinnaida

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

  • Urmărește Urmăresc
    • Gabriela Savitsky
    • Alătură-te altor 408 urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Gabriela Savitsky
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...