Planul lui Băsescu

Etichete

Adrian Nastase, berceanu, Blaga, Elena Udrea, Frunzaverde, PD-L, Romania, Traian Basescu, traian basescu in inchisoare, Videanu

Adrian Năstase publică pe blogul personal un articol. Citiţi-l şi meditaţi. Şi acţionaţi, dacă aveţi posibilitatea. Popularizaţi-l. România e în mare cumpănă, aici nu mai e vorba de PDL, PSD, PNL, servicii sau mai ştiu eu ce.

Iată articolul. Citiţi-l şi daţi mai departe!

„Am primit zilele acestea, o analiza interesanta referitoare la ultimele evolutii politice. Iata o parte din acest text:

T.BASESCU si apropiaţii sai acţionează in prezent după un plan care vizează menţinerea la putere a sa si a PDL.

Planul respectiv cuprinde intre altele si următoarele elemente de strategie:

I. Actiuni la nivelul PDL

1. Diminuarea constanta a puterii si influentei lui V. BLAGA si a apropiaţilor sai, “pana la limita menţinerii unităţii partidului”;

2. “Trecerea in afara puterii de decizie “a lui V. BLAGA, R. BERCEANU, A. VIDEANU si a altora care nu se aliniază intocmai ideilor si acţiunilor lui T.BASESCU si E.UDREA. Un accent deosebit se pune pe preocuparea de a nu permite coeziunea si funcţionarea recent createi USL.

3. In acest context, se acţionează ca E.UDREA sa detina cat mai multe prerogative la nivelul PDL si in plan guvernamental.

In acest scop, liderii din teritoriu au fost informaţi “pe cai adecvate” despre faptul ca E. UDREA ar urma sa preia conducerea PDL, sa devină prim ministru sau sa acceada la alte funcţii in stat.

4. Pentru dezvoltarea grupului din jurul lui T. BASESCU si E. UDREA se pregătesc condiţiile pentru oferirea de funcţii in PDL si in “viitorul guvern”, lasandu-se “in ofsaid” greii din partid care se impotrivesc grupului respectiv.

5. La nivelul serviciilor secrete, procuraturii, justiţiei, etc. s-au lansat informaţii privind “riscurile” la care se vor expune foarte mulţi in cazul in care T. BASESCU si PDL vor pierde puterea. Pe aceasta linie, se va trece la masuri de promovare, cointeresare materiala, si punctual, la şantajarea celor care “nu tin aproape” din cadrul instituţiilor respective.

6. Vor fi exploatate datele existente si se vor obţine noi date care sa fie folosite la nevoie impotriva celor care, prin acţiunile si poziţiile lor, ar putea afecta “unitatea partidului in jurul lui T. BASESCU”, inclusiv celor care s-ar pregăti sa părăsească PDL. In acest sens, sunt atent monitorizate contactele cu reprezentanţi ai PSD, PNL si PC.

7. In perspectiva alegerilor din PDL, au fost elaborate mai multe soluţii alternative:

– se vor pregăti pentru a candida la preşedinţia PDL mai multe persoane care ar putea ceda, in final, in favoarea ELENEI UDREA;

– intrarea concomitenta in cursa a ELENEI UDREA si a lui GH. FALCA iar, in cazul in care condiţiile vor permite, retragerea acestuia din urma in favoarea primei;

– in cazul in care evoluţiile vor fi in defavoarea acestui obiectiv, se va acţiona de la inceput, pentru susţinerea realegerii lui E. BOC la conducerea PDL.

8. In perioada urmatoare, pe fondul acţiunilor anticoruptie, vor fi “sacrificaţi” unii membri ai PDL, care urmează sa fie deferiţi justiţiei pentru diferite fapte penale.Arestarile pe linia vămilor intra in acest context.

Sunt vizaţi:

– principalii oponenţi ai ideilor lui T. BASESCU si E. UDREA, care sunt cunoscuţi cu fapte ilegale;

– cei care, in ciuda averilor mari acumulate, “au contribuit insuficient la bugetul PDL”;

– cei care au conexiuni de afaceri cu V. BLAGA sau cu alti principali oponenţi ai cuplului T. BASESCU-E. UDREA;

9. La nivelul unor lideri din PDL, se fac comentarii negative privind iniţiativa recalculării pensiilor. Evenimentul este calificat ca o “gafa de proporţii”, cu consecinţe grave pentru PDL, principalul vinovat fiind considerat T. BASESCU. Acesta a dispus masuri de incetare a acestor comentarii, teama principala fiind aceea ca va fi afectata dezvoltarea grupului care ar trebui sa se construiască in jurul lui T. BASESCU si E. UDREA.

II. Actiuni la nivelul altor partide

1. Pentru menţinerea UNPR in sfera de influenta a lui T. BASESCU, s-au dispus masuri de “rezolvare a problemelor penale” cu care sunt cunoscuţi unii membri ai acestui partid.

“Finalizarea” acestor probleme urmează sa se producă efectiv cand PDL isi va asigura menţinerea la putere. Pana la momentul respectiv sunt menţinute condiţiile de şantaj asupra celor in cauza;

2. S-au dispus masuri care sa stopeze revenirea in prim-planul vieţii politice romaneşti a lui A. NASTASE si C. P. TARICEANU. Vor fi lansate inclusiv diversiuni la nivelul celor doua partide;

3. Se vor analiza cu atenţie diferentele de opinie existente la nivelul unor lideri PSD si PNL, cu scopul impiedicarii unei bune evoluţii a USL si chiar spargerea acestor partide;

4. Se vor lansa informaţii cu caracter diversionist la adresa grupurilor ILIESCU-NASTASE, V.PONTA, M.GEOANA, C.ANTONESCU, C.P.TARICEANU, L.ORBAN etc, cu scopul de a crea disensiuni intre grupurile respective, dar mai ales intre conducerile celor doua partide;

5. Se vor iniţia acţiuni de provocare pentru a se putea proba infracţiuni ca: mita, fals si uz de fals, abuz in serviciu etc, fiind vizate firme gestionate sau care au legaturi directe cu lideri ai opoziţiei.

6. Pentru discreditarea pe plan extern a USL se va acţiona pentru informarea instituţiilor europene despre activităţile ilegale comise de către lideri ai uniunii respective.

7. Au fost prevăzute fonduri pentru cointeresarea unor personalităţi ale societăţii civile, sponsorizarea unor ONG-uri etc, in scopul folosirii acestora, in tara si in strainatate, de a “ataca si contracara” acţiunile USL si de a compromite liderii acestei uniuni;

8. Principalele iniţiative ale lui V. PONTA si C. ANTONESCU vor fi puse in “directa conexiune” cu preocupările lui I. ILIESCU, A. NASTASE, V. HREBENCIUC si alti grei din PSD. Se va urmări acreditarea ideii ca aceştia impreuna cu C.P.TARICEANU “vor pune mana pe USL” iar PNL va fi “inghitit” de PSD;

9. Vor fi exploatate unele frustrări ale lui M. GEOANA cu scopul de a-i tempera criticile la adresa lui T. BASESCU si de a-l folosi impotriva lui V. PONTA,  A. NASTASE, I. ILIESCU si altii. Se va apela inclusiv la şantaj pentru a-l determina sa aiba o poziţie” cat mai favorabila PDL”.

10. Se vor lansa informaţii cu caracter diversionist si se va acţiona pe linia DNA pentru compromiterea unor primari PSD si PNL cu scopul final de a “sufoca” principalele centre de putere politica din tara ale celor doua partide. Argesul a fost doar un test;

11. Vor fi selectaţi patronii unor firme care au conexiuni cu liderii USL, vor fi ascultaţi prin mijloace tehnice cu scopul de a se ajunge la posibile fapte ilegale comise impreuna cu V. PONTA, C. ANTONESCU si persoane din anturajul lor;

12. Prin declanşarea campaniei de arestări la nivelul vămilor din România, T.BASESCU urmăreşte mai multe obiective si anume:

– sa-si creeze o imagine pozitiva de iniţiator si luptător impotriva corupţiei;

– sa scoată “la suprafata” vinovati care au conexiune cu oponenţii sai si ai ELENEI UDREA. Sunt vizaţi in mod direct V. BLAGA si apropiaţii sai, pentru a fi determinat la nevoie (V. BLAGA) sa renunţe la candidatura pentru preşedinţia PDL;

– sa se identifice martori si alte probe pentru “compromiterea” lui C.P.TARICEANU si a lui A. NASTASE cu scopul stopării revenirii lor in prim-planul vieţii politice romaneşti;

– sa obtina date cu caracter compromiţător despre alti lideri USL.

III. Actiuni la nivelul electoratului

1 . Organizarea de sondaje, acţiuni de propaganda etc. care sa evidenţieze “creşterea” in procente a PDL la cote care de fapt sa fie atinse prin furt electoral. Este mai mult decât edificatoare maniera in care A.VIDEANU a precizat recent “creşterea constanta” in sondaje a PDL. Aceste”previziuni” fixeaza, de fapt, cotele care vor fi atinse prin acţiunile de furt;

2. Strategia dupa care se va acţiona pe linia celor prezentate mai sus conţine intre altele următoarele:

– proiectarea in mentalul populaţiei a creşterii constante in sondaje a PDL pana la un nivel “sensibil apropiat” de cel al opoziţiei;

– pe măsura ce se desfăşoară procesul electoral, populaţia va fi “ţinuta la curent” cu existenta unei “diferente minime” intre PDL si USL in favoarea opoziţiei;

– pana la momentul incetarii votării, aceasta diferenţa va scadea, iar prin tehnica de fraudare, in final PDL “va devansa” USL cu un număr mic de voturi pentru a da credibilitate falsului proces;

3. Elementul de noutate al acestor preocupări il constituie modificarea legislaţiei privind organizarea alegerilor, cu accent pe votul prin corespondenta. Introducerea acestui sistem are in vedere doua aspecte:

– furtul de voturi din afara României ca intenţie de principiu;

– asigurarea mecanismului cu care spre finalul procesului de votare se va “ajusta” acea mica diferenţa, respectiv trecerea ei in favoarea PDL.

4. Prin promovări in plan politic, oferirea de funcţii la nivelul unor instituţii de stat si chiar şantaj, vor fi create noi centre de influenta la nivelul unor firme, companii etc. care sa promoveze metodele si formele practicate de PDL pentru atragere de electorat.

5. Declanşarea masurilor de racolare a unor primari si consilieri ai opoziţiei de la sate pentru a accepta atragerea votanţilor si falsificarea unor documente in favoarea PDL. Acest truc presupune:

– o intelegere care sa arate o prezenta mult mai mare la vot decât cea reala;

– impartirea falsa pe partide a numărului participanţilor la vot cu un avantaj cert pentru PDL.

– “logica” acestor falsuri in comun are la baza ideea de”a da bine la nivelul conducerilor partidelor respective”;

– intrarea, pe baza interesului material in aceste mecanisme, presupune o compromitere din care cei atraşi sa nu mai poată iesi;

– falsificarea documentelor de identitate a unor persoane pentru a vota in mai multe localităţi;

– folosirea numelor unor persoane plecate din tara, a persoanelor cu handicap, bătrâni sau bolnavi care nu se pot deplasa si trecerea lor in contul PDL;

– identificarea studenţilor plecaţi din cămine cu scopul consemnării lor ca votanţi in favoarea PDL, in principal prin falsificarea sau înlocuirea unor procese verbale;

6. Rezolvarea unor probleme de infrastructura, sănătate, dosare penale etc. in localităţile rurale, cu condiţia ca populaţia sa accepte votarea in favoarea PDL. Mecanismul a funcţionat cu succes la alegerile anterioare, cu interesul si acceptul primarilor si consilierilor corupţi din opoziţie.

7. Actiuni de descurajare pentru neparticiparea la vot a electoratului opoziţiei cu mobilizarea totala a militantilor PDL.

8. Angrenarea unităţilor de jandarmi pentru inlocuirea documentelor si a sacilor cu voturi inainte de a se ajunge la locul centralizării.

9. Constituirea unor noi partide, satelit, care se vor inscrie in cursa electorala. Scopul este acela de dispersare a electoratului si in final, sprijinirea PDL.

10. Ca element de psihologie sociala, T. BASESCU insista pe continuarea masurilor de austeritate si chiar aducerea majorităţii populaţiei in pragul foametei, sub legendele crizei economice, urmând ca in pragul alegerilor locale sa se procedeze la “relaxarea” acestei situaţii si chiar la pomeni electorale.

Aceasta diversiune are in vedere:

– crearea unei stări de disperare a populaţiei;

– proiectarea ideii ca masurile austere au fost de stricta necesitate, cu avantaje pe termen lung in favoarea populaţiei sărace;

– scoaterea la iveala a unor rezultate bune ale masurilor luate cu consecinţe in creşteri salariale, condiţii de munca, ajutoare etc. in pragul alegerilor.

– “iniţiatorul si susţinătorul” acestor masuri de “salvare a romanilor” va fi T. BASESCU.

11. Principala preocupare a lui T. BASESCU, in contextul acestor acţiuni, este asigurarea organizării alegerilor de către actuala putere dar mai ales de a se salva de la o eventuala suspendare si scoaterea sa in afara vieţii politice.

*

*           *

Atacul ANI asupra liderilor sindicali are ca scop deturnarea atentiei de la responsabilitatea PDL privind coruptia din vami si “fragezirea” liderilor sindicali in perspectiva unor miscari sindicale si a modificarii Codului Muncii.

Vom vedea, impreuna daca aceste scenarii vor fi puse in aplicare…”

Jurământ

Etichete

Adrian Nastase, Elena Udrea, Emil Boc, Guvern, jurnal de scriitor online, Life, PD-L, politica, politics, presedintele Romaniei, PSD, Romania, România trezeşte-te!, Traian Basescu, viata asa cum e

La învestirea în cea mai înaltă funcţie a statului, persoana aleasă pentru această supremă demnitate depune un jurământ cu mâna dreaptă pe Biblia şi Constituţia statului respectiv.

Preşedintele Federaţiei Ruse rosteşte următorul  jurământ:

În timpul îndeplinirii datoriilor de Preşedinte al Federaţiei Ruse, jur să respect şi să apăr drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor, să respect şi să protejez Constituţia Federaţiei Ruse, să apăr suveranitatea şi independenţa, securitatea şi integritatea statului şi să slujesc cu credinţă poporul.”

Preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii rosteşte, la învestire, un Legământ cu naţiunea numit „Legământul funcţiei„, care constă într-o fraza de doar 25 de cuvinte:  „Jur (sau afirm) solemn că voi îndeplini cu credinţă funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi voi menţine, proteja şi apăra Constituţia Statelor Unite cum voi putea mai bine.„

Jurământul Preşedintelui Republicii România are următorul conţinut:

„Jur să-mi dăruiesc toata puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Am folosit cele două exemple ilustre, pentru că Jurământul (Legământul Sacru cu poporul) are o lungă tradiţie în istorie şi izvorăşte din legămintele Evului Mediu. Când, prin jurământ de credinţă, cavalerii şi nobilii îşi declarau supunerea, loialitatea şi vasalitatea faţă de un nobil, de un stăpân. Încălcarea jurământului de credinţă era egală cu dezonoarea şi pierderea vieţii.

În contemporaneitate, jurământul a devenit simbolic şi s-a golit de sacralitate. În cazul Republicii România, s-a golit şi de sens şi de conţinut. Pentru că actualul preşedinte a scuipat, şi-a suflat mucii (aş mai folosi şi alţi termeni mai scabroşi însă n-o fac din respect pentru blogul meu) pe acest Jurământ.

„(…) pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român” se traduce în viziunea preşedintelui nostru cel sperjur în „propăşirea spre Cer” prin exterminarea poporului său.

„(…) să respect Constituţia şi legile ţării” însemnă, în viziunea acestui decrepit cu nervii ţăndări şi cu suportul fizic al minţii sale răsfirate grevat de toate boalele, să-şi umfle buzunare şi conturile pe spatele poporului român, el şi camarila lui pedelistă.

„(…) să apăr drepturile fundamentale ale cetăţenilor” – jură domnul preşedinte portocaliu şi cu fierea revăsată până-n albul ochiului îi învrăjbeşte pe români împotriva românilor. Dreptul fundamental la muncă este încălcat prin simpla realitate că preşedintele se interpune în guvernare şi hotărăşte câţi oameni trebuie să muncească, pentru că există limitări şi economice şi guvernamentale ale dreptului de a munci – singura alternativă este aceea de a pleca în Europa să slugărim şi să ne umilim pentru pâinea cea de toate zilele. Dreptul la viaţă privată este încălcat pentru că ne sunt ascultate telefoanele şi ne este interceptată corespondenţa electronică. Dreptul la educaţie este încălcat prin diminuarea posturilor din învăţământ, prin decimarea programelor şcolare, prin umilirea sistematică a dascălilor, prin sărăcirea părinţilor, printr-un plan bine pus la punct de slăbire a fibrei poporului român, lovind la bază, în copii. Dreptul la libera exprimare a opiniilor este îngrădit prin ditirambele dirijate împotriva posturilor de televiziune care nu-i laudă măreaţa personalitate şi ilustrele-i realizări, care nu-i hrănesc orgoliul nemăsurat de paranoic.

„(…) jur să apăr democraţia, integritatea, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.” – spunea Traian Băsescu, aproape podidindu-l plânsul.

„Lăsaţi-l dracu, e-un actor!” –  am citat noi dintr-un superb poem al lui Adrian Păunescu, cu o mică speranţă că la al doilea mandat (ultimul, în ordine Constituţională, dacă nu cumva modificarea preconizată a Constituţiei va fi un pretext pentru tipicul salt grupat înapoi 360°), zurbagiul va face un minim efort de a deveni echidistant.

Astfel, din dorinţa de apărare a suveranităţii, ne-am trezit cu economia făcută cioburi, cu maţul gros al bugetului conectat la gurile pedeliştilor de Curte prin care vine în valuri hrana cea atât de necesară corpului unui partid putred şi canceros, cu un împrumut înrobitor la aproape-defunctul  Fond Monetar Internaţional drept „centură de siguranţă”. Centură de siguranţă care s-a transformat într-un soi de zgardă ce se strânge la orice mişcare voit independentă. Trebuie să executăm întocmai comenzile stăpânului (board-ul FMI) altfel vom sfârşi în chinuri.

Cum Executivul (id est Traian Băsescu) nu doreşte să ia nicio măsură de redresare economică (pentru ca nu cumva să supărăm „stăpânul”), vom ajunge în incapacitate de plată. Incapacitatea de plată se va traduce prin dinamitarea „unităţii şi integrităţii teritoriale a României”, pentru că neavând cu ce plăti, vom plăti cu teritorii din actualul stat România, respectiv cu Transilvania. Şi, poate, cu Moldova (cea de dincoace de Prut) şi cu Banatul (cel vestit pentru zăcămintele de uraniu atât de necesare viitorului civilizaţiei).

Astfel, cu un preşedinte scelerat, sperjur, cinic, cu o jigodie implantată şi conectată la aparate de Serviciile Speciale care au ajuns un soi de ţucal atârnat de dosul prezidenţial, se pune în operă întocmai şi la timp „planul dinainte stabilit”.

În tot acest timp, noi suntem asmuţiţi unii împotriva altora, cei cu pensii mici împotriva celor cu pensii mari, copiii împotriva părinţilor, dascălii împotriva medicilor şi poliţiştii împotriva securiştilor ( norocuţ (?!) armată nu mai există), mamele împotriva bunicilor, bugetarii împotriva privaţilor, bloggerii împotriva jurnaliştilor, televiziunile una împotriva alteia; poporul român este spart ca o oglindă veneţiană ale cărei cioburi nu vor mai putea fi lipite niciodată la loc.

Sntem capabili să ne ridicăm? Există un lider providenţial în stare să ridice România în picioare? Va înceta Opoziţia să se canibalizeze (observ că odată ajunşi în funcţii de conducere, liderii formali ai partidului „primesc” împreună cu fucţia şi o filoxeră în ureche – şi mă refer aici la orgoliosul Crin Antonescu – ce a devenit „altcineva” de când e preşedintele PNL)? Suntem în stare să ne scuturăm din minte ideile introduse cu tolcerul prezidenţial? Mai suntem oameni, sau suntem roboţii unui sistem criminal? Acestea sunt întrebările mele şi îl rog pe fiecare cititor să treacă – cu un efort de voinţă – zidul prejudecăţii că „nu-i nimic de făcut”. Orice altceva e infinit mai bine decât această guvernare şi decât acest preşedinte. Români! Treziţi-vă!

Îi felicit pe cei care sunt deja treji: Noaptebunăcopii, Supravieţuitor,  Cristian Lisandru, Ioan Usca, Lucia Verona,  Băsescul, Român frustrat, şi către cei care dau semne că s-ar trezi: Atitudini, G1b2i3, Link-Ping, Elisa, Orry, Gabitzu, Theodora0303, Dumitru Agachi, Cristian Dima, Gabriela Elena (La mulţi ani, Om frumos!), Dan Pătraşcu.

Guvern la gura sobei

Etichete

Adriean Videanu, Elena Udrea, Emil Boc, formarea guvernului, guvernul boc 4, jurnal de scriitor online, lista lui boc, lista ministrilor, Ministere, politica, politics, Radu Berceanu, Romania, Traian Basescu, UDMR, Vali Petcu, viata asa cum e

Să lăsăm viscolul să viscolească – oricum, n-avem nimic împotriva lui – şi să ne facem şi noi guvern.

Că doar n-o să stăm neguvernaţi până-n primăvară, când o da colţu’.

După ce am centralizat propunerile messengeristice, am stabilit câteva personalităţi binecunoscute pentru următoarele portofele, pardon, portofolii (tot aia), reţinând un număr de trei. Astfel,

I. Ministerul Învăţământului, Educaţiei şi Ştiinţelor

1.)  Johann Heinrich Pestalozzi

2.) Google

3.) Marius Chicoş Rostogan.

II.  Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniilor

1.) Alfred Bernhard Nobel;

2.) Edmond de Goncourt;

3.) Zamolxe.

O treime de portofoliu a rămas liber, cel al Patrimoniilor.

III.  Ministerul Justiţiei şi Justeţii

1.) Homer

2.) Procust

3.) Ponţiu Pilat.

IV.  Ministerul Dezvoltării Durabile

1.)  Thomas Robert Malthus

2.) Iosif Vissarionovici Stalin

3.) Adolf Hitler.

V.  Ministerul Economiei şi Dobânzilor

1.) Nicolae Steinhardt („Dăruind vei vobândi”)

2.) John Maynard Keynes

3.) Karl Marx.

VI.  Ministerul Buştenilor şi Cherestelei

1.) Lemn Tănase

2.) Kerestoy Atila

3.) Lethe (numită, în popor şi Letea).

V. Ministerul Voiajelor şi Migraţiei

1.) Marco Polo

2.) Amerigo Vespucci

3.) Roald Amundsen.

VI. Ministerul Muncii şi Odihnei

1.) Nu ştiu/Nu răspund

2.) Georg Wilhelm Friedrich Hegel („Arbeit macht frei – inscripţie despre care aud că a fost furată de la Auschwitz)

3.) Nu ştiu/Nu răspund

VII. Ministerul Paraşutismului şi Jumping-ului fără „coardă”

1.) Ar fi o idee dar am auzit că citeşte blogurile şi „umflă” generali de pe stradă

2.) Boc?

3.) O distinsă duduie căreia nu îndrăznim să-i scriem numele. Sur la croix.

VIII. Ministerul navigaţiei maritime şi fluviale

1.) Pentru ce???

2.) Nu se justifică!

3.) Anacronic şi inutil!

IX. Ministerul blogurilor de pe toate platformele

1.) Zoso

2.) Cineva mai tare ca Zoso

3.) Vali Petcu de la Hotnews.

X. Ministerul Situaţiilor de Urgenţă

1.) 112

2.) Red phone of Kremlin?

3.)  Spitalul de Urgenţă?

XI. Ministerul Inteligenţei din Diaspora

1.) Horia Roman Papatapapipiepevipicipi

2.) Wiliam Brândză Bardză Budză Ghizd Viezure (sau Wiezzure?)

3. Noi am câştigat alegerile, băi salam cu soia! Comuniştilooor!

Lista rămâne deschisă în mod constructiv. Aştept propuneri de ministere şi miniştri şi chiar propuneri de modificări ale celor existente, aflându-ne desigur în plină reconciliere propusă de domnul ex şi viitor preşedinte pentru următorii 25-30 de ani, Traian Băsescu, desigur.

Expoziția

Etichete

Adc blog, Alice Drogoreanu, blogging, cell61, citgrup, concursul Superblog 2009, Constanta, Culture, Doctorul, Dottore, Elena Udrea, expozitie de fotografie, expozitie de fotografii, Fawrr, FSB, Gheorghe Flutur, Hayssam, Huck, in cautarea blogului pierdut, Ioan Usca, Jazz Cafe expo foto, Jim, jurnal de scriitor online, KGB FSB, land of choice, laptop Assus, Life, literatura, literatura fantasy, mogulii, negrul Jim, News, Oana Stoica Mujea, Omar Hayssam, Photography, politica, politics, povestiri de la Zorro, Radu Mazare, relatari fanteziste, Romania, România trezeşte-te!, Rusia, scrisorile lui hayssam, soricelul Traian, Tenebre, Tom Sawyer, Toshiba, Traian Basescu, viata asa cum e, vineri 27 noiembrie ora 16

(Ce s-a petrecut înainte de asta)

În vis, căderea în gol accelerează pulsul și produce în corpul celui care visează o încordare teribilă. Toate tendoanele se cabrează, nervii devin alerți, plămânii se simt depășiți, sistemele intră în degringoladă. Traian căzu preț de câteva secunde care în vis durară secole.

Se izbi de un corp mare, moale și pufos care atenuă șocul impactului. Căzuse pe un balon zburător. Fâșiile multicolore din care era alcătuită perna rotundă se rotiră ca un caleidoscop.

– Ce se-ntâmplă, frate?! Căzu o piatră din cer? strigă Huck, scoțându-și pentru o clipă trabucul din gură.

– Îmi căzu mie netul, aia se-ntâmplă… îi răspunse un domnișor cam palid ce nu părea să vadă soarele prea des, parcă întremat de aerul rece al înălțimilor cutreierate. Stai să restartez… adăugă el, meșterind ceva pe laptopul Assus EeePC 1101HA SeaShell, pe care-l ținea în brațe.

– Și, așa zdroncăne când îți cade? Mai bine-ți luai un Toshiba de la magazinul ăsta online … Cu 1000 de roni, te făceai om. Așa, umbli cu droanga aia după tine. Îmi mai faci și emoții… Să-mi strici gustul la Havanna asta.  Ai mai dat și o căruță de bani pe el, cred!

– N-am dat niciun ban! L-am câștigat la Concursul Superblog! Niște bani am primit, vrei să spui. Ca preț al moralității mele… Și nu mă mai freca la icre că, uite, nu mai merge nici wirelless-ul!

– Dacă-ți luai Toshiba de la ….

– Da’ lasă-mă naibii în pace! Tu nu vezi că sunt nervos?

– Și tu ești nervos, tinere? rosti o voce răgușită, de sub o prelată ce acoperea o moviliță de cartofi.  Da eu ce să mai zic?

– Da tu cine dracu ești? Cartofi vorbitori, auzi! Doamne apără și păzește!  Dacă stau atâta conectat! … Am început să halucinez! Și acuma mai trebuie s-o consolez și pe Angela… Să vorbesc cu Fawrr, am văzut că se pricepe la din astea… ”Eu ce să-i fac?… Să-i dau niște bani se meargă la mall să facă shopingg. Eu cu blogging-ul, ea cu shopingg-ul”, zâmbi tânărul unui gând numai de el știut.

– Nu e niciun cartof vorbitor, dragă. E un șoarece. A aterizat în balonul nostru, clarifică lucrurile Tom, cu aerul lui atoateștiutor, specific expaților.

– Zis și eu la domnu’ tinar!… Dottore! Uită la mine! Vede?!… Ce face?… Cum prefăcut în el la șoarece? Cine făcut așa civa? FeSeBe făcut? Groaznică estem! se impacientă și Jim, mai mult arab decât negru. Eu plecat ca un domn este, la aieroport și dottore face șoarice… Uecs! Scârbos este! Aduc sărăcie însemnat! Aruncat peste bord! Ajutaaaam la noi! Allaaah, ajută la mine scapat de șoarice! imploră Jim, aruncându-se pe podeaua nacelei.

– Ce-ai bre, că nu-i decât un prăpădit de șoricel!? Ce te-nspămânți așa? E un balaur? Uite, eu îl iau de coadă, mie nu mi-e frică de el, se arătă viteaz Tom Sawyer.

– Nu pune mâna pe maus! Îmi strici setările! Abia am reușit să restabilesc conexiunea! urlă tânărul năvălind peste Tom și dezechilibrând nacela.

Balonul începu să coboare cu o viteză amețitoare. Protagoniști scenei, pironiți, fără să înțeleagă ce se întâmplă, schimbau priviri înfricoșate.

– Trebuie să te repezi tu ca disperatul! își pierdu sărita Tom cel imperturbabil și se răsti la tinerelul care-și pierduse ochelarii din cauza hâțânării vehicolului zburător. Jim, aruncă dracului cartofii ăia! Să  oprim prăbușirea!

– Eu, Jim sub acoperit, zâmbi colegul lor de aventură. Este Yassim acoperit și este Hayssam, cum eu suntem. Astă poate antentat cum făcut. Dottore spețial venit să facut atentat la mine! Urăște la mine deconspirat dottore. Eu zis omorât la el, dar ele … Eu nu arunce cartofii, nu este ce să mâncat. Ajunge ca Cell, la Rusia cazut, ce manânci? Murit de foame, bătut militari ruși, murit??? Conexiune nexam este, nimic colega, zice că nu cunoaște la mine, eu Hayssam. Arunci laptop, nu merge conexiune, doi kilogram face! se repezi Jim la tânărul care apucase strâns de laptop și se așezase deja cu sternul pe el, apărându-l.

– Te-aruncăm pe tine că și-așa ești cel mai gras dintre noi! răcni și Huck și se repezi să-l placheze ca la rugby, la glezne, și să-l aburce peste marginea nacelei.

În timp ce învălmășeala generală de deasupra laptopului prețios punea în pericol real stabilitatea balonului ce cobora vertiginos spre pământ, un fluture uriaș, cu aripi străvezii de un verde strident și cu trup solzos de caiman, prinse între labele-i ca niște rădăcini de arbori, otgoanele de care era legată nacela.

– Șefu!… Trăiți! Am auzit că aveți probleme! Am venit! Am zburat! Am zburat într-o clipită! Vă salvez acușica! Îi salvez și pe ăștia? Șefu! Ordonați, vă rog! rosti fluturele cel grăsun și păros, fluturându-și antenele clăpăuge.

– Salvează-te pe tine, sacadă șoricelul, lingându-și lăbuțele. Auzi, nu știi pe cineva care poate face o vrajă, să mă preschimbe înapoi în Traian? Că m-am săturat de aventură!… rosti acesta, mai mult în scârbă.

– Ba da! Șefu! Să trăiți! Este o șămăniță! Acum a plecat în sud-est, se bâlbâi Fluturele, uitându-se pe navigatorul GPS pe care-l avea prins la încheietura labei stângi din față.

– Atunci, hai să mergem la ea! se însufleți plin de speranță, eliberând aerul din piept, șoricelul cel șpanchiu.

– Și cu ăștia ce facem șefu? Ce dispuneți? Să trăiți!

– Îi luăm și pe ei. Dacă nu cădeam de la nemțălăul ăla din cutie pe balonul lu’ fraierii ăștia, aș fi murit!

– Cum să muriți?! Șefu! Dumneavoastră sunteți nemuritor!!… Trăiți! ripostă, scurgându-se prin aer de umilință, Fluturele, plecându-și capul și fluturând din aripile cleioase ca mătreața-broaștei de pe iaz. Uitați! Am ajuns! strigă el fericit și lăsând nacela ușor, într-un ogor plin de mazăre.

– Și noi ce facem aici? întrebă tânărul blogger, ce-și recuperase ochelarii și și-i potrivea pe nas uitându-se la ciudatele animale și insecte vorbitoare.

– Cum ce facem? Mergem la Expoziție! Uite și afișul! remarcă șoricelul, uitându-se în zare la un panou uriaș cât cele puse de ministressa preferată, cele  cu Land of Choice.

Şi, după ce v-aţi înseninat sufletul, intraţi puţin aici să vedeţi cât e de „groasă”. Vă ziceam mâine, dar m-a luat cu leşin de la stomac…

Mașinăria germană

Etichete

Adc blog, concursul Superblog 2009, Elena Udrea, Grivco, guzganul rozaliu, hermannstadt, jurnal de scriitor online, Klaus Johannis, Life, literatura, orasul lui hermann, politica, politics, povestiri de la Zorro, premierul johannis, primarul Sibiului, relatari fanteziste, Romania, România trezeşte-te!, Santa Claus, Sibiu, soarecele Traian, Traian Basescu, viata asa cum e

(Anterioarele „episoade” le găsiţi aici)

Pe arșiță, furtuna se iscă, parcă,  din nimic. O pală de vânt fierbinte ridică hârtiile uscate și cateva pungi de neylon care închipuiră în aerul încins și compact o coadă de zmeu. Urmară, apoi, în trombă, vârtejuri împleticite ce năvăleau ca armiile spulberând cu săbii de aer gunoaiele. Resturile uscate dansau ca niște lăstuni cu traiectorii imprevizibile bucurându-se de această ultimă reprezentație fără spectatori. Ba! Aveau un spectator. Mai mult mort decât viu, cu coastele de fier înroșit, cu botul sângerând, un șoarece zdrențuit se uita cu un ochi parcă întemnițat în pleoapă la spectacolul acestor flenduri zburătoare.

”Așa am făcut și eu cu partidele… Le-am dinamitat și spulberat din interior! Zdrențe le-am făcut! Futu-i în gură de mizerabili! Auzi! Să mă conteste ei pe mine! Pe mine?! Care-s cel mai tare dintre zei! Zeus! Nu așa mi-au zis intelectualii mei? … Chiar! Cine l-a învins pe Zeus? … Că și ăla a fost vândut și trădat… Nu se poate să fie altfel… Să-l sun pe Cărtărăscu să-l întreb… Unde mi-oi fi pus telefonul?… Și unde-mi sunt gărzile?!  Gărzi! Găăărzi!” urlă șoricelul, în mintea lui, scoțând în fapt doar un chițăit anemic.

Vântul se întețise. Palele fierbinți și sprințare se trasformaseră într-o draperie grea și compactă care mătura pământul și ridica și obiecte mai grele.

”Să mă ascund dracului undeva! Acuș mă transform în șoarece zburător… Cum au făcut ăia, ticăloșii ăia, Elena și Guzganul Rozaliu? Parcă s-au dat de-a tumba… Ia să-ncerc.”

Își adună puterile și punându-și țeasta în pământ, încercă să se rostogolească. Un obiect mare și dur îl lovi, îl înhăță exact în poziția în care era – cu capul între picioarele din spate – și-l purtă cu el în înalturi. Când i se domoliră bătăile inimii, ținându-se cu toate puterile de marginile a ceva lucios, inspectă obiectul zburător în care se afla ostatic.  Era într-o pâlnie metalică care se îngusta înspre un valț cu spirale lucioase, de parcă ar fi fost din porțelan. Șterse cu dosul lăbuței praful sedimentat sub buza pâlniei și încercă să descifreze semnele încrustate în alamă. ”He… herm… sper că n-o fi Hermeneutica lu Heidegger… Mamă! De unde știu eu asemenea cuvinte?” se șocă șoricelul. ”O fi că de la Pleșu… se lăsă el purtat pe aripile înșelătoare ale amintirilor. ”Păcat c-a plecat și ăla… Mă mai învăța niște feluri de mâncare savante… privighetori și alte drăcovenii la țiglă. Auzi! Să mănânci privighetori! Ce barbarie! Ei se înfruptau cu bunătăți savante și eu făceam scorbut de la conserve!” se indignă brusc și se înroși să-i plesnească grumazul. ”Și eu să nu condamn comunismul?! Când ei stăteau ca niște boieri și le plesneau burdihanele, toți comuniștii ăștia, iar eu umblam pe mări și oceane, pradă furtunilor și piraților! Și eu să nu-i condamn? Dar m-am spălat ca Pillat din Pontul Euxin. Să văd acum pe unde scot cămașa… Unde aterizez cu hârzobul ăsta… De la ce-am plecat?”

Șoricelul Traian se aplecă peste marginea pâlniei și se uită în jos. Sub el se bulbuceau cârlionțați nouri cumulo-nimbus. Prin spărturile lor se zăreau crestele albite ale munților, așezările umane trasate parcă cu rigla și câmpurile la fel de geometric delimitate, în diferite nuanțe de verde. Se uită din nou la ideogramele săpate în metal.

– Herm… herman…, lustrui din nou cu lăbuța curățând praful și depunerile, hermannstadt! Ce p… mă-sii o fi însemnând hermannstadt? Daca aș avea telefonul l-aș suna pe Pareologu… Am cacarisit-o, vorba lui… Băăăi! Al cui ești și unde p… mea te duci? Hermannstadule! Dirijabil sau parașută, ce-oi fi?! bătu el cu lăbuțele posterioare în pereții de alamă. Parcă aș fi ăla care a zburat cu balonul cu heliu să prindă leptoape! ... De pe lista mea neagră de bloggeri…

– Hermannstadt e numele unui oraș, se auzi o voce strunjită, gravă, cu accent germanic evident, de parcă ar fi râșnit consoanele. Și nu mai bate cu labele! continuă vocea cea gravă amplificată de vaporii norilor și devenind astfel și mai înfricoșătoare în tăcerea desăvârșită. Ne vom dezechilibra din cauza ta și ne vom zdrobi de stânci. Tu. Eu sunt rezistent.

Șoricelul era cu adevărat terifiat. După trasformarea sa, din una dintre personalitățile mondiale într-un biet șoricel, șirul traumelor îi șubrezise nervii și-i biciuise simțurile.

– Tu cine ești? Și chiar ești viu? Sau ești mic și te-ai nimerit și tu în râșnița zburătoare luată de vânt? șopti el cu atenția încordată și urechile ciulite să poată percepe de unde ar putea veni răspunsul.

– Sunt Klaus, cine să fiu? Merg la o întrunire în Alpi, râșni vocea. Șamanizam și eu și – independent de voința mea – ai nimerit și tu în vehicolul meu. Dar tu cine ești? Wer bist du? se miră Vocea.

– Parcă eu mai știu cine sunt…

– Du bist eine kleine mäuse, Ich sehe…

– Și ce faci în Alpi, adică … acolo unde te duci? Ai fost chemat să râșnești ceva?

– Asta-i doar maschinnen… Merg să stabilesc o echipă. Si să lămuresc niște capete pătrate că … endlich… Nu am dialog cu pasageri clandestini. Unde te las?

– Vin cu tine… îndrăzni Traian. Și … când te transformi în … cine ești? Santa Klaus parcă ai spus.

– Johannis Klaus, herr mäuse.

– Auzi! N-ai putea să bagi și PD-L-ul în guvernul tău? izbucni șoricelul cu disperare, din senin și fără nicio legătură.

– Nein. Kategorisch nein! A fost depășit momentul când se preconiza un astfel de …

– Aranjament? încercă să-l ajute șoricelul, plin de speranță.

– Eu nu fac aranjamente. Eu am principii.

– Dar … Totuși … Poate … În ultima clipă … Se poate reveni.

– Domnule  mäuse, până aici! și, cu o hurducătură, mașinăria de proveniență germană îi făcu un șfunc șoricelului. Acesta se bălăbăni și dispăru printre nori.

– Kleinen bastard! mormăi râșnița nemțească și își continuă, impasibilă, zborul.

(va urma ) Update pe care-l va solicita Cell61

Calea personală

Etichete

Alex Mazilu, Cuvântul lui Dumnezeu, Dan Voiculescu, Dumnezeu, Elena Udrea, Felix, guzganul rozaliu, haldina de gunoi, Hrebenciuc, Ion Iliescu, jurnal de scriitor online, Life, literatura, mogulul, motanul Felix, pagan, Photography, povestiri de la Zorro, Presedintele Ion Iliescu, relatari fanteziste, Romania, România trezeşte-te!, semnul lui Dumnezeu, Traian, Traian Basescu, viata asa cum e, Viorel Hrebenciuc

(Articolele precedente le puteţi citi likuite, aici )

Șoricelul pedala din toate cele patru lăbuțe încercând disperat să nu se lase purtat de râul care venea în cascadă peste el și să se prindă de grunjii de pământ ud ce se desprindeau din peretele găurii. Blana-i era ciuciulită și udă, urechile înfundate, iar mișcările-i deveniră tot mai molcome și mai dezlânate. Se cufundă într-un întuneric de smoală și gândurile încetară. Alunecă dus de șuvoi, mai mult mort decât viu. Lichidul săpase și deschisese o galerie prin care se rostogolea spre adâncurile pământului această vietate mică, în stare de inconștiență. Ajuns într-un spațiu mai larg se izbi de pardoseală și un firicel rubiniu îi izvorî din botic. Auzi niște pași apăsați apropiindu-se de el. O matahală căreia-i vedea doar coada spelbă, fără fir de păr, se apropie de el. De spaimă, își reveni din leșin.

– Ți-am zis să nu mai bei ca porcul. Uite, te-ai pișat tot pe tine. Puți tot a pișat. Cred că te-ai și căcat. Spurcăciunea dracului ce ești! În loc să-ți bagi capul într-o găleată cu apă rece, cum ți-am zis, ți l-ai băgat într-o găleată cu wiskey. Ridica-te și curăță aici! Că doar n-o să curețe colega mea…

– Nu m-am pișat pe mine… bâigui șoricelul cu ochii ieșiți din orbite de groază. S-a pișat Motanul Felix pe mine! A vrut să mă omoare!… M-am ascuns de el și …

– A, deci e și Felix aici. Fe-liiix!!! strigă, punându-și labele pâlnie la bot, guzganul cu blană rozalie pe care Traian, adunându-se de jos și scuturându-și blănița, îl putea admira acum în toată splendoarea. Hai, coboară că ne-ntâlnim la Grivco!!! Sau la Athene Pallace!  Unde vrei?

– La Grivco ne-ntâlnim, veni răspusul tunător multiplicat de ecourile galeriei.

”Deci se întâlnesc la Grivco ca să mă piardă pe mine!” își zise șoricelul chițăind de mulțumire că e șoricel și se va putea strecura acolo, între Mai-Mari, să-i audă ce vorbesc. Se trase binișor într-o parte dând să se facă nevăzut.

– Unde pleci, dragule? se pisici o soricuță blondă, apărută nu se știe de unde, înveșmântată într-o rochie Coco Chanel, și împestrițată de bijuterii, brățări, cercei cu cristale Swarovski.

Șoricelul încremeni din pricina surprizei.

– Tu??!… Aici?! … Cu guzganul rozaliu? Cu ăștia?…  Și … stai puțin …, se bălbâi el, de ce ești șoricioaică? Ai fost și tu la fotografia de grup?

– Nu, iubitule, dar nu știi că noi doi suntem empatici? Ce ți se-ntâmplă ție mi se-ntâmplă și mie. Nu pleca nicăieri, vei pierde partea cea mai interesantă…

– Și ce cauți tu cu ăsta? îi strecură șoptit, privind pieziș înspre guzganul care-și spăla cu lăbuțele blănița, aruncând ocheade unui ciob de oglindă.

– Băi pârlitule! Nu destul că te-am suportat atâția ani?! Nu destul că ai vândut pirogile și ți-ai pus galbenii la teșcherea fără să-i împarți cu nimeni? ‘Tu-ți răscrucea și anghinarea mă-tii de bețiv! Guzganul înhăță o bâtă de base-ball și-i trase una cu sete în căpățână.

– L-ai omorât! se tângui șoricica.

– L-am omorât pe pustia… Ăsta nu-i mort. Hai să-l scoatem afară că, până ne-ntoarcem, se descompune aici și ne-mpute palatul!

Cei doi îl aburcară fiecare de câte două labuțe, îl scoaseră printr-o galerie laterală care dădea în câmp și-l aruncară cât colo, în iarba uscată, sub soarele arzător.

– Nu-l îngropăm?, însistă, oarecum înduioșată, șoricica.

– Să-l îngroape gaia! Eu? Poate vrei să-i punem și cruce lu’ păgânu’ ăsta! Hai, că-ntârziem la-ntâlnire!

Cei doi își scuturară blănițele, se dădură de trei ori de-a berbeleacul și se transformară în două ființe umane care ieșeau din câmpul de la marginea orașului, își curățară încălțările de noroi și urcară în limuzinele care-i așteptau la marginea șoselei.

– M-au părăsit toți… gemu șoricelul, venindu-și în simțiri și căutând din ochi o frunză mai mare, să se tragă la umbră din calea soarelui de amiază care-i împungea cu un miliard de săgeți capul ce devenise o rană vie. M-au vândut și m-au trădat și m-au părăsit… izbucni el în lacrimi. E Holocaustul! Uuuu! U-u-u-u! Î-hî, î-hî, î-hî! izbucni în hohote de neputință și disperare. Lacrimile se uscau ca niște pete albicioase la colțurile ochilor. Ar fi vrut să fi murit, să nu simtă această durere teribilă care-i sfâșia măruntaiele. Sunt pierdu-u-ut! Doamne! Salvează-mă! urlă el căutând cu ochii în zarea cerului sclipitor ca o folie de aluminiu. Nu mă lăsa să pier aici, neștiut de nimeni! Î-hî, î-hî, î-hî! urlă șoricelul către un Dumnezeu care nu catadicsea să-i răspundă. Doar o boare răcoroasă adie ușor mișcând vârfurile ierburilor.

– Dă-mi un semn că exiști! Vreau să pun mâna și să urlu: Este! Te rooog! Doamne Dumnezeule, știu că nu mă crezi! Că mint așa cum respir! Dar acum… Te rog, dă-mi un semn!  Arată-mi calea mea și îți voi respecta întru totul dorința! U-hu-u-hu-u-hu! se smiorcăi șoricelul halucinând deja din cauza arșiței.

În tăriile cerului de sineală se rotea în spirale înalte un șoim imperial.  Ochii lui scormonitori, rotunzi și magici urmăreau orice mișcare, oricât de imperceptibilă. Își strânse cercurile din ce în ce, apoi coborî ca o săgeată și-l apucă cu ghearele ca niște cange pe micuțul șoricel. Țâșni cu el înapoi în cer. Îl purtă peste oraș, apoi peste munții cu creste înzăpezite, peste câmpurile pârloagă de ani buni. Peste ruinele fostelor uzine, fabrici, șantiere, de unde fiarele ruginite se ridicau acuzator ca niște brațe descărnate. Peste cursurile de apă, pline de peturi și nailoane. Peste pădurile din care rămăseseră doar la șosea pâlcuri de copaci, în adânc fiind decupată de fierăstraiele electrice.

– Vezi? Ia aminte, rosti, scurt Șoimul.

– Și pe tine te-a transformat fotograful acela vrăjitor? Ce mă bucur că nu sunt singurul batjocorit!…exclamă șoricelul care pân-aci tăcuse cu moartea în suflet.

– Eu șamanizez din când în când, măi dragă Traian. Acum mă duceam la o-ntâlnire la Grivco și te-am văzut pe câmp. Ai fi murit acolo. E păcat, totuși. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci îndreptarea lui… mai rosti șoimul cu tonalitatea lui guturală inconfundabilă.

– Mă iei și pe mine la Grivco? strigă, plin de speranța reînsuflețită, șoricelul.

–  Nu ai zis că vrei să-ți afli calea? Parcă așa am auzit… îi răspunse, cu o nuanță de ironie indecelabilă, șoimul, privindu-l cu ochii lui rotunzi și hipnotici.

– Păi tu nu ești Dumnezeu! Nici nu crezi în el! strigă șoricelul, răgușit de spaimă, realizând brusc cine-l înhățase în gheare.

– Ei, e un fel de a spune… La nivel conștient, da, pot să spun că susțin că sunt ateu. Dar, în interioritatea mea, sunt un om profund religios. Hai c-am ajuns. Mă grăbesc să nu întârzii că nu se face… Deși …,  pe mine mă așteaptă cu toții.

Șoimul coborî respectând traiectoria acelorași cercuri perfect concentrice și-i dădu drumul șoricelului Traian la marginea unei haldine de gunoi.

(Va urma, desigur) Update pe care nu l-a cerut Cell61 care a scris o Proză arhiscurtă superbă, azi. Merită citită.

Tot ca recomandare, participați la Referendum.

Oniric

Etichete

Angela Merkel, Barack Obama, Dmitri Medvedev, Dmitri Medvedev blog, Elena Udrea, jurnal de scriitor online, Life, literatura, politics, popor de legume, Posta Romana, relatari fanteziste, România trezeşte-te!, Traian Basescu, viata asa cum e, Vladimir Putin, White House

Foto: Alice Drogoreanu

O mare imensă de creștete încremenite. Parcă ar fi fost un câmp acoperit cu bostani scobiți precum cei de la Halloween. Găvane goale din care ochii s-au scurs și s-au uscat, guri știrbite, rotunjite într-o mirare (sau prostrație) tâmpă. Cățărat pe spinarea unui pitic care stătea cocoșat, Traian, singurul îmbrăcat elegant ca un veritabil dandy, își purta privirea peste această masă încremenită.

”Ăsta-i poporul meu?” mormăi el ca pentru sine. Glasul nu i se auzi decât pentru cei din imediata preajmă. ”Pentru ăștia mă sacrific eu zi și noapte, futu-mi capu’ meu! Căcați! Gunoaie! Nu mă merită!” se tângui îndurerat și o lacrimă i se prinse de colțul genei, aruncând sclipiri. ”Nici să-i scuip nu merită! Uecs!” trase el o flegmă ce se lipi ca o marcă de scrisoare trimisă prin Poșta Română, de un bostan din apropiere.

– Vreau să aud doleanțele voastre! Sunt comandantul vostru! Al tuturor! încercă el să-i anime. Vă iubesc! gâjâi el și o grimasă de silă îi trecu precum o umbră, pe chip.

– Și noi te iubim Măria Ta!  Excelența Voastră! se auzi un glas pițigăiat, singular, în mulțimea de mormăituri.

– Vrem pâine! îndrăzni o voce, surprinsă ea însăși de faptul că izbucnise. Găvanele dovleacului căutară ezitant înspre Regele de pe spinarea piticului.

– Ce-a zis ăsta? se întoarse el spre cei doi halebardieri aflați undeva, în planul secund, pe o vâlcea. Tăiați-i capul!

– Nu vrem nimic! Vrem să te slăvim! scandară câteva voci și ceilalți îi îngânară.

– -Mic! … Vim!… Mic!…

– Bine, hai, gata! Dacă nu vreți nimic, mă duc la Palat! Mitingul s-a încheiat, gata! La muncă, toată lumea! Gărzi, puneți-le lanțurile, să nu-mi fugă vreunul! Deja am omorât prea mulți! Montează cei doi sori alternativi, să nu li se pară ăstora că s-a-nserat și să tragă la somn! Nu doarme nimeni în Împărăția mea! Hai, la revedere! Să ne vedem cu bine!

”Vedea-te-aș cu vată-n nas!” se revoltă, în mintea lui, unul dintre gardieni. Traian se întoarse brusc, îi auzise gândul. ”E un exemplu prost să-i scot mațele aici…” îi fulgeră acestuia prin minte. ”Pot să citesc gândurile! Asta-i cu adevărat magistral!” se bucură el și păși țanțoș înspre Palat vizualizând cum o să-i mănânce creierii care-au gândit necuviințe, acestui necioplit.

Purtătorii de dovleci se îndreptau înșiruiți, cu umerii căzuți și abia târându-și picioarele, spre cele două porți. Acolo îi așteptau gărzile care îi montau fiecăruia cătușele legate cu  lanțuri pe gleznă.

– De ce ne mai legați? Că și-așa nu avem unde ne duce… rosti șoptit o voce. Nu-i Imperiul lui peste tot? Unde să fugim? Am ajuns ca vitele…

– Eu zic să te abții de la asemenea aserțiuni, își împinse ochelarii spre rădăcina nasului și-l scrută scurt unul dintre supraveghetorii gărzilor. Împăratul ne aude și gândurile dacă vrei să știi. Am renunțat la mijloacele de interceptare. Nu mai aveau niciun sens! Te-am omorî dar nu mai e loc la bazinul de reciclare… mai spuse acesta plictisit, în timp ce-și îndreptă atenția spre unghiile pe care și le curăța tacticos cu o așchie de lemn.

 Motivul adevărat era acela că, după ce omorâseră cu sârg aproape jumătate din dovlecime, nu mai aveau forță de muncă suficientă pentru a extrage aurul de care era atâta nevoie… și supraveghetorul își blocă gândul care tindea spre o idee împotriva sistemului. Acela că aurul era folosit exclusiv pentru concubina regală. Ce făcea cu el, când întregul pământ era la bunul lor plac, nu se știe. Și supraveghetorul nu avea chef să mai simtă menghina noetică tasându-i neuronii și vălmășindu-i dendritele. O pățise o singură dată și-i fusese de-ajuns.

Personajul subțiratec și cocoșat, cu privire haină și piezișă își răsfrânse nările în vânt și-și ciuli urechile. Mirosea a ceva bun dar nu-și dădea seama a ce anume, scormoni în minte să identifice mirosul. Și se auzea o unduire de râs cristalin. Traian se aburcă dintr-o săritură pe tronul de aur după ce urcase în fugă cele 11 trepte care duceau la el.

– Cine cântă?

– Mă duc să văd Luminăția Ta! se ploconi una dintre gărzi.

– Adu-mi aici sursa acestei voci!

Traian făcu un semn imperceptibil unei însoțitoare și aceasta se apropie imediat cu un clondir uriaș montat pe un cărucior, îl balansă și turnă într-un pahar de cristal cât o bardacă. Acesta se scotoci în buzunarul interior al hainei, scoase de-acolo un drapel împăturit, îl privi o clipă apoi îl aruncă în vasul cu foc nestins vădit nemulțumit, băgă iar mâna și scoase un furtunel. Mulțumit, se răsfrâse între perne și trase încântat din furtun.

– Aduce-mi-ți-l …ptiu drace! spurcată limbă!  Aduceți-mi-l pe Volodea să fac un pokeraș cu el. După ce-l înving prin mijloace necinstite, îl dau la tigrii lui, Amur. Și aflați-mi ce se gătește azi la bucătăria planetară. Să nu mai văd conserve chinezești! Și ăla cu sursa muzicii unde p.. … mă-sii s-a dus? În Cosmos? Și zi-i Reginei să mai termine cu toaletele, să vină să-mi țină de urât!

– În aduc pe Volodea, mai întâi…

– Adu-o pe mă-ta! Vă mișcați ca niște reluări! și mai supse o dată cu sete din furtun, lăsându-se pe spate între perne și închizând ochii. Brusc îi reveni în minte prima lui zi de domnie. Coborî, din nou, odată cu imaginea atât de dragă din memorie, din Dacia Logan în fața Uniunii Statelor Planetare. Stătu, preț de o secundă, lângă mașină. Apoi se îndreptă cu pași hotărâți către Comitetul de Primire adunat în cinstea lui. El, care cucerise Lacul Rusesc și toate teritoriile până la Cape Town, se bucura acum de recunoaștere.

La capătul scărilor îl așteptau Hussein Barack Obama, Angela Merkel și Dmitri Medvedev, cu capetele plecate, rușinați, i se adresară, gudurându-se:

– Părintele și Binefăcătorul nostru! Ce bine arătați!

”Mă invidiază că eu îi fut pe-ai mei și nu se revoltă” își zisese satisfăcut. ”Sper că ăștia nu citesc gândurile” rânji el în sine.

– Da, arăt bine, normal! Voi ce p … mea arătați ca niște curci plouate? Și, tu, băi umflato – i se adresă Angelei – ce dracu’ bagi în tine ca sparta? Fă dracului o cură!

– Doriți să facem o fotografie? se aplecă, slugarnic, ca în fața Împăratului Japoniei, Obama.

– Du-te-n … …! Ce, tu ești Bercea Mondialu? Cu țigani împuțiți îmi fac eu poze?… Uite, cu Dmitri, da. Nu de-alta, da să i-o arăt lu Putin să se oftice în plus, când îl bat la poker!

(Va urma)

Napoleon Pârţan în exil (I)

Etichete

alegeri prezidenţiale, Elena, Elena Udrea, flutur, găozar, Insula Sfanta Elena, jurnal de scriitor online, literatura, marinar beat, mineri, nebunul cu ochii inchisi - melodia preferata a lui basescu, nebunul se crede Napoleon, povestiri de la Zorro, relatari fanteziste, România trezeşte-te!, sinonime pentru part, sobolan, Traian, Traian Basescu, viata asa cum e

Înroşit şi trepidând ca un samovar ajuns la temperatura de fierbere, Napoleon abea dacă se zărea dintre cearceafurile mototolite ale patului. Alternând  între trezie şi delir, se vedea când pe strapontină în faţa unei mulţimi fremătânde care-i scanda entuziastă numele: „pâr-ţan! pâr-ţan! na-po-lion”,  „polion”, scandat doar în trei silabe, auzindu-se mai mult într-un fel nereproductibil. Din mijlocul mulţimii entuziaste şi iubitoare, alunecă într-o gură de canal şi se trezi într-o hrubă întunecoasă şi rece. Ciuli, în visul său, urechile şi încercă să străpungă întunericul cleios. Auzi un zgomot ritmic ca şi cum o pilă ar fi ronţăit un lemn. Încercă să-şi dea seama de unde vine sunetul încordându-şi toate simţurile. O creatură uriaşă, semănând mai mult cu un sobol, purtând o cască de miner luminată îi izbucni deodată în faţă:

– Noroc bun, frate!!! îi şuieră în faţă monstrul, fixându-l cu ochii lui mici şi învăluindu-l într-o halenă dezgustătoare. De ce te tot legi de noi, mă? Vrei să-mi chem fârtaţii să-ţi facem de petrecanie?

– Cine eşti? Nu te cunosc! bâlbâi, terifiat, Napoleon din vis.

Creatura se topi înapoi în întuneric fără să-i răspundă. Napoleon se topi şi el în interiorul spaimei şi ţâşni apoi din ea în real, ca un gheizer.

Încercă să strige; lui îi păru că a ajuns cu strigătul până la marginile lumii; de fapt se auzi în interiorul incintei doar un scheunat firav. Îşi ţinu respiraţia câteva secunde încercând să prindă sunetul specific al paşilor  care se apropie. Niciun sunet. Îşi adună toate puterile trupului schilav, se aburcă de pe pernele jilave şi se rostogoli către marginea patului.  Efortul îi smulse ultimii stropi de energie. Stătu aşa, cu tâmplele vâjâind, cu o mie de uragane străpungându-i ţeasta în toate direcţiile, bâjbâind cu o mână după un obiect cu gândul să-l arunce în uşă. În afundul patului se întâlni cu o dungă rece. O pipăi, căută să o apuce şi s-o tragă. Nu putea să-şi dea seama ce poate să fie şi nici nu voia să se gândească prea mult la asta.  Se aplecă mai mult peste marginea patului şi, cu o smucitură, trase obiectul greu şi rece de sub pat. Din pricina efortului îşi mută centrul de greutate, trupul începu să-i tremure, se dezechilibră şi alunecă din pat cu capul în obiectul pe care-l extrăsese cu atâta caznă. Răsucit pe scândurile lungi şi ceruite într-o poziţie nefirească, cu o mână imobilizată sub propria greutate, percepu o uşoară balansare şi mirosul dezgustător al sobolului pe care-l visase. „Iar am leşinat”, mai apucă să gândească şi leşină de-adevăratelea.

Înainta legănat cum îşi ştia mersul,  pe un câmp de luptă. Din iarba uscată, galbenă şi ţepoasă, îi rânjeau, din loc în loc, tidvele găurite ale unor soldaţi. Cu cât înainta, cu atât tidvele şi oasele se înmulţeau. În ciulinii uscaţi şi ei, atârnau fluturând fâşii unicolore. „Astea-s de la steagurile mele…” reuşi Napoleon să îngaime în gând. „Ce mă-sa, doar n-am pierdut războiul?!…” Nu se zărea nicio făptură pe întreg cuprinsul câmpiei în stare să-i răspundă. Epuizat, dezamăgit, cu trăsăturile feţei căzute, căută din ochi un loc să se aşeze. Trase un şut, cu sete, unei tidve; aceasta luă o traiectorie de minge de rugby şi, când ajunse la zenit, eliberă un fluture mare, păros, portocaliu. „Ai, scăpat, tu-ţi închinarea mătii de găozar! Ăştia au crăpat toţi şi tu ai scăpat!”  „Sunt un mutant, nu ce vezi tu, îi răspunse aceste, fluturând din aripi. Pot să mă prefac şi-n roză, şi-n săgeată”. Rupse un pai, şi-l strecură între dinţi şi se lăsă pe spate în iarbă, cu ochii la cerul încruntat şi el. Instantaneu îi ajunse la nări o duhoare îngrozitoare şi încercă să-şi încordeze corpul să se ridice. Corpul nu-l asculta, părea fără vlagă şi mii de cuţite îl împungeau din toate părţile.

O feţişoară ovală, cu colţurile ochilor agăţate de tâmple îl privea profesional. Era aplecată asupra lui şi încerca să-i cureţe cu un şervet înmuiat în apă caldă resturile de vomă lipite de faţa lui. Căzuse cu capul în bazinetul de fontă în care vomitase cineva.

– Unde sunt? mugi şters, amestecând revoltă, mânie şi neputinţă.

– Pe vas, îi răspunse feţişoara cu ochi oblici trăgând de el să-l aburce în pat.

– Şi unde merg? mai avu putere să întrebe, printre buzele arse.

– La Elena, îi răspunse la fel de laconic feţişoara, cu o indicibilă urmă de ironie în glas.

O mică lumină licări în inima oropsitului Napoleon Pârţan care se cufundă cu lumină cu tot într-o liniară stare de inconştienţă.